De cum intrăm în Podu Iloaiei şi ţinem drumul asfaltat la stânga, peste calea ferată, spre Mădârjac, vom ajunge, fără prea multe dificultăţi, la Popeşti, comuna se întinde de la Creasta Dealului Mare, ce delimitează două structuri morfologice distincte - Podişul Moldovei şi Podişul Bârladului - , până la Valea Bahlueţului. Având ca vecini: la nord - Podu Iloaiei, la est - comuna Dumeşti, la sud - Mădârjac şi la vest - comunele Sineşti şi Lungani, Popeştii ne întâmpină, în torida zi de iulie, în care întreaga Românie se „topeşte“, cu un optimism debordant. Numai astfel ne explicăm răspunsul în dulcele grai moldovenesc al primului ţăran întâlnit în cale, Costică Molofrei, pe care îl întrebăm de biserică, de primărie şi de secetă: „Pe preot şi pe primar îi găsiţi la Primărie, că-s oameni foarte harnici şi de dimineaţă până seară îs tot cu trebile obştii. Cât despre ploaie... ştie Dumnezeu ce-a face. O să ne dea ploaie la anuâ. Acu bine că le-a dat sucevenilor şi au putut veni cu fân aici să ne vândă şi nouă“.
Unul dintre cele mai interesante ţinuturi ale Moldovei
Vechi hrisoave domneşti stau mărturie faptului că Popeştii şi satele din împrejurimi au făcut parte, vreme de patru veacuri, dintr-un ţinut azi uitat. Este vorba de Cârligătura, unul dintre cele mai mici şi cele mai interesante ţinuturi ale Moldovei medievale, având ca menţiune documentară data de 12 august 1426 aşa cum reiese dintr-un uric al lui Alexandru cel Bun. Un ţinut de care se va vorbi multă vreme chiar şi după desfiinţarea acestuia în 1834, ca unitate administrativă, o dată cu introducerea Regulamentului Organic. Nici nu se putea să fie altfel când este vorba de o comună în care sunt atestate mai toate perioadele fiinţării umane, existând continuitate de la cucutenienii din Neolitic, traco-dacii din epoca metalelor, până la locuitorii de astăzi ai satelor de pe aceste meleaguri. Această legătură fiind susţinută de descoperirile arheologice de la Bahna (Popeşti), Silişte, Coşare (Obrijeni) sau în Dealul Viilor (Doroşcani).
Aşadar, fiecare loc din acest spaţiu, în care este amplasată comuna Popeşti, cu înfăţişarea ei pitorească, ascunde în sine tradiţii şi dovezi ale unei vieţi frământate, trăite în măruntele cătune, azi sate şi comune, aşezate de-a lungul firavei poteci ciobăneşti de odinioară, ascunsă după dealuri şi penetrând desişurile de sub codrii seculari. Pe aici trece acum principala arteră de circulaţie ce leagă Podu Iloaiei de comunele Mădârjac şi Sineşti.
Familii princiare şi vocaţie europeană la Popeşti
Mai aproape de timpurile noastre, trăitori şi făuritori de istorie, dar şi binecredincioşi români şi întăritori de credinţă ortodoxă în spaţiul pe care îl înfăţişăm în aceste pagini au fost Mavrocordaţii, Ghiculeştii şi Sturdzeştii care, potrivit istoricului Dan Berindei, au avut un rol de seamă în „procesul devenirii naţionale româneşti“. Fiecare dintre aceste familii, începând cu Mavrocordaţii - primii ce şi-au legat numele de Popeşti - , s-au afirmat istoriceşte cu propriile ei însuşiri şi ca reprezentanţi ai unor generaţii diferite. Dintre acestea, rădăcinile familiei Sturdza vin de departe, de aproximativ trei-patru secole în urmă, iar ramurile arborelui genealogic s-au răsfirat în toată Moldova, dar şi în Ţara Românească şi chiar în unele ţări europene. Încă şi azi se vorbeşte în satele Popeştilor despre Mihail Sturdza, domnitor al Moldovei între 1834-1849, pe care istoricul Radu Rosetti îl definea drept „bărbatul de stat cel mai capabil ce l-a produs Moldova de două veacuri încoace“, despre nepoţii şi strănepoţii acestuia, ctitori de biserici şi de monumente, luptători pe câmpurile de luptă, susţinători ai eforturilor de război în campanii militare, participanţi activi pe frontul social-caritabil.
Cu ajutorul domnului Vasile Mihalache, cercetător, fiu al comunei Popeşti, ne vom opri puţin asupra strănepotului domnitorului Sturdza, prinţul Gheorghe M. Sturdza, născut în 1912 la Ostende, în Norvegia. După ce studiază la Oxford, acesta se căsătoreşte cu o frumoasă norvegiancă, Margareta Kvaal, care vine la Popeşti, trece la Ortodoxie şi se cunună religios în Biserica „Sf. Ilie“, la nuntă participând personalităţi oficiale, oaspeţi străini din Norvegia şi, desigur, toţi locuitorii comunei. Atunci, frumuseţea Ortodoxiei şi veselia petrecerilor tradiţionale moldoveneşti depăşeau pentru întâia oară hotarele comunei. Şi tot de atunci, acţiunile caritabile ale familiei princiare – apropierea de oameni la necazuri, ajutorarea săracilor, mese de prânz gratuite pentru elevi, danii pentru biserici – deveneau o practică curentă în satele aşezării moldave.
Acasă la familia Sturdza
În biserica din Popeşti a fost botezat - având ca naşi pe regina Maria şi pe fiul acesteia, prinţul Mihai, viitorul rege al României - şi prinţul Dimitrie Gh. Sturdza, fiul lui Gheorghe Sturdza şi al norvegienei Margareta. Azi, prinţul Dimitrie în vârstă de 77 de ani, a redobândit palatul din Popeşti, construcţie confiscată de regimul comunist şi ajunsă în ruină în timpul acestuia, precum şi cele 50 ha de pământ lăsate moştenire de către bunica sa. Dorinţa sa cea mai mare este să renoveze palatul, să se mute în el, să reamenajeze zona, inclusiv din punct de vedere investiţional, pentru a crea noi locuri de muncă şi a ajuta la dezvoltarea comunei. Cu emoţie îşi aminteşte de întâlnirea din 14 octombrie 1998, de ziua Sfintei Parascheva, când, după Sfânta Liturghie, oficiată la Catedrala mitropolitană, Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, i-a invitat pe alteţa sa şi familia şi le-a înmânat înalte distincţii mitropolitane. Prinţesa Margareta, în vârstă de 80 de ani la acea vreme, radia de bucurie şi de emoţia recunoaşterii contribuţiei familiei Sturdzeştilor la prosperitatea acestui ţinut. De altfel, în anii care au urmat, familia princiară s-a implicat în construirea mănăstirii de pe Muntele Ceahlău şi a bisericii din satul Obrijeni. De asemenea, prin Fundaţia culturală „Magazin istoric“ , a acordat burse şi premii unor elevi, studenţi şi cercetători din domeniul istoriei. Iar în acest an, Dimitrie Gh. Sturdza a donat Bisericii „Sf. Ilie“ suma de 11.000 de euro pentru efectuarea reparaţiilor capitale. O sumă care, adăugată la cei 14.000, cât s-a strâns de la enoriaşi şi de la susţinători ai parohiei, va permite înnoirea din temelii a vechiului lăcaş de cult, monument istoric şi biserică domnească. Vasile şi Rozica Terciu, Ion Mardare, Livică Afanasă, Ionuţ Dumitrache, Eugen Liţă sunt, alături de prinţul Sturdza, de primar şi de preot, ctitorii ce îşi vor pune numele pe noua şi frumoasa biserică din centrul Popeştilor.
Biserica şi Primăria în slujba comunităţii locale
La temperaturi de aproape 40 de grade, în plină zi de iulie arzător, ne-am fi aşteptat să-i găsim pe săteni retraşi prin odăile răcoroase ori odihnindu-se la umbra falnicilor arbori din codrii Capoteştilor, cândva adăpost de încredere pentru familiile şi bruma de avere a moldovenilor, în vremuri de grea cumpănă, când ţinutul era invadat de oşti străine, aşa cum aminteşte şi Miron Costin în Letopiseţul său. Dimpotrivă, aproape toată comuna era „cu trebi“, ca să folosim expresia săteanului nostru, căruia i-a fost renovată casa în întregime prin grija preotului paroh, a primarului şi a Fundaţiei olandeze „Harm & Maraica“.
Ne-am oprit mai întâi la Primărie. Într-adevăr, preotul paroh Vasile Matcovici şi primarul Neculai Mocanu, erau amândoi aplecaţi asupra unor proiecte ce vizau îmbunătăţirea funcţionalităţii cantinei sociale şi transformarea acesteia în complex social-cultural, grăbirea lucrărilor de renovare a bisericii „Sf. Mare Prooroc Ilie Tezviteanul“, întocmirea documentelor pentru persoanele cărora, printr-o firmă de construcţii din Iaşi, le găsiseră locuri de muncă, sprijinirea prinţului Dimitrie Sturdza pentru finalizarea lucrărilor la Palat, pregătirea spaţiilor de cazare pentru tinerii de peste 18 ani transferaţi, prin fundaţiile „Gregory & Didier“ şi „Emaus“, de la diferite centre de plasament la casa socială din Popeşti. Doar câteva dintre preocupările „la zi“ ale acestor inimoşi reprezentanţi ai parohiei şi comunităţii locale, agenda de lucru în perspectivă fiind mult mai bogată şi incluzând: şcoală nouă la Obrijeni, ridicarea unei săli de sport în Popeşti, aducerea gazului metan în zonă, introducerea apei curente şi a canalizării, construirea unui cămin cultural. Sunt tot atâtea proiecte ale celor doi întâistătători vrednici, doi gospodari de cinste, doi oameni de suflet care, de ani şi ani buni, trudesc pentru binele comunei. Doi oameni care au înscrise în palmaresurile lor realizări de excepţie, puţin cunoscute peste hotarele comunei.
Două destine unite în acelaşi crez
Preotul paroh Vasile Matcovici s-a născut la 22 martie 1958 în Horeşteni. A absolvit Seminarul teologic de la Mănăstirea Neamţului în 1979 şi Institutul Teologic din Bucureşti în 1984, unde a avut ca îndrumător spiritual pe părintele Galeriu.
De când i s-a încredinţat slujirea în Popeşti, la 1 decembrie 1984, nu a mai plecat niciodată din această comună. Aici a slujit, aici şi-a crescut copiii - o fată, acum profesoară, una studentă, una absolventă de liceu şi cel mic, elev în clasa a VIII-a -, aici a pus umărul la întărirea credinţei ortodoxe. Iar dacă în satele Popeştilor nu şi-a găsit loc niciun reprezentant al vreunui cult străin de Ortodoxie este şi meritul părintelui Matcovici. Mai mult decât atât, în parohia preotului Matcovici, au trecut la Ortodoxie o familie de evrei, trei familii de romano-catolici şi, de curând, un cetăţean olandez căsătorit cu o fată din comună. Este vorba de Oene Tjibbe Brinkman, căruia preotul Matcovici i-a îndeplint, pe 28 iunie a.c., cu toată dragostea, cererea de a fi botezat ortodox, atât el cât şi fiica sa de trei luni, în biserica „Sf. Ilie“. Şi tot aici a fost cununat religios, două zile mai târziu, cu Maria Roxana Cărăbuş, fiică a satului, în ziua în care, exact cu 70 de ani în urmă, în aceeaşi biserică, preotul paroh de atunci, Nicolae Butescu unea, în sfânta Taină a Cununiei, pe prinţul Gheorghe Sturdza şi pe norvegianca Margareta Kvaal.
Primarul Neculai Mocanu s-a născut la 2 iulie 1960, în comuna Sineşti. De profesie tehnician agronom, în prezent este student în ultimul an la Drept. Are doi băieţi şi două fete, la care adaugă cu bucurie numele a încă 30 de copii botezaţi de domnia sa şi soţia, o foarte bună creştină, precum şi un număr de 10 familii cununate atât la Primărie cât şi la biserică.
Ce îi uneşte pe cei doi, preot şi primar? Multe îi unesc şi îi fac să se îngrijească cu dragoste şi devotament de comunitatea lor. Însă cel mai mult i-a unit dorinţa de a construi sau a renova cât mai multe lăcaşuri de cult în satele aparţinând de Popeşti. O primă biserică pe care au „năşit-o“ împreună, la propriu şi la figurat, este „ Sf. Dumitru“ din Obrigeni, construită între anii 1994-1998. Aproape identică cu Agapia Veche, biserica a fost ridicată de către meşterul Petre Ciornei şi ucenicii săi din Vatra Moldoviţei. A urmat renovarea capitală a bisericii „Sfânta Treime“ din Rădeni-Popeşti şi construirea noului praznicar al acesteia, în 1995. Iar din această primăvară, prioritară este Biserica „Sf. Ilie“ din Popeşti pe care, după planurile arhitectului ieşean Neculai Munteanu, o vor reînnoită din temelii şi transformată în biserică reprezentativă pentru comună. Şi pentru ca intrarea în curtea bisericii să fie pe măsură, i-au trimis în Maramureş pe doi tineri din sat să deprindă meşteşugul porţilor maramureşene. Rezultatul: înainte de a fi complet renovată, biserica are portaluri maramureşene, din lemn sculptat, cu ornamente pe măsură. Ţinând seama de recunoaşterea în afara ţării a acestui meşteşug tradiţional maramureşean, cât şi de deschiderea comunităţii de aici spre oaspeţii străini şi spre românii ce se întorc acasă - precum prinţul Dimitrie Sturdza, ce se vrea stabilit aici, de unde îţi trage obârşia, sau olandezul recent botezat şi cununat - putem afirma că intrarea în curtea bisericii, situată în vecinătatea palatului, este o poartă deschisă a parohiei Popeşti spre Europa creştină.
▲
Hram de Sfântul Ilie
Locuitorii comunei Popeşti se pregătesc de sărbătoare. Vineri, 20 iulie, se va oficia Sfânta Liturghie, cântarea omofonă fiind asigurată de corul condus de colonelul în rezervă Adrian Zarif din Bucureşti, fiu al Popeştiului. La sărbătoare va participa tot satul, iar după slujbă, în curtea bisericii, localnicii şi oaspeţii din satele vecine se vor întâlni la agapa organizată de cei care au în familie câte un Ilie.
▲
Şansă unică pentru tinerii proveniţi din centrele de plasament
Pe preotul paroh şi pe primar îi unesc însă, în aceeaşi măsură, şi activitatea filantropică, dorinţa de a ajuta, pe toate căile, la scăderea pragului de sărăcie a unor săteni, la integrarea în societate a tinerilor abandonaţi. Este meritul lor că astăzi, la Popeşti, sunt implicate în viaţa comunităţii două asociaţii de numele cărora se leagă fapte dintre cele mai lăudabile. De-a lungul timpului, au reuşit să convingă conducerea Fundaţiei „Harm şi Maraica“ din Olanda să-şi trimită reprezentanţii tocmai la Popeşti, unde să investească 200.000 de euro într-o cantină socială. Construită între anii 2001-2004, pe un teren de 750 mp pus la dispoziţie de primar, dotată, pe cheltuiala Fundaţiei reprezentată de domnul I. Urkal, cu mobilier şi veselă şi beneficiind de toate facilităţile (bucătărie modernă, apă curentă, canalizare, beci depozite alimente etc.) cantina a permis organizarea la Popeşti a unor concursuri şcolare, serbări, precum şi tabere pentru copii, mai ales în perioada inundaţiilor din ultimii ani.
Şi Fundaţia „Gregory & Didier“ din Elveţia este implicată în viaţa comunei. Pentru aceasta, o clădire a unei foste asociaţii intercooperatiste a fost amenajată şi transformată în casă socială compusă din sufragerie, 10 dormitoare cu câte două locuri, bucătărie şi anexe (cămări, gospodărie de animale, grădină de legume etc). Aici îşi găsesc adăpost, prin rotaţie, tinerii de peste 18 ani aduşi de la centrele de plasament, până când îşi găsesc locul de muncă potrivit şi se integrează în societate. Sub supravegherea şi îndrumarea asistenţilor sociali ai Fundaţiei „Gregory & Didier“, preluaţi din această vară de Fundaţa „Emaus“, tinerii învaţă să lucreze o grădină, să îngrijească animale, să confecţioneze obiecte de mobilier, să scrie, să citească, să gătească şi chiar să folosească aparatura tehnică şi electrocasnică. Unul dintre aceştia s-a căsătorit cu o fată din comună, alţii lucrează pe diferite şantiere.
Un altul, Cătălin Budeanu, venit de la un centru din Târgu Frumos, deprinde zidăria şi tâmplăria şi este nerăbdător să i se aducă utilajele de prelucrat lemnul.
Cristina Enache, o fată care a suferit mult la orfelinate şi care ne spunea cu lacrimi în ochi că suferinţa ei „nu înseamnă mare lucru pe lângă suferinţa Mântuitorului Hristos pentru noi“, învaţă arta culinară. Speră să îşi găsească şi ea un loc de muncă şi un loc în viaţă, datorită posibilităţilor pe care le-a găsit la Popeşti.
Având calea deschisă de către Biserică şi de către Primărie, precum şi sprijinul personal al preotului şi al primarului, cele două fundaţii s-au implicat în procurarea de haine pentru săraci, importul de cărucioare pentru persoanele cu deficienţe motorii, distribuirea de alimente la Paşti, la Crăciun şi la sărbătoarea Sf. Ilie din 20 iulie. În plus, fundaţia olandeză a cumpărat case noi pentru familiile Marianei Mangalociu şi Marcelei Stativă şi a renovat casa lui Costică Molofrei şi pe cea a Mariei Butnaru. Ca o recunoaştere a efortului financiar şi material, 25 de membri ai acestei fundaţii au primit până în prezent titlul şi diploma de „Cetăţean de onoare“ al comunei Popeşti.
