Popas duhovnicesc la Mănăstirea Aninoasa

Una dintre mănăstirile emblematice ale Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului este Mănăstirea Aninoasa, din satul argeşean cu acelaşi nume. De numele sfântului lăcaş se leagă cel al renumitului pictor Pârvu Mutu, a cărui operă se păstrează aici în mare parte, fiind a doua ca întindere după pictura de la Filipeştii de Pădure.

De îndată ce treci de masivele porţi de lemn ale sfântului aşezământ, parcă ai păşi într-o altă lume. O cetate a Duhului Sfânt în care nu se intră decât cu inima curată. Zidurile ce o împrejmuiesc o apără nu doar de năvălirile altor neamuri, aşa cum se întâmpla cu secole în urmă, ci şi de ispitele lumii. Obştea de maici de aici împleteşte tainic rugăciunea cu tăcerea întru slava Lui Dumnezeu şi pentru păcatele noastre.

Odată intrat în mănăstire, ochiul îţi este desfătat de frumuseţea locului şi de ordinea impecabilă rânduită cu bună chibzuinţă de stareţa sfântului lăcaş, maica Heruvima.

Aleile betonate sunt mărginite de felurite flori, iar de la ferestrele chiliilor ghivecele de muşcate viu colorate pendulează în bătaia vântului.

"Să veniţi aici peste vreo lună, să vedeţi cât este de frumos! Avem peste 500 de fire de crini imperiali de-a lungul aleilor, însă mai au până înfloresc. Să vedeţi atunci ce mireasmă pluteşte peste mănăstire şi cât este de frumos...", ne spune încântată maica Cecilia, ghidul mănăstirii, care cere apoi binecuvântare pentru a ne conduce în biblioteca mănăstirii pentru a sta de vorbă.

Pătrundem dincolo de zidul gros şi rece de cetate ce împrejmuieşte mănăstirea, prin care răzbate palid lumina soarelui din loc în loc, prin micile creneluri, şi vizităm biblioteca şi paraclisul, ai cărui ocrotitori sunt Sfinţii Mari Mucenici Gheorghe şi Dimitrie.

Numele de Aninoasa vine de la pădurile de arini sau anini ce erau în această zonă, copaci specifici zonelor umede, ne povesteşte maica Cecilia.

"Biserica a fost construită în 1677 de către aga Tudoran Vlădescu, urmând să fie o biserică de curte. Însă în anul în care s-a pus temelia, soţia agăi, Alexandra Vlădescu, a trecut la cele veşnice şi a fost înmormântată în pronaosul bisericii. După acest eveniment, Tudoran Vlădescu se călugăreşte şi donează mănăstirii întreaga sa avere. Iniţial a fost construită doar biserica, fără pridvor şi exonartex. Pridvorul şi zidurile împrejmuitoare au fost construite mai târziu, între 1722 şi 1730, cu sprijinul mitropolitului Ungrovlahiei, Chir Daniil, ce fusese călugărit aici.

Uşa de intrare, mult mai mică decât ar fi normal, a fost construită în mod special aşa. Pentru ca turcii să nu poată intra călare în biserică şi să profaneze sfântul lăcaş de închinăciune", ne spune maica Cecilia.

Marele pictor bisericesc Pârvu Mutu avea să înfrumuseţeze sfântul lăcaş cu o extraordinară frescă. "Pârvu Mutu a fost fondator de şcoală de pictură laică şi religioasă renumită în timpul domnitorilor Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu, fiind considerat precursor al artei portretistice în Ţara Românească. Deasupra uşii de la intrarea în biserica mare se poate vedea tabloul votiv reprezentând ctitorii împreună cu 11 copii din neamul boieresc, fiind specific portretisticii lui Pârvu Mutu. Interesant este de ce a pictat Pârvu Mutu această mănăstire: pentru că era finul de botez al unchiului ctitorului. Tudoran Vlădescu era nepotul lui Pârvu Vlădescu, acesta din urmă fiind naşul lui Pârvu Mutu. Biserica aceasta a fost pictată pe când zugravul era foarte tânăr, fiind prima lui lucrare după ce s-a întors de la studii din străinătate, plătite chiar de către ctitorul Mănăstirii Aninoasa, Tudoran Vlădescu", ne-a mai relatat din istoricul mănăstirii maica Cecilia. De-a lungul vremii, peste pictura originală au mai intervenit şi alţi pictori, însă după biserica de la Filipeştii de Pădure, Aninoasa păstrează cele mai întinse porţiuni zugrăvite de Pârvu Mutu. Secolele de rugăciune, lumânările şi candelele ce au ars aici au lăsat însă urme, pictura fiind acoperită cu un strat gros de fum. Însă tocmai acest fum a avut şi un rol benefic, conservând culorile de apă ce au fost zugrăvite pe pereţi, care altfel s-ar fi decolorat şi şters. Visul maicilor de la Aninoasa este să spele pictura, însă procesul este unul anevoios şi foarte costisitor. Au fost făcute prospecte şi ar trebui înlăturată pictura de deasupra şi apoi să fie spălată cea originală. Interesant este că şi stratul de frescă de deasupra a căpătat la rându-i valoare de patrimoniu, de aceea va fi scoasă cu grijă şi montată în altă parte, cel mai probabil într-un muzeu, aşa cum s-a întâmplat cu fresca de la Mănăstirea Tismana.

Fost depozit de CAP, acum o bijuterie arhitecturală

Iar dacă biserica Mănăstirii Aninoasa a fost închinată Sfântului Ierarh Nicolae, Dumnezeu a rânduit ca, de câţiva ani, prezenţa sfântului să fie şi una fizică, deoarece maicile au primit în dar o părticică din moaştele ocrotitorului ce se păstrează la Bari, în Italia. Soarta aşezământului nu a fost mereu una fericită. Chiar dacă iniţial avea metocuri în şapte judeţe, nenumărate moşii şi o avere impresionantă, legea secularizării averilor mănăstireşti a dus-o în pragul sărăciei, ajungând ca porţile acesteia să fie închise după drasticele măsuri ale lui Alexandru Ioan Cuza.

"După ce mănăstirea a fost închisă, biserica a fost transformată în biserică de mir, iar în clădirile anexe a funcţionat un post de jandarmi, pe pereţii paraclisului observându-se şi acum scrijelituri, probabil ale numelor jandarmilor. Ulterior, clădirile au fost folosite ca depozite pentru CAP-ul din comună. După 1989 s-a pus problema revenirii la statutul iniţial, de mănăstire, lucrul acesta definitivându-se abia în anul 2001. Atunci, şase maici au venit aici de la Mănăstirea Robaia, trimise de maica Petronia, stareţa mănăstirii, şi au întemeiat obştea de la Aninoasa", ne explică ghidul mănăstirii, maica Cecilia. Însă reînfiinţarea mănăstirii nu însemna că toate grijile au luat sfârşit, ci că munca abia a început. Aşa că, sub oblăduirea Înalt Preasfinţitului Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, şi cu multă trudă din partea maicilor lucrurile au fost puse în bună ordine, un important aport avându-l protosinghelul Clement Păunescu, duhovnicul mănăstirii, actualmente şi stareţ al Mănăstirii Slănic.