Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr. T. Popa“ ajută copiii de la Aşezământul „Sfântul Ierarh Leontie“.
Priviţi microbuzul UMF cum goneşte spre Rădăuţi, într-una din zilele răcoroase de mai, în căutarea unei poveşti. Sunt ziarişti din Iaşi şi un medic rezident care are oarecare emoţii, pentru că Daniela Roşu, o fostă asistentă care a avut ambiţia de a începe medicina la 35 de ani, va fi implicată direct în istoria asta. Cu toate acestea, nu ştie mai mult decât jurnalistele şi cameramanul care au căutat pe Google Aşezământul pentru copii „Sfântul Ierarh Leontie“ din Rădăuţi, în urma invitaţiei din partea universităţii ieşene de a descoperi unul dintre cele mai frumoase proiecte realizate de reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe în România. Grupul este completat de rectorul Vasile Astărăstoae, Doina Azoicăi, decan al Facultăţii de Medicină, şi de Daniela Druguş, directorul general al instituţiei.
Decizia conducerii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi de a se implica într-un proiect derulat la 180 km de „dulcele târg“ a fost luată în urma unei scrisori emoţionante trimise de un fost student, astăzi medic rezident pediatru în Rădăuţi. De altfel, o vibraţie aparte a acestui proiect este dată de reţeaua incredibilă de legături umane care parcă s-a activat brusc. În scrisoare se preciza că acest aşezământ care adăposteşte copii din familii dezorganizate sau orfani ar avea mare nevoie de încă un medic care să asigure asistenţă medicală permanentă, iar răspunsul UMF a fost prompt. „Vom încheia un protocol între Universitatea de Medicină şi Farmacie «Grigore T. Popa» şi administraţia Mănăstirii Bogdana pentru efectuarea unor stagii de practică de către studenţii universităţii noastre. În plus, îi vom sprijini financiar prin acordarea unei burse, împreună cu Conferinţa Internaţională a Decanilor Facultăţilor de Medicină de Expresie Franceză (CIDMEF), unui rezident care va lucra la cabinetul medical din incinta aşezământului pentru copii“, explică Daniela Druguş, directorul general al UMF.
„M-a incitat să vin aici faptul că este un lucru unic în România în care unii fac ceva în favoarea altora şi nu în interes propriu. De aceea meritul este al celor care lucrează aici, noi n-am făcut altceva decât să ne mândrim cu absolvenţii noştri care lucrează aici şi să încercăm să ajutăm acest proiect, ţinând cont de responsabilitatea socială pe care trebuie să o manifeste fiecare universitate“, mărturiseşte Vasile Astărăstoae, rectorul UMF.
Rugă pentru copiii Domnului
Să ne întoarcem însă în timp, în septembrie 2011, când a fost deschis, la intrarea în Rădăuţi, judeţul Suceava, un complex de vile pentru copiii lipsiţi de căldura familială, sub patronatul călugărilor de la Mănăstirea Bogdana, în parteneriat cu DGASPC Suceava. Tradus în cifre, proiectul cuprinde 12 vile şi alte clădiri adiacente, un teren de tenis, 126 de copii, cu vârste cuprinse între doi şi 19 ani, 52 de angajaţi, un preot care slujeşte la biserica construită în stil ştefanian în interiorul complexului şi un medic rezident care îşi dedică o parte din timpul său liber pentru a se îngriji de sănătatea copiilor. Un ochi străin care ar fotografia de la distanţă aşezământul s-ar putea înşela cu uşurinţă asupra utilităţii sale. Asta pentru că ansamblul de vile cochete, ordonate frumos de-a lungul aleilor, arată mai mult ca un complex turistic de lux, decât un adăpost pentru copiii defavorizaţi.
Nu ştim dacă ideea de a-i ajuta pe aceşti copii are vreo simbolistică aparte pentru că aparţine stareţului celei mai vechi mănăstiri din Moldova, Bogdana. Putem specula, însă istoria noastră nu are nevoie de zorzoane, nici de cântec duios de vioară, pe fundal. „Mi s-a întâmplat ca noaptea să vină şi să sune la uşă diferiţi copii ai străzii. Le era frig, nu aveau încălţăminte, tremurau, afară erau 15 grade. Mi-au cerut să le dau ceva să mănânce, că de frig nu mai puteau să doarmă. Când vezi aşa ceva, nu ai cum să mai dormi în casă, nu poţi fi impasibil. Aşa am decis, cu aprobarea IPS Pimen, să facem aşezământul acesta de copii, în anul 2001, de ziua copilului“, povestea, mai demult, părintele arhimandrit Iustin Dragomir.
Din păcate, acest om, cu siguranţă extraordinar, nu a putut fi prezent alături de noi, însă ne-am bucurat de prezenţa părintelui Irineu, econom al mănăstirii, care a jucat rolul amfitrionului. Mai întâi ne-a prezentat mănăstirea, ale cărei ziduri au fost ridicate în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Biserica a fost zidită sub porunca voievodului Bogdan Vodă (1359-1365), drept mulţumire adusă Domnului pentru victoriile obţinute în luptele purtate pentru a pune bazele unui stat liber şi independent în Ţara Moldovei. Sub straiele de călugăr ale părintelui Irineu se ascunde un personaj complex şi fermecător, iar povestea sa sună suprinzător între zidurile străvechi ale bisericii din centrul Rădăuţiului. A terminat facultatea la Iaşi, a profesat chiar ca inginer mecanic la Tepro, dar la 35 de ani a renunţat la viaţa laică şi s-a regăsit sufleteşte şi spiritual între zidurile mănăstirii.
Ajutor medical din partea UMF Iaşi
La Aşezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie“ încă se lucrează pentru terminarea unei clădiri de locuinţe. Construcţia complexului a început încă din 2001 şi, conform spuselor celui care a avut ideea acestei fapte minunate, părintele arhimandrit Iustin Dragomir, „a fost muncă multă, ca la ocnă, toate betoanele au fost turnate cu şase călugări“.
Suntem întâmpinaţi de tânărul rezident datorită căruia ne aflăm aici, alături de conducerea UMF. Adrian Popescu are 36 de ani, este absolvent al Universităţii de Medicină din Iaşi şi povesteşte cum a ajuns să devină medicul celor 126 de copii. „Cabinetul meu este aproape, la 3 km distanţă. Şi maica Ecaterina m-a sunat într-o zi: «Domnul doctor, şi aşa treceţi în fiecare zi, prin faţa noastră, la serviciu, nu aţi vrea să veniţi aici…». «Maică, sigur, de ce nu…».“ Comunicarea a fost simplă şi firească, aşa că, încă de anul trecut, tânărul medic vine aici la sfârşitul programului său de la cabinet şi se îngrijeşte de sănătatea copiilor. „Nu sunt cazuri dificile, practic este patologia existentă în general. Noi am încercat să mergem pe profilaxie şi prevenţie, prin educaţie sanitară, în primul rând, prin stimularea imunităţii generale a organismului“.
Avea nevoie însă de un ajutor, din cauza volumului de lucru şi a timpului limitat, astfel încât a trimis acea scrisoare foştilor profesori din facultate. Doina Azoicăi, decanul Facultăţii de Medicină, a avut ideea instituirii unei burse pentru un medic rezident care să lucreze la Aşezământul „Sfântul Ierarh Leontie“. „M-a impresionat seriozitatea cu care oamenii ăştia se ocupă de copii şi de sufletul lor. Că le oferă sentimentul ăsta de familie, iau masa împreună, învaţă împreună, merg la biserică... Şi asta contează... Tocmai ce spunea părintele, că ei nu ştiau de biserică, nu ştiau că trebuie să se închine, că sunt anumite sărbători care trebuie ţinute, pentru că suntem creştini. Toate astea se fac cu greutate, nu numai cu gândul“, spune Doina Azoicăi.
„Ne gândim să facem un cabinet de medicină dentară pentru aceşti copii, să vedem ce mai lipseşte cabinetului de medicină generală, să venim chiar cu specialişti care să facă un triaj pentru aceşti copii şi nu în ultimul rând să punem la dispoziţie pentru acest cabinet un medic care să-şi facă stagiul de rezidenţiat de medicină de familie aici“, promite rectorul Astărăstoae.
O familie cu 126 de copii
Sunt câţiva oameni cheie care se ocupă de bunul mers al lucrurilor la această casă de copii aflată sub oblăduirea Bisericii. Părintele Iustin, care este un fel de director administrativ, părintele Emanoil, care slujeşte la biserica din centrul complexului, şi maica Ecaterina, care supraveghează îndeaproape la bunul mers al lucrurilor.
Deşi este foarte tânăr, părintele arhidiacon Iustin parcă are un plus de sobrietate faţă de celelalte feţe bisericeşti. În timp ce fraţii lui călugări rămân la Mănăstirea Bogdana, părintele vine la aşezământ la ora 7:00 şi rămâne aici până seara. Cei 126 de copii se trezesc şi fiecare, de la cel mai mic, o fetiţă care abia a împlinit doi ani, până la cel mai mare - de 19 ani, ştie ce are de făcut. Cei mari se duc la şcoală, cei mici rămân acasă, sub supravegherea educatorilor. „Până la urmă, sunt familia noastră. Să nu uităm că unul dintre rolurile Bisericii este de a fi pentru comunitate“, explică părintele Iustin relaţia cu cele 126 de suflete „înfiate“ de Biserică.
Într-una din vile suntem aşteptaţi de un grup de fetiţe cu vârstele în jur de 8 ani care vor da un recital emoţionant. Impresionante nu sunt doar vocile lor cristaline, ci şi dezinvoltura şi lipsa de trac în faţa unei audienţe străine. Pe un perete al bucătăriei unde locuiesc sunt lipite câteva mesaje care sintetizează cele învăţate de curând la şcoală. „Oamenii se înţeleg între ei comunicând, adică transmiţându-şi unii altora ştiri, veşti sau informaţii. Comunicarea poate fi orală sau scrisă“, este scris pe una dintre foile A4.
„Cu mama mea, cu draga mea…“
„Părinte Emanuel! Părinte Emanuel!“, îl strigă în cor fetiţele de trei, patru ani, din cealaltă căsuţă, manifestându-şi ataşamentul pentru părintele de 32 de ani, cu un zâmbet blajin. Apoi se bulucesc la picioarele lui, şi părintele le ridică pe rând şi le aruncă în sus, iar jocul ăsta are acelaşi succes, de fiecare dată, aşa cum are cu oricare alt copil de pe lumea asta. Şi aici ne-au dat lacrimile când am fost întâmpinaţi cu multe cântece şi drăgălăşenie de cei mai mici membri ai familiei. Iar una dintre melodii sună îngrozitor de trist, pentru că cel mai greu lucru, cum spun cei de aici, este să le explice acestor suflete noţiunea de mamă. „Ea îmi stă alături zi de zi/ Şi mă ocroteşte orice-ar fi,/ Lângă ea e mai uşor,/ Orice nor e trecător/ Cu mama mea, cu draga mea…“.
Preotul Emanuel Rădăşan slujeşte la biserica cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“, are două fetiţe, cea mică are doi ani şi jumătate, iar cea mare a împlinit şase ani. Soţia sa, poliţist de frontieră, a făcut voluntariat la aşezământ timp de aproape doi ani, cât a fost în concediu de creştere a copilului. Părintele Emanuel este printre cei care a fost implicat încă de la început în acest proiect. „Am participat încă de la început la construcţia ansamblului, în 2001 eram în primul an de seminar. Apoi, în primul an de master, părintele stareţ Iustin Dragomir, care-mi este şi duhovnic, mi-a sugerat să mă alătur proiectului“. În 2009, biserica avea să-şi deschidă porţile credincioşilor, iar după doi ani au apărut şi copiii. „Cred că Biserica are un rol crucial în formarea şi educarea copiilor. Dragostea faţă de Dumnezeu, iubirea aproapelui şi diferenţierea binelui de rău sunt principii ale moralei creştine pe care aceşti copii le vor pune în aplicare în viaţa lor“, spune preotul.
Psihologul de serviciu
Maica Ecaterina este o prezenţă fină şi discretă, dar în spatele unei aparente fragilităţi se ascunde o personalitate de fier. Absolventă de psihologie, călugăriţa şi-a luat rolul de a vindeca copiii de bolile sufleteşti şi de a-i îndruma în cele mai delicate şi complicate momente ale vieţii. Suferinţa în amor, o notă mică, o nedreptate, toate pot stârni furtuni sufleteşti care lasă traume pe viaţa, dacă nu se intervine la timp. Cu tact, maica Ecaterina încearcă să le rezolve pe toate. Au fost şi situaţii când a trebuit să dea cu pumnul în masă, atunci când a simţit că cei mici sunt discriminaţi. „Unul dintre copii, mai zvăpăiat, a rupt o bancă, iar profesorul a făcut un scandal monstru şi a sugerat că băiatul e rău pentru că e de la aşezământ. «Dacă oricare alt copil strica banca, cum procedaţi?», l-am întrebat. Mi-a răspuns că le-ar fi cerut părinţilor să plătească paguba. «Nu-i nicio problemă, putem şi noi să facem asta», i-am replicat. Aşa că am luat banca şi am reparat-o“. Tot maica Ecaterina explică faptul că prejudecăţi există în continuare şi că micuţii, oricât de frumos s-ar purta în societate, sunt priviţi altfel. „Noi punem accent pe toate detaliile, inclusiv să fie îmbrăcaţi impecabil. Ei trebuie să fie perfecţi, din cap până-n picioare“.
Talente pe bandă rulantă
O bibliotecă cu peste 8.000 de volume, un atelier de pictură, o sală de informatică, un teren de tenis sunt investiţii solide în educaţia şi talentul copiilor. Maica Ecaterina s-a zbătut şi a reuşit să aducă profesori de desen şi muzică pentru a preda celor mici, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Concerte de Crăciun, o minunată expoziţie de pictură intitulată „Flori şi locuri sacre“ şi alte activităţi artistice care au scos la iveală talente care în alte condiţii nu ar fi ieşit niciodată la lumină.
Pe Narcis, băiatul blonduţ de 11 ani, îl aduce părintele Emanuel în sala de calculatoare. Uşor timid, copilul se poziţionează în faţa ferestrei, pune trompeta la gură şi începe să cânte cu emoţie. Narcis, alături de ceilalţi 125 de copii, este mândria părinţilor săi, adică a maicii Ecaterina, a părintelui Emanuel, a părintelui Iustin şi a celorlalţi angajaţi care încearcă să rescrie, în aşezământul acesta de la marginea Rădăuţiului, un altfel de model familial. (Oana Bugeag)
