Mâine începe Postul Mare, perioadă de înfrânare, de renunţare, de rugăciune şi milostenie mai multă. Unii se nevoiesc tot postul, alţii mai puţin. De ce? A devenit mai greu de dus acest post? Sau nu mai sunt oameni evlavioşi şi cu frică de Dumnezeu? „Dă-i postului două aripi ca să zboare la Dumnezeu, rugăciunea şi milostenia!“, spuneau Părinţii Bisericii. „Astăzi se posteşte foarte uşor. Varietatea de fructe, legume, alimente de post existente pe piaţă ne ajută foarte mult. Dar nu cu pateu de post, caşcaval de post şi celelalte; acesta nu mai este post“. „Legătura între om şi Dumnezeu se face şi se menţine prin hrană, ajungând până la hrana euharistică. Când mănânci trebuie să te bucuri şi să mulţumeşti, dar nici ca bucuria ta să cadă într-o plăcere pătimaşă. Masa, felul de a mânca, este poate cel mai intim mod de contact cu Dumnezeu, fie că o luăm în sens spiritual, «hrana prin cuvinte», fie în sensul hranei materiale.“
„Creştinii postesc pentru că este una dintre puţinele jertfe pe care le putem aduce lui Dumnezeu. Din îndemnul Părinţilor Bisericii: «Dă-i postului două aripi ca să zboare la Dumnezeu, rugăciunea şi milostenia!», ne dăm seama cât de important este postul“, ne-a spus marele eclesiarh al Catedralei patriarhale, arhimandritul Timotei Aioanei. „Dacă nu avem postul, ce mai ducem noi la Dumnezeu? Şi să nu uităm de cuvintele Mântuitorului către ucenicii care nu au reşit să scoată demonul din copil: «Acest neam de diavoli nu iese decât numai cu post şi rugăciune»“.
Judecarea aproapelui, cel mai grav păcat din post
Astăzi se posteşte foarte uşor. Varietatea de fructe, legume, alimente de post existente pe piaţă ne ajută foarte mult. „Dar nu cu pate de post, caşcaval de post şi celelalte, acesta nu mai este post. Nu sunt de acord cu ele, doar fructe şi legume“, recomandă părintele Timotei Aioanei. Şi ca urmare: „Sunt încă foarte mulţi oameni care postesc, ţin toate posturile, nu doar cele de miercuri şi vineri de peste an, chiar şi cei înaintaţi în vârstă se străduiesc să postească“. „Un monah trecut de 80 de ani, de la Mănăstirea Neamţ, a fost întrebat: «Posteşti părinte la vârsta asta?», «Cum să nu postesc. Primele zile din post mănânc după apusul soarelui». Ca el sunt mulţi, care ajunează cel puţin trei zile, iar unii chiar până vineri“, ne-a mai spus părintele Timotei, care este şi exarh cultural peste toate mănăstirile Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Cu bucurie a menţionat părintele că această practică se întâlneşte şi în familiile multor credincioşi care au legătură cu Biserica şi mai ales a celor care au cunoscut duhovnici cu înaltă trăire şi buni păstori de suflete. Cu toate că pleacă de dimineaţa la serviciu, chiar la munci grele, fizice, cel puţin până la prânz, în anumite zile, ajunează. Postul alimentelor trebuie însoţit cu cel al simţurilor, mai ales cu negrăirea de rău. „Unul dintre cele mai grave păcate pe care îl săvârşim în timpul postului este judecarea aproapelui.“ Mântuitorul a spus: «Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi!». A judeca aproapele înseamnă a-i vedea greşelile, a vedea întunericul din el, a vedea paiul din ochiul lui şi a ignora propria bârnă. Cum a spus Mântuitorul, noi de multe ori strecurăm ţânţarul şi înghiţim cămila“. Părintele duhovnic sfătuieşte ca faptele să întărească postul: „Fapta bună este una dintre poruncile Bisericii, dacă nu o practicăm, intrăm în categoria celor care cinstesc numai cu buzele, iar cu inima rămânem departe de El. Din faptele noastre ne arătăm credinţa. Postul e recomandat de Biserică, în măsura în care se poate ţine, unit cu faptele bune“. Totdeauna „să însoţim postul de alimente cu renunţări şi mai ales cu postul din adânc de suflet; şi dacă postul este doar o formalitate, nu-i cu adevărat post. Postul trebuie simţit, nu ţinut din obligaţie, ci din iubire. Să nu avem un comportament de sclav, de slugă, ci de prieten, de fiu“, a mai spus părintele Timotei Aioanei.
„Singura miză care contează este frumuseţea interioară“
Postul prevăzut de tradiţia Bisericii ţine de ritmul vieţii, crede domnul Costion Niculescu, cercetător ştiinţific principal la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. Viaţa înseamnă ritm: bătăile inimii, respiraţia, anotimpurile, iar mâncarea de post ţine tot de această ritmare foarte fin gândită în Biserică. „Dacă am număra zilele de post, am constata că sunt la număr aproximativ egale cu celelalte. Biserica face în aşa fel ca ritmurile să fie rupte, ca să fii treaz, atent. Sunt posturi mai mult sau mai puţin aspre. Ce frumos este că sunt săptămâni cu zile de miercuri şi vineri dezlegate sau zile de sărbătoare cu post, gen Înălţarea Sfintei Cruci, Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul. E atâta frumuseţe în toată această rânduială a Bisericii“, a spus domnul Costion Nicolescu, amintind şi de cuvintele teologului grec, Cristos Yannaras, care spunea că prin post suntem „într-un ritm, într-un duh cu Biserica, cu fraţii noştri“.
Despre oamenii care fac exerciţii, mănâncă vegetarian, Costion Nicolescu spune că acest regim îi ajută fizic, dar spiritual nu, lipseşte gândul către Dumnezeu şi însoţirea cu Hristos. „Fac gimnastică, nu mănâncă, diete, eforturi care se aseamănă cu cele ascetice, până la un punct, dar în numele frumuseţii şi al sănătăţii. Când e vorba de frumuseţea duhovnicească, spirituală, lucrurile sunt şi mai tari. Singura miză care contează este frumuseţea interioară, frumuseţea relaţiei tale cu Dumnezeu şi forţa ei, atunci poate că oamenii ar percepe altfel postul“.
„Masa, felul de a mânca, este poate cel mai intim mod de contact cu Dumnezeu“
Dacă până la vârsta de 24 de ani nu prea a postit, a urmat o perioadă „când eram mai tare în credinţă, încercam să ţin postul mai aproape de rânduiala dată în pravilă. Adică să ţin cont şi de ulei. Posturile mi se păreau la început mai lungi şi mă consideram foarte viteaz, însă cu timpul mi s-au părut scurte. Acum îmi vine uşor să îl ţin, dar nu-i un merit, altora le vine foarte greu. Ceea ce este minunat, în primele zile ale Postului Mare, când încerci să mănânci mai puţin, este faptul că se întâmplă cu tine ceva, cunoşti despre tine anumite amănunte, pe care nu le bănuiai. Vine postul, ispitele cresc. Noi citim foarte mult despre marii postitori ai istoriei Bisericii, dar altfel trăieşti experienţa ta. Ne bucurăm că începe postul. Omul, când intră în rânduiala aceasta, simte o purificare, precum zăpada care transformă totul în alb. E o bucurie a creştinului trăitor intrat în ritmul Bisericii“, s-a destăinuit domnul Costion Nicolescu.
La oraş se ţine post mai uşor. În supermarketuri au apărut raioane cu produse de post, diferite patiserii cu mâncăruri de post, a observat domnul Nicolescu, care a întâlnit oameni postitori la care nu s-ar fi aşteptat. „Cred că sunt mai mulţi care postesc decât cei care merg regulat la biserică“. Legătura între om şi Dumnezeu se face şi se menţine prin hrană şi modul de a te hrăni, ajungând până la hrana euharistică. „Când mănânci trebuie să te bucuri şi să mulţumeşti, dar nici ca bucuria ta să cadă într-o plăcere pătimaşă. Masa, felul de a mânca, este poate cel mai intim mod de contact cu Dumnezeu, fie că o luăm în sens spiritual, «hrana prin cuvinte», fie în sensul hranei materiale“.
Consideră că postul este şi abţinerea de la ceea ce ne place foarte mult. Efortul ar fi mai mare. „Noi ne-am obijnuit să ne îmbuibăm şi în post, găsim mâncăruri care ne satisfac toate plăcerile şi le folosim din plin, cu cantitate şi rafinament. Alta e când ajungi la ceva extraordinar, cum e sărbătoarea, după ce ai urmat un drum, te-ai străduit, şi alta e să te paraşuteze cineva direct acolo; altfel trăieşti, simţi, totul capătă o frumuseţe, o mireasmă aparte“, ne-a mai spus domnul Costion Nicolescu care este şi doctor în teologie.
▲ „Abţinerea de la lucrurile rele pentru mine este permanentă“
„Prin post am grijă de înclinaţiile mele rele, mă înfrânez. Ştiţi cum se spune: «Ce mă împinge la păcat, să fie oprit!» măcar în perioada aceasta, dacă nu întotdeauna. Această abţinere de la lucrurile rele pentru mine este permanentă, nu doar în perioada postului. Sigur, perioada de post are şi un aspect comunitar, adică postesc împreună cu familia, cu cei cu care merg la biserică, prietenii. Postim împreună, dicutăm, ne sfătuim, pe copii îi îndrumăm. Pentru mine este un post permanent. Am o vârstă destul de mare, 64 ani, şi nu mai merge să împart în post şi nepost. Ştiu ce este rău şi mă abţin. În artă postul are şi el rolul lui. Creaţia are felurile ei de a posti, de a nu încălca erminia, de a nu o lua razna, şi chiar în arta laică, pentru că e legată de relaţia cu publicul“, spune Ion Grigorescu, pictor.
„Consider că postul este necesar pentru oamenii care mănâncă mult. Îndepărtarea de faptele rele face parte din educaţia unui om care a progresat în viaţă. Timp de 90 de ani am avut timp să mă perfecţionez. Sunt un om cu o bună educaţie făcută prin familie, de bună calitate în întregimea ei. Bineînţeles că perfecţiunea n-am atins-o şi nici nu cred că sunt un om care a ajuns la maximum de capacitate educativă, dar fac parte din oamenii care din familie au avut mijloace să progreseze şi să aibe preocupări de cultură continuă“, mărturiseşte Dan Nasta, actor, regizor şi colecţionar de artă.
