Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Societate Reportaj Popas de colind în grotele sfinte din Betleem

Popas de colind în grotele sfinte din Betleem

Galerie foto (8) Galerie foto (8) Reportaj
Un articol de: Mariana Borloveanu - 23 Decembrie 2021

Cu toții știm că pentru creștinii din întreaga lume praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este prilej de mare bucurie. Dar parcă bucuria nu mai este bucurie. Trecând într-o seară prin unul dintre laicele târguri de Crăciun, mi-am dat seama că trăiam din perspectiva unei minunate aduceri aminte. În timp ce traversam o mare de luminițe, mi-am amintit de căldura luminii celei adevărate a Nașterii Domnului, de Betleemul în care de-atâtea ori mi-am plecat genunchii, fascinată de un altfel de colind.

Am trăit magia Crăciunului la Betleem în mai multe rânduri, dar săptămâna care precedă această sărbătoare creștină este unică. De la emoția pe care o simți la fiecare pas pe străduțele acelea înguste care duc spre Biserica Nașterii Domnului, până în Peștera Nașterii și alte tulburătoare grote, totul este sfințenie și binecuvântare, rugăciune și mângâietor colind. Și-atunci mi-am zis că o amintire a ultimului meu pelerinaj în Țara Sfântă ar suna ca un adevărat colind.

Betleemul în zori

Chiar dacă Betleemul este un oraş cu o incredibilă varietate religioasă și Crăciunul este sărbătorit în zile diferite, totuși frumusețea slujbelor, a privegherii, a colindelor este în același duh, în aceeași dalbă lumină. Palestina nu mai arată demult ca locurile descrise în Biblie și nici păstorii nu-i mai zărești la tot pasul; a mai rămas în schimb păienjenișul de străduțe pe marginea cărora negustorii ambulanți te invită insistent să cumperi câte ceva de la ei. Dacă seara ajungi inevitabil într-un loc de popas, în cea dintâi dimineață la Betleem trăiești bucuria unui incredibil răsărit de soare, care își revărsa cu generozitate razele peste liniștea începutului de zi. Betleemul emană la ora aceea o prospețime de care nu te poți bucura într-un alt moment al zilei.

Împreună cu monahiile Antonia și Ambrozia am pornit pe jos către Biserica Nașterii Domnului, din dorința de a respira cât mai mult aerul cu miros de flori de măslin al dimineții și de a ajunge eliberată de gânduri, pe deplin pregătită să-mi lipesc tâmplele de steaua cea de argint din Peștera Nașterii. Biserica Naşterii Domnului se află în partea de răsărit a oraşului, iar complexul monahal este dispus pe o suprafață de aproximativ 12.000 de metri pătraţi, cuprinzând, alături de biserica cea veche, o mănăstire ortodoxă grecească, o mănăstire catolică şi o alta armenească.

Slujba din Grota Nașterii Mântuitorului

Altarul din dreapta al Bisericii Nașterii Domnului este cel dintâi popas în care îți încarci sufletul, lăsându-te ancorat în sfințenia locului. După binecuvântarea Icoanei Maicii Domnului „Betleemita” (singura în care Maica Domnului este reprezentată zâmbind), am rămas sub mângâierea harului aducător de pace și liniște, trăind senzația că timpul s-a oprit în loc, iar cerurile s-au deschis, inundând sufletele de har și lumină. Am coborât cu grijă cele câteva trepte care duc în Peștera Nașterii Domnului, după care mi-am găsit un locșor chiar lângă iesle. Nu-mi venea să cred că pot să privesc atâta vreme imaginea aceea dumnezeiască a locului în care S-a născut Mântuitorul și cele 15 candele ce străjuiesc steaua de argint (6 aparţin grecilor, 5 armenilor şi 4 latinilor). La slujbă erau doar vreo 10-15 greci și noi. Totul era divin. A început Sfânta Liturghie, săvârșită de preoții greci în dimineața aceea.Tipicul era oarecum asemănător cu cel de la noi, doar că slujba a ținut ceva mai puțin, cam de la ora 6 până pe la 7 și jumătate. Cântări frumoase, înmiresmate cu smirnă și tămâie, iar locul dintre steaua de argint și iesle se contura într-o autentică gură de Rai. Și cum stăteam acolo, lângă iesle, mă uitam fascinată la preoții greci, în timp ce se împărtășeau cu Sfintele Taine din potirul ce se afla pe Sfânta Masă, chiar deasupra stelei de argint, pe care scria: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est” (Aici S-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria). Mă bucuram de bucuria lor, când dintr-odată preotul grec, cu potirul în mână, ne-a făcut semn să ne apropiem, mai întâi maicile, apoi eu. Simțeam că mi se sparge pieptul, atât de tare îmi bătea inima. Dumnezeule mare! M-am împărtășit la Peștera Nașterii Mântuitorului Hristos! Cum să nu te lumineze o astfel de amintire?!

Grota pruncilor martiri

Am plecat din locul acela parcă plutind și m-am simțit pregătită să poposesc în toate grotele despre care până atunci doar auzisem. De ani de zile, locul binecuvântat al complexului monahal de la Betleem mă impresionează în chip fericit. De această dată am mai aflat un loc, care însă nu mai este liniștitor asemenea tuturor celorlalte de aici, ci pur și simplu tulburător. Parcurgând curtea Bisericii Nașterii Domnului, m-am trezit în fața unei peșteri despre care nu știam absolut nimic. Este o peșteră relativ mare, acoperită cu o structură de piatră asemănătoare unei case. Tot acest loc este pavat cu piatră, făcându-te să simți că te afli pur și simplu într-unul din multele locuri sfinte ale Betleemului. În momentul în care am început să cobor, un sentiment straniu a pus stăpânire pe mine, cu fiecare treaptă având o stare nejustificat de apăsătoare. După un obișnuit moment de rugăciune, am observat o mică grotă, spre care m-am îndreptat imediat. Am realizat că mă aflu într-un adevărat osuar. Aici erau depuse moaște ale pruncilor uciși din ordinul lui Irod. Înfiorător loc! Cranii mici și oscioare fragile ofereau o imagine de coșmar a acelui cumplit genocid. Poate tocmai de aceea pelerinii ajung aici doar ocazional, locul acesta sumbru nefiind inclus în programele de pelerinaj.

Grota Fericitului Ieronim

Chiar sub Biserica „Sfânta Ecaterina” se află un alt loc binecuvântat, în care trebuia să ne oprim: grota Fericitului Ieronim. După cum ne spune și numele acestui loc, aici a viețuit Fericitul Ieronim, cel care a tradus pentru prima oară Vechiul Testament, din ebraică în latină, limba oficială a Imperiului Roman. După o muncă asiduă de peste 15 ani, acesta a reușit să traducă integral textul Vechiului Testament, o operă care pentru simplitatea ei a fost numită „Vulgata”. Pe lângă această impresionantă scriere, de la Fericitul Ieronim ne-au rămas numeroase alte traduceri, predici, comentarii la cărţile Sfintei Scripturi, lucrări de istorie bisericească şi scrisori de îndrumare duhovnicească.

În vremea în care se nevoia la peștera în care S-a născut Mântuitorul, Fericitul Ieronim a avut de Crăciun o vedenie minunată. Se spune că acestuia i S-a arătat Domnul Hristos ca Prunc și l-a întrebat: „Ieronime, acum când toți Îmi dăruiesc câte ceva, tu ce-Mi vei dărui?” „Virtuțile și rugăciunile mele”, i-a răspuns Fericitul Ieronim. „E foarte bine, dar altceva Îmi mai dăruiești?” „Inima mea, sufletul meu și chiar pe mine însumi!” „Și aceasta o primesc; dar Eu doresc și alt­ceva de la tine!” „Ce altceva aș putea să-Ți dau, Doamne?”, a întrebat nedumerit acesta.

„Dăruiește-Mi păcatele tale!” Atunci, Fericitul Ieronim, cu inima frântă, a izbucnit în plâns și a întrebat printre lacrimi: „Și la ce-Ți trebuie, Doamne, păcatele mele?” „Vreau să le iau asupra Mea!” După o frumoasă și intensă viețuire în Hristos, Fericitul Ieronim a trecut la Domnul în anul 420, aici, la Betleem.

Grota Laptelui

La câteva sute de metri de Biserica Nașterii Domnului se află o bijuterie de peșteră, care se află în grija călugărilor franciscani: „Grota Laptelui”.

Conform tradiției, în această peșteră a poposit Maica Domnului cu Pruncul în brațe, în noaptea în care Iosif a primit porunca de la înger să părăsească Betleemul și să fugă în Egipt, pentru a putea scăpa de mânia lui Irod. În timp ce Pruncul era alăptat, câteva picături de lapte s-au prelins pe un colț de stâncă. În clipa aceea a avut loc o minune, pentru că din culoarea roșie pe care o avea mai înainte piatra, aceasta a căpătat culoarea albă. Încă de la săparea grotei și până astăzi, atât femeile creștine, cât și cele musulmane din Palestina vin aici pentru a se ruga să aibă lapte pentru hrănirea copiilor lor.

În Ajunul Crăciunului, la Betleem are loc o slujbă religioasă, cu valențe specifice locului. După slujbele religioase, alături de locuitorii din Betleem, participă pelerini din întreaga lume creştină, această sărbătoare a bucuriei fiind continuată cu spectacole stradale, inspirate din momente biblice. Iar ca o particularitate a locului, fiecare localnic, în ziua de Crăciun, are pictată pe uşa casei Sfânta Cruce.

Se cuvine așadar să cinstim praznicul Nașterii Domnului cu sufletul îmbucurat de lumină și veșnic colind!

 

Citeşte mai multe despre:   Craciun  -   Betleem