Pictura care a schimbat satul Băjeşti

La aproximativ 30 km de Piteşti se află unul dintre cele mai frumoase ansambluri monumentale din Muntenia, curţile fortificate „Mareş Băjescu“ şi Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din satul Băjeşti, judeţul Argeş. Umbrit de proletcultism în deceniile trecute, în ultimii ani, întregul ansamblu şi-a redobândit strălucirea de odinioară.

După aproape patru veacuri, măreţia şi frumuseţea ansamblului fortificat al marelui ban Mareş Băjescu au fost umbrite atât de trecerea firească a timpului, cât mai ales de petrecerea temporară a unor oameni care nu au înţeles mai nimic din rostul moştenirii lăsate de înaintaşi, de felul cum trebuie ea păstrată şi dăruită mai departe urmaşilor, pentru ca apoi fiecare să cunoască cine este şi care este calea de urmat.

În urmă cu doar câteva decenii, activiştii de partid au demolat cu buldozerul aproape tot ceea ce se mai păstra din vechiul conac al marelui ban Mareş Băjescu şi au luat cărămizile pentru a-şi ridica ei case. Probabil că, prin demolarea clădirii simbol a comunităţii, ei doreau să şteargă renumele lui Mareş Băjescu, ce rămăsese în conştiinţa băjeştenilor, pentru a-şi făuri ei renume, iar mândria băjeştenilor să fie îndreptată înspre activităţile partidului.

Ca nişte nepricepuţi, au retezat falnica coroană şi secularul trunchi, dar nu au ştiut că în rădăcini stă toată puterea. Au crezut că totul va trece în uitare, că totul se va cufunda într-un somn adânc, numai că, în trupul muribund al ansamblului feudal fortificat inima lui nu a încetat niciodată a zvâcni cu putere. Inima aceasta este tocmai biserica din interiorul ansamblului monumental, care atât timp cât va mai dăinui, ea va trezi la viaţă conştiinţele sătenilor din Băjeşti, cât şi ale celor care se vor învrednici să o vadă. Această biserică de secol XVII a înălţat mereu inimile băjeştenilor şi tot ea, în vremuri grele, a hrănit şi întărit noi vlăstare care să pomenească pentru veşnicie numele familiei Băjescu, ai cărei membri sunt reprezentaţi în registrul de jos al picturii, atât în pronaos, cât şi în naos, de parcă ar cere, împreună cu ceata sfinţilor, milă şi îndurare de la Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lor şi a tuturor urmaşilor lor.

Fresca originală, realizare a lui Tudoran zugravul

O moştenire de seamă pe care membrii familiei Băjescu au lăsat-o urmaşilor lor a fost mai ales biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, cu splendida pictură realizată în stil bizantin între anii 1666 şi 1669 de către Tudoran zugravul, precursor al şcolii lui Pârvu Mutu. Pictura este frescă originală, cu scene frumoase şi valoroase, aşa cum numai acei zugravi din secolele trecute au reuşit să îmbine culorile cele mai intense şi să folosească cele mai bune materiale, existente în vremea aceea. Acest Tudoran zugravul a surprins în programul său iconografic foarte bogat şi impresionant teme care să provoace mişcarea inimii şi întoarcerea minţii privitorului, precum iadul şi Raiul sau întreg drumul Crucii Mântuitorului, iar chipurile tuturor sfinţilor radiază căldură, lumină şi pace, cum rar se mai pictează astăzi în bisericile noastre. Înconjurat de atâta frumuseţe, am simţit că s-ar fi coborât cu toţii din cer pentru a ne arăta că transfiguratele lor chipuri sunt doar o umbră a celor viitoare şi veşnice.

Alături de temele iconografice menţionate mai sus, se mai pot vedea în pronaos cele şapte sinoade ecumenice, dar şi alte scene deosebite, precum somnul lui Iisus şi arhidiaconul Roman.

Astăzi, atât lăcaşul de cult, cât şi zidurile împrejmuitoare au fost consolidate, restaurate şi aproape totul arată ca la început. Însă, până acum aproximativ trei decenii, întregul ansamblu era într-o stare avansată de degradare. Apa s-a infiltrat în zidurile dimprejur, precum şi cele ale bisericii, iar pictura originală a fost afumată şi acoperită treptat de straturi de murdărie şi igrasie. „În anul venirii mele la Băjeşti ca preot, 1987, toate se aflau într-o stare de degradare. Din cauza aprinderii lumânărilor în interiorul bisericii, fumul s-a impregnat în pictură, încât nu se mai distingea nimic. De atunci am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru ca întreg ansamblul să fie restaurat, iar acest lucru nu a fost uşor. În primul rând, când a trebuit ca pictura să fie spălată de fum, pictorii restauratori au întâmpinat o mare problemă. Între anii 1955 şi 1956 a fost spălată pictura, dar a fost o execuţie rudimentară, cu săpun de ţară, care conţine sodă caustică şi grăsime animală, ceea ce a făcut ca grăsimea să se îmbibe în frescă, iar fumului să-i fie foarte uşor să se aşeze şi să formeze o crustă. Din această cauză, restauratorii au dat de zone la care trebuiau să stea o singură zi ca să îndepărteze cu bisturiul o suprafaţă de doar 30 cm pătraţi. Aşa am fost nevoit să fac rost de amoniac şi alte substanţe chimice care să uşureze procesul de restaurare. De exemplu, pentru cazeina de calciu a trebuit să opresc pentru o singură zi aprovizionarea magazinelor din Câmpulung Muscel cu brânza de vaci degresată, având nevoie de cele 20 kg. Lucrările nu s-au oprit aici. A fost nevoie de înlocuirea în totalitate a acoperişului, apoi ample lucrări de restaurare şi consolidare, după ultimele metode folosite la noi în ţară. Astfel că pentru stoparea igrasiei s-a folosit metoda freez teq, s-a pus piatră de vratza, încălzire centrală, concomitent cu restaurarea interioară şi exterioară a bisericii, s-a lucrat şi la cele două turnuri de nord-est şi sud-vest, aflate şi astăzi în proces de restaurare. Astăzi, mai este nevoie de realizarea scării de acces la turnul pătrat, de pus paratrăsnete la cele două turnuri, instalaţia electrică şi, de jur împrejurul zidului de incintă, trotuar pentru captarea şi colectarea apei“, a precizat pr. Constantin Marinescu, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“, Băjeşti.

Asemenea lucrări de restaurare implică sume mari, astfel că proiectul a fost finanţat de către Ministerul Culturii, prin Secretariatul de Stat pentru Culte. Pictura a fost restaurată între anii 1990 şi 2005 de pictori autorizaţi, precum Viorel Grimalschi. Între anii 2008 şi 2012 au avut loc lucrările de consolidare a bisericii şi refacere a ruinelor curţilor fortificate, executate, conform proiectului arhitectei Constanţa Carp, de meşteri care au lucrat în şantierul arheologic din Pompei, Italia. Parohia Băjeşti a contribuit şi ea cu bani, mai ales în oferirea de masă şi cazare, timp de 20 de ani. „Suma a fost foarte mare, dar nu a fost alocată degeaba, fiindcă între Bucureşti şi Braşov, via Piteşti, este singurul monument de secol XVII care poate fi vizitat, iar cel care a vizitat o singură dată, mai vine şi a doua oară la Băjeşti. Cine intră în această biserică vede o pictură originală, din secolul al XVII-lea, restaurată de specialişti, şi cea mai mare bucurie este că s-a respectat în totalitate aşa cum a fost iniţial. Pentru orice cetăţean al satului Băjeşti, pentru orice credincios, cea mai mare mândrie a băjeştenilor este biserica pictată de Tudoran zugravul. Am amintit de Tudoran pentru că mi se pare o impietate ca el să fie aşezat la periferia picturii medievale, el fiind primul mare zugrav al Evului Mediu la noi în Muntenia. Este şi o chestiune de patriotism local, dar Tudoran zugravul este precursor al lui Pârvu Mutu, care avea 9 ani atunci când Tudoran zugrăvea biserica la Băjeşti. De asemenea, în pictura bisericii noastre se păstrează şi chipul meşterului Dragomir, primul portret care apare în pictura murală din Ţara Românească“, a mai spus cu patos părintele Constantin Marinescu.

„Satul de la poarta Raiului“

La prima vedere poate părea ceva triumfalist, dar din moment ce priveşti întregul complex arhitectural, proaspăt restaurat, şi locurile din jur, înţelegi motivaţia bucuriei băjeştenilor. Sunt multe locuri „încărcate de istorie“, cum se obişnuieşte a se spune, dar aceşti oameni au ştiut că ele trebuie puse în valoare şi că ei sunt ceea ce sunt datorită înaintaşilor. Un rol deosebit în îmbogăţirea sufletească a băjeştenilor îl are, de câteva secole, însăşi pictura bisericii. De cum se intră în lăcaşul de cult, pe zidul ce desparte pronaosul de naos se află pictat iadul. Aici, cămătarul are legat de gât un săculeţ cu bani, croitorul foarfeca, negustorul balanţa, morarul piatra de moară şi altele. Astfel, dreapta judecată, numită de bătrânii satului „obiceiul pământului“, a plămădit bune conştiinţe în obştea sătească din Băjeşti, iar cel care era prins furând era purtat pe uliţele satului cu ceea ce furase. Din păcate, în zilele de azi, acest obicei nu mai este practicat, dar ultimul băjeştean prins la furat şi purtat prin sat a fost o femeie care a sustras nişte boboci de gâscă. Impactul unui asemenea obicei în sufletul făptaşului era imens, astfel că această femeie, ca să îşi spele ruşinea, o lună de zile nu a scos un cuvânt.

Într-o asemenea comunitate bogată sufleteşte şi în tradiţii, viaţa fiecărui om poate fi o frumoasă poveste ruptă din cărţile copilăriei. Aşa m-am simţit şi când am stat de vorbă cu un înţelept al satului, precum exista odinioară, prof. Nicolae Pantazică. Profesor de limba română la şcoala din localitate, azi pensionar, a avut de mic o aplecare spre cunoaşterea istoriei locale şi a vieţii obştii săteşti, despre care a scris deja două volume, iar un al treilea este în pregătire. Domnia sa poveşteşte cu drag despre istoria satului Băjeşti, despre felul în care a deprins dragostea de a şti mai multe şi cum a învăţat cititul şi scrisul mai înainte de a merge la şcoală. „Pe vremea mea erau 18 bătrâni cu mustăţi, cu cioareci, opinci, veste de dimie. Unii cu ceas de buzunar, alţii cu bastoane. Toţi se întâlneau seara la povarnă, adică la un cazan umblător, unde făceau ţuica, sau, în zilele de sărbători, la locul numit «La blană la fecior», pentru a discuta sau povesti fie de pe front, fie pe unde au umblat, fie ceea ce ştiau ei despre înaintaşi, iar noi, copiii, stăteam acolo şi ascultam. Aşa am prins dragostea de istorie, de literatură, iar de la cei mai bătrâni, care nu se puteau deplasa, am învăţat să citesc, să scriu, încât în clasele primare eu m-am dus degeaba la şcoală“, poveşte prof. Nicolae Pantazică.

De dragul satului natal, profesorul Pantazică a publicat numeroase comunicări despre cercetările etnofolclorice şi istorie locală, fiind premiat de Asociaţia folcloriştilor argeşeni şi cooptat în cadrul ei. Mai târziu, inspirându-se din scena reprezentării iadului în fresca bisericii, prof. Nicolae Pantazică a înfiinţat un grup de satiră populară cu care a câştigat un premiu naţional. Fire jovială şi cu tolba plină de cuvinte înţelepte, prof. Nicolae Pantazică devine un om sensibil atunci când este vorba de însemnătatea satului Băjeşti, fiindcă pentru dânsul Băjeşti este „satul de la gura Raiului“. „Îl numesc aşa pentru că înainte judeţul Muscel era mare, se întindea până jos la Topoloveni. Dar când au fost făcute raioanele, a fost ajustat, iar raionul Muscel se termina la noi. Precum ştiţi, prescurtarea la raion era «rai.», Deci, noi, fiind primul sat, eram poarta de intrare în raionul Muscel. Asta aşa ca glumă, dar, precum spunea poetul Ion Pillat, raiul este o casă bătrânească din Muscel, de aceea pentru mine Băjeştiul este satul de la gura Raiului.“

Raiul nu se poate găsi în cele superficiale, ci Raiul se află în profunzimile sufletului şi ale lumii în care trăim. Băjeştiul este un loc unde nu mergi doar o singură dată, şi după fiecare reîntâlnire cu oamenii şi cu ceea ce strămoşii lor au lăsat moştenire surprinzi noi înţelesuri, fiindcă doar în urma întâlnirii cu celălalt şi cu sinele te întâlneşti cu Hristos, Viaţa noastră şi a întregii lumi. De aceea, peregrinările prin satele româneşti sunt atât de deosebite şi minunate.

Singurul ban al Craiovei de origine munteană