Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj Parohia Oşlobeni, sub „Acoperământul Maicii Domnului“

Parohia Oşlobeni, sub „Acoperământul Maicii Domnului“

Un articol de: Grigore Radoslavescu - 28 Septembrie 2007

▲ De 9 ani, sătenii şi preotul din Oşlobeni, Neamţ, muncesc să ridice biserica satului ▲ Veniţi din Transilvania, la mijlocul secolului al XIX-lea, primii oşlobeni au închinat prima biserică Sfântului Ierarh Nicolae ▲ În epoca socialistă, hramul a fost înlocuit de „sărbătoarea recoltei“ ▲ De 9 ani, sătenii, alături de preotul lor, muncesc la ridicarea unei noi biserici ▲ Tot de atunci, în parohia Oşlobeni hramul se sărbătoreşte, an de an, la 1 octombrie, de „Acoperământul Maicii Domnului“ ▲

Era în noaptea de 19 spre 20 iulie 1998...

Vasile Iliuţă, hirotonit preot, în luna iunie a aceluiaşi an, de către Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, azi Patriarhul ales al BOR, se pregătea să ia în primire, a doua zi, parohia Oşlobeni, din judeţul Neamţ. O parohie despre care nu ştia mai nimic.

În zilele care au urmat, părintele Iliuţă avea să descopere, mai întâi, suferinţele unei parohii prea sărace, din satul tot atât de sărac, aflat la marginea şoselei pline de gropi, ce lega municipiul Piatra Neamţ de oraşul Târgu Neamţ: tinerii plecaţi mai toţi la muncă în străinătate, bătrâni neputincioşi pentru agricultura câmpului - singura îndeletnicire ce le mai rămăsese -, numărul mare al ţăranilor-şomeri alungaţi de directorii întreprinderilor falimentare din judeţul Neamţ şi din cele învecinate. Şi încă multe altele, prea multe pentru o parohie cu doar două sute de familii, şi nici numărul acelora constant. Iar ceea ce era şi mai dramatic, la biserică nu se mai făcuseră reparaţii din ...1911. Nu exista nici casă parohială, iar cât priveşte casa socială, nici vorbă să se fi putut gândi cineva la aşa ceva.

Oşlobenii de peste munte

Despre istoria satului am aflat mai multe date din consemnările lui Alexa Cosma, fost consilier comunal şi epitrop al bisericii din Oşlobeni. Familiile Gavril Hulpoi, Cosma Oşlobeanu, Simion Cucu, Timofte Oşlobeanu, Grigore Bobu, Andrei Butnaru şi Vasile Butnaru sunt primele care s-au aşezat pe valea Cracăului, pe locul Oşlobeniului de azi. Ei au venit din comuna Voşlobeni, judeţul Harghita, probabil în jurul anului 1850. Noii „oşlobeni“, fiind ajutaţi de Mănăstirea Neamţ, proprietara terenului din zonă, au construit, mai întâi, la doar 15 m de malul apei şi la 500 de metri de şosea, o biserică din lemn, căreia i-au dat hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“, care a dăinuit până când a intrat în vigoare „Legea însurăţeilor“, a lui Alexandru Ioan Cuza, din 1864. De atunci, localnicii, împroprietăriţi cu pământ, în frunte cu arhimandritul Ermoghen, de la Mănăstirea Horaiţa, şi cu preotul satului, Visarion Monacu, au început construcţia unei noi biserici, pe care au terminat-o în 1871. Noua biserică s-a înălţat pe acelaşi loc, dar din piatră, donaţiile în bani pentru punerea „pietrei de temelie“ ale enoriaşilor fiind destul de substanţiale pentru acea vreme. În anul 1911, biserica a fost supusă reparaţiei capitale pentru ultima dată.

Obiceiul parohiei, moştenit din perioada socialistă, era ca hramul să fie sărbătorit într-o zi de duminică din septembrie sau din octombrie, care să coincidă cu un fel de „zi a recoltei“. Dar astăzi, hramul bisericii din Oşlobeni este „Acoperământul Maicii Domnului“, sărbătorit la 1 octombrie.

Şantierul, în al nouălea an

În anul următor, a început organizarea şantierului. Mai întâi, s-a trecut la amenajarea paraclisului în curtea bisericii, astfel încât viaţa liturgică a parohiei să se desfăşoare normal. Apoi, construcţia lumânărarului şi începerea lucrărilor la casa parohială.

Dar cel mai important front de lucru care se cerea atacat era demontarea vechii construcţii bisericeşti şi refacerea ei aproape din temelii. În ajutor i-a venit inginerul Luca Lucşor Meletie, din Suceava, om cu suflet mare, care a reuşit, în doar câteva zile, să pună pe masă proiectul tehnic, pe baza căruia, în perioada următoare, s-au efectuat lucrări care au necesitat peste 500 de milioane de lei vechi. Astfel, a fost dat jos acoperişul, s-a turnat centura din fier şi beton de consolidare a fundaţiei existente, s-a demolat zidul din spatele bisericii, în vederea extinderii lăcaşului cu trei metri, necesari amenajării, la etaj, a cafasului, şi s-a ridicat zidul interior cu câţiva metri, pentru a da măreţie şi volum viitoarei biserici.

Sunt mulţi, sunt puţini nouă ani de lucru pe şantierul bisericii?

Rezultatul strădaniilor celor două sute de familii ale parohiei

Preotul şi enoriaşii cu care am stat de vorbă zilele trecute, în preajma pregătirilor pentru hramul mult aşteptat, sunt mulţumiţi de stadiul lucrărilor, date fiind veniturile lor mici, lipsa forţei de muncă tinere şi, mai ales, a sponsorilor. Tot ce s-a realizat până în prezent la Oşlobeni este rezultatul strădaniilor celor două sute de familii ale parohiei. Şi, probabil, la fel se va întâmpla şi în viitor, când mai sunt încă atâtea de făcut, precum: construirea a încă unui zid exterior de 1,5 metri; construcţia celei de a doua centuri exterioare de consolidare; refacerea şarpantei şi a acoperişului cu o singură turlă, în „rupere de pantă“, conform stilului moldovenesc, aşa cum este acesta la bisericile ştefaniene; executarea tencuielilor interioare şi esterioare; pictarea pereţilor; executarea catapeteasmei. Se mai adaugă consolidarea clopotniţei şi refacerea acoperişului acesteia, împrejmuirea bisericii cu un nou gard şi... amenajarea unui muzeu al parohiei. Părintele paroh ne-a arătat o mulţime de icoane vechi, de înscrisuri, pomelnice în lemn, vase de cult, ţinute şi veşminte recuperate şi conservate cu mare grijă, documente ce atestă sacrificiile locuitorilor satului în războiul de independenţă şi în primul război mondial. Sunt, desigur, mărturii care şi-ar găsi locul cuvenit într-o cameră muzeală, însă pentru aceasta ar mai fi necesare încă vreo 5 miliarde de lei vechi. Şansele nu par a fi foarte mari, însă părintele paroh şi enoriaşii săi au încredere în rugăciunile pe care ei le adresează Maicii Domnului şi sunt convinşi că acestea se vor îndeplini, nefiind departe ziua când biserica cea nouă va domina peste întinderea Oşlobenilor din judeţul Neamţ. Până atunci, enoriaşii din Oşlobeni se pregătesc de sărbătoarea hramului, bucuroşi că acum au şi paraclis şi biserică nouă în construcţie.