Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Pelerinul, gazdă și „primitor de Dumnezeu”
Pelerinajul religios este o căutare în această lume a ceea ce nu este din lumea aceasta - Împărăția lui Dumnezeu, despre care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 6, 33), și: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36). Credința cu care pelerinul caută Patria Cerească este o pregustare, dar și o speranță a prezenței Împărăției lui Dumnezeu în viața lui. Această căutare am experimentat-o și noi în toamna anului 2018, sprijiniți de Agenția „BASILICA Travel”, dobândind statutul de gazde, adică de „primitori de Dumnezeu”.
Un pelerinaj în Egipt și Israel, săvârșit cu Agenţia „BASILICA Travel”, ne-a oferit prilejul de a ne descoperi „primitori de Dumnezeu”, într-un moment în care vremurile se dovedesc din ce în ce mai ostile și mai agresive dobândirii unui asemenea privilegiu. Căci, astăzi, indiferența, ignoranța, lipsa răbdării față de aproapele ne îndepărtează, uneori în mod violent și dramatic, de statutul de gazdă primitoare de Dumnezeu, care este o realitate a umanității însăși. Un drum tainic spre „dincolo de lume”, un pelerinaj spre „un misterios de dincolo al umanității”, cum spunea un teolog apusean, pe care suntem înghiontiți să-l refuzăm. Să-l ignorăm sau să-l abandonăm chiar înainte de a-l începe.
Pelerini misionari
În pelerinajul amintit am avut însă bucuria să constatăm că încă avem resurse și voință să ne întărim, văzând credința mai puternică a unora dintre noi; să ne asumăm, cu răbdare, slăbiciunile și să le îndreptăm, văzând răbdarea altora; să sporim în rugăciune, înnoindu-ne din rugăciunea mult mai fierbinte a celui de lângă noi; să fim mai prezenți acolo unde, inconștienți, refuzăm să fim, să trăim experiența comună, unificatoare, a calității de gazdă pentru Cel de „dincolo de lume”. Adică pentru Hristos, Mântuitorul nostru.
Că este așa, am înțeles din felul în care am fost influențați de cei cu care am efectuat pelerinajul, din mărturisirile unora dintre cei cu care ne-am întâlnit, din felul în care am învins rutina, din cuvântul duhovnicesc rostit zilnic de părintele însoțitor Cătălin Niculescu, de la Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din București, din felul în care noi înșine am devenit misionari, primitori și purtători de Dumnezeu, odată ajunși acasă, în familii, printre colegii de serviciu, printre enoriașii din parohiile noastre.
„De fiecare dată când vin în România, pentru că eu am jumătate de familie în Canada și jumătate în țară, prefer să fac pelerinaje cu «BASILICA Travel», pentru că este o companie serioasă, ai cărei însoțitori, îndrumători și ghizi sunt foarte bine documentați. Am fost foarte impresionată de Sfântul Mormânt și de Egiptul creștin, care m-au răscolit foarte tare. După acest pelerinaj rămân cu un sentiment de nespusă bucurie. Sufletul meu s-a încărcat cu multă pace. Sunt pensionară, am 70 de ani, vârstă la care am mai multă nevoie de hrană sufletească. Sunt preoteasă văduvă, fiul meu este preot, iar fiica mea a terminat Facultatea de Teologie”, ne-a mărturisit doamna Ileana Ioana Gherghescu din Canada.
Jinduind mântuirea
Pentru maica Evghenia Tașcă, responsabila Aşezământului Românesc pentru pelerini de la Ierihon, prezența oaspeților români în Țara Sfântă „este un eveniment unic, o mare bucurie și întărire în credință. La fel și pentru noi, cei din acest așezământ, în care ei se pot caza, închina, ruga și participa la Sfânta Liturghie, pentru că putem astfel să le fim de folos. Lucrul acesta ne leagă de țară, de cei de acasă”.
Maria Șova, asistent social din Bacău, a ales să facă acest pelerinaj cu Agenția „BASILICA Travel” „pentru că lucrează cu mult profesionalism și respect față de pelerini. A fost extraordinar de frumos. Rămân cu un suflet plin de pace, cu multă bucurie și cu dorința de a repeta această experiență”, după cum ne-a spus domnia sa.
Gabriela Claudia Mitrofan, studentă la Medicină, la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, deținătoarea Premiului „Cel mai bun student al anului în Europa Universitar”, la cea de-a noua ediţie a Galei studenţilor români din străinătate, a fost foarte emoționată să descopere locul unde S-a născut, unde a trăit, unde a pătimit și S-a înălțat Mântuitorul nostru și să-I calce pe urme. „Acest pelerinaj îmi aduce o stare de mulțumire sufletească deosebită. Voi deveni mai recunoscătoare pentru tot ce am primit de la Dumnezeu până acum”, ne-a declarat aceasta.
La rându-i, părintele Gheorghe Ailioaei, de la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Piatra Neamț, se bucură pentru faptul că a ajuns unde și-a dorit. „I-am întâlnit pe cei care s-au nevoit și ne-au grăit cuvântul lui Dumnezeu, pe cei pe care trebuie să-i urmăm. Am fost la părinții Egiptului, am ajuns la Maica Domnului zâmbitoare din icoana de la Betleem, bucuroasă că a răspuns la chemarea Sfintei Treimi și a devenit Născătoarea de Dumnezeu, am văzut locurile unde Mântuitorul a primit de bunăvoie înfricoșătoarele patimi, Crucea cea de viață făcătoare și Învierea. În Biserica Învierii L-am primit pe Hristos în sufletul nostru. Am petrecut câteva zile împreună, jinduind la mântuire. Suntem creștini cu datoria împlinită, care ducem acasă ceea ce am dobândit în acest pelerinaj”, după cum ne-a mărturisit sfinția sa.
Despre statutul de gazdă pentru Hristos și despre cele dobândite de noi în acest pelerinaj ne-a vorbit și părintele Cătălin Niculescu, conducătorul grupului nostru:
„Când spunem pelerinaj, trebuie să ne gândim la o călătorie a unui om către Dumnezeu, împreună cu Dumnezeu. Trebuie să discutăm despre o cercetare de sine, despre căutarea de a fi mai bun decât la plecare. Acest lucru se împlinește prin rugăciunile rostite, prin competiția duhovnicească a participanților. Atingându-ne de locurile sfinte, căpătăm energie dumnezeiască. Ea se revarsă prin prezența sfintelor moaște, a sfintelor icoane și, în Israel, prin faptul că Mântuitorul Hristos a călcat pe aceste locuri. În Egipt, am mers pe urmele părinților pustiei, care ne transmit, peste veacuri, smerenia, apropierea de Dumnezeu, dragostea între frați și nevoia de a lupta pentru apărarea credinței. Luptă foarte importantă în zilele noastre, când din ce în ce mai multe forțe se împotrivesc atât lui Dumnezeu, cât și oamenilor care Îl urmează. Mântuitorul Hristos ne-a vorbit în Țara Sfântă, în fiecare loc în care noi ne-am oprit; am văzut-o pe Maica Domnului stând alături de El povățuindu-ne, apărându-ne și rugându-L pe Fiul ei să ne ajute, să ne asculte rugăciunile, dimpreună cu apostolii și următorii lor cu care, împreună, alcătuim Biserica văzută și nevăzută, în care duhul lui Dumnezeu sălăşluiește în fiecare dintre noi. În urma acestui pelerinaj, sunt convins că fiecare dintre noi înțelege mai profund cuvintele Sfintei Scripturi, că va cuprinde mai bine viețile sfinților și își va face un examen de conștiință, astfel încât odată ajuns acasă să devină mai bun și mai înțelept. Și, așa cum explica un părinte înscrisul de pe crucea răstignirii lui Iisus, «INRI», să dobândească și să creadă că în „Interiorul Nostru Rege este Iisus”. Dacă fiecare dintre noi înțelegem că suntem gazdă, și că trupul nostru este un templu al Duhului Sfânt, atunci Cel Ce vine să locuiască în el este chiar Mântuitorul Hristos”.