Atunci când suntem tineri și sănătoși totul e bine și frumos. Dar când intervin boala şi bătrâneţea, lucrurile se schimbă dramatic. Secolul trecut poetul francez Paul Claudel scria: „Dumnezeu nu a venit în lume pentru a eradica suferința și nici măcar ca să o explice. Dumnezeu a venit în lume ca să umple suferința umană cu prezența Lui". Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie" al Arhiepiscopiei Bucureștilor este locul unde rugăciunea alături de asistența medicală reprezintă terapia completă pentru sufletele aflate la un pas de veșnicie.
Pe 8 septembrie 2010, după ce participase la Sfânta Liturghie de praznicul Nașterii Maicii Domnului la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Adriana Căruntu, coordonatoarea Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie" al Arhiepiscopiei Bucureștilor, se afla în biroul din vechiul sediu de pe strada Maior Laurențiu Claudian din București. Trebuia să rezolve niște acte urgente.
Atunci a strigat-o de jos asistenta de serviciu pe tură: „Adriana, vino repede, te rog!" Crezând că s-a întâmplat ceva, a coborât în holul în formă de L. Asistenta a condus-o în spate, pe segmentul mai scurt al acelui L, unde se afla altarul la care se țineau slujbele. Acolo era o reproducere în mărime naturală a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Hodighitria" de la Mănăstirea Mihai Vodă, locul de unde Adriana tocmai se întorsese. Lipit de ea, la pieptul Maicii Domnului, stătea un porumbel alb.
Asistenta i-a spus că stătea acolo de 20 de minute fără să se sprijine pe nimic. Parcă pieptul Maicii Domnului îl atrăgea în mod tainic, ca un magnet. S-au mai uitat la el vreo jumătate de oră. Adriana nici măcar nu se mai putea mira. I-a trecut prin minte să se urce pe un scaun, ca să încerce să-l atingă. Porumbelul s-a lăsat atins și mângâiat. Apoi, după ce s-a mai învârtit de trei ori în holul central, a ieșit pe ușa larg deschisă pentru a-l elibera.
O minune nu vine niciodată singură
„După trei zile, Ambasada Elveției ne-a aprobat proiectul de finanțare pentru noul centru, de pe strada General Dimitrie Salmen", povestește Adriana Căruntu. A fost o minune. Probabilitatea de a primi finanțarea fusese mică. Investiția a fost completată de Primăria Sectorului 2, iar o fundație germană a finanțat liftul pentru pacienți. Acum, centrul este singurul spital privat din București care aparține Bisericii Ortodoxe Române, prin Fundația „Bucuria Ajutorului", și lucrează cu Casa de Asigurări de Sănătate. Maica Domnului „Hodighitria" („Îndrumătoarea") veghează în continuare capela instituției, iar în hol tronează acum și o minunată icoană a Maicii Domnului „Pantanassa" („Împărăteasa a toate"), pictată de părinții iconari de la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos.
Poate că nu întâmplător ambele sedii au fost situate pe străzi cu nume de militari. Centrul a început printr-o faptă bună făcută de Arhiepiscopia Bucureștilor, care, prin Sectorul social, i-a îngrijit pe soții Valentin și Maria Bănceanu, un ofițer și o asistentă medicală care au suferit de cancer. În semn de recunoștință, ei și-au donat casa pentru a se oferi în ea același tip de îngrijiri celor în nevoie.
Cea mai importantă resursă sunt oamenii
În 2006, când a fost numită să se ocupe de centru, Adriana Căruntu absolvise Dreptul, se pregătea să studieze asistența socială și era implicată în mai multe proiecte la arhiepiscopie. „Lucram la nivel central și eram undeva mai sus. Îmi plăcea ce făceam și nu prea am înțeles decizia", povestește ea cu sinceritate.
Ajunsă în noua funcție, a constatat că erau multe de rezolvat. Nu aveau medic, preot sau farmacist, nu aveau materiale, iar mâncarea nu era cea mai potrivită pentru niște bolnavi. „Mi-am dat seama că reușita proiectului depindea de ceea ce aveam să fac eu cu ajutorul lui Dumnezeu", povestește Adriana Căruntu. „Mi-am zis: «Voi rezolva toate acestea»." Și-a sunat cunoscuții și i-a rugat să aducă materiale și provizii. Când a fost cod roșu de caniculă, a cerut soluții perfuzabile pentru a hidrata pacienții. Când nu avea fructe, cerea. „Am trecut peste toate rugând oamenii să ajute. Și fiecare aducea exact ce aveam nevoie fără să se vorbească între ei. Lucrurile mergeau strună, coordonate parcă de sus." Atunci și-a dat seama că cea mai importantă resursă pentru orice proiect sunt oamenii.
Un dar neprețuit de la copii: terapia cu... păpuși
„În paliație, voluntarii sunt parte din echipa de îngrijire. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine. Apreciez activitatea voluntarilor de la Crucea Roșie reprezentați de doamna Carmen Runceanu. Au avut succes tinerețea, creativitatea, atitudinea caldă, plină de prietenie cu care intră la pacienți", povestește Adriana Căruntu. Unii și-au prelungit semnificativ durata și calitatea vieții datorită lor. Un pacient în depresie a reînvățat să meargă pentru a ieși cu ei la plimbare. Unui tânăr care mai avea de trăit câteva săptămâni i-au serbat ziua de naștere cu un tort. El le-a împărțit tuturor tortul său și a fost o bucurie și pentru angajați. După ce a trecut la Domnul, serbarea a fost cea mai frumoasă amintire rămasă.
Și Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR) îi cercetează periodic pe beneficiari. De Paști au venit în port popular, cu ouă roșii și cozonac. Au cântat cu toții „Hristos a înviat!". Andreea Gheorma, de la ASCOR București, spune: „Avem multe de învățat din experiența de viață a acestor oameni".
Elevii de la Școala 49 și-au donat cele mai de preț lucruri: jucăriile. „Aceste păpuși au avut efect terapeutic. Pacienții dormeau cu ele și ziua le țineau pe noptieră. Pentru că s-au deteriorat, așteptăm colecții noi. Aduc atâta bucurie...!", spune Adriana Căruntu.
Aparținătorii sunt și ei beneficiari
În paliație, aparținătorii sunt considerați ca parte din echipa de îngrijire. Dar sunt și beneficiari. Indiferent de nivelul de educație, sunt foarte afectați. Aici primesc consiliere, sunt invitați și la masă și cooptați în activitățile de art-terapie și meloterapie, care îmbunătățesc mult atmosfera.
Din cauza stresului, aparținătorii sunt în mare risc de afecțiuni cardiace și oncologice. Cazul doamnei Maria, internată la centru, o confirmă. Are 75 de ani, vorba molcomă și privirea fixă, fără clipire, ceea ce îi dă o intensitate aparte. Și-a depistat cancerul la sân când era deja în stadiul IV, cu multiple metastaze osoase. Se pregătea să facă parastasul de șase săptămâni pentru soțul care murise de cancer laringian și, când a vrut să-și schimbe bluza și a tras-o peste cap, și-a rupt mâna din umăr. Pe soț și pe mama ei i-a îngrijit singură la domiciliu. Întreaga ei viață a fost o jertfă pentru familie. Și-a dedicat viața celor patru copii, doi băieți și două fete, de la care are acum 10 nepoți. Îi sună telefonul. Una din fete, care a lucrat de noapte, va veni în cursul zilei să o vadă.
„Cel mai mare risc pentru aparținător este după decesul persoanei dragi. Doliul are niște stadii pe care le poți trece cu ajutorul familiei sau preotului. Dar sunt foarte multe persoane care și la un an de la deces nu au depășit durerea. Vorbim aici de doliu cronic. Au nevoie de suport și este utilă păstrarea legăturii, eventual printr-o scrisoare la 40 de zile de la deces, prin care se relansează invitația de a ne vizita", spune Adriana Căruntu.
Situația aparținătorilor a inspirat-o să scrie un proiect inovativ de consiliere psihologică în îngrijirile paliative, cu care a câștigat o bursă de studii de la Academia Europeană de Îngrijiri Paliative. A avut șansa de a învăța și a face practică în cinci țări europene. Curricula de consiliere rezultată a fost predată într-un curs cu participanți din patru județe. Va continua când se va găsi finanțare pentru a fi oferit gratuit.
Nevoie de dezvoltare la nivel național
Nevoia de îngrijiri paliative continuă să crească. „Centrul are de trei ori mai multe locuri acum, dar tot nu poate onora toate cererile. Zilnic vin oameni care și-ar dori internarea pe loc", spune Adriana Căruntu. După estimările Asociației Naționale de Îngrijiri Paliative, în România 150.000 de persoane au nevoie anual de îngrijiri paliative, dar gradul de acoperire este sub 7%. Adriana Căruntu visează la o rețea națională: „În momentul de față, eu și echipa mea putem oferi consultanță. Cu cei care-și doresc să participe, am putea dezvolta o rețea de centre de îngrijiri paliative a Bisericii".
Până atunci, protoieriile din București pot colabora cu Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie" astfel încât să implice preoții în angrenarea de voluntari din parohii. Ar putea îngriji la domiciliu bolnavii și sprijini familiile, inclusiv după deces. „Suntem un popor religios, preoții noștri merg în case de câteva ori pe an. Putem face ceva ca să nu mai fie oameni care suferă sau rămân nehrăniți sau nespălați în locuințele lor. Voluntari se vor găsi. Ar crea și mai multă comuniune în parohii", crede Adriana Căruntu.
Cea mai importantă misiune: salvarea vieții veșnice a pacientului
Pe domnul Adrian l-am întâlnit plimbându-se prin curtea frumos amenajată a spitalului: „Acasă am ajuns piele și os. Nu era cine să aibă grijă de mine. Aici e atenția, colectivul. Te simți altfel. Iar mâncarea e number one, m-a pus pe picioare". Are 49 de ani, vreo patruzeci de kilograme și un cancer la stomac care îl obligă să se hrănească doar cu mâncare pasată introdusă printr-un tub gastric. Într-o poză mai veche, arăta cu totul altfel. Acum, odată cu kilogramele pierdute, s-a schimbat și la față, dar nu în rău, cum ai putea crede, căci arată ca un copil mare. „Oamenii să nu-și piardă speranța! Cineva acolo sus Se gândește la ei totdeauna. Să te bucuri în fiecare dimineață când te scoli că Dumnezeu ți-a mai dat o zi de trăit!", spune el.
La un curs de la Budapesta, Adriana Căruntu a întâlnit o angajată a unui spital din Timișoara. Venise să învețe despre paliație după cazul unei paciente tinere care traumatizase întreaga secție: datorită suferinței interioare, își smulsese tot părul din cap, umplând pereții de sânge. „O armată de oameni nu a putut ajuta exasperarea interioară a acelei femei", spune doamna Căruntu. Ea consideră că cea mai importantă misiune a îngrijirii paliative este cea legată de viața veșnică și spirituală.
Nici tratamentele medicale nu au efect dacă spiritul nu este împăcat. La un pacient cu cancer laringian, tratamentul și-a făcut efectul numai după ce, prin efortul părintelui voluntar, omul s-a împăcat cu soția care-l părăsise. „Durerile sufletești nu pot fi controlate cu pastile. Ele trebuie vindecate de doctorul de suflete", spune Adriana Căruntu.
La fel, medicamentația psihiatrică nu putea să controleze crizele unei paciente cu demență care ataca violent personalul. Într-o astfel de criză, Adriana Căruntu a întrebat-o dacă nu știe vreo rugăciune. „Și-a amintit toate rugăciunile din copilărie. Spunându-le, devenea blândă, în starea aceea pură și frumoasă în care sunt de obicei credincioșii. Am instruit asistentele ca, dacă mai apar crizele, să o întrebe dacă știe să se roage. A funcționat minunat", povestește directoarea.
De două ori pe lună, părintele voluntar Tudor Ciocan face slujba Sfântului Maslu împreună cu încă unul sau mai mulți preoți. Citesc slujba cu luare aminte. „Pentru cei care sunt preoți de parohie prin sate e de mare folos să vadă acest tip de pastorație și de suferință", spune părintele.
Cei 28 de pacienți sunt spovediți și împărtășiți regulat de celălalt părinte voluntar, Cătălin Niculescu, de la Biserica „Sfântul Pantelimon", situată pe strada Iancu Căpitanu, chiar în spatele centrului: „Pe mine m-a schimbat mult slujirea aici. Până a fi hirotonit, când intram într-un spital, mă așezam pe primul scaun și acolo rămâneam. Nu puteam suporta durerea și necazurile celor de acolo. Îl rugam pe Dumnezeu să-mi rânduiască orice misiune, numai în spital nu. Dar aici am înțeles cuvintele Sfântului Antonie cel Mare: «Viața și moartea mea depind de ceilalți, căci dacă l-am câștigat pe aproapele meu, L-am câștigat pe Dumnezeu!» Până acum, spre slava lui Dumnezeu, nici un bolnav internat în stare conștientă nu a plecat nepregătit la Domnul".
Părintele Niculescu mai face lunar, la capela centrului, și pomenirea celor peste 1.000 de beneficiari care au trecut la Domnul. El spune: „Centrul de Îngrijiri Paliative «Sfântul Nectarie» este locul unde nu a murit nimeni până acum, însă au adormit întru Domnul circa 1.000 de suflete... și aceasta îl deosebește de alte spitale".
