Pomul vieţii şi păsările, moştenirea de la Fălticeni a sculptorului Ion Irimescu

Sculptorul Ion Irimescu a donat locului său de baştină, Fălticeni, „pitit între Dumbrava Minunată, Nada Florilor, iazul Şomuz şi dealul Spătăreşti“, cea mai mare colecţie de autor din ţară - 313 lucrări de sculptură şi peste 1.000 de lucrări de grafică. Lucrările maestrului nu pot fi însă admirate în totalitate, întrucât muzeul mare se află în reparaţii de câţiva ani buni. Anul acesta, lucrările de restaurare la clădirea principală a Muzeului de Artă „Ion Irimescu“, fost conac al familiei Forăscu, inclusă pe Lista monumentelor istorice, ar putea continua graţie unui proiect structural european, potrivit directorului aşezământului cultural, Gheorghe Dăscălescu. Publicul vizitator şi în special elevii pot simţi spiritul maestrului între pereţii celor două odăi ale apartamentului în care a locuit acesta în ultimii şapte ani din viaţă.

Mirosul florilor de tei din Parcul prefecturii îmbie nostalgic către ferestrele fostului conac al lui Alecu Forăscu, unde mulţi îl mai păstrează în minte pe maestrul Ion Irimescu urcând scările spre a-şi vedea truda creatoare. „Adesea îşi inspecta lucrările. Dorea ca publicul, oamenii, pe care îi iubea nespus, să aibă acces la opera sa“, spune Gabriela Curtui, muzeograf la Muzeul de Artă „Ion Irimescu“ din Fălticeni şi apropiată a sculptorului. De altfel, alături de Gheorghe Dăscălescu, directorul aşezământului cultural, aceasta i-a fost alături maestrului până la momentul despărţirii sale de lumea aceasta.

Deşi muzeul fălticenean adăposteşte cea mai mare colecţie de autor din ţară, 313 sculpturi şi peste o mie de lucrări de grafică, aceasta nu poate fi admirată decât în parte. Donaţia făcută oraşului stă pitită acum prin cele unghere, întrucât „muzeul mare“, aşa cum mai este denumită clădirea principală, unde a funcţionat prefectura, se află în reparaţii capitale încă din 2003, însă acestea au fost sistate, între timp, din lipsă de fonduri. „Este posibil ca vara aceasta să intrăm în posesia unor fonduri structurale, accesate de municipalitate, şi atunci ne apucăm de treabă. Potrivit proiectului, lucrările ar mai dura doi ani. Clădirea veche, din 1846, care se află pe lista monumentelor istorice, a avut numeroase destinaţii până în 1975; este fostul conac Forăscu şi a fost, pe rând, sediu de prefectură, sediu raional, casă a pionerilor, casă de cultură şi, din 1975, muzeu“, a declarat Gheorghe Dăscălescu, directorul Muzeului de Artă „Ion Irimescu“ din Fălticeni.

Sumele, dacă vor exista şi vor fi suficiente, ar putea fi folosite şi pentru amenajarea muzeului, astfel încât să conserve cât mai bine lucrările de artă. „Nu există norme de conservare nicăieri în muzeele româneşti. În mod normal ar fi ca muzeele de artă să aibă un anumit climat de umiditate, de temperatură, de luminozitate, pentru că lucrările de grafică se decolorează în lumină naturală. Dacă vor fi alocate fonduri suficiente pentru muzeul mare, atunci poate ne vom apropia de aceste standarde. În străinătate, nu sunt foarte multe lucrări, dar spaţiul de expunere este mare, mai ales pentru lucrările de sculptură“, a susţinut muzeografa Gabriela Curtui.

Lucrările artistului din muzeul mic

Mare admirator al lui Constantin Brâncuşi şi ucenic al lui Dimitrie Paciurea, maestrul Irimescu a fost extrem de prolific, iar, în afara lucrărilor aflate în muzeele din ţară şi străinătate sau în colecţii particulare, esenţa operei sale creatoare se află la Fălticeni. „Am fost nevoiţi să mutăm lucrările artistului din clădirea principală şi, având un spaţiu mai mic la dispoziţie, aici sunt expuse mult mai puţine lucrări care acoperă, însă, toate temele mari la care maestrul şi-a raportat creaţia“, a explicat muzeografa Gabriela Curtui.

În corpul B al muzeului pot fi admirate, în special, bronzuri, foarte multe lucrări având ca temă muzica, religia, filosofia, mitologia, frumuseţea feminină şi dragostea maternă. „Este singurul muzeu unde este expusă grafică Ion Irimescu, puţină lume ştiind că Ion Irimescu a şi desenat foarte mult şi chiar a pictat. A trăit ultimii şapte ani, la Fălticeni, cu regretul că muzeul, clădirea mare, nu este deschis publicului, întrucât şi-a dorit foarte mult ca vizitatorii să vină în contact cu creaţia sa, să se bucure de frumuseţea lucrărilor sale. Nu a reţinut nimic pentru el, a fost un om de o generozitate şi un altruism extraordinar. A făcut această donaţie efectiv din dragoste pentru oraş, pentru meleagurile acestea“, subliniază Gabriela Curtui, apropiată a sculptorului şi autoare a cărţii „De vorbă cu maestrul Ion Irimescu“.

O parte din lucrările maestrului sunt încrustate, alături de semnătură, cu un pom şi două păsări, simbolistica acestor fiindu-ne desluşită de ghidul galeriei de artă. „Acestea reprezintă, fără îndoială, nişte simboluri, un fel de pecete, de siglă, pomul vieţii şi păsările cerului, care nu poate însemna decât libertate şi curăţenie. Afară de temele sale principale amintite, regăsim foarte multe portrete, chipuri de copii, compoziţii. Sunt lucrări care au câştigat foarte multe premii în ţară şi în străinătate. De altfel, a lucrat atât de mult încât a ajuns să nu mai aibă unde pune lucrările, astfel venindu-i ideea să facă muzeu. Încă dinainte de 1975 maestrul a început să aducă lucrări la Fălticeni“, ne-a dezvăluit muzeografa.

Lecţii de educaţie estetică pentru copii

După ce-şi va fi saturat simţurile cu lucrările aproape vii ale maestrului, vizitatorul îşi poate duce emoţia până la capăt. Apartamentul în care a locuit sculptorul şi a trasat ultimele linii pe hârtie sunt deschise publicului. Aici, descoperă o altă comoară. Pereţii sunt bătuţi în nestemate, semnate, între alţii, de Corneliu Baba sau Gheorghe Petraşcu, numeroase icoane, obiecte de care sculptorul era legat sufleteşte, dar şi piese de mobilier vechi, recondiţionat. „Totul a rămas intact de la moartea sa, de altfel, obiectele aflate aici reprezintă tot donaţie a autorului oraşului. Portretul soţiei, făcut de bunul său prieten, Corneliu Baba, a rămas la căpătâiul artistului, suplinind astfel lipsa coanei Jeniţa, care i-a fost alături vreme de 70 de ani“, ne-a mai explicat Gabriela Curtui.

Conducerea muzeului acordă o atenţie specială copiilor care vizitează aşezământul cultural, familiarizându-i cu artele frumoase: „Pentru şcolile din oraş avem în derulare un program de educaţie estetică şi muzeală, în cadrul căruia desfăşurăm activităţi specifice muzeului nostru chiar aici, în spaţiile expoziţionale. Prin intermediul lecţiilor de educaţie muzeală şi plastică vrem să îi introducem pe copii, într-un mod interactiv, în lumea artelor. Ideea că un copil nu poate înţelege arta este foarte greşită, pentru că ei au o sensibilitate spre tot ceea ce este frumos, copii simt şi sunt foarte atenţi şi receptivi, aşadar ei doar trebuie luaţi de mână şi ajutaţi să păşească pragul muzeelor“.

Irimescu avea hazul ţăranului din Moldova

Cei şapte ani, cât timp artistul a locuit la Fălticeni, au constituit o binecuvântare pentru Gabriela Curtui, care, alături de Gheorghe Dăscălescu, a reprezentat singura familie a lui Ion Irimescu în momentele ultime ale acestei vieţi. „Am avut şansa să fiu partenerul de discuţii al maestrului, dimineaţa îi plăcea foarte mult să servească o cafea cu un strop de coniac, îi plăcea să stea de vorbă despre orice, muzică, artă, politică, viaţă socială, istorie. Tot ce mi-a spus despre copilărie, familie, anii de studenţie, am imortalizat în mici eseuri publicate în cartea dăruită maestrului la ceas aniversar“, ne-a dezvăluit autoarea volumului „De vorbă cu maestrul Ion Irimescu“. În paginile cărţii este surprinsă, în mod special, latura umană a sculptorului. „Vorbea cu umor, cu şarm, se exprima corect în franceză şi, în acelaşi timp, avea hazul ţăranului din zona Moldovei. Îl caracteriza o ironie şi o autoironie foarte subţire, fapt ce te determina să fii foarte atent la conversaţie. Se amuza de tot ce însemna latura vieţii neplăcute, ştia să facă foarte multe glume pe seama vârstei, pe seama a tot ce este negativ în viaţă. Într-o zi, pe când urca să-şi vadă lucrările, mi-a spus că Dumnezeu i-a rătăcit certificatul de deces, semnat la acelaşi moment cu cel de naştere, de aceea mai zăboveşte pe aceste meleaguri îndrăgite. Avea atunci 100 de ani şi spunea că se roagă să nu-i găsească prea curând. Şi Dumnezeu i-a ascultat ruga“, rememorează autoarea volumului.

Originile franco-fălticenene ale sculptorului

Ion Irimescu se trage dintr-o familie mixtă, din tată arendaş din Preuteştii vecini cu Fălticeniul şi mama franţuzoaică, descendentă a familiei Cazabanilor din Carcassonne, regiune înnobilată de Ludovic al XIV-lea în sec. al XVII-lea, ajunsă în România pe vremea când se construia calea ferată Dolhasca-Fălticeni.

Alexandru Cazaban, scriitorul, era unchiul maestrului; Jules Cazaban, actorul, văr. Maestrul ne-a povestit cum a ajuns mama sa în România, în vremuri când nu exista politehnică în ţara noastră şi erau chemaţi din Franţa şi Italia ingineri, care s-au stabilit aici. Iată cum, Maria Cazaban, mama maestrului şi descendentă a acestor familii, care făcuse pensionul şi vorbea cursiv limba franceză, se căsătoreşte cu un ţăran de la Preuteşti, băiat frumos şi administrator de moşie, rememorează Gabriela Curtui, cu acelaşi entuziasm de care a dat dovadă pe tot parcursul discuţiei noastre.

De altfel, în dese rânduri, artistul şi-a declarat dragostea faţă de meleagurile natale: „Locul meu de baştină, dacă ar fi să-i stabilesc limitele geografice, s-ar desfăşura între Dumbrava Minunată şi Nada Florilor şi între iazul Şomuz şi dealul Spătăreşti. În pământul acestor limite, unde mi-am petrecut copilăria, sunt puternic înfipte rădăcinile unor amintiri de neuitat, ce stăruie permanent ca o flacără vie ce nu se va stinge decât o dată cu sufletul meu...“

▲ Irimescu, ucenicul lui Dimitrie Paciurea

Sculptorul Ion Irimescu s-a născut la 27 februarie 1903 în satul Arghira, comuna Preuteşti, aflată în imediata vecinătate a Fălticenilor. După cele patru clase primare, urmează cursurile medii la Liceul ,,Nicu Gane“ din localitate, alături de Jules Cazaban, actorul şi vărul său, fraţii Vasiliu - Vasile (Falti) sculptorul şi Grigore (Birlic) actorul, scriitorul Vasile Lovinescu şi academicianul Petre Jitaru. Aşa cum avea să-şi amintească mai târziu, primul său ,,atelier“ a fost o buturugă de sub nucul din grădina casei părinteşti, unde desena peisaje sau modela lutul adus de la un olar din marginea oraşului (Şoldăneşti). În 1924, Irimescu pleacă la Bucureşti, unde se înscrie la Şcoala de Belle Arte, avându-i ca profesori pe Dimtrie Paciurea şi Oscar Han. Tânăr talentat, remarcat de profesorul său, Irimescu nu întârzie să-şi facă debutul ca artist, fiind prezent cu lucrări la Saloanele oficiale de pictură şi sculptură din Bucureşti. Trecând prin vremuri mai grele, Irimescu a făcut figuraţie la Teatrul Naţional, a pictat biserica de la Oprişeni, pentru a-şi procura banii necesari continuării studiilor. În 1928, după absolvirea Şcolii de Belle Arte, este numit profesor de desen la Şcoala Normală din Fălticeni, iar în 1929 câştigă, prin concurs, o bursă de studii la Paris, la Şcoala Românească de la Fontenay aux Roses, înfiinţată de Nicolae Iorga, pe atunci ministru al Culturii.

A luat numeroase premii şi a fost ales preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, a fost membru de onoare al Academiei Române şi, după 1990, a fost decorat de doi preşedinţi ai României cu „Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofiţer“ şi „Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce“. Academia de Artă din Iaşi şi Cluj-Napoca i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa.

Prin donaţii succesive ale autorului, Muzeul de Artă „Ion Irimescu din Fălticeni este, în momentul de faţă, cea mai mare colecţie de autor din România, însumând 314 lucrări de sculptură, 1.000 de desene (o mare parte a lor fiind cuprinse în 8 volume), la care se adaugă un valoros fond documentar de 1.350 volume de artă, multe dintre ele fiind ediţii rare, precum şi inventarul colecţiilor de artă şi bunurilor personale, lăsate de artist prin testament muzeului, ce constituie spaţiul memorial în care a locuit în ultimii ani din viaţă.

Amintim câteva titluri din numeroasa colecţie de sculptură a artistului: „Autoportret“, „Clepsidra“, „Portret florentin“, „Portret de ţărancă“, „Portret de băiat“, „Fata cu mandolină“. Irimescu a sculptat chipul unor mari oameni de cultură din România, între care Mihai Eminescu şi George Enescu, de altfel, artistul era îndrăgostit, după cum spun apropiaţii, de muzică şi poezia eminesciană, pe care o recita, fără probleme, la 100 de ani. Maestrul este autorul a numeroase lucrări monumentale, în fiecare oraş mare din România putând fi admirate sculpturi ale lui Ion Irimescu, a mai spus Gabriela Curtui.

Artistul a murit la venerabila vârstă de 102 ani, în 2005, pe 28 octombrie, la Fălticeni, fiind înmormântat la cimitirul Oprişeni din localitate.