Ferită de forfota din cotidianul citadin, așezată în mijlocul pădurii, în partea de nord a Masivului Piatra Craiului, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva” îi îmbie pe credincioși la un pelerinaj al răbdării, la un urcuș duhovnicesc însoțit de unul trupesc, la un efort fizic susținut, dar care nu rămâne nerăsplătit. Deși situată destul de aproape de orașul braşovean Zărnești, mănăstirea este izolată în munți, într-o poiană de o frumusețe rară, de care te bucuri abia după ce urci un drum anevoios de aproape doi kilometri. Pelerinii își văd răsplătit efortul odată ajunși la aşezământul monahal. Sub mantia generoasă a versanților și la umbra unei păduri seculare se înalță biserica de lemn a mănăstirii și corpurile de chilii, împreună cu celelalte anexe. Toate marchează un loc binecuvântat de Dumnezeu de la început nu doar cu peisaje de vis, liniște și aer tare de munte, ci și cu acea atmosferă prielnică pentru viață sfântă, pentru rugăciune și căutarea Raiului.
Nu am simțit efortul depus în urcarea celor aproape doi kilometri de drum greu pe munte spre mănăstire. Asta pentru că starețul mănăstirii, protosinghelul Emilian Kadar, ne-a așteptat la baza muntelui cu un autoturism special construit pentru astfel de drumuri. Părintele stareț ne spune că doar cu un autoturism de teren se poate urca, în orice sezon, la mănăstire. Uneori, drumul este urcat și coborât de câteva ori pe zi de părintele stareț Emilian, pentru aprovizionare, cumpărarea materialelor de construcție sau a altor bunuri necesare traiului cotidian. Pe drumul brăzdat de șuvoaiele aduse de o ploaie năprasnică, adesea cu gropi pline de apă și noroi în care autoturismul pare a se scufunda, părintele Emilian, aflat la volan, ne povestește câteva lucruri despre mănăstire și despre viața de aici. „În 2008 am venit aici, a doua zi de Paști. Am găsit biserica construită, dar fără mobilier. Se slujea în ea, dar nu era sfințită. În șase luni am strâns 2 miliarde de lei vechi și am făcut tot mobilierul și Sfânta Masă. Într-un an am sfințit biserica. Nimeni nu credea la început că se vor face atâtea într-un timp atât de scurt. Încercăm să păstrăm aprinsă candela monahismului în această zonă”, ne spune părintele Emilian în timp ce cu greu stăpânește zgomotosul automobil care urcă spre mănăstire. Pe drum întâlnim pelerini echipați aproape ca alpiniștii. Când ajungem în dreptul lor, se opresc și ne privesc cu mirare. E dificil să urci pe jos pe drumul stricat de ploi, darămite cu un automobil.
Ajunși în curtea mănăstirii, înțelegem de ce merită efortul de a urca până aici. Peisajul este de neimaginat. Nu poate fi descris în cuvinte. În plus, simți în aer duhul sfințeniei, al rugăciunilor înălțate de aici în secole de monahii care s-au nevoit în vechea peșteră, biserică și chilie în același timp pentru ei. „Din secolele 14-15 până la al Doilea Război Mondial, aici au fost monahi rugători. Unii spun că au fost la un moment dat și catolici, alții spun că au fost numai ortodocși. Încercăm și ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea putere, înțelepciune și răbdare să mergem până la final, pentru că monahismul nu este ușor”, ne spune părintele stareț Emilian. 
Ne sunt prezentate bisericuța de lemn, arhondaricul, chiliile, sala de mese și toate anexele. Părintele stareț se mândrește cu ele, mai ales că au fost făcute în timp record, în condiții extreme. „În 2010 le-am terminat. A trebuit să turnăm multe betoane pentru a opri apa care venea de pe versanți. Am muncit mult anii ăștia și în continuare trebuie să muncim, să alergăm de colo-colo. Avem două vaci și niște păsări pe care le creștem. Porci nu putem ține, oi nu putem ține, albine nu putem ține, pentru că am avut în trecut și ni le-au mâncat urșii”, povestește amuzat părintele Emilian. „Și-a luat ursul cât i-a trebuit și apoi ne-a lăsat în pace”, continuă starețul.
Fără îndoială, cel mai îndrăgit loc de la Colțul Chiliilor este vechea peșteră unde au viețuit și s-au rugat isihaști secole la rând. Peștera este puțin mai sus de schit și trebuie să urci prin pădure. Înăuntru se află un Altar închinat Sfintei Cuvioase Parascheva, iar peste tot găsim icoane aduse de pelerinii care s-au rugat aici pentru ca Dumnezeu, prin mijlocirea Sfintei Parascheva, să-i ajute în diferite probleme.
Peștera este lungă de 20 de metri și păstrează aceleași valori de temperatură peste an. Din istoricul mănăstirii aflăm că aici se refugiau creștinii în timpul invaziilor otomane încă din secolul al 15-lea, iar după încetarea invaziilor peștera a fost folosită ca schit pentru monahii din zonă. Printre aceștia se numără și părintele Ioanichie Moroi, născut în orașul Zărnești și ajuns egumen la Mănăstirea Sihăstria. Părintele Ioanichie a dorit să ridice o bisericuță lângă peștera de la Colțul Chiliilor, dar nu a reușit să facă acest lucru în vremuri de prigoană comunistă. Este consemnată în istoricul mănăstirii dorința mare a părintelui Ioanichie de a face această bisericuță. Se spune că, înainte de a trece la Domnul, l-a rugat pe părintele Cleopa Ilie: „Cleopa, te rog frumos, să nu cumva să mori fără să faci o bisericuță la Colțul Chiliilor!” Pentru a îndeplini dorința duhovnicului său, în anul 1975, părintele Cleopa Ilie a venit în Zărnești, însă, din pricina inundațiilor, nu a ajuns la peșteră. A lăsat, în schimb, lui Ioan Băncilă, un credincios de seamă din Zărnești, planul unei bisericuțe asemănătoare celei din cimitirul de la Mănăstirea Sihăstria.
După cum am văzut, dorința părintelui Ioanichie Moroi avea să se împlinească în cele din urmă prin truda unui alt monah, venit de la Mănăstirea Crișan din Munții Apuseni, părintele Ioanichie Cutuțiu. Se spune în istoricul mănăstirii că părintele Cleopa Ilie l-a întâlnit și i-a vorbit despre peștera în care se află o bisericuța străveche, unde se nevoise cândva, în schimnicie și rugăciune, marele duhovnic Ioanichie Moroi. Părintele Cleopa l-a binecuvântat pe tânărul monah Ioanichie Cutuțiu și i-a spus: „Du-te, copile, du-te acolo unde eu n-am ajuns. Locul e sfânt și se numește Colțul Chiliilor”.
Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
24 Noi, 2024
