▲ Andrieşeni este una dintre cele mai frumoase localităţi aşezate pe malurile râului Jijia ▲ Localnicii păstrează tradiţii şi obiceiuri de sute de ani ▲ Una dintre datini este şi cea a salcâmului ▲ Fiecare sătean îşi alege din timp un salcâm, pe care îl îngrijeşte toată viaţa, iar la moarte, crucea de la mormânt este făcută din acest salcâm ▲ În luna mai se organizează şezători, momente artistice, marcând astfel sărbătoarea satului şi a salcâmului ▲ Hramurile şi sărbătoarea satului sau a şcolii sunt momente în care se îmbină rugăciunea cu activităţile artistice şi voia bună ▲ Corul bisericii, format din tineri, copii şi credincioşi din sat, este reprezentativ pentru parohie ▲ Parohia Andrieşeni din Protopopiatul Iaşi 1 desfăşoară o bogată activitate filantropică ▲ De curând, la Andrieşeni s-a înfiinţat o asociaţie care are ca scop „redescoperirea, conservarea şi transmiterea tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti de pe valea Jijiei“▲
Începuturile satului Andrieşeni din judeţul Iaşi sunt legate de evenimentele politice din 1775, când câţiva agricultori de pe moşia unui oarecare Andrieş au refuzat să se întoarcă la locurile de baştină, în nordul Moldovei, aflat sub stăpânire austro-ungară. Astfel, ei au numit aşezarea nou întemeiată Andrieşeni, după numele proprietarului acelor pământuri, iar această denumire se păstrează şi astăzi pentru satul Andrieşeni şi comuna cu acelaşi nume, în componenţa căreia intră şi satele Drăgăneşti, Buhăieni, Glăvăneşti, Iepureni şi Spineni.
Ca orice comunitate în care locuiesc moldoveni gospodari, dar mai cu seamă români creştini, cei din Andrieşeni şi-au construit cu timpul şi o biserică. Documentele menţionează că zidirea Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Andrieşeni s-a realizat în jurul anului 1821, pe cheltuiala moşierului Nicolae-Hagi-Kole. „Biserica noastră este zidită din cărămidă, pe temelie din piatră. A suferit prima reparaţie capitală în 1847 şi cheltuielile au fost suportate de marele postelnic şi cavaler Gheorghe C. Carp. Biserica este mândria andrieşenilor“, ne explică parohul de aici, părintele Mihai Cepeliuc.
Terenul bisericii, scăpat de legile comuniştilor
Acţiunile împotriva Bisericii ale regimul comunist s-au simţit şi la Andrieşeni. În 1986, când preot paroh în această localitate a devenit părintele Mihai Cepeliuc, biserica şi curtea ei erau în paragină. O lege din acelaşi an, dată de comunişti, prevedea ca toate terenurile să fie cultivate, lucru care au determinat autorităţile să oblige într-un fel parohia să cedeze terenul din jurul bisericii. „Eram tânăr şi abia sosisem în parohie. Terenul din jurul bisericii nu era împrejumuit şi mi-a fost frică de faptul că ar putea veni comuniştii să îl ia. Atunci am intervenit la primarul comunei şi cu ajutorul oamenilor, care la început erau cam sceptici în privinţa planurilor mele, am reuşit să împrejmuim biserica şi să iau astfel acest teren. Gardul bisericii datează încă de atunci şi se menţine în stare foarte bună, pentru că a fost făcut cu materiale de calitate. Am adus modelul din Bucovina şi este un gard din panouri din fier cu stâlpi din beton, care au deasupra coroana Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Oamenii au rămas uimiţi când au văzut curajul meu, iar autorităţile de atunci nu au mai avut curaj să pretindă ceva“, ne povesteşte părintele paroh. Au urmat alte lucrări de amenajare şi de renovare a casei parohiale şi a bisericii, resfinţită în 1992, eveniment la care au participat sute de credincioşi, preoţi din Basrabia şi mulţi tineri. Părintele Cepeliuc îşi aminteşte că atunci a fost o adevărată sărbătoare a satului, din care n-au lipsit nici momentele artistice oferite de tinerii din parohie.
În ciuda rigorilor comuniste...
Cea mai importantă realizare pe plan misionar-pastoral, despre care părintele Cepeliuc vorbeşte de fiecare dată cu emoţie, este corul bisericii. El datează chiar din primii ani de când părintele a venit în parohie. La început, ideea şi propunerea părintelui nu au fost văzute prea bine. Erau vremuri în care ideile ateiste ale fostului regim erau în floare. „Îmi aduc aminte că, deşi nu era voie, am vorbit cu cei de la şcoală şi mergeam să ţin ore de religie. Nu eram plătit, dar o făceam benevol. Într-o zi am întrebat o copilă dacă ştie să colinde. Ea mi-a răspuns foarte mirată că nu ştie. Atunci am hotărât să înfiinţez un cor al bisericii şi să învăţ copiii să colinde. S-a umplut biserica de copii. Bineînţeles că am fost chemat la judeţ de securitate unde am fost interogat şi ameninţat. A trebuit să fac repetiţiile pe ascuns. Cu timpul au început să vină şi credincioşi, în special femei, care veneau obosite de la prăşit şi se opreau la biserică pentru a repeta cântările de la Liturghie ori alte cântări. Iar primul dirijor a fost tocmai copila care
mi-a răspuns că nu ştia nici o colindă, Elena Ţurcanu. Ea este plecată acum din sat, dar vine mereu cu plăcere acasă. Cu timpul am introdus şi tradiţia de a merge cu aceşti corişti în satele parohiei (n.r. parohia Andrieşeni cuprinde şi filiile Buhăieni şi Drăgăneşti) pentru a colinda“, ne-a spus preotul paroh. Dirijor al corului a devenit, după plecarea Elenei Ţurcanu, o altă creştină, Elena Brânzac. Şi astăzi ea este cea care conduce acest cor.
„Sfântul Gheorghe“, sărbătoarea şcolii şi a bisericii
În fiecare an, la sărbtoarea Sfântului Gheorghe, al doilea hram al bisericii, se aniversează şi ziua şcolii din sat, care poartă numele unui fost director, Gheorghe Ciobanu. Manifestările cultural-religioase care marchează sărbătoarea comună pentru cele două instituţii fundamentale din comunitate încep de la biserică. Aici, se oficiază Sfânta Liturghie, la care participă cadrele didactice şi autorităţile locale, după care se face un parastas pentru toţi învăţătorii trecuţi la cele veşnice. Apoi, la şcoală se oficiază o slujbă de Te Deum şi alte slujbe de mulţumire. Cadrele didactice, împreună cu elevii şcolii, pregătesc de fiecare dată momente artistice. „Avem o educatoare, doamna Ştefania Sturza, care organizează aceste şezători cu copiii. Dorim să reînviem tradiţiile locale. Copiii spun ghicitori, recită poezii şi cântă. Avem şi un muzeu al şcolii“, ne mai explică părintele Mihai Cepeliuc. Sărbătoarea nu este singulară în parohie. La Înălţarea Domnului, când se pomenesc eroii neamului, enoriaşii se adună în cimitir pentru a pomeni pe cei peste 200 de eroi, dintre care trei au căzut în războiul de independenţă, iar restul în cele două războaie mondiale. Copiii pregătesc poezii şi cântece patriotice pentru acest eveniment. În 1987, când s-au împlinit 400 de ani de la atestarea primei comunităţi de aici, existentă cu mult timp înainte de a se înfiinţa satul Andrieşeni, s-au adunat mulţi dintre fiii satului, pentru a sărbători cum se cuvine evenimentul.
La hram, copiii duc pachete bătrânilor bolnavi
În biserica din Andrieşeni se oficiază mai multe slujbe pentru a întâmpina toate nevoile credincioşilor. În fiecare lună, în prima vineri se oficiază slujba Sfântului Maslu, iar în prima zi a lunii slujba Aghiasmei. În fiecare miercuri seara se oficiază Acatistul Sfântului Nicolae, iar vineri seara se oficiază un paraclis ori un alt acatist. Cununiile nu se oficiază fără ca tinerii să se spovedească înainte. „Cea mai frumoasă slujbă din timpul anului este cea de la hram. Până să vin în parohie, nu era obiceiul ca la hram să se organizeze slujbe în sobor şi alte manifestări. Oferim credincioşilor gustări, pachete, iar invitaţii sunt cinstiţi cum se cuvine. La masa aceasta servesc doamnele de la şcoală, care se ocupă cu organizarea acestor momente frumoase. Colaborăm foarte bine. De câţiva ani, avem obiceiul ca, la hram, copiii să ducă pachete cu alimente bătrânilor din sat, care nu pot veni la biserică din cauza vârstei înaintate ori a bolilor. Trebuie să ne bucurăm cu toţii de această sărbătoare“, spune părintele Cepeliuc.
Activităţi administrative şi în filiile parohiei
La Andrieşeni, parohia a realizat multe lucruri. Unul dintre ele este aşa-numita „fântână a văduvelor“, unde s-a construit şi o troiţă. În 2005, s-a curăţat catapeteasma bisericii şi s-a aplicat o foiţă de aur de 22 de karate, iar în 2004 s-a achiziţonat un frumos candelabru din coarne de cerb. În viitor se doreşte renovarea bisericii, pentru care este nevoie de un proiect în care să fie prevăzută şi adăugarea unui pridvor.
Şi în satele Buhăieni şi Drăgăneşti, filii ale parohiei Andrieşeni, s-au iniţiat lucrări de amenajare şi renovare a bisericilor de aici. La Drăgăneşti se construieşte chiar o biserică foarte frumoasă, care va fi gata în curând.
„Am primit 20.000 de lei de la Secretariatul de Stat pentru Culte pentru a susţine aceste lucrări, dar cea mai mare parte din bani provine de la credincioşii de acolo şi de la cei din Andrieşeni. Chiar dacă este greu, am încercat să oferim şi credincioşilor din aceste filii toate condiţiile necesare pentru a sluji şi a se ruga. La Buhăieni am reparat faţada bisericii, am făcut porţi noi şi am amenajat curtea“, ne mai spune părintele Cepeliuc. z
▲Tradiţii încă vii
Comunitatea de la Andrieşeni este una care păstrează încă vechile tradiţii. Una dintre aceste obiceiuri, care astăzi şi-a pierdut totuşi din amploare, era plecarea pe jos la hramul Mănăstirii Neamţ. Pelerinajul dura câteva zile şi avea ca motivaţie faptul că la această mănăstire au trăit cinci fii ai satului: Mina Prodan, fost stareţ la Neamţ, care a fost şi la Muntele Athos, fraţii Silvestru şi Eufrosin Urmă, renumiţi sculptori care au avut lucrări ce au ajuns la Patriarhia Română pentru a fi oferite ca dar oficialităţilor care veneau aici (împăratul Etiopiei a primit o icoană şi o cruce din lemn de cireş, operele celor doi fraţi), Ghermanon Pârău, fost stareţ, preotul Bulbucan şi ierodiaconul Severian. O altă tradiţie care se păstrează încă în Andrieşeni este cea a salcâmului. Străbătut de râul Jijia, satul Andrieşeni este îmbodobit cu foarte mulţi salcâmi. Fiecare sătean îşi alege din timp un salcâm, pe care îl îngrijeşte toată viaţa, iar la moarte, crucea de la mormânt este făcută din acest salcâm. În luna mai se organizează şezători, momente artistice, marcând astfel sărbătoarea satului şi a salcâmului.
▲ Deşi satul era inundat, părintele a mers să-şi facă datoria
Părintele Mihai Cepeliuc este preot la Andrieşeni de 22 de ani. A fost prima şi singura parohie unde a slujit. Chiar dacă realizările sunt pe măsură, nu au lipsit momentele grele. „Îmi aduc aminte că în 1987 Jijia Mare s-a revărsat peste sat. Eram în timpul slujbei când am observat că biserica se golea. După slujbă am ieşit afară şi am văzut că partea din vale a satului era luată de apă. Am sărit cu toţii pentru a-i primi pe sinistraţi. La biserică au venit mulţi pentru a se adăposti, pentru că aici nu era apă. În acea zi aveam o înmormântare în partea cealaltă a satului. A trebuit să trec apa cu încă cinci oameni, ţinându-ne de mână. A fost groaznic, pentru că oricând puteam fi luaţi de viitură. Dar am ajuns la timp, iar familia când m-a văzut a început să plângă. Nu credeau că mai vin din cauza apei. Dar m-am dus, pentru că trebuia să-mi fac datoria de preot“, povesteşte părintele Cepeliuc.
▲ O asociaţie pentru conservarea tradiţiilor strămoşeşti
De curând, la Andrieşeni s-a înfiinţat o asociaţie care are ca scop „redescoperirea, conservarea şi transmiterea tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti de pe valea Jijiei“, după cum citim în actul de constituire a asociaţiei. Deşi nu are încă statut juridic, Asociaţia „Purtătorii crucii Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt“ adună reprezentanţii bisericii din sat, ai şcolii, ai administraţiei locale şi oameni de cultură. „Dorim să ne unim astfel forţele pentru a înfrumuseţa comuna noastră şi pentru a transmite tinerilor spiritul moldovenesc moştenit din generaţie în generaţie. Aceste locuri sunt sfinte pentru noi, pentru că pe aici a călcat un mare sfânt domnitor. De aceea, credem că avem această misiune, de a duce mai departe ce avem mai scump: credinţa şi tradiţiile“, ne explică părintele Cepeliuc.
▲ Bogată activitate filantropică
Credincioşii din Andrieşeni susţin în fiecare an activităţile filantropice ale parohiei. La iniţiativa preotului paroh, a doua zi după hramul bisericii, pe 7 decembrie, când se sărbătoreşte Sfânta Filofteia, reprezentanţii parohiei, duc pachete cu alimente la secţia de ergoterapie a Spitalului Clinic de Psihiatrie „Socola“ din Iaşi, unitate medicală aflată în localitatea Şipote. Acelaşi lucru se face în fiecare an şi la Paşti, anul acesta ajutoarele fiind duse cu trei căruţe. Aceeaşi acţiune caritabilă se repetă şi în Duminica Tomii, dar de această dată, beneficiarii sunt cei din Penitenciarul din Iaşi. „Am dus anul acesta peste 300 de pachete cu alimente. Ultima oară, ne-au rugat să le aducem hârtie şi plicuri, pentru a trimite scrisori familiilor“, mai zice părintele Cepeliuc. Nici săracii parohiei nu sunt sunt trecuţi cu vederea. Cei săraci beneficiază de ajutoare constante, iar mulţi nevoiaşi au fost înmormântaţi cu ajutorul parohiei. În parohie există şi un centru de zi pentru copii, unde 30 de copii săraci beneficiază de asistenţă socială. „Ajutăm constant aceşti copii. O mare parte din jertfa adusă de credincioşi la biserică merge acolo. Am avut acum câţiva ani un caz social care ne-a impresionat pe toţi. La Buhăieni era o familie care avea o fetiţă. Doamna respectivă era paralizată de mulţi ani, iar el era bolnav la plămâni. Amândoi au murit la scurt timp, unul după altul, şi fetiţa a rămas singură. Am făcut atunci o colectă şi am cumpărat fetiţei o vacă şi un purcel pentru a avea ce mânca“, ne povesteşte părintele paroh.
Pe lângă acestea, parohia a ajutat în anii trecuţi satele afectate de inundaţii, prin pachete cu pături, plapume, perne, dar şi cereale şi alimente, care au mers la Agăş, Arbore sau Răcăciuni.
▲ „Când avem o problemă, prima dată mergem la biserică“
Mihaela Pavel, 34 de ani, muncitoare (foto st.): „Când avem o problemă mergem prima dată la biserică, să vorbim cu părintele. El ne ajută de fiecare dată cum poate, cu bani, cu un sfat. Soţul meu cântă în cor şi mergem la biserică des. Slujbele sunt foarte frumoase. Biserica este cea mai importantă pentru noi“.
Cristina Teşoi, 29 de ani, muncitoare (foto st.): „Am avut copilul bolnav, internat în spital, şi părintele m-a ajutat să trec peste aceste probleme. De când a venit în parohie, se văd schimbări. S-a schimbat biserica şi curtea bisericii, iar oamenii sunt parcă mai buni. Simţim ajutor de la Dumnezeu“.
Mariana Popescu, 48 de ani, consilier educativ: „Colaborăm foarte bine cu biserica. Nici o activitatea extraşcolară nu se desfăşoară fără părintele Mihai. Pentru noi, cadrele didiactice, prezenţa părintelui în şcoală este mai mult decât benefică. Întotdeauna găsim un sfat bun şi o vorbă de suflet de la părintele“.▲
