A trăi şi sluji în taina şi în continuitatea lucrării martirilor creştini din antica cetate a Noviodunumului este, fără îndoială, o formă de înveşnicire a credinţei creştine. De aceea, nu este de mirare că şi părinţii, cu credincioşii şi bisericile lor din Isaccea, trăiesc prezentul, zidesc clipa, în aceeaşi taină, lumină, bucurie şi jertfelnicie a începutului nostru creştin. Ne-am convins de acest adevăr în Parohia Isaccea 1, la biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, din judeţul Tulcea.
Noviodunum, antica cetate dunăreană din nordul Dobrogei, cu numele ei celtic, care înseamnă „Noua Forţă“, Isaccea de astăzi, ce-şi revendică denumirea de la căpetenia locală Saccea, pomenită de prinţesa bizantină Ana Comnena în opera ei biografică „Alexiada“, respiră în prezent, mai mult decât propria-i nevoire contemporană, martiriul sutelor de creştini, cunoscuţi şi necunoscuţi, trecuţi prin săbiile persecutorilor împăraţi Nero, Domiţian, Traian, Hadrian, Antonin Piul, Marcu Aureliu, Septimiu Sever, Maxim Tracul, Deciu, Valerian, Aurelian sau Diocleţian.
Mărturia din piciorul Sfintei Mese
Astăzi, la Isaccea, fiecare piatră, fiecare ciob, fiecare ţipăt de pescăruş, fiecare om, sau Dunărea însăşi mărturiseşte mai întâi despre sfinţi şi-apoi despre sine. În această veche vatră martirică, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ se adaugă prin jertfa, slujirea, mărturisirea credincioşilor şi a părintelui ei, tainei şi lucrării sfinţilor de peste veacuri.
Am ajuns la Isaccea într-o zi de vară încinsă, răcorită doar de freamătul apelor vechiului Istru şi de vârtejurile iscate din senin în mijlocul drumului, care ridică-n văzduh nisipul, seminţele de scaieţi şi frunzele uscate înainte de vreme. Într-o curte incredibil de verde, plină cu flori, albul sfântului locaş luminează orbitor, contrastând cu roş-vineţiul zidurilor bisericii de-alături, începută în 4 iunie 1906, şi nici până acum terminată.
Biserica în care se slujeşte a fost construită în 1862, pe locul uneia mai vechi, ce aparţinuse comunităţii armene, cedată mai întâi grecilor, apoi moldovenilor stabiliţi în Isaccea în 1812.
Intrăm în biserică. Dintr-un început, privirile se opresc pe catapeteasmă. „O lucrare deosebită din vremea lui Vasile Lupu, care a fost adusă aici în 1949, ca donaţie, de la fosta Biserică «Sfântul Dumitru» din Galaţi, ctitoria domnitorului. Icoanele de pe catapeteasmă au fost realizate în 1838“, ne precizează părintele paroh Igor Padnevici. Apoi, acesta ne arată piciorul Sfintei Mese din Altar, în care constructorii au încastrat un monument votiv, ridicat de locuitorii anticului Noviodunum în cinstea împăratului păgân Maxim Tracul (235-238).
Ce semn al izbândei Creştinismului asupra prigonitorilor decât acesta poate vorbi mai convingător despre Adevărul mărturisit de martirii Noviodunumului? Ce bucurie mai mare te poate umple decât să vezi cum peste veacuri jertfa lor înveşniceşte credinţa?
„Doamne, Tu ştii toate…“
Dacă am fi văzut numai această mărturie şi tot ar fi fost suficient ca să spunem şi noi, precum Petru: „Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc“. Precum au mărturisit, cu siguranţă, şi Heraclius, Paulus, Minerus, Aquilinus şi Vector, Zotic, Attal Camasie şi Filip, Euticos, Qirina, Iulia, Saturna, Goldunus, Ninitta, Fortunio, Cyrinus episcopul, Eubustus, Rusticos episcopul, Amantus, Lucius, Alexander, Andreas, Donatus şi Peregrina, Eraclius sau Paulinus, Valerianus, Macrinus sau Gordianus, martiri pomeniţi în martirologiile şi calendarele vechiului Noviodunum. Precum o mărturisesc şi pietrele celor două bazilici descoperite aici pe malul Dunării…
„Duhul lui Dumnezeu este mare. La Isaccea au fost mulţi preoţi slujitori, monahi şi ieromonahi de-a lungul vremii, care şi-au făcut misiunea aşa cum trebuie. Duhul lui Dumnezeu lucrează pentru tot cel ce este chemat. Dacă Îl ai pe Dumnezeu în suflet, cu siguranţă El lucrează. Fie că eşti preot, fie că eşti mirean. Important este să-l ai pe Dumnezeu în suflet. Conform tradiţiei, sub Sfânta Masă s-ar afla intrarea secretă într-o catacombă, de prin secolele III-IV d.Hr., în care se refugiau creştinii din cauza persecuţiilor, peste care s-a ridicat primul sfânt locaş“, ne mai mărturiseşte părintele paroh.
„Dumnezeu a vrut, cred, să vin la Isaccea, lucru pentru care Îi mulţumesc din suflet. Sentimentul cu care slujesc aici este cel al bucuriei. Am o lucrare foarte frumoasă, dimpreună cu toţi locuitorii parohiei, fie ei ortodocşi, de rit vechi sau musulmani. Eu, care sunt din Basarabia, mă înţeleg foarte bine cu toţi“, ne mai spune părintele.
Ancoraţi în adevărul Ortodoxiei
Ne închinăm şi privim lipsiţi de cuvinte icoanele, zidurile, catapeteasma, gândindu-ne cum se slujea aici pe vremea turcilor, în singura biserică îngropată din Dobrogea. Tot ce s-a făcut, tot ce s-a adăugat de-a lungul anilor prin jertfa creştinilor şi slujirea părinţilor întregeşte o lungă şi mărturisitoare lucrare a sfinţilor martiri, cunoscuţi şi necunoscuţi, de dincolo de zidurile Noviodunumului. Şi tot în această lucrare se înscrie şi lupta cu prezentul pentru asigurarea unor locuri de muncă pentru nevoiaşi, îngrijirea bătrânilor din parohie, înfiinţarea centrului „Pentru o zi mai bună“, destinat copiilor săraci, unde primesc masă caldă, consiliere didactică şi psihologică, în încercarea de a se preveni abandonul şcolar şi instituţionalizarea lor în centre de plasament. Lucrări începute de preoţii care au slujit aici înaintea părintelui Padnevici, împreună cu autorităţile locale. Lor se adaugă proiectul noii capele, prevăzută cu trapeză şi cu sală de muzeu, în care părintele paroh Igor Padnevici doreşte să expună vechile icoane din patrimoniul parohiei.
„În timpul unor lucrări de reparaţii, în ziua în care s-a săpat în perete pentru a se amenaja Proscomidiarul, unul dintre muncitori, Gheorge Tănase, mi-a povestit că s-a descoperit o candelă, un pomelnic şi câteva monede, dar nu se ştie ce s-a întâmplat cu ele“, adaugă încă o taină părintele paroh la taina bisericii lui. Iar Adrian Claudiu Eftimie, tânărul cântăreţ al bisericii, absolvent de Teologie, care ne-a pus la dispoziţie preţioase informaţii istorice, pune concluzie celor discutate, ca o pecete de ceară pe un pergament: „Viaţa creştină din Isaccea, de-a lungul veacurilor, a fost tumultuoasă, dar foarte bine ancorată în parametrii credinţei ortodoxe, în toate timpurile, fără nici un fel de întrerupere. Aici sunt urme creştine începând cu secolul al IV-lea d.Hr“.
Am plecat din Isaccea nu înainte de a vizita cetatea Noviodunum şi împrejurimile. Pe drum, l-am întâlnit pe Petre Gheorghe, care ne-a spus că aici, recent, s-au făcut săpături de descărcare arheologică, urmând a se ridica o clădire a Poliţiei de frontieră. „Pe dealul acesta au fost descoperite morminte vechi. Am auzit că s-ar fi găsit şi obiecte din aur. Sunt şi multe legende locale. Se spune, de pildă, că ar exista o cetate sub Dunăre care ar duce pe malul celălalt, dar nu se poate intra în ea. Aia e «Movila mare», despre care, când eram copil, am citit în cartea de istorie. Dar ea nu a fost niciodată săpată, că este monument istoric“, ne spune acesta.
Dintre zidurile cetăţii, din valurile Dunării, din pământ, din înaltul cerului răzbate până la noi un suspin. Ca o uşurare. Ca o adâncă mărturisire de martir, ce pare a spune, ca şi Petru, „Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc“…
