Postul în mănăstiri

Postul în mănăstiri este ca şi cel dintr-o familie, doar că mai aspru, mai intens, completat cu rugăciuni stăruitoare. Monahii ţin prima şi ultima săptămână post aspru, însoţind abţinerea de la hrană cu meditaţia profundă asupra tainei mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului. Prin post devenim cu toţii participanţi la Jertfa lui Hristos.

Perioadele de post sunt perioade aparte din timpul anului, când fiecare dintre noi avem o atitudine diferită faţă de restul timpului. Ne rugăm mai mult, ţinem un regim alimentar diferit şi facem mai multe fapte bune. Aceste lucruri sunt făcute de un bun creştin tot timpul anului, iar în timpul postului trebuie făcute şi mai intens.

Însă această atitudine, aceste restricţii ne sperie oarecum, gândindu-ne cum vom rezista fără mâncăruri cu carne, fără lapte, brânză sau alte produse de origine animală. Sau cum vom putea merge la biserică mai des decât în restul timpului când noi suntem oameni "ocupaţi", sau cum vom putea să fim mai smeriţi când intrăm în contact zilnic cu nenumărate persoane şi multe dintre ele ne tulbură liniştea sufletească.

Pentru un creştin, toate aceste oprelişti sau obligaţii sunt lucruri normale şi nici nu le vede drept restricţii. Pentru că un creştin nu poate fi creştin doar în timpul posturilor şi nici nu îşi schimbă atitudinea doar înainte de marile sărbători. Toate aceste perioade îl bucură, nu îl înspăimântă, deoarece, dacă îţi pare rău că ţii post, atunci nu mai are nici o valoare duhovnicească. Un creştin adevărat gândeşte că măcar atât poate face pentru Dumnezeu, să se abţină de la mâncare şi de la lucruri lumeşti obişnuite pentru a putea întâmpina cu bucurie praznicele Naşterii sau Învierii Mântuitorului, Adormirea Maicii Domnului sau sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel.

Mulţi dintre noi ne gândim că mult mai uşor este pentru călugări să ţină posturile de peste an, pentru că ei nu au aceleaşi "griji" ca şi noi şi oricum sunt deprinşi cu rugăciunea. Însă ispitele sunt şi în mănăstiri la fel ca şi în lume, cum şi bucuriile există şi într-o parte, şi în alta.

De aceea am vizitat o mănăstire din Arhiepiscopia Bucureştilor, Mănăstirea Ghighiu, să vedem ce înseamnă postul pentru obştea de maici care vieţuieşte aici, care este programul zilnic şi ce mănâncă.

Rugăciune şi muncă

Când am ajuns la mănăstire, fiecare dintre maici era la ascultarea ei, robotind acolo unde a fost rânduită, împletind cu folos rugăciunea cu munca. Ora et labora. Privirile fiecăreia erau aţintite spre lucrul cu care se îndeletniceau, înţelegându-se parcă doar din priviri. Liniştea ce domina complexul monahal era doar din când în când tulburată de admiraţiile pelerinilor ce intrau pe poarta mănăstirii.

"Ghidiu?", întreabă o pelerină venită din zona Galaţiului. "Nu, Ghighiu!", îi răspunde o alta din grup. "Cum?", continuă nedumerită pelerina, care e salvată de o companioană după încă vreo două repetări, scriindu-i pe un caiet numele corect al mănăstirii. Era pregătită cu un caiet pe care îşi trecea obiectivele îndeplinite ale pelerinajului, un fel de jurnal de călătorie în care trebuia să noteze şi numele acestui sfânt lăcaş.

"Frumos loc. Şi liniştit!", remarcă o altă pelerină, după care grupul gălăgios intră în biserică pentru a se închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi a da pomelnice ca să se roage alţii pentru ei.

În bucătăria mănăstirii, două maici, Epiharia şi Ecaterina, trebăluiesc în linişte. E aproape ora prânzului, aşa că se zoresc pentru a putea chema maicile la masă. Au pregătit ciorbă de ciuperci şi mâncare de praz, pe care urmează să le aşeze pe mesele

trapezei. Iar la trapeză servesc masa nu numai maicile din obşte, ci şi vreo treizeci de muncitori care lucrează în sfântul lăcaş.

Ascultarea la trapeză începe dimineaţa devreme. Micul dejun nu se serveşte, însă sunt maici care vin să bea un ceai sau să servească ceva înainte de a merge la ascultările la care au fost rânduite şi la slujbe.

"În prima parte a zilei pregătim prânzul. Apoi, imediat după ce maicile au servit masa, ne apucăm de mâncarea pentru cină. Pregătim în mare tot ce trebuie şi punem la foc mai târziu, pentru a avea mâncarea caldă seara", spune maica Epiharia, în timp ce maica Ecaterina tăia pâinea ce urma să fie aşezată în coşurile de pe mese.

"Am găsit reţeta asta de ciorbă de pleurotus şi am zis să o încercăm. Trebuie să mai diversificăm mâncarea. Am mai făcut de câteva ori şi a ieşit foarte bună. În loc de cartofi se pun ciupercile astea. E la fel ca ciorba de burtă, numai că nu are smântână", spune maica stareţă, stavrofora Eupraxia Neacşu.

Postul în mănăstire este la fel ca şi cel din "lume". Abţinere de la mâncare şi intensificare a rugăciunii, completate cu fapte de milostenie şi smerenie. Cea mai aspră perioadă a postului este prima săptămână şi ultima, sau Săptămâna Patimilor. Atunci se mănâncă doar seara, după ce se săvârşeşte slujba Canonului sau a Deniilor, însă nici atunci cu lăcomie. Doar câţiva cartofi fierţi sau copţi, sau varză acră.

Cu mâncarea nu este aşa greu, ne mărturiseşte maica stareţă. În mănăstire, oricum se posteşte lunea, miercurea şi vinerea, aşa că posturile mari sunt doar o perioadă mai extinsă a zilelor de post din timpul săptămânii. "Nu este greu să ţii post de mâncare. Şi în post se pot face tot felul de mâncăruri, aproape la fel ca în zilele celelalte. Maicile fac şi sarmale, chiftele şi alte mâncăruri despre care ai crede că se pot face numai cu carne. Apoi sunt tot felul de dulciuri de post. Oricum, avem maici care nu mănâncă niciodată carne în timpul anului, ci doar peşte, iar pentru ele este şi mai simplu", ne mai spune maica stareţă.

Postul material şi postul spiritual

Totuşi, nu postul de mâncare este mai greu. Postul spiritual, duhovnicesc, este mult mai dificil de ţinut aşa cum trebuie. "Postul este de două feluri. De mâncare, când te abţii de la anumite alimente, şi cel spiritual, când ne abţinem de la gânduri necurate, de la fapte rele, când facem mai mult bine, mai multe fapte de milostenie, iubim mai mult pe aproapele şi facem toate faptele bune pe care ne învaţă Biserica. Postul aşa trebuie să fie, împletit cel trupesc cu cel duhovnicesc", ne mai spune maica stareţă.

Totuşi, mai dificil este să ţii un post spiritual adevărat, pentru că e mai greu să faci o faptă bună decât una rea. Să te abţii de la mâncare este simplu, ne spune maica stareţă. Ai tot felul de mâncăruri pe care le poţi mânca. Şi este şi sănătos să ţii post, te ajută trupeşte. "Când ai o boală, te duci la medic şi el îţi dă regim. Or, acest regim este un post. Postul Paştelui este cel mai lung ca perioadă şi este cel mai aspru pentru că este ţinut pentru patimile Mântuitorului. Nu este un post de bucurie precum Postul Naşterii, când ne bucurăm că s-a născut Mântuitorul. Mai avem apoi Postul Sfinţilor Apostoli, care este unul mai scurt, şi Postul Adormirii Maicii Domnului, care şi acesta este de doar două săptămâni.

Cel al Paştelui este cel mai lung şi mai greu, dar şi slujbele sunt mult mai frumoase. Rânduiala liturgică este diferită în această perioadă, numită a Triodului", explică stareţa Mănăstirii Ghighiu.

Doar fructe şi legume sănătoase

În ceea ce priveşte alimentele folosite, "noutăţile" de pe piaţă nu prea îşi au loc în bucătăria mănăstirii. Se preferă fructele şi legumele autohtone, bună parte din ele chiar din grădina mănăstirii. Nu toate, pentru că numărul mesenilor este mare, iar grădina de zarzavaturi este mică.

Totuşi, o bună parte din alimente sunt produse tot prin truda ostenitorilor de la Ghighiu. "Nu folosim produse din astea de cumpărat, lapte de soia, produse care înlocuiesc carnea sau alte produse de acest gen. Folosim legume simple, pentru că nici acestea nu mai sunt aşa sănătoase. Şi pentru cultivarea acestora se folosesc tot felul de chimicale, pentru creşterea sau conservarea lor, dar mai bine din astea decât preparate de cumpărat", spune maica Eupraxia.

Legumele sunt produse în general în grădina mănăstirii, în sere şi solarii, însă obştea numără 50 de maici şi mai sunt şi câte 30 de muncitori care iau masa la aceeaşi trapeză, la aceştia adăugându-se pelerinii care vizitează mănăstirea. Aşa că aprovizionarea se face în bună parte şi din pieţe. În plus, mâncarea de post a însemnat dintotdeauna fructe şi legume, nu lapte de soia, şniţele de soia, pateuri sau alte preparate-substitut.

Masă pentru pelerini

Discuţiile sunt întrerupte de o maică ce îşi anunţă stareţa că cineva vrea să vorbească cu ea. "E un grup de pelerini. Vrea să servească masa la noi la trapeză. Au mâncarea lor şi vor doar să stea la masă, să nu mănânce afară. O să le dăm şi noi câte ceva pentru că de obicei suntem pregătite cu mai multă mâncare. Dacă ne anunţau din timp, îi puteam pune să mănânce doar de la noi", spune maica stareţă.

Între timp, clopotul a sunat şi a adunat lumea la masă în frumoasa trapeză împodobită cu fresce impresionante. După masă, maicile îşi vor relua ascultarea şi apoi vor merge la slujbă. Apoi, iarăşi ascultare şi iarăşi rugăciune. Ciclicitatea şi buna rânduială după care se desfăşoară viaţa în mănăstire te fac să crezi că veşnicia începe în obştile monahale şi că fiecare călugăr se bucură deja de eternitate.

Pentru că tot le-am călcat pragul, maica stareţă s-a gândit să ne prezinte şi câteva reţete de post pe care să le încercaţi acasă. Toate sunt simplu de făcut, cu puţin efort şi sunt puţin costisitoare.

Ciorbă de ciuperci

(pleurotus)

Ingrediente: (Cantităţile sunt după gustul fiecăruia şi în funcţie de numărul de persoane pentru care se pregăteşte masa)

Ciuperci pleurotus

Ceapă

Morcov

Păstârnac

Ardei

Se curăţă ceapa, morcovul, păstârnacul, ardeiul, se toacă şi se pun la fiert cu un praf de sare şi puţin ulei. Legumele se lasă la fiert un timp la foc potrivit, apoi se adaugă ciupercile spălate şi tăiate fideluţă. După 30 de minute, se adaugă suc de roşii, apoi borşul după gust. Se sărează după gust, iar la final se adaugă leuşteanul tocat.

Ciocolată de casă

Ingrediente:

500 g lapte de nucă de cocos pudră

1 pachet margarină

1 sticluţă esenţă de rom

500 g zahăr tos

3-4 linguri cacao pulbere

1 pahar cu apă (200 ml)

Se pun într-o crăticioară zahărul şi apa la foc mic. Din momentul în care începe să clocotească se mai lasă 10 minute, apoi se adaugă pachetul de margarină şi se amestecă până la omogenizare. După ce s-a topit margarina, se trage cratiţa de pe foc şi se adaugă laptele pudră cernut, împreună cu esenţa de rom şi cacao. Se amestecă bine cu mixerul până când nu mai sunt cocoloaşe de lapte pudră. Pasta obţinută se pune la răcit într-un vas cu folie dedesubt.

Prăjitură de foi

cu suc de roşii

Ingrediente:

Pentru foi

11 linguri ulei

11 linguri zahăr

11 linguri suc de roşii

o jumătate de linguriţă de bicarbonat

Pentru cremă

1 pachet de margarină

1 pachet de cremă de prăjituri

1 cană de zahăr

250 g apă

1 pachet de praf de lămâie

nucă de cocos

Se amestecă uleiul cu zahărul, cu făina, cu sucul de roşii şi bicarbonatul până se formează o cocă, din care se întind patru foi. Acestea se coc pe fundul tăvii la foc redus.

Pentru cremă se amestecă ingredientele într-o crăticioară la foc mic, după care să dă la răcit şi se ung foile.

Deasupra se ornează cu o glazură obţinută din 2-3 linguri de margarină, 2 linguri de zahăr, 1 lingură de apă, 1 esenţă de vanilie, peste care se presară nucă de cocos.