Altădată, în zona Așezământului de copii „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți se întindeau curțile Episcopului Dositei Herescu. Astăzi, locul e un tărâm pe care se bucură să-l poată numi „acasă” 124 de copii care nu știu cum e să crești lângă proprii părinți.
E început de martie și prin Bucovina pământul a început a se dezmorți. Căldura nefirească a ultimelor zile a așezat o pâclă fină peste târgul Rădăuților. Câteva raze timide izbutesc a răzbi, în răstimpuri, prin glasvandul aerului cernit. Umbrit de pâsla norilor, orașul pare o simplă tușă gri. La doar doi kilometri distanță, pe drumul ce taie câmpurile, galopând spre Suceava, griul face loc unei hărți vesele, neobișnuite. În centru – o biserică zveltă, cu pereți de lapte și turle semețite spre nori. Jur-împrejur - sumedenie de case colorate, ca niște sateliți. Așezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie”. Acasă pentru 124 de copii dintre cei 1.800 cât are județul Suceava în sistem de protecție. O „planetă” în care copii cu povești de viață teribile învață sau își reamintesc cum se trăiește într-un cămin adevărat.
A trecut ora prânzului și prin curți, pe alei, e liniște. Copiii sunt la școlile și la grădinițele din Rădăuți. Numai ce s-a mai întors un schimb de elevi, așa că în sala de mese e forfotă. Sus, în sălile ce găzduiesc atelierele de lucru, cei de școală primară deja își fac temele. Într-o încăpere, niște zâne blonde, de clasa zero, se întrec în activități: unele socotesc, altele desenează, altele se pregătesc pentru serbare. Picii de grădiniță, fiecare prin căsuțele lor, au trecut la dulcele somn de după-amiază. La frizeria așezământului, două coafeze din oraș se îngrijesc, voluntar, de freza câtorva băieței.
Între timp, ritualul zilnic curge în cea mai bună rânduială. Așezământul e asemeni unui mecanism, în care fiecare rotiță, cu rostul și cu sarcinile sale, funcționează singură, independent de celelalte, punându-l în mișcare. O zestre construită și întreținută la nivel de top, pentru care Fundația „Sfinții Ierarhi Leontie și Teodosie”, în fapt obștea Mănăstirii Bogdana din Rădăuți, cea care patronează așezământul, nu precupețește niciun efort.
Motorul a fost părintele arhimandrit Iustin Dragomir, starețul Mănăstirii Bogdana din Rădăuți și președintele Fundației „Sfinții Ierahi Leontie și Teodosie”. Prea mult necaz, prea multe drame, prea multe chipuri triste de copii văzuse și în oraș, și în zonele din jur până spre mijlocul anilor ‘90. La o aruncătură de băț era Siretul, „celebru” pentru orfelinatul groazei nu numai în Suceava, ci în toată țara. Și-a spus că asta-i menirea Bisericii, să salveze și să ocrotească vieți. A intrat în hățișul sistemului de protecție a copilului, a găsit anevoie cărarea spre schimbare, dar a răzbit. „Am vrut să rezolvăm o problemă grea, la momentul acela, o problemă a noastră, națională, fiindcă am vrut ca centrul de aici să fie ceva nou, ceva cu adevărat bun pentru copiii ăștia năpăstuiți. Ne-am propus să spargem cutuma care exista, ca fiecare copil să iasă de sub protecție după ce împlinește 18 ani, pentru că asta înseamnă că statul cheltuia bani aiurea cu el. După cinci ani de experiență în așezământul nostru, am ajuns la concluzia că statul este o mașină de distrus copii. Poate nu-i normal ce spun, dar asta am constatat. Face eforturi, cheltuie mult, sunt și oameni de calitate în sistemul de protecția copilului, nu trebuie generalizat. Dar legile, legile nu sunt bune”.
Problema legislației vine dintr-o contradicție pe care statul însuși a generat-o, pentru că legile în vigoare prevăd finanțarea similară atât a furnizorilor de servicii sociale de stat (recte centrele de copii de stat), cât și a furnizorilor de servicii sociale private (recte centrele de copii private). Dar, în practică, se invocă lipsa pârghiilor de aplicare a acestei legi. „Acum, privații primesc doar o alocație de plasament pentru fiecare copil. Dar, pentru că statul român nu și-a făcut încă un sistem de contractare a serviciilor cu furnizorii privați de servicii, aceștia nu primesc în rest nici un ban, deși practic e încălcată legea, care spune că de la bugetul de stat se asigură finanțarea întregului sistem de asistență socială, și de la public, și de la privat”, explică situația Bogdan Simion, președintele Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copii (FONPC) și director executiv al SERA România, fundație ce a contribuit major, începând din 1996, la închiderea instituțiilor de tip vechi (orfelinate, case de copii), militând pentru crearea de servicii sociale alternative, cât mai apropiate de conceptul de familie.
Așezământul: reguli de funcționare, date și cifre
Selecția copiilor plasați în așezământul de la Rădăuți se face, conform legii, prin hotărâre de plasament din partea Comisiei de Protecţie a Copilului Suceava sau prin sentinţă judecătorească a Tribunalului Suceava. 7% dintre micuții de aici nu au nici un părinte, 13% nu au mamă, 14%-15% nu au tată, iar o altă parte sunt copiii ai căror părinți au fost decăzuți din drepturi sau copii abandonați, rezultați dintr-o relație de concubinaj.
Centrul are o capacitate de 200 de locuri, dar în prezent numărul copiilor, cu vârste între 3 și 18 ani, este de 124. Toți se află în grija a 64 de angajați, majoritatea laici. Două treimi dintre aceștia au studii superioare, fiind specializați în creșterea, îngrijirea și educarea copilului. „Ce le lipsește acestor copii e dragostea sinceră. După criteriul ăsta ne-am ghidat și în alegerea angajaților”, explică pr. Iustin Dragomir.
De altfel, resursa umană pare să fie principala problemă cu care se confruntă atât centrele de copii din sistemul de stat, cât și cele private. Salariile mici, indisponibilitatea emoțională pentru meseria de educator, care cere sacrificiu și devotament, cauzează frecevente fluctuații de personal. „De la înființare și până acum am schimbat personalul de două ori. Și cu 100 de lei mai mult dacă găsesc salariu în altă parte, pleacă”, spune pr. Iustin Tănase, directorul executiv al așezământului.
Ordinea, disciplina și respectarea legislației de funcționare, fără abatere, sunt ingredientele care au făcut ca așezământul din Rădăuți să fie astăzi printre puținele acreditate la nivel european și unul dintre cele mai dezvoltate centre de copii din România.
Controalele instituțiilor abilitate sunt frecvente, dar standardele sunt înalte, iar responsabilitatea pe măsură. Aici nu este niciodată aplicată formula „merge și-așa”. „În primul rând e vorba de copii și nu accept nici o abatere de la normă. Apoi, noi suntem mănăstire și trebuie să fim un exemplu”, consideră părintele stareț Iustin Dragomir.
Îngrijirea copilului e privită ca o datorie sfântă. De aceea, de la condițiile din casele în care locuiesc, până la hrană, îmbrăcăminte, pregătirea pentru școală, dezvoltarea personală, nevoile afective și emoționale, toate aceste laturi sunt tratate cu egală atenție.
În centru există medic care se ocupă de diversificarea hranei, în raport cu vârsta copiilor, cu atenție la necesarul de vitamine și calorii, așa încât să nu se ajungă nici la cazuri de obezitate, dar nici la rahitism. În privința sănătății, părintele Dragomir e necruțător. „Dacă găsesc un copil sac de carne, tu, ca medic, pleci. Dacă găsesc un copil rahitic, la fel. Sunt toți frumoși, zvelți. La 6 dimineața, iarnă, vară, toată lumea e pe platou. Fac gimnastică”.
Aceeași atitudine și în privința hranei. Accentul e pus în special pe mâncare ecologică, este încurajat consumul de fructe, iar multe dintre produse - hrană sănătoasă – sunt furnizate de Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, din vecinătate, parte a complexului de la Bogdana, unde există o ciupercărie, sere de legume și microferme care asigură laptele, brânza, ouăle, carnea de pasăre, carnea de porc pentru bucătăria așezământului.
Un model educațional clasic
Ținta finală este integrarea copiilor în familie și societate. Și nu e deloc o formulă-clișeu, cum am fi tentați să credem, ci un obiectiv care nu lasă loc de compromis. „Aș fi putut să le fac o școală acolo, dar am vrut să-i înscriem la școlile de masă tocmai pentru a-i ajuta să se integreze, să înțeleagă lumea așa cum e”, spune pr. Iustin Dragomir. Și, dacă la început școlile din Rădăuți nici nu voiau să audă de cei din așezământ, iar părinții amenințau că-și scot copiii de la clase, „să nu stea cu păduchioșii de la orfelinat”, acum se bat să aibă în clase copiii de acolo. „Ei vin cu un bagaj foarte sărac în spate, spiritual, material și afectiv în primul rând. Și de aceea, trebuie lucrat continuu cu ei. Noi mergem mai mult pe partea asta a reintegrării în societate - să dăm societății oameni morali. Nu ortodocși, ci morali în primul rând, cu capacitatea de a discerne între bine și rău”, subliniază pr. Tănase.
Mulți sunt câștigători de concursuri naționale și internaționale, iar majoritatea sunt premianți. O fetiță a fost selectată de Complexul Național Sportiv de la Orșova, pentru canotaj, iar șapte copii crescuți în centru sunt acum studenți în Iași, Cluj, Brașov și Suceava.
Asta pentru că nu doar școala în sine a contat, ci și școala de după școală. Activitățile culturale sunt parte din programul zilnic al centrului, iar abilitățile personale, competențele, talentul nativ le sunt descoperite la atelierele de muzică (pian, chitară și tobe), meșteșuguri, pictură, informatică sau la cluburile sportive și de dans la care sunt înscriși. „I-am băgat într-un sistem de competiție pe case. În primul an, am avut 18 premianți. La sărbătorile de iarnă i-am dus la schi, la Vatra Dornei. Pe ceilalți i-am plimbat doar pe aici, prin zonă. Ei, în vară am avut 41 de premianți. I-am dus la mare pe toți. S-a creat un soi de competiție între ei și acum ne mândrim cu rezultatele lor”, povestește starețul Iustin Dragomir.
Sală de calculatoare „igienizate”, ca să învețe doar ce le trebuie, sală de spectacole, atelier de pictură dotat cu materiale profesionale, galerie de artă cum foarte puține sunt în Moldova, tablouri listate în cataloage de specialitate, expoziții în care expun propriile picturi, săli pentru „after school”, o bibliotecă de peste 20.000 de volume, competiție la citit, „că dacă citești o să ai și avantaje în afara școlii”, vorba părintelui, cursuri de limbă germană oferite celor mici, cor la biserică. Așa s-ar rezuma oferta educațională a centrului și palmaresul copiilor.
„Pe cei care doresc să urmeze studii superioare îi susținem chiar și până la doctorat. Studenților le trimitem pachet, ca de la mama de-acasă, de două ori pe lună, și bani de buzunar. Celorlalți le căutăm un loc de muncă, le asigurăm cazare și masă până reușesc să se stabilizeze pe picioarele lor”, explică pr. Iustin Tănase.
46 de locuri din așezământ sunt destinate tinerilor care depășesc vârsta de 18 ani. „Le-am spus că dacă sunt cuminți și ascultă, am grijă de ei până ce ajung la casele lor și le fac și casă”, spune pr. Iustin Dragomir, veșnic neobosit, veșnic interesat de copiii lui, cum îi numește pe toți, veșnic atent să nu le lipsească nimic. Preocupat neîncetat să le sporească șansele de integrare, are în proiect înființarea unei cizmării, unde băieții să învețe meserie, și a unei fabrici de marochinărie, pentru fete.
Cea mai mare suferință, lipsa de afectivitate
Cea mai mare carență a acestor copii este vizibilă pe partea emoțională. Absolventă de ASE și Psihologie, maica Ecaterina Lichi este psihologul centrului. Îi cunoaște pe toți, le știe durerile și lucrează cu o migală de Sisif, la vindecarea lor. „Nu știu dacă ceea ce fac eu aici se cheamă psihologie, în accepțiunea clasică a cuvântului. Dar sunt peste tot printre ei, tot timpul, mi i-am făcut prieteni. Cu unii e o luptă continuă. Zici că ai ajuns într-un punct în care ai rezolvat lucrurile și într-o zi se năruie totul. Și-atunci trebuie s-o iei iar de la zero. Cu cei care-și acceptă viața așa cum e, poți lucra. Cu ceilalți e cumplit de greu. Apoi, și educatorii sunt oameni și oameni. Au mai fost replici de genul: «Nici copiii mei, acasă, nu au ce aveți voi aici». Chiar dacă au condiții, chiar dacă nu le lipsește nimic, ei resimt faptul că nu au nimic individual, nimic doar al lor. Aici, dacă nu te implici sufletește, nu faci nimic. Copiii te simt imediat. Și sunt foarte sensibili la jigniri”.
De ce sunt atât de pronunțate aceste tare emoționale, mai ales la copiii proveniți din centrele de stat? „În primul rând din cauza separării de părinți, din lipsa dezvoltării unor relații normale cu persoanele de referință. În copilărie avem niște persoane de referință, care sunt părinții; ne sunt părinți 24 de ore din 24. În centre, copiii văd personalul de referință , eventual, opt ore pe zi și în nici un caz relația nu este cea care ar fi putut fi dezvoltată cu un părinte”, explică Bogdan Simion, președintele FONPC.
Apoi, intervin sentimentul de insecuritate și bulversările date de fluctuația de personal. „Sunt prea mulți oameni în viața lor. La noi, chiar dacă personalul se schimbă des, eu, părintele Iustin Tănase, suntem tot timpul aici. Ei se raportează la noi, au niște repere, au la cine apela oricând”, consideră maica Ecaterina.
Un centru din care „și statul, și Biserica au de învățat”
Proiectul Așezământului de la Rădăuți a început a fi pus pe picioare în 2001, în urma unui protocol, pe investiții, cu Consiliul Județean Suceava. Nouă ani mai târziu, după strădanii uriașe, și-a deschis porțile. „În toamna lui 2010 au venit primii 104 copii. Ca să vedeți lipsurile de la stat - nu răutatea oamenilor, ci lipsurile -, fiindcă era cald, unii copilași s-au descălțat și au lăsat pantofii prin curte. Cei care i-au adus le-au luat încălțările și i-au lăsat desculți, ca să aibă cu ce încălța pe alții, în centre. A fost un șoc pentru noi. Prima dată le-am cumpărat tuturor încălțări: de școală și de sărbătoare. După ce s-au întors de la școală, am găsit curtea plină de papuci; erau aruncați peste tot. Unii dintre ei nu s-au descălțat zile în șir, de teamă să nu le iau pantofii, alții au dormit cu ei sub cap, fiindcă le era frică să nu le fure altcineva perechea. Cu așa urme au venit din sistemul de stat”, își amintește părintele Dragomir.
Azi, copiii sunt frumoși, sănătoși și îngrijiți mai ceva ca într-o familie. Două principii le-au fost călăuză celor de la fundație: nici o cheltuială nu e prea mare, nu există „nu se poate”. „Din Centrul ăsta are de învățat și statul și are de învățat și Biserica. Pentru că aici au venit copii distruși psihic și sufletește și ruinați fizic și au fost salvați. Și trebuie noi, cu toții, să facem ceva să ne salvăm copiii. Dacă nu vom face asta, vom avea și pe viitor tot mai multă poliție, pușcării, boli, cerșetorie, lene”, consideră starețul de la Bogdana.
