Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Ortodoxie românească și patriotism la Valencia
Situat pe coasta de est a Spaniei, pe malul drept al râului Turia, la peste 300 km de Madrid și Barcelona, Valencia este al treilea oraș ca mărime din această ţară. Este un important centru universitar, industrial, comercial şi turistic, dar şi gazdă bună pentru câteva mii de români care trăiesc şi lucrează aici. Pentru aceștia, Parohia Ortodoxă Română „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” este o oază de credinţă şi sfinţenie, unde au şansa de a-L (re)găsi pe Dumnezeu. Artizanul este părintele Dumitru Daniel Toadere, un ardelean cu suflet mare, care a ales, la sfârșitul anului 2001, calea exilului, pentru a le oferi compatrioților lui asistența religioasă și sprijinul moral de care fiecare are atâta nevoie atunci când se află departe de patria numită „acasă”.
„Cu aproape două decenii în urmă, am venit în capitala comunității valenciene într-o vizită ce se va dovedi ulterior decisivă pentru viitorul vieții și activității mele de slujitor al Altarului. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că aici, în Valencia, este nevoie de cineva care să-i adune pe români împreună și, în aceste condiții, am lăsat Parohia Măguri (Cluj), în care slujeam de șapte ani, și am pornit pe drumul lung și anevoios al pribegiei…” Acesta este începutul poveștii părintelui Toadere. Un început deloc ușor, pentru că, spune sfinția sa, „în România preoții au la dispoziție case parohiale în care să locuiască și biserici în care să slujească, ori noi am venit aici
Interlocutorul nostru îşi aminteşte cu oarecare nostalgie de începuturile anului 2002, când „...nu era duminică în care să nu văd plângând câteva persoane în timpul slujbei, de bucurie că au găsit o comunitate românească şi pot deveni fii spirituali ai Sfintei Biserici… Acum, aceste lucruri au devenit parte din cotidian și, chiar dacă nu mai există vibrarea duhovnicească de la început, eu cred că cei aflați înăuntru sunt bine, pentru că vin cu drag la biserica unde și-au găsit liniștea sufletească, iar nivelul lor spiritual crește mereu”.
Cei 18 ani, trecuți ca tot atâtea clipe, sunt văzuți de părintele paroh ca „o perioadă necesară pentru a putea străbate toate etapele devenirii, astfel încât astăzi putem spune că suntem la un început de maturitate în ceea ce privește comunitatea creștină din Valencia. O comunitate nu foarte mare, în schimb inimoasă și trainică, fiindcă a fost clădită cărămidă cu cărămidă”...
O parohie cât o împărăţie
Odată ajunși pe Calle de los Rosales, la numărul 7, am păşit în mica biserică românească, de fapt un imobil cumpărat în anul 2004, care prin grija şi implicarea părintelui Toadere a fost transformat într-un locaş de rugă, exact așa cum sunt cele din satele româneşti: cald, primitor, cu iconostas frumos împodobit și o pictură bizantină luminoasă, care aduc parcă şi mai aproape de sufletul enoriașilor spiritul şi trăirea Ortodoxiei de acasă.
Părintele Daniel îşi continuă firul poveştii: „Spre deosebire de cele din ţară, unde o parohie poate însemna un cătun, un sat sau o parte dintr-un cartier al unui mare oraş, parohia noastră cuprinde întreaga Valencie, plus «sateliţii» din jurul său. Aproape 100 de kilometri pătrați. Ca să fiu scurt şi la obiect, pot să vă spun că nu suntem singura parohie ortodoxă din acest oraş, dar cu siguranţă suntem cea mai veche şi cea mai întinsă!”
Despre românii aflați la muncă în Spania, părintele Toadere crede că „toți au venit din țară cu un anumit «bagaj» spiritual. Mai mare sau mai mic, după cum au fost educați de acasă. Cei care l-au avut bine pus la punct au continuat și aici. Alții au considerat că singura lor miză în Valencia este munca, așa că s-au focusat numai pe această latură, pierzând din vedere faptul că sufletul lor are nevoie și de hrana pe care numai Sfânta Biserică le-o poate oferi”.
Pe de altă parte, spune părintele, „asistăm și la un fenomen cât se poate de îmbucurător: români care abia aici descoperă credința. Sunt aceia pentru care, cât au trăit în țară, religia însemna ceva abstract, de care se ocupau, de obicei, mama și bunica, ei neavând habar că ființa lor are și o dimensiune spirituală. Odată ajunși aici, însă, văzându-se străini și singuri, au început să se «încălzească» puțin câte puțin, făcând primii pași timizi către comunitatea românească și, implicit, către Biserică”.
AROVA, inima României de acasă
Odată cu creșterea numărului de compatrioți care sosesc an de an în Spania și, implicit, în Valencia, se simțea nevoia unei coagulări a comunității românești, astfel încât părintele Toadere împreună cu preoteasa Maria au înființat, pe lângă biserică, AROVA (Asociația Românilor din Valencia), o entitate culturală și nu numai, care vine să completeze în mod fericit misiunea bisericii, acordând asistență socială și juridică celor aflați în situații grele. „Implicarea preotului trebuie să fie aproape totală pentru că, dincolo de serviciul religios, oamenii au numeroase probleme, trebuie ajutați, consiliați și îndrumați. Iar locul preotului este mereu alături de fiecare în parte și de toți la un loc. Nu poți trece nepăsător”, spune sfinția sa.
AROVA este pentru comunitatea compatrioților noștri din Valencia un fel de inimă a României de acasă. Aici se organizează cursuri de limba spaniolă pentru nou-veniți, dar și de limba română, istorie și geografie pentru copiii români. Și tot aici, aceștia învață să încondeieze ouă, să deseneze ori să cânte frumos. Prin strădania preotesei Maria, sunt organizate expoziții periodice de pictură și de costume populare, precum și manifestări culturale tradiționale, în care sunt implicate grupul de dans folcloric și cel de colinde, sunt sărbătorite „ca acasă” Nașterea și Învierea Domnului, Ziua Națională a României, a Poetului Național sau a Mărțișorului. „Pentru mine, ca bucovinean stabilit în Spania cu multă vreme în urmă, este foarte important ca fata mea, Alexandra, adusă aici de la o vârstă fragedă, să nu-și uite rădăcinile, cultura și, mai ales, dulcea noastră limbă românească”, ne-a spus Gheorghe Țăran, unul dintre enoriașii sufletiști aflaţi mereu, împreună cu întreaga familie, alături de inițiativele și acțiunile părintelui Toadere.
La finalul documentării noastre, după ce am primit binecuvântarea părintelui paroh, acesta a ținut să precizeze că „pentru noi copiii sunt prioritatea priorităților, sunt miza și marea luptă pe care o dăm pentru a-i implica atât în cateheze, cât și în aproape toate activitățile parohiei. Îi învățăm și îi ajutăm să trăiască spiritualitatea, fiindcă dacă asta nu se petrece la vârste fragede, cu atât mai puțin probabil să se întâmple la maturitate. Încercăm, adică, să-i ajutăm de pe acum să nu piardă cel mai important tren din viața lor”.