Părintele Dionisie Ignat, duhovnicul român de la Sfântul Munte Athos, a arătat o grijă deosebită faţă de tinerii care veneau des la el pentru a primi sfaturi şi cuvinte pline de folos şi de putere duhovnicească. Bătrânul Dionisie a ştiut că începutul bun pe care un tânăr îl pune vieţii lui este garanţia că acesta va deveni om plăcut lui Dumnezeu, de aceea insista ca tinerii să nu se înstrăineze de Biserică şi de învăţăturile ei. Pentru cuviosul Dionisie căsătoria şi călugăria sunt încercări care descoperă adevăratul caracter al omului.
Dacă tineretul se ocupă cu învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi cu povăţuirile Bisericii, totdeauna este câştigat. Trebuie să faci ceea ce te luminează Dumnezeu, ceea ce ştii ca om şi creştin şi ai auzit de la părinţi şi de la fraţi. E bine să citeşti Sfintele Cărţi. Aşa te înarmezi, te întăreşti, pentru că omul îşi are neputinţele lui", spunea cuviosul Dionisie.
Firea omului cunoaşte care-i binele şi care-i răul
Bătrânul mai arăta că tinerii care se apropie de Biserică trebuie să se comporte oarecum ca şi monahii care îmbracă haina călugăriei, pentru că şi unii, şi ceilalţi pot fi descurajaţi foarte uşor de la primele încercări ale credinţei, şi mai ales ale răbdării. "Prima dată să aibă smerita cugetare. Pe toţi cei din jurul tău să-i socoteşti că sunt mai buni, mai apropiaţi de Dumnezeu ca tine. Pe duhovnic să-l asculţi ca şi cum ţi-ar vorbi Însuşi Dumnezeu, pentru că nu există duhovnic care să te înveţe răul. Totdeauna el o să te povăţuiască să te depărtezi de cele rele şi să te apropii de cele bune. Ăsta-i începutul. Să citim Sfintele Cărţi, învăţăturile Bisericii, fiindcă dacă nu citim învăţăturile Sfinţilor Părinţi, nu-i aşa, de multe ori greşeşte omul fără să ştie. Dar oricât ar fi, firea omului cunoaşte care-i binele şi care-i răul. Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi după asemănarea Lui, vasăzică nu a făcut ceva rău, a făcut bine. Acuma, după firea ta cea omenească dată de Dumnezeu, dacă te osârduieşti să fii aproape de Dumnezeu, de-acuma singur vezi: "Lucrul ăsta nu-i bun. Uite, am spus minciuna aceea, dar nu-i bine. Uite, l-am urât pe acela că a făcut o faptă bună, nu-i bine". De la sine, de-acuma, încearcă să te conformezi. Dar, ca să fim mai siguri, să citim scrierile Sfinţilor Părinţi, poveţele Bisericii, că acelea-s hotarul nostru. Da. Şi ca tânăr, să păzeşti cu sfinţenie curăţenia sufletească şi trupească, pentru că nimic spurcat şi necurat nu va intra întru Împărăţia cerurilor."
Două cărări prin care se capătă veşnicia
Tineri care veneau la părintele Dionisie îi cereau sfaturi în privinţa căii pe care ar trebui să o urmeze în viaţă. Mulţi îi spuneau că nu ştiu dacă să îmbrace haina monahală, căci simţeau o oarecare chemare către vieţuirea în mănăstire, sau să urmeze calea căsătoriei. Părintele Dionisie de multe ori arăta că fiecare om urmează calea pe care este chemat de Dumnezeu, şi ar trebui să aibă răbdare foarte mare şi insistenţă în rugăciune pentru a avea o anumită certitudine şi încredinţare de sus. Celor care se arătau a avea vocaţie de călugărie le spunea să nu se grăbească, ci să încerce o anumită perioadă de timp dacă pot duce viaţa monahală. "De aceea, vedeţi că Bunul Părinte ceresc a lăsat pentru fiecare creştin două cărări de mântuire, două cărări pentru a căpăta veşnicia. Una este căsătoria, pentru a aduce copii în lume şi a-i creşte în frica lui Dumnezeu, cealaltă este viaţa monahală. Acestea două sunt cele mai sigure feluri de vieţuire. Fiecare, după cum îl luminează Sfântul Duh, îşi alege ori una, ori alta, dar să ştii că şi una, şi alta au ispite multe. Ispitele, dacă ai răbdare şi blândeţe, le poţi trece toate. Nunta şi călugăria sunt două Taine bisericeşti lăsate de Bunul Dumnezeu. Alege singur: de vrei să te faci călugăr? Du-te şi încearcă trei ani de zile, şi dacă te împaci şi crezi că o să poţi reuşi, ia asupra ta îngereasca schimă şi cu Dumnezeu înainte, cu răbdare! Iar dacă după trei ani de zile nu te împaci, ai socotit că "am încercat, n-am să pot să fiu călugăr", te duci şi te căsătoreşti. Dar să nu crezi că nu o să fie ispite, şi într-una, şi într-alta. Aşa că ne trebuieşte răbdare, ca să putem trece peste toate ispitele cele mici şi mari. Numai aşa putem trece, după cuvântul proorocului: "Smeritu-m-am şi m-am mântuit"."
Dacă tânărul este creştin bun, de la sine este şi om la locul lui
Părintele Dionisie spunea că tinerii trebuie să se poarte creştineşte înainte de căsătorie pentru că, având experienţa unei limitări şi înfrânări, pot privi cu responsabilitate şi cu seriozitate spre problemele vieţii de familie. "Relaţiile să fie creştineşti, adică cei doi tineri care vor să se căsătorească să se iubească în aşa fel încât fecioria lor să fie nepătată. Ş-atunci să ştii, când te vei duce la Biserică şi fecioria este nepătată, harul Sfântului Duh te întăreşte ca să rămâi până la sfârşit omul lui Dumnezeu. Dacă eşti destrăbălat înainte de a te duce la biserică, cu greu te mai îndrepţi. Şi oricât te-ai îndrepta, eşti aşa, ca o căruţă hodorogită şi îndreptată. De aceea trebuie mare băgare de seamă a părinţilor la tineret, pentru că datoria părinţilor nu-i atât de a aduce om în lume, cât de a-l face să fie om. Şi fiindcă credinţa noastră este atât de curată. Dacă tânărul este creştin bun, de la sine este şi om la locul lui. Nu poate să fie un creştin bun şi un om rău, nu se poate. Credinţa noastră nu ne învaţă altceva şi nu ne povăţuieşte altceva decât numai şi numai a petrece în lumea aceasta trecătoare şi înşelătoare bine şi a câştiga veşnicia cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrând cele ce ne-a dat Dumnezeu."
Cu răbdarea bărbatului, o aduci ca să fie cea mai bună fiinţă
În relaţia de familie, părintele Dionisie spunea că armonia şi buna înţelegere depind de firea şi de comportamentul bărbatului. "Prima dată trebuie să se respecte unul pe altul. Bineînţeles, bărbatul este capul familiei, nu-i aşa? Singur ţi-ai ales persoana lângă care vrei să trăieşti toată viaţa şi acum se poate întâmpla de multe ori că ea nu mai e aşa cum ai cunoscut-o la început; a devenit nervoasă, a devenit ocărâtoare. Trebuie să faci răbdare, fiindcă doar cu răbdarea bărbatului şi cu sfătuirea vorbelor bune o aduci ca să fie cea mai bună fiinţă, chiar să fie ea cât de nelalocul ei. Pentru că, scrie Sfânta Carte, "cel ce va scoate din nevrednic vrednic, ca gura lui Hristos se va chema". Nu numai că, după ce ai atras-o către bine şi te-a ascultat, poţi să trăieşti o viaţă bună, dar ai şi plată de la Dumnezeu."
