Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Peste 500 de tineri în „Poiana Prieteniei”, la Nemțișor
În perioada 24-27 iulie s-a desfășurat cea de-a 14-a ediție a taberei Nemțișor, organizată de Arhiepiscopia Iaşilor, prin Departamentul Misiune pentru Tineret. Tema din acest an a fost „Biserica - loc al împrietenirii omului cu Dumnezeu”. Timp de 4 zile, 550 de tineri, însoțiți de preoți, au participat la activități în cadrul cărora s-au bucurat de natură, au experimentat comuniunea, masa și rugăciunea împreună, au dialogat cu invitații și au aflat cum pot deveni prieteni ai lui Dumnezeu.
Poiana Prieteniei” de la Nemțișor este o oază de liniște în care, an de an, se reunesc tineri dornici să petreacă timpul frumos și să se îmbogățească duhovnicește. Programul zilnic de tabără a început cu Sfânta Liturghie și a continuat cu sesiuni de discuții pe grupe, activități sportive, conferințe, pelerinaje, dar și un timp dedicat rugăciunii. Părintele arhim. Nicodim Petre, consilier la Sectorul de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor și stareț al Mănăstirii Bucium, spune că „«Poiana Prieteniei» este un loc al întâlnirilor. Biserica, în general, este un loc al întâlnirii dintre oameni în prezența lui Dumnezeu, dar, mai ales, al întâlnirii fiecăruia dintre noi cu Dumnezeu. Se vorbește despre «miracolul întâlnirii». Întâlnim oameni, cărți, locuri... care ne schimbă viața. Acestea nu pot fi programate. Avem cu toții parte de întâlniri minunate în viață, întâlniri rânduite de Dumnezeu, iar noi, de partea noastră, trebuie doar să fim atenți, să le recunoaștem. Să fim «pe fază» și să răspundem invitațiilor făcute de Dumnezeu prin oamenii Lui. Nemțișorul este o revenire la valorile importante ale vieții. Pentru câteva zile ne readucem aminte de faptul că suntem trecători și muritori, ne readucem aminte de puterea credinței, de ce înseamnă iubirea curată, ce înseamnă să fii om al adevărului, conștientizăm faptul că putem sta de vorbă cu Dumnezeu în fiecare zi prin rugăciune. Nemțișorul este o oază de normalitate. Aici întâlnim priviri sincere, oameni voioși, între ei recăpătăm speranța că se poate trăi frumos. Adevărul este că avem nevoie de momente din acestea în care să fim noi înșine, să râdem sincer, să manifestăm bucuria naturală și curată din noi, bucurie pe care o pierdem în orașele aglomerate, obosiți de grijile fiecărei zile. Cei 25 de moderatori de la cele 25 de grupe, formate din 20 de tineri, au gândit etapele celor 5-6 sesiuni și conferințele în așa fel încât tânărul, când va pleca spre casă, să plece cu mai multă înțelegere în ceea ce privește rugăciunea și, nădăjduim, chiar și cu o deprindere de a se ruga”.
Părintele arhimandrit Nicodim Petre le-a spus tinerilor, în cadrul unei conferințe pe care a susținut-o în a doua zi de tabără, că „suntem rezultatul mediului în care trăim și ceea ce suntem astăzi este urmare a întâlnirilor pe care le-am avut în viață. Întâlnirile și dialogul cu oamenii din jur pregătesc întâlnirea și cu Dumnezeu, sunt un exercițiu al împrietenirii cu Dumnezeu, iar prietenia cu Dumnezeu învinge moartea. Să poți vorbi cu Dumnezeu în fiecare zi prin rugăciune, de la persoană la persoană, este o mare oportunitate, iar rugăciunea este exercițiul duhovnicesc cel mai profund. Este convorbire cu Dumnezeu și te menține în comuniune cu Dumnezeu”.
În „Poiana Prieteniei” a poposit pentru câteva ore și Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, pentru a susține o seară duhovnicească despre Biserică, loc al împrietenirii omului cu Dumnezeu. Acesta le-a spus tinerilor că „Biserica lui Hristos este locul în care înțelegem rostul nostru și astfel putem deveni prieteni ai lui Dumnezeu. Comunitatea care este Biserica, a noastră, a tuturor celor care credem în Dumnezeu, presupune și o unitate între noi, o unitate în Duh și o comuniune, o comunicare între noi pentru a ne îmbogăți unii pe alții prin experiența pe care o avem cu Dumnezeul Cel viu. Putem spune, așadar, că Biserica este viața lui Hristos și viața nu atât se definește, cât se descrie și se trăiește, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul, înțelegând Biserica ca trup al lui Hristos, spunea că o biserică este singura icoană adevărată a lui Hristos”.
Tinerii de la Nemțișor au participat la sesiuni de lucru, moderate de preoți, dar și competiții sportive și jocuri de cunoaștere. „De 7 ani vin la Nemțișor. Au fost trei ani în calitate de participant și patru ani în calitate de voluntar. Sunt mai multe motive pentru care mă întorc cu dor de fiecare dată, dar în primul rând pentru că simt că m-am format aici, în „Poiana Prieteniei”, și în fiecare an când vin încerc să mă văd în oglindă, cum era Ioana în primul an de Nemțișor și cum este acum, după ce a avut o experiență, două, trei, până la șapte ani de experiență în tabără. Se vede o schimbare majoră în ceea ce sunt, de la persoana care nu putea vorbi cu nimeni, la persoana care azi acordă un interviu cu lejeritate, de la persoana care nu avea nici un prieten, la persoana care are o poiană plină de prieteni și de la persoana care nu Îl cunoștea pe Dumnezeu la persoana care azi Îl cunoaște pe Dumnezeu și este mult mai aproape de El și Îl simte, nu doar crede rațional”, a spus Ioana, în vârstă de 20 ani.
Şi pentru Diana, de 22 de ani, „Nemțișorul este o experiență necesară fiecărui tânăr, este cu adevărat un colț de rai pentru că simți cu adevărat că Hristos este aici printre noi și de-a lungul anilor am simțit că cele mai sincere prietenii pe care le-am legat cu oamenii au fost aici pentru că ne leagă un duh al sincerității, al simplității și practic avem ocazia să ne întoarcem la lucrurile simple, care contează cu adevărat. Nemțișorul m-a ajutat să îmi aleg drumul în viață, să fac diferența dintre obiectivele mărunte pe care le avem în viața de zi cu zi și adevăratul scop al vieții noastre, care reprezintă mântuirea și întâlnirea cu Hristos cea de dincolo de moarte și m-a ajutat să redescopăr simplitatea din oameni”.
Un moment nelipsit din „Poiana Prieteniei”, an de an, este parada steagurilor, la care fiecare parohie sau asociație are reprezentanți și se prezintă în câteva catrene.
Tabăra Nemțișor a adus împreună tineri participanți, voluntari cu inimă mare și preoți, toți uniți prin credință şi dragoste față de aproapele. În sufletele celor care au fost la Nemțișor rămân amintirile și bucuria trăită în „Poiana Prieteniei”.