Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Pe urmele Sfântului Apostol Pavel
Puține locuri vor fi fiind acelea în care, ajungând, să nu fie decât prilejuri de distracție și de relaxare - binemeritate, de altfel, după un an de muncă. Aproape oriunde mergem, putem găsi spații încărcate de spiritualitate și de istorie. Bunăoară, Kavala, în Macedonia Greciei, e un oraș-port desenat ca un amfiteatru, dominat de clădiri albe, coborând de pe munte către Marea Egee; dar la mică distanță se află un loc în care a pătimit și a propovăduit Sfântul Apostol Pavel și, de asemenea, vatra primei comunități creștine din Europa.
Doar 18 kilometri, atât sunt din centrul Kavalei până la Filippi, un sit arheologic uriaș. De ajuns se ajunge ușor, dar nu e lucru simplu să-l bați cu piciorul, mai ales când soarele arde deasupra. Însă merită, pentru că sunt aici două mii de ani de istorie, multe de văzut, de aflat și de înțeles. Și, când pașii călătorului sunt totuși prea obosiți și căldura tot mai greu de suportat, mai faci un mic efort și urci spre modernul și elegantul Muzeu Arheologic, cu aer condiționat și un automat de sticle cu apă. Impecabil organizat, cu spații largi și toate informațiile necesare, muzeul înseamnă o scufundare în trecut, în artă și în cultură. E impresionant să vezi cum, în urmă cu două milenii, sculptori rămași anonimi reușeau să dăltuiască adevărate filigrane în piatră.
Filippi nu înseamnă însă numai atât. Căci a fost capul de pod al creștinismului european, primul oraș european evanghelizat de Sfântul Apostol Pavel!
„Treci în Macedonia şi ne ajută”, l-a rugat pe Sfântul Apostol Pavel un bărbat macedonean care i s-a arătat într-o vedenie, pe când se afla în Troa, în timpul celei de-a doua călătorii misionare (Faptele Apostolilor 16, 9). Considerând că este glasul lui Dumnezeu, Sfântul Pavel a decis să debarce în Neapoli (astăzi Kavala) și de acolo a plecat spre Filippi. În apropiere de râul Zygaktis a întâlnit un grup de femei, cărora le-a propovăduit pentru prima dată în Europa Cuvântul Evangheliei Domnului. Ele l-au ascultat cu atenție și cu evlavie. Iar cea mai entuziasmată s-a arătat Lidia, o vânzătoare de porfiră (purpură). Pe ea a botezat-o prima, în apele râului Zygaktis. Prima creștină din Europa și primul membru al primei biserici creștine din Grecia.
În vremurile acelea, răspândirea Cuvântului Domnului se petrecea rareori fără suferință. Când Sfântul Pavel a ajuns acolo, regiunea se afla sub stăpânire romană și romanii îi prigoneau pe creștini. Apostolul a pătimit acolo, aşa cum avea s-o facă în aproape toate celelalte locuri în care a dus creștinismul: Tesalonic, Anfipoli, Atena, Corint. A fost biciuit și întemnițat.
În imensitatea sitului de la Filippi, temnița aceea ar trece neobservată dacă n-ar fi plăcuța care spune despre ce e vorba. O tulburare profundă te încearcă atunci când te oprești în fața ei și reziști cu greu tentației de a atinge pietrele, de parcă ai putea, prin ele, să alini durerea de atunci. E greu de crezut că un om a fost închis într-un spațiu atât de mic și înțelegi că numai credința a putut să-l ajute să reziste.
Dar cu cât era mai oprimat Sfântul Pavel, cu atât mai mult creștea influența lui și era împărtășit de mai mulți oameni adevărul noii credințe! Lucru pe care l-a menționat de altfel în Epistola către Filipeni, în care spune: „Precum este cu dreptate să gândesc astfel despre voi toţi; căci vă port în inima mea, şi în lanţurile mele, şi în apărarea şi în întărirea Evangheliei, fiindcă voi toţi sunteţi părtaşi la acelaşi har cu mine (...) Voiesc ca voi să ştiţi, fraţilor, că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei (...) În aşa fel că lanţurile mele, pentru Hristos, au ajuns cunoscute în tot pretoriul şi tuturor celorlalţi” (Capitolul 1; 7, 12, 13). Și apoi: „Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus. Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul. Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi” (Capitolul 4; 6, 7, 8, 9).
Prima comunitate creștină europeană
Cea care avea să devină Sfânta Lidia cunoștea bine legea lui Israel. De fel din Tiatira, un oraş din regiunea Lidia, aflată în vestul Asiei Mici, se presupune că se convertise la iudaism, fiind în căutarea adevărului de credinţă. Pe care l-a găsit în sfârșit odată cu predicile Apostolului Pavel, așa încât a mărturisit categoric că vrea să devină creștină, împreună cu toată familia ei. Astfel, s-a întemeiat acolo prima comunitate creștină din Europa și tot acolo, în casa ei ospitalieră, s-a întors Sfântul Pavel după ce a fost eliberat din temnița de la Filippi.
Ulterior, aici s-a ridicat o bisericuță în maniera bazilicilor paleocreștine. Aflată la doar câteva sute de metri de Muzeul Arheologic amintit, biserica și tot locul dimprejur sunt dominate de o liniște și o împăcare greu de descris. Pe malul istoricului râu s-au amenajat câteva rânduri de bănci, ca într-un amfiteatru, și mai există în acel spațiu sacru și două foișoare în care pelerinii se pot reculege și pot medita, cum am făcut și noi, în locul acela în care a început răspândirea dreptei credințe pe continentul nostru.
Pentru pelerinul ostenit
Dincolo de încărcătura religioasă, istorică, artistică și culturală a locurilor în care am avut bucuria să ajungem, se cuvine să spunem două cuvinte despre modul în care grecii știu să prețuiască și să pună în valoare ceea ce au, cum se străduiesc să atragă pelerinii și turiștii care caută și altceva decât distracție.
Filippi este un loc impresionant. În afară de amfiteatru, nu există decât puține construcții cât de cât întregi, nu se compară cu Acropolea Atenei, de pildă, dar este totuși o mină de aur, arheologic vorbind. Cei interesați ar veni aici oricum. Însă autoritățile s-au gândit că n-ar strica să fie încurajați și alții, poate mai puțin dispuși să se plimbe câteva ore printre ruine în plină caniculă. Drept care au amenajat, în imediata vecinătate, un larg spațiu verde, la umbra copacilor, cu gazonul bine stropit, cu câteva terase unde vizitatorul obosit și încins se poate răcori, cu magazine, cu terenuri de sport pentru copii și adulți, plus două parcări uriașe. Să nu credeți că toate acestea dau locului un neplăcut aer comercial, care ar contrasta cu istoria și spiritualitatea de alături - nu, e liniște și pace și pleci de-acolo încântat.