Pelerinajele sau excursiile organizate în Moldova cuprind întotdeauna, în traseul lor, principalele mănăstiri şi schituri din Târgu Neamţ.
Autocarele pline până la refuz cu oameni de toate vârstele au un traseu bine pus la punct, iar harta mănăstirilor este ştiută pe dinafară de şoferii acestor mijloace de transport. Mănăstirile Neamţ, Secu, Sihăstria etc. sunt doar câteva dintre punctele de atracţie ale credincioşilor.
Nu mulţi sunt cei care, atunci când ajung la Mănăstirea Agapia, se pornesc într-o drumeţie prin Muntele Dealul Mare. Drumul pietruit, abrupt pe alocuri, duce către Schitul Agapia Veche sau Agapia din Deal.
Lumina soarelui îşi face cu greu loc printre brazii înalţi care îţi dau senzaţia că sărută cerul acoperit de câţiva nori. Mă aşez pe o bancă nu pentru că am obosit, ci pentru a mă bucura de priveliştea care mă relaxează. Îmi continui cu paşi molcomi călătoria şi ajung în mai puţin de un sfert de ceas la porţile mari, din lemn sculptat, ale Schitului Agapia Veche. Aleea ce duce către biserică, străjuită de ambele părţi cu flori, trece pe sub turnul clopotniţei.
O istorie zbuciumată
Începuturile vieţii monahale de la Schitul Agapia Veche datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul celui de-al XV-lea. Mănăstirea Agapia Veche nu a fost de la început pe locul unde se află astăzi, ci în „Livada părinţilor“, unde se văd şi acum arbori bătrâni şi roditori, puşi de cei dintâi vieţuitori, care au ridicat schitul şi bisericuţa din lemn pe temelie din piatră. În această livadă s-au găsit temeliile bisericii vechi, împreună cu alte zidiri mai mici. Acest schit sihăstresc a fost numit „Monastirea lui Agapie“, după numele sihastrului Agapie, care a întemeiat-o. Călugării şi maicile bătrâne spun că au apucat multe tradiţii legendare despre această Agapie din „Livada Părinţilor“.
Legenda spune că într-o zi de Paşti, totul s-a risipit din cauza unui troian mare care s-a rostogolit de sus, din munte, peste biserică.
În acea zi se făcuse sobor cu 20 de părinţi, dintre care cei mai mulţi au murit înăduşiţi. Câţi au mai scăpat cu viaţă au povestit acest fapt, care s-a păstrat, prin viu grai, până în zilele noastre.
Tradiţia consemnează că în „Livada Părinţilor“ s-au găsit în morminte, la săpături ocazionale, sicrie făcute din butuci groşi de stejar tăiaţi pe lungimea mortului şi apoi scobiţi înăuntru ca racla, iar mortul din ele înfăşat, cu o cărămidă sub cap. În unele morminte s-a găsit şi câte o cruce de plumb legată la gâtul celui răposat, având scris numele acestuia pe o latură.
Agapia din „Livada Părinţilor“ a fost strămutată la sfârşitul secolului al XV-lea în Poiana lui Eufrosin şi de aici pe locul unde se află astăzi aşezarea monahală.
Şapte biserici, la Agapia Veche
După risipirea schitişorului din Poiana lui Eufrosin, monahii au dat peste platoul unde se află astăzi Schitul Agapia Veche. Călugării au reuşit să clădească pe acest loc o mică bisericuţă şi câteva chilioare. Biserica construită de monahii de atunci a fost mică, în ea încăpând maximum 20 de oameni. Pentru că s-a ruinat, în timp a început să se zidească o nouă biserică, mai mare şi mai solidă. Acest lucru a fost îndeplinit de doamna Elena, soţia lui Petru Rareş, după cum scrie în „Marele dicţionar al României“, la pagina 125: „Aron Vodă, aşa cum vorbesc oamenii bătrâni şi călugării de la Monastirea Agapia, a fost slujind la un mitropolit anume Nicanor, fiind nepotul mitropolitului şi acel mitropolit fiind ctitor la Monastirea Agapia cea Veche, din deal, fiind monastirea zidită cu cheltuiala şi ajutorul Doamnei Elena a lui Petru Rareş Vodă, care doamnă a fost fiica lui Despot craiul sârbesc, de aceea, cu cheltuiala Doamnei Elena şi prin osteneala acelui mitropolit, s-a zidit Monastirea Agapia din Deal, precum s-a zis; şi fiind şi mitropolitul Nicanor ctitor, mergea de multe ori la monastire de şedea şi mergea şi nepotul său Aron Vodă“.
Biserica zidită de Doamna Elena a început să se surpe din diferite cauze. După o vreme, Petru Şchiopul a găsit biserica din deal stricată şi a promis părinţilor de acolo că o va rezidi şi înzestra cu averi. N-a reuşit să se ţină de promisiune pentru că, în acelaşi timp, ridica în Iaşi Mănăstirea Galata. Abia în a doua domnie (1582-1591), Petru Şchiopul a rezidit biserica edificată de Elena Doamna.
La sfârşitul secolului al XVII-lea, Anastasia Doamna, soţia lui Duca Vodă, a ridicat o nouă biserică, cu clopotniţă şi chilii. Şi aceasta a avut parte de multe reparaţii, suferind însă şi lovituri din partea oamenilor în timpul conflictelor de la 1821.
Ca urmare, a fost ridicată altă biserică de zid, căzută şi aceasta, după 1990, în urma alunecărilor de teren. S-a ridicat apoi o nouă biserică din lemn, după care una din zid. În total, şapte biserici au fost ridicate, de-a lungul veacurilor, dovedind astfel tăria sufletească a vieţuitorilor schitului. Din vechile construcţii ale Agapiei a rămas turnul-clopotniţă din secolul al XVII-lea, o construcţie masivă din piatră, cu o inscripţie ce datează din vremea Anastasiei, doamna lui Duca-Vodă.
„Minunea Sf. Arhistrateg Mihail de la Colose“, un hram neobişnuit
Istoria zbuciumată a Schitului Agapia Veche nu i-a descurajat pe monahii care au vieţuit în aceste locuri, ei cerând mereu ajutorul lui Dumnezeu prin sfinţi. De-a lungul timpului, aşezarea monahală a fost reconsolidată prin grija domnitorilor, care au mai adăugat, la vremea cuvenită, câte o zi de prăznuire. Primul hram al Agapiei Vechi, datând încă din secolul al XV-lea, este „Minunea Sfântului Arhistrateg Mihail de la Colose“ care se serbează pe 6 septembrie. Această prăznuire sihăstrească era neobişnuită până atunci, făcându-se doar la Biserica din Târgul Uraniei, de pe capătul Muntelui Corciova din catena Pleşurilor, unde a fost odată episcopie săsească. Schitul Agapia Veche are în prezent două mari hramuri: „Schimbarea la Faţă a Domnului“, care a fost dat la 1680 de către Anastasia Doamna, soţia lui Gheorghe Duca-Vodă, după ce a reconstruit biserica, şi „Cuvioşii Rafail şi Partenie“, cu zi de prăznuire pe 21 iulie.
Icoane unicat, în paraclis
În urmă cu mai bine de 15 ani, la Schitul Agapia Veche a trăit un duhovnic pe nume Ghervasie care, pe lângă faptul că a fost preot slujitor, a pictat atât catapeteasma din paraclis, cât şi o serie de icoane unice în România. Simbolul credinţei, versetul de la Isaia (53, 7 - „Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu Şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa“), strofa 44 de la Starea II a Prohodului Domnului (Ca un pelican/ Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;/ Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit/ Răspândind asupra lor izvoare vii) sunt doar câteva dintre versurile transpuse în pictură. În camera de oaspeţi a Agapiei din Deal se mai păstrează două tablouri: un autoportret şi un portret al părinţilor trupeşti ai părintelui Ghervasie.
▲
Mirenii nu au voie să rămână în curtea Agapiei Vechi, după apus
La sfinţirea penultimei biserici, la 10 aprilie 1938, mitropolitul Nicodim Munteanu a scris un „Act de întemeiere“ care se păstrează şi astăzi. Acest document cuprinde note despre cei care au ajutat la ridicarea bisericii din cărămidă. Un alt pasaj, mai strict decât cel de la Mănăstirea Frăsinei, interzice ca vreun mirean sau călugăr să rămână peste noapte în curtea mănăstirii: „S-a întemeiat schitul de maici schivnice, să petreacă maici în sobor, şi nimeni sub grea osândă, şi nimeni dintre călugări sau mirean sau mireancă, afară de preotul călugăr al mănăstirii care slujeşte, nu poate, cu nici un chip, să rămână în chit după apusul soarelui“.
Credincioşii care urcă la Agapia Veche şi vor să rămână peste noapte pot rămâne cazaţi la arhondaricul schitului. Primul pelerinaj din acest an, de pe 21 iulie, închinat Sfinţilor Rafail şi Partenie de la Agapia Veche, a avut loc după răsăritul soarelui, tocmai pentru a respecta cele scrise de mitropolitul Nicodim în „Actul de întemeiere“. Credincioşii pot participa în timpul anului bisericesc doar la Sfânta Liturghie sau Vecernia care se săvârşesc înainte de apusul soarelui. Nici măcar de Înviere nu se umple curtea schitului, la această mare slujbă participând doar preoţii slujitori şi obştea mănăstirii.
▲
Ucenicia lui Aron Vodă
La Schitul Agapia Veche şi-a făcut ucenicia domnitorul Moldovei Aron-Vodă (1591-1595), de care se leagă o legendă încrustată cu litere vechi şi şterse de vreme, pe o stâncă ce este cunoscută sub numele de „Piatra lui Aron-Vodă“, situată pe la jumătatea distanţei, pe drumul ce duce de la Agapia din Deal la Agapia din Vale. Acesta, Aron-Vodă, „în juneţea sa învăţa carte de la unchiul său, stareţul Siluam“. Într-o noapte, „ieşi pe ascuns din mănăstire şi pe când se întorcea, pe la miezul nopţii, ca să fie la Utrenie, fu surprins în acest loc de moşul său şi pedepsit. Junele, ruşinat, fugi de la mănăstire şi nu mai veni acolo, până ce nu a ajuns la domnia ţării, când milui mănăstirea şi reînnoi daniile ce avea de la domnii predecesori“. (Eustochia Ciucanu, 1988).
▲
Cuvioşii Agapiei Vechi
Patericul românesc scris de părintele Ioanichie Bălan cuprinde în paginile sale numele câtorva dintre cuvioşii părinţi care s-au nevoit în obştea Agapiei Vechi: Sfinţii Cuvioşi Rafail şi Partenie, canonizaţi anul acesta de Biserica Ortodoxă Română, alături de alţi şapte sfinţi, Cuviosul Agapie Sihastrul, Cuviosul Eufrosin Sihastrul, Cuviosii părinţi Evloghie, Pirmen, Mihail, Vasile şi Paisie (secolele XVI-XVII).
