„Piscul Domnului”, locul sacru al drăjnenilor

Una dintre cele mai frumoase cronici din istoria românilor, prima scrisă de o femeie, care vorbește despre faptele de vitejie ale unuia dintre cei mai faimoși căpitani ai domnitorului Mihai Viteazul, stolnicul Stroe Buzescu, se păstrează scrisă în piatră la o mănăstire vâlceană. Puțină lume însă știe că episodul eroic la care face referire s-a petrecut la Drajna de Jos, județul Prahova. Aici există „Piscul Domnului”, un punct cu încărcătură sacră pentru comunitatea din zonă, unde în vremurile noastre Biserica pomenește în fiecare vară eroii neamului din toate timpurile.

Satul Drajna de Jos este atestat documentar la 1429, într-un hrisov emis de Dan al II-lea, domnul Țării Românești în 1422-1426 și 1427-1431. Dar există urme de locuire mult mai vechi. În 1916, într-un punct al satului, au fost descoperite 200 de seceri din epoca bronzului. În apropierea localității, la Cetă­țuie, a existat o cetate dacică. Satul s-a numit inițial Stă­nești și și-a avut vatra pe malul Teleajănului. Pe aici a trecut un drum ancestral, pe care s-au deplasat și dacii, și romanii, dar și hoardele tătarilor. Locuitorii satului au fost moșneni, apoi, după 1700, clăcași. În timp, prin localitate au trecut regele Ferdinand, regele Carol al II-lea, principesa Elisabeta, Nicolae Iorga, I.A. Bassarabescu, Ioan Grigorescu etc. Nicolae Iorga a dormit în sat la învățătorul Tache Popescu, căruia i-a botezat și cununat o parte din copii. Tot pe aici au mai trecut geologul Munteanu Murgoci și geograful francez Emmanuel de Martonne. În timpul verilor, Nicolae Iorga vizita Drajna cu elevii cursurilor de vară, pe care savantul le ținea la Vălenii de Munte. În Primul Război Mondial, satul a dat 110 eroi, căzuți pe fronturile de luptă.

„Și nu fu pre voe câinilor de tătari”

După asasinarea lui Mihai Viteazul, boierii Movilești au vrut să-l aducă pe tronul Țării Româ­nești pe Simion Movilă din Moldova. Voievodul Radu Șerban, unul din apropiații marelui domn ucis pe Câmpia Turzii, s-a luptat cu pretendentul la tron, care era sprijinit de oastea tătară. Luptele s-au dat la Obretin și Tei­șani, locuri din imediata apropiere a satului actual Drajna de Jos, în zilele de 13 și 14 septembrie 1602. Pentru că deznodământul bătăliei nu se putea decide pentru nici una din părți, s-a convenit ca fiecare tabără să dea câte un viteaz să se lupte. Din partea muntenilor s-a oferit Stroe Buzescu, iar din partea tătarilor, Mârza, cumnatul hanului Ghazi Ghirai al II-lea ibn Devlet Bora. Învingător a ieșit Stroe Buzescu, care a fost însă rănit la obraz de arma otrăvită a tătarului. Rana, infectată cu venin de viperă, i-a adus moartea eroului de la Teișani la 2 octombrie 1602. Soția sa, Sima Stolniceasa, din neamul boierilor Rudeni, i-a îngropat trupul la Mănăstirea Stănești din Vâlcea. Pe lespedea de piatră așezată pe mormânt a fost executat un basorelief care redă lupta dintre cei doi. Lespedea mai conține și textul românesc, alcătuit chiar de soția răposatului, în care sunt enumerate războaiele la care a participat stolnicul, dar mai ales cel de la Teișani: „Iară jupânul Stroe, atâta nevoe pre creștini văzând, stătu înpotriva tatariloru, de să lovi cu cumnatul hanului și-lu junghie pre tătaru. Și dintr-acelu război să răni la obraz și peste trei săptămâni să tâmplă moarte, în luna lu octovrie 2 zile, văleato 7110. Și nu fu pre voe câinilor de tătari. Dumnăzeu să-l erte!”

Crucea, semn sal continuității

Amintirea acestui episod este încă vie în memoria locuitorilor din Drajna de Jos, județul Prahova, fostul sat Stănești, în apropierea căruia s-a dat bătălia pomenită.
„După luptă, tătarii au ars satul, rămânând în picioare numai biserica de lemn, pe care un oarecare Hrizea a demontat-o și a adus-o pe locul unde se află acum satul Drajna de Jos, pentru că aici se stabiliseră locuitorii vechiului Stănești. Numele satului nou pare a proveni fie de la râul Drajna, care înseamnă «repede», fie de la dranița cu care se acopereau casele. Vârful numit «Piscul Domnului», la vremea bătăliei cu tătarii, se afla în centrul așezării. În 1930, Școala de ofițeri de rezervă din Ploiești a ridicat acolo o cruce din lemn de 3,40 m. Într-o însemnare a vremii se spune că pe acel loc a existat anterior o altă cruce de lemn. Deci, din generație în generație, «Piscul Domnului» a fost respectat ca un loc sacru al comunității noastre. În anul 2000, în preajma Sfintelor Paști, crucea de lemn a fost înlocuită cu una din fier, pentru a marca trecerea în noul mileniu și memoria eroilor din toate vremurile, care s-au jertfit pe aceste meleaguri pentru pământurile lor. De atunci, locuitorii satului, în fiecare an, sărbătoresc și ziua comunei acolo. Eu cred că dacă s-ar face studii și săpături în acel loc, s-ar descoperi și alte lucruri interesante”, ne-a spus inginerul pensionar Constantin Țaporea, din Drajna de Jos, un mare pasionat de istorie.
La rându-i, părintele pensionar Vasile Ilie, fost protopop al Protoieriei Vălenii de Munte, în prezent preot îmbisericit la Parohia Drajna de Jos, ne-a mărturisit: „Monumentul marchează, după tradiție, locul de unde Radu Șerban ar fi condus luptele împotriva lui Simion Movilă și a tătarilor. Crucea ridicată în 1930 a fost adusă de elevii școlii de ofițeri cu spatele și cu rucsacurile și ridicată în locul celei vechi. Crucea actuală a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în anul 2000. În fiecare vară, noi, preoții satului, ținem la cruce o slujbă de pomenire a eroilor, pe Altarul de lemn ridicat acolo. În dreptul «Piscului Domnului», dar mai jos, a mai existat o troiță veche, care apare într-o fotografie de prin 1930. După imaginea respectivă, eu am ridicat o altă troiță, pe care am așezat-o aproape de șosea. După părerea mea, pe pisc nu este exclus să existe un cimitir vechi”.
Și iată cum trecutul eroic al neamului se așază temelie prezentului și duce în viitor, prin Biserică și prin credincioșii ei, trăirea unei continuități înnobilate de jertfă, asigurând astfel locul nostru în veșnicie.