Închis între zidurile groase, în spatele gratiilor reci de fier, din cauza propriilor greşeli, omul încătuşat şi privat de libertate are şansa descătuşării sufleteşti mai mare decât a omului liber, aflat în afara zidurilor penitenciarului. Acesta din urmă însă şi-a încătuşat, în mod liber, sufletul prin mai multe patimi şi plăceri, care-l duc către starea de indiferenţă şi la condamnarea sufletului său pe veşnicie.
Temniţa poate fi asemănată cu iadul, dar spre deosebire de iad, în penitenciar, omul care a greşit este „deţinut“ pentru o vreme mai scurtă sau mai lungă, pe când în iad, acesta este „reţinut“ pentru o veşnicie. Neînţeles scopul lui, penitenciarul devine pentru multe dintre persoanele private de libertate locul deznădăjduirii şi al neputinţei, pentru că într-o clipită starea lor interioară se schimbă, trec de la starea de zeificare la starea de singurătate şi neputinţă. În această situaţie, cel deznădăjduit poate cădea foarte uşor în ghearele diavolului, de aceea Sfântul Cuvios Siluan Atonitul spunea: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!“
Povara păcatelor pentru cel care conştientizează aceasta devine mai uşoară când se doreşte îndreptarea interioară şi cea faţă de Dumnezeu, nu doar împlinirea exterioară a unor norme de conduită morală impuse de om. Astfel, precum vlăstarul poate creşte strâmb dacă nu are un îndreptar sau precum orbul nu poate fi călăuzit de un alt orb, aşa şi persoanele private de libertate au nevoie de călăuze, îndrumători şi păzitori care să-i salveze din întunericul patimilor şi al răutăţii.
Asemenea călăuze, îndrumători şi păzitori am aflat la Penitenciarul Colibaşi, de lângă oraşul argeşean Mioveni, cu prilejul participării la una din întâlnirile dintre persoanele private de libertate şi preoţi din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. În luna februarie a acestui an a fost încheiat pe perioadă nedeterminată un parteneriat între Penitenciarul Colibaşi şi protopopiatele Piteşti şi Mioveni, prin birourile de catehizare din cadrul celor două protopopiate, privind acordarea de asistenţă religioasă celor care solicită aceasta. Astfel, în fiecare zi de luni, preoţi din cele două protopopiate săvârşesc Taina Sfântului Maslu, după care are loc o cateheză tematică, iar cei care doresc să afle mai multe pot adresa întrebări sau dialoga, lucru de care au mare nevoie. Schimbarea atât de bruscă a cursului vieţii lor produce sau ar trebui să producă şi schimbarea modului de a gândi şi făptui. În această privinţă, unul dintre psihologii Penitenciarului Colibaşi, Marian Nicolae, a explicat că nimic nu se face fără voia celuilalt. Domnia sa a mai arătat că trebuie urmat întru toate Domnul Hristos, Cel smerit şi mult răbdător, Care aşteaptă ca noi să facem primul pas sau să deschidem uşa la care El bate.
„Am avut o experienţă cu un deţinut care în ziua de Crăciun şi-a pus un prosop de baie de gât şi a început să cânte. La început oamenii l-au luat în râs, apoi oamenii au strigat după supraveghetorul secţiei. A fost prezentat la psihiatru şi, după ce sărbătorile au trecut şi ne-am întors la serviciu, în câteva săptămâni am realizat o relaţie terapeutică cu el. La evaluare nu am venit la el cu chestionarele rigide, ci cu nişte planşe, zece la număr. La a treia s-a decompensat psihic şi a început să vorbească într-un anumit limbaj, spunându-mi că el nu este din lumea aceea şi altele asemenea, încât mi-am dat seama că l-am scos din lumea lui şi astfel şi el şi-a scos demonul din interiorul lui. Întâmplarea m-a înfricoşat şi am simţit nevoia de a mă spovedi, deşi colegii mei spuneau că este o simplă decompensare psihică. Am vorbit cu un preot, care are cunoştinţe din domeniul nostru şi mi-a spus că am procedat bine, fiindcă cu dracul nu se stă de vorbă. După o săptămână m-a rugat să-l văd din nou. Nu mai avea acel rânjet malefic, ci era el însuşi, un om sensibil, blând, cald“.
În urmă cu 20 de ani, psihologul Marian Nicolae a dorit să se înscrie la Facultatea de Teologie Ortodoxă, dar Dumnezeu i-a rânduit o altă cale şi a ajuns în cadrul armatei. „Aici lucrez de aproximativ şase ani, din a treia zi de Paşti, de aceea am ferma convingere că Dumnezeu a avut un plan cu mine, şi pentru astfel de oameni suntem noi aici. Penitenciarul este un loc special, în care conştientizezi că dialogul cu Dumnezeu contează mai mult decât dialogul dintre noi şi ei. Eu sunt doar o oglindă care le arată anumite stări, situaţii, emoţii, comportamente şi atât“, a mai spus psihologul Marian Nicolae.
Din păzitor al trupului la păzitor şi al sufletului
Deşi penitenciarul este un spaţiu prohibitiv, libertatea religioasă a persoanelor private de libertate este respectată, fiecare fiind liber să solicite sau să refuze asistenţa religioasă. La Taina Sfântului Maslu au participat şi câţiva deţinuţi care nu au sărutat Sfânta Cruce. Unul dintre ei a motivat că este de altă credinţă şi că a participat pentru a vedea unde este calea cea dreaptă. „Este foarte frumos când te apropii de sufletele lor, mai ales că foarte mulţi deznădăjduiesc, în sensul că încearcă să arunce vina pentru propriile greşeli pe Dumnezeu sau pe cei din jur. Aici intervenim şi le spunem că greşelile le aparţin fiindcă fiecare a fost liber să aleagă între bine şi rău. Unii sunt mai receptivi şi conştientizează că Dumnezeu există, că trebuie să se roage, că Hristos bate la uşă şi că e liber să aleagă dacă Îi deschide sau nu. Tocmai aici este frumuseţea credinţei ortodoxe, că Dumnezeu nu ne forţează niciodată, pentru că ne iubeşte şi vrea să vadă ceea ce vrem noi să facem, iar, dacă ne rugăm, El va interveni şi ne va ajuta din ce în ce mai mult“, a mărturisit educatorul Gheorghe Nirca Petrescu. În Penitenciarul Colibaşi lucrează de 12 ani, dar educator este de trei ani, în ceilalţi ani îndeplinind mai multe atribuţii, precum cea de pază şi escortă. Trecerea de la „păzitor al trupului“ la cea de „păzitor al sufletului“ a fost determinată de bucuria de a fi aproape de cel în suferinţă, cât şi de o întâmplare trăită în urmă cu 13 ani. „În timpul anului 2000, mă aflam într-un apartament foarte întunecat din Târgu Jiu. Era atât de întuneric încât în acel moment mi s-a făcut o teamă din aceea în care mi-au dat lacrimile şi tremuram. Atunci am strigat-o pe Maica Domnului şi la geam a venit o lumină din ce în ce mai puternică, o lumină caldă ce nu mă deranja să o privesc. Apoi Maica Domnului mi-a spus: «Nu te teme! Sunt alături de tine» şi mai mi-a spus ceva legat de un păcat de-al meu. De atunci am credinţa că Maica Domnului întotdeauna este alături de noi, că ne aflăm sub sfântul ei acoperământ şi că mijloceşte întotdeauna pentru noi. Şi mai cred cu tărie că va veni momentul când vom pleca cu-n singur bagaj, aşa cum ne mai spunea părintele Cosmin (n.r., preotul penitenciarului), adică cu faptele noastre şi astfel că trebuie să dăm mai multă importanţă faptelor noastre, deciziilor pe care le luăm, dar şi oamenilor, pe care trebuie să-i apreciem tot mai mult. Să încercăm să ne înclinăm spre suflet şi credinţă, nu spre celelalte bogăţii materiale, care sunt mai tentante“, ne încredinţează educatorul Gheorghe Nirca Petrescu.
„Mănânc pâine cu zahăr şi tot am să ţin postul“
În penitenciar, ca de altfel şi în societate, psihologii, educatorii şi cei asemenea lor urmăresc transformarea morală a oamenilor, limitată în timp, pe când preoţii, cu ajutorul harului Duhului Sfânt, se străduiesc să schimbe omul pentru veşnicie. La Penitenciarul Colibaşi a fost amenajată în anii 1997-1998 o biserică, într-o clădire mai veche, la care au ajutat cadre din conducerea instituţiei şi persoane private de libertate. O perioadă a slujit un preot capelan, apoi, după retragerea acestuia, au slujit diferiţi preoţi misionari. Dar, din toamna anului trecut, responsabil de acordarea asistenţei religioase este pr. Cosmin Dinu. Licenţiat în Teologie din 2003, în 2007 a fost angajat de Penitenciarul Colibaşi ca agent în sectorul de pază şi supraveghere a persoanelor private de libertate. Datorită acestei experienţe dobândite în relaţionarea cu deţinuţii şi pentru că aceştia solicitau asistenţa religioasă a unui preot care să fie în permanenţă în unitate, în iunie 2012 a fost hirotonit întru preot. La începutul activităţii sale, povestea părintele Cosmin Dinu, au fost Sfinte Liturghii când în biserică se afla doar cântăreţul. În prezent, numărul redus al persoanelor private de libertate este cauzat de regulamentul instituţiei, care interzice întâlnirea persoanelor private de libertate din regimuri de detenţie diferite, precum şi de lipsa personalului de pază şi supraveghere.
Cu toate acestea, părintele capelan nu a deznădăjduit, ci a mers pe secţii, a dialogat cu ei, şi aşa, interesul lor pentru mântuirea sufletului lor a crescut treptat. Văzând dragostea lor de a veni la biserică, pr. Cosmin Dinu a chemat şi alţi preoţi pentru a le aduce vindecarea sufletească şi trupească prin săvârşirea Tainei Sfântului Maslu.
„Am început cu cinci preoţi, iar acum suntem 11. Sperăm să vină mai mulţi, dar să vină cu dragoste, ca să dăruiască căldură sufletească celor care caută drumul către Dumnezeu, care caută drumul către Biserică, care doresc să participe la sfânta slujbă. Am văzut ce râvnă şi trăire au. De exemplu, mulţi mi-au mărturisit că vor să ţină postul, deşi ei nu au control asupra mâncării. Chiar o persoană mi-a spus: «Părinte, eu mănânc pâine cu zahăr şi tot am să ţin postul». Este ceva deosebit ceea ce se întâmplă cu ei şi de aceea noi, preoţii, trebuie să le oferim darul pentru care luptă neîntrerupt, prezenţa în faţa lui Dumnezeu. Sunt persoane private de libertate care participă la slujbele religioase stând numai în genunchi. Căinţa lor este dusă către culmi înalte. Dorinţa lor de a se reîmpăca cu Dumnezeu, de a-şi cere iertare faţă de Dumnezeu este mare. Trăirea lor este intensă şi deosebită şi lucrul acesta m-a întărit în slujirea mea. Dacă dorim să-i integrăm în societate, trebuie să aducem societatea la ei ca să-i cunoască, dar şi invers, să le oferim imaginea societăţii în fiecare moment, ca nu cumva să se rupă de societate, chiar dacă direcţia ei nu este înclinată către latura duhovnicească“, a subliniat pr. Cosmin Dinu.
În sprijinul misiunii părintelui Cosmin Dinu au venit şi preoţi din protoieriile Piteşti şi Mioveni, pentru a-i întări în credinţa ortodoxă, pentru a fi aproape de ei şi de a conştientiza că oricât de păcătos ar fi omul şi oricât de greu i-ar fi, dacă îşi va întoarce faţa către Dumnezeu şi se pocăieşte, Dumnezeu îl primeşte, la fel cum Domnul Hristos a deschis Raiul cu un tâlhar şi nu cu unul dintre noi, precum spunea pr. Alexandru Dumitrescu, parohul bisericii Găvana III Piteşti. „Este prematur să vorbim acum despre rezultatele activităţilor noastre. Acum este mai dificil, fiindcă la fiecare Taină a Sfântului Maslu vedem feţe noi şi astfel este vorba de câte o nouă muncă de semănare a cuvântului lui Dumnezeu în sufletul lor. Peste şase luni am putea să vedem cum oamenii L-au găsit pe Hristos şi cum îşi vor schimba viaţa lor încă din acest spaţiu. Dorinţa noastră este ca să schimbăm aceşti oameni nu numai pentru restul vieţii lor, ci pentru veşnicie“, a explicat pr. Andrei Diaconescu, parohul Catedralei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Mioveni.
Pe lângă participările la slujbele religioase, părintele capelan organizează pentru deţinuţi diferite activităţi interactive în cluburile secţiilor, îi învaţă cântările bisericeşti şi le pune la dispoziţie cărţi morale şi duhovniceşti din biblioteca bisericii, „ca fiecare să ude sămânţa pe care ne-am străduit să o sădim, iar cu timpul, să înflorească prin trăirea iubirii, către care necontenit ne îndrumă Biserica. De aceea, Valeriu Gafencu spunea: «Deşi îmi e îngrădită libertatea fizică prin zidurile închisorii de legile omeneşti, în schimb, Dumnezeu mi-a dăruit libertatea sufletului prin trăirea iubirii»“, a mai arătat pr. capelan Cosmin Dinu.
Dacă aceşti oameni din penitenciare vor căuta pe Dumnezeu şi se vor îndrepta în faţa Lui, cu siguranţă se vor îndrepta şi în faţa oamenilor.
