„Plecare fără întoarcere“

Înainte de premiera piesei de teatru „Plecare fără întoarcere“, care a avut loc pe 28 mai la Petroşani, am participat la ultimele repetiţii. Ne-am întâlnit cu trei din cei patru actori ai piesei care are drept subiect ultimele momente din viaţa Sfântului Constantin Brâncoveanu. Regizat de Marian Ciripan, actul artistic a fost intens, reuşind să transpună sfinţenia şi trăirea Voievodului Martir.

O sală de teatru goală. Repetiţii. Trei din actori sunt pe scenă. Vocile şi chipurile lor ne arată intensitatea momentului: timpul din urmă al Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu petrecut în celulă înainte de jertfa sa martirică. Trădare. Ispită. Lacrimi. Rugăciune.

Cum au reuşit aceşti artişti să ne transpună în acele momente doar un critic de teatru poate explica, însă, pentru noi, sala aceea goală, semiîntunecoasă, s-a umplut de „lumină“, o „lumină“ care ni l-a arătat în toată plenitudinea pe Marele Voievod, înţelegând deplin jertfa familiei martire.

Ştim că este greu, dacă nu chiar imposibil, să aducem în acest articol o rază din acea „lumină“ iradiată de actori, însă poate reuşim să vă îndemnăm să ocupaţi unul din locurile sălii de spectacol.

Pentru început, distribuţia. Voievodul Constantin Brâncoveanu este interpretat de actorul Marian Ciripan, care „de această dată semnează şi regia acestui spectacol“, după cum îi place acestuia să se recomande. Doamna Marica, soţia Voievodului, interpretată de actriţa Cristina Moldoveanu, stolnicul Constantin Cantacuzino, unchiul de sânge al Voievodului şi cel care l-a vândut, de către actorul Corneliu Jipa, şi Kuciuk Selin, trimisul sultanului, actorul Cristi Dionise. Spectacolul este pus în scenă de Compania independentă de teatru „Civic Art“.

Decorul, celula în care şi-a petrecut ultimele luni din viaţă Voievodul, ne este descris de Marian Ciripan: „Hârdăul specific oricărei celule, o carafă cu apă, patul format din doar câteva paie de fân şi zidul care are lanţuri şi instrumente specifice torturii. Cadrul scenic este simplu, dar sugerează foarte bine chinul cumplit al ultimelor zile ale domnitorului“.

Scenariul este semnat de regizorul piesei, actorul Marian Ciripan, cu o susţinere deosebită din partea scriitoarei Ileana Toma, autoarea romanului „Ultimul Constantin. Romanul Brâncovenilor“, care stă, de fapt, la baza scenariului. „Documentarea s-a îndreptat şi către „Ultimul drum al lui Constantin Brâncoveanu“, o piesă semnată de consacratul dramaturg Dan Tărchilă, către romanul „Neamul Basarabilor“ al lui Aurel Petrescu şi, într-o oarecare măsură, către piesa lui Nicolae Iorga, „Constantin Brâncoveanu“, explică Marian Ciripan. Scenaristul Marius Ciripan a lucrat la această piesă din luna februarie a acestui an. Dacă cele două personaje istorice - Doamna Marica şi Kuciuk Selin - au fost prezente în Istanbul în anul 1714, când Vodă Brâncoveanu a fost întemniţat şi martirizat, „stolnicul Constantin Cantacuzino n-a fost prezent acolo, dar noi l-am introdus în spectacol pentru ca publicul să vadă întruchiparea lui Iuda în acest unchi al lui Brâncoveanu, care a fost factorul determinant în vânzarea domnitorului“, mai spune Marian Ciripan.

Un rol deosebit în realizarea acestui spectacol l-a avut şi arhim. Teofil Anăstăsoaie, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale, care a propus acestei trupe de teatru proiectul la care ne referim.

Părintele Teofil i-a susţinut duhovniceşte, îndemnându-i să pună în lumină sfinţenia şi martiriul Sfinţilor Brâncoveni. „Spectacolul nu ar fi existat în repertoriul nostru dacă nu ne întâlneam cu părintele Teofil. Noi nu gândeam la o asemenea piesă. De ce? Ce regizor, ce trupă de teatru ar îndrăzni să aducă astăzi în faţa publicului un astfel de spectacol? Nu se vinde, publicul nu este educat pentru astfel de spectacole. Dar uite că facem noi o deschidere către astfel de spectacole, convins fiind că publicul are nevoie. Spectacole cu profund mesaj religios, interpretate de profesionişti, poate s-or mai fi pus în scenă, dar companii de stat sau particulare nu cred că au pus în scenă astfel de spectacole. Nu spun că este un merit al nostru, ci am purtat îndemnul credinţei. Către piesa „Întoarcerea Zidarului“ (despre meşterul Manole), care este tot cu mesaj religios şi pe care o jucăm de aproape cinci ani,

ne-am îndreptat pentru că am fost copleşiţi de mesajul ei, iar către „Plecare fără întoarcere“, către Brâncoveanu ne-am îndreptat călăuziţi. Am fost călăuziţi spre a-l cunoaşte pe Brâncoveanu şi, cunoscându-l, ne-am dat seama că este o datorie a noastră. Tot ce vă spun este o sinceritate deplină şi simplă. După ce am citit aceste materiale mi-am dat seama că nu îl cunosc pe Brâncoveanu, că gândesc poate chiar greşit despre el“, se destăinuie Marian Ciripan.

Cristina Moldoveanu susţine că nu oricine poate interpreta rolul Doamnei Marica. „Trebuie să simţi un astfel de personaj şi de mesaj, trebuie să treacă prin tine. Dacă tu nu crezi, nu înţelegi sau nu simţi, nu poţi transmite. Nici măcar nu poţi să înveţi textul. Adică este o încărcătură deosebită care merge pe mai multe planuri. Pe planul acela de trăire şi apropiere faţă de Dumnezeu fără de care nu se poate face nimic, şi totodată apropiere faţă de ceea ce trebuie să redai ca să înţeleagă mesajul cel care este în sală şi care te ascultă. Să nu fii fals, să fii credibil, toate cuvintele acelea să meargă la suflet şi să vibreze. Suferinţele şi demnitatea acestei doamne a Ţării Româneşti este copleşitoare. Îmi este foarte greu să repet textul fără să lăcrimez.“ Cristi Dionise recunoaşte că a fost o provocare să-l interpreteze pe Kuciuk Selin, „nu am mai făcut până acum nici un personaj într-o piesă istorică, mi-a fost destul de greu, nu neapărat textul, ci atitudinea“.

Despre personajul său, Constantin Brâncoveanu, Marian Ciripan mărturiseşte: „Am credinţa că a simţit că acesta îi este datul, că trebuie să sfârşească astfel pentru a se înrola în marea armată a martirilor. Cred că pasul l-a făcut deplin conştient. Conştient că aceasta îi este menirea de martir al neamului său pentru ca el să fie o pildă pentru acest popor să-şi păstreze credinţa. O spune şi în piesă: „Toată viaţa am luptat să rămân creştin şi român“. Prin gestul său de sacrificiu suprem a dovedit spusa aceasta.“ L-am întrebat pe Marian Ciripan şi cum a fost regizarea acestui spectacol. Important este „să reuşeşti tu, ca personaj, şi să îi determini şi pe colegii tăi să reuşească transmiterea mesajului. Nu regia acestui spectacol este grea, ci putinţa ca tu să transmiţi mesajul din scriitură şi să-i determini pe colegii tăi să facă şi ei acelaşi lucru foarte bine“.