Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Pe Drumul Crucii, spre biruinţa Învierii

Pe Drumul Crucii, spre biruinţa Învierii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Reportaj
Un articol de: Mariana Borloveanu - 02 Mai, 2013

Să păşeşti pe urmele Mântuitorului Hristos în locurile cele mai sfinte ale lumii creştine este un vis pe care fiecare dintre noi îl are în suflet. Orice pelerinaj în Ţara Sfântă începe şi se termină în vechiul Ierusalim. După ce am parcurs pe jos drumul pe care Hristos şi-a purtat propria Cruce, abia atunci m-am cutremurat de Patimile şi Moartea Mântuitorului, despre care citisem în cărţi. După ce m-am oprit în fiecare dintre cele 14 staţii de pe Drumul Crucii, pentru meditaţie şi rugăciune, am păşit în locul cel mai sfânt al creştinătăţii: Sfântul Mormânt! Este singurul loc de pe pământ unde poţi simţi biruinţa Învierii Domnului.

Când ajungi pentru întâia oară în Ierusalim, privind de pe ruinele fostei cetăţi romane Antonia, ai senzaţia că te afli într-un păienjeniş de străduţe, care mai de care cu particularităţile ei. Nu-ţi imaginezi cum de-acolo, din cartierul musulman, în curând ai să poţi păşi pe Drumul Crucii. După ce am trecut prin Poarta Sfântului Ştefan, pur şi simplu n-am mai avut nevoie de ghid. Se simte fiecare pas şi te opreşti, fără să-ţi dai seama, acolo unde trebuie. Chiar dacă afară erau 40 de grade, simţeam fiori de gheaţă la gândul că în locul în care mă aflam, acolo, în curtea casei lui Pilat din Pont, a fost judecat şi biciuit Mântuitorul. Tot locul acesta, care pe vremuri se numea Gavata, este şi astăzi pardosit cu pietre, iar când păşeşti nu poţi să nu observi că toate plăcile de piatră au pe ele un fel de striaţii adâncite, făcute fie pentru scurgerea apei, fie pentru a nu aluneca potcoavele cailor soldaţilor care intrau aici călare. Ajungând la Pretoriu, te simţi sfâşiat de gândul că în locul acela, în peştera de piatră de sub clădire, a fost închis Mântuitorul, legat la mâini şi la picioare, iar când L-au scos de acolo I-au pus în spate Crucea, pe care avea să şi-o poarte singur. După numai câţiva paşi, am trecut pe sub arcul de piatră „Eecce homo!“, acolo unde Iisus Hristos a fost încoronat cu spini şi împins pe Via Dolorosa, către Valea Tyropeon, care trece prin mijlocul vechiului Ierusalim.
 
La întretăierea străzilor care vin dinspre Poarta Sfântului Ştefan şi dinspre cea a Damascului, ajungi în locul în care Hristos a căzut sub povara Crucii, pentru prima oară. În zidul de piatră care străjuieşte străduţa aceea îngustă, există o mică adâncitură de care Domnul S-a sprijinit, în cădere. De-acolo, şi astăzi izvorăşte mir. Mi-am lipit şi eu palma de locul acela şi am simţit umezeala şi mirosul care mi-au rămas pe mână, de parcă picurase din ceruri. M-am rezemat apoi de peretele rece, ştergându-mi palmele pe frunte, în semn de dulce binecuvântare. Şi am continuat drumul spre stânga, pe strada Damascului, care te duce până în mijlocul Sfintei Cetăţi. Simţeam un fel de durere a mamelor de pe întreg pământul. Tradiţia creştină consemnează că aici Maica Domnului şi-a întâlnit Fiul, împovărat de greutatea Crucii. Am îngenuncheat lăcrimând, de fapt nici acum nu-mi dau seama dacă lacrimile mă ardeau sau sfinţenia locului în care, în nevrednicia mea, m-am surprins îngenuncheată acolo unde Maica îndurerată îşi mângâia Fiul. Pe locul acela se află astăzi o micuţă capelă armenească, al cărui basorelief redă tocmai această scenă. În interior încă se mai păstrează podeaua originală, iar într-un colţ ferit se află două urme de sandale, despre care se spune că sunt ale paşilor Maicii Domnului.  

Cea dintâi icoană nefăcută de mână omenească 

Am trecut apoi pe la Paraclisul Franciscan, după care, urcând pe o străduţă îngustă, pavată cu aceleaşi lespezi mari de piatră, am ajuns la Biserica Sfintei Veronica, sub care se află o criptă închinată Sfântului Chip al lui Hristos. O tânără, Veronica, văzându-L pe Mântuitorul asudat şi cu faţa stropită de sânge, a luat o mahramă şi I-a şters chipul însângerat, chip care a rămas imprimat pe acea pânză. Chipul Mântuitorului de pe mahrama Sfintei Veronica este considerat a fi cea dintâi icoană nefăcută de mână omenească. Drumul se continuă cu nişte trepte care ajung la strada bazarului, în acest loc aflându-se la mică distanţă trei dintre opririle lui Hristos. Din păcate, în această zonă nu-ţi poţi păstra starea de meditaţie şi rugăciune din cauza aglomeraţiei şi a vacarmului specific oricărui bazar. Înainte de a părăsi străzile cetăţii şi a ne îndrepta spre Biserica Învierii, am zărit o cruce latină, pe zidul mănăstirii greceşti. Aici le-a întâlnit Iisus pe fiicele Ierusalimului, cărora le-a vorbit şi tot în acest loc a mângâiat-o pe Maica Sa. Apoi, aflându-se la capătul puterilor, Iisus a căzut pentru a treia oară la pământ, sub povara Crucii, fiind însă ridicat pe braţe de către soldaţi. La această oprire se află o impresionantă coloană romană, dar şi o micuţă capelă deschisă pelerinilor, unde te poţi ruga în tăcere.
 
După ce am parcurs nouă dintre opririle de pe Drumul Crucii aflate în Cetatea Sfântă, am ajuns în curtea exterioară a Bisericii Sfântului Mormânt, în faţa unei uşi de piatră sculptată, lângă care coloanele de marmură albă poartă amprenta fulgerului de lumină ce a lăsat în urmă acea imensă fisură. În locul fiecăreia dintre cele cinci opriri din incinta Bisericii Învierii, toate cele lumeşti rămân undeva departe. 

Crucea Răstignirii înfiptă în stânca de pe Golgota

Păşirea pe Golgota începe cu atingerea locului unde Mântuitorul a fost dezbrăcat şi răstignit. Apoi privirile se mută dintr-un loc în altul, încremenite de mesajul sfâşietor al locului unde Mântuitorul a fost bătut în cuie, pe Cruce, sub ochii Mamei Sale. Am atins cu mâna piatra aceea a Golgotei, unde a fost înfiptă Sfânta Cruce. N-am să uit niciodată clipa aceea de nedumerire, emoţie şi tulburare. Pentru a atinge stânca, trebuie să cobori mâna printr-un orificiu al unui disc de aur, împodobit cu scene de pe Drumul Crucii. Acesta a fost donat Sfântului Mormânt de către domnitorul român Şerban Cantacuzino. Pe stânca laterală se văd urme ale sângelui Mântuitorului Hristos, care s-au scurs pe piatra Golgotei. Paraclisul de aici este împodobit cu icoane de o rară frumuseţe, în mărime naturală, înfăţişându-L pe Mântuitorul Hristos pe Cruce, alături de Maica Domnului sfâşiată de durere. În nici un alt loc din Ţara Sfântă nu am văzut atâtea chipuri înlăcrimate şi priviri îngemănate din uimire şi evlavie deopotrivă. O mare de candele veşnic aprinse şi un altar înveşmântat în argint dau amploare acestui loc sfânt, de o copleşitoare frumuseţe. 
 
Coborând de pe stânca Golgotei, pentru a urma drumul firesc al Crucii, ne-am reîntors la lespedea de piatră roşiatică, aflată la numai câţiva paşi de intrarea principală, lespede care emană un puternic miros de smirnă şi mir, loc cunoscut sub numele de Piatra Ungerii. Deasupra acestei pietre frumos mirositoare atârnă opt candele, care pâlpâie într-o permanentă lumină difuză. Datorită transformărilor arhitectonice ale clădirii, a fost dărâmat vechiul Paraclis al Ungerii, pe locul acela situându-se astăzi această lespede sub forma unei pietre funerare. Aici L-au aşezat pe Iisus Hristos, după ce L-au coborât de pe Cruce, ungându-L cu mir şi smirnă, după cum era obiceiul celor care urmau să fie înmormântaţi. Tot aici se află şi un mozaic de mare întindere, viu colorat, care redă scena acestui eveniment cutremurător din viaţa Mântuitorului Hristos.

Rugăciune în cel mai sacru loc al creştinătăţii

Mirosind a smirnă şi mir, parcă pluteam pe pietrele acelea vechi de mii de ani, iar eu nu mai eram eu, de-acum eram noi. Înainte de a intra în Sfântul Mormânt, în timp ce se aşteaptă la rând, toţi cei de faţă parcă se cunosc dintotdeauna. Oamenii se privesc altfel, comunică altfel, împărtăşindu-şi bucurii şi tristeţi de care îşi amintesc în clipele acelea. Dar vine o vreme, chiar înainte de a intra în Mormântul Sfânt, când te retragi spre a te ruga în singurătate şi îngenunchezi pe pietrele acelea imense şi reci, cu mâinile unite într-o unică închinăciune, pe fruntea plecată pe lespedea Sfântului Mormânt. Simţi pur şi simplu cum se scurge tot răul din tine, făcând loc unei primeniri a sufletului, de care cu toţii avem nevoie. 

Lespedea lustruită de lacrimi 

Spaţiul acela sacru, străjuit de 18 coloane de piatră, este acoperit de o cupolă imensă, iar sub bolta înaltă se află un baldachin de piatră, învăluit în marmură şi podoabe scumpe, care acoperă cel mai venerat loc de pe pământ. Intrând în prima încăpere a Sfântului Mormânt, cunoscută sub numele de Capela Îngerului, atingi cu sfială piatra pe care a răsturnat-o îngerul de pe Mormântul Domnului, piatră care se află pe un bloc de marmură albă. În timp ce te pregăteşti să atingi locul sacru al omenirii, te gândeşti că aici au primit femeile mironosiţe vestea Învierii Domnului: ,,Şi iată, cutremur mare s-a făcut; că îngerul Domnului, pogorându-se din cer şi venind, a prăvălit piatra de pe uşă şi şedea deasupra ei“ (Matei 28, 2). M-am aplecat apoi şi am păşit în încăperea mică, săpată în piatră, în care se află Sfântul Mormânt. Am atins lespedea lustruită de lacrimi, nădejde şi dragoste, pe care a fost aşezat trupul mort al Mântuitorului, care după trei zile a Înviat. Nu vă pot descrie starea pe care am trăit-o acolo, pentru că o astfel de trăire nu poate fi redată în cuvinte. Am mai avut putere doar să aprind mănunchiurile de lumânări din candela de pe Mormântul Sfânt, lumânări cu care, din clipa aceea, în fiecare an am luat Sfânta Lumină.