Poveşti de Crăciun într-o curte din Singureni

Există în viaţa omului o zi dorită mai mult decât altele. O aşteptare înfrigurată care îţi încarcă inima cu preaplinul altei aşteptări, ce vine de dincolo de tine şi de timp. Clipa în care cerul se coboară pe pământ, îngerii Îl vestesc pe Împăratul Ceresc, iar noi, cei de aici, trăim Naşterea Domnului, necesar ca o respirare. Ca o hipertensiune a firii. Ca o redescoperire a raiului din noi.

Spre întâlnirea cu o asemenea clipă am pornit în prag de iarnă şi am ajuns la Singureni, un sat de pe Neajlov - Giurgiu, zăbovind în ograda unchiului Ion şi a mătuşii Elena Neagu, doi creştini ce trăiesc Crăciunul ca pe o lacrimă.

Când am trecut podul peste Neajlov, intrând în Singureni dinspre pădurea Iepureasca, în ciuda soarelui, am simţit că intrăm în timp împinşi din spate de vălătucii de zăpadă care stăteau gata-gata să se prăvălească de pe colinele cerului peste sat. De altfel, în serile următoare, iarna s-a năpustit speriată peste câmpie, ca o vulpe fugărită de câini.

Ne-am oprit la poarta familiei Ion şi Elena Neagu, doi octogenari care trăiesc aşteptarea marelui praznic al Naşterii Domnului lăcrimând cu un ochi de duioşie şi dor după Crăciunul lor de altădată şi cu celălalt îmbrobonat de sare, căci timpul a trecut, oamenii s-au schimbat odată cu vremurile, iar colindele s-au mutat aproape toate în cer. Pentru ei, alinarea vine acum doar din nepieritoarele amintiri.

Colindele şi Crăciunul din copilăria bătrânilor

Mătuşa Elena are 86 de ani şi a lucrat toată viaţa la câmp. Are trei copii şi crede, din toată fiinţa ei, că "fără Dumnezeu nu se poate nimic" şi că "Biserica reprezintă viaţa".

Femeia vine dintr-o familie cu opt copii şi, din toţi fraţii, a rămas singură, restul ducându-se fiecare la rostul lui în lumea de dincolo.

Bătrâna nu poate lipsi niciodată de la slujbe, indiferent de vreme, căci altfel nu ar mai fi ea.

Unchiul Ion e cu un an mai mare şi a fost dulgher. Amândoi sunt născuţi la Singureni, comuna care acum numără în jur de 3.500 de suflete.

"Pe vremuri era foarte frumos de Crăciun. Când eram copil, mergeam cu colinduâ. Ziceam aşa: "Bună dimineaţa la Moş Ajun! Ne daţi ori nu ne daţi?" Mai mergeam cu Steaua, cu Sorcova, cu Buhaiuâ.

Cu Vasilca venea mai ales ţiganii. Eu eram meşter şi mă cunoştea, săracii, şi venea la noi la geam cu o căpăţână de porc pusă pe o tavă, îmbrăcată frumos, cu mărgele, cu floricele d-alea cum era înainte pă la noi, "dârdâieci", cum le zicea. Un fel de trandafiri înfloriţi, făcuţi din hârtie.

Şi le dădeam bani, făină, mălai, câte o bucată de carne, ce aveam, câte un pahar cu vin, mai cu seamă când îi cunoşteam.

Era un cântec despre o purcică frumoasă, pă care a tăiat-o oamenii şi i-a luat rumânii slănina şi ţiganii căpăţâna! Nu prea înţelegeam noi ce spunea, că vorbea mai mult ţigăneşte, daâ mi-aduc aminte începutuâ: "Ce-mi-n cer şi pe pământ,/Îmi este o dalbă mănăstire./ Cine şade-n uşa ei?/ Şade bătrânul Crăciun,/ Lângă bătrânuâ Crăciun/ Şade Maica Precista/ Cu busuiocu-n dreapta/ Şi judeca pe Lina…"

Şi după ce colinda pân sat, se strângea ţiganii la cârciumă şi chefuia, după care se despărţea, dezgătea căpăţâna, luându-şi fiecare cu ce o împodobise, apoi o prăjea şi o mânca!

Unii zice că atunci când ţiganii era slugi la boieri, cerea dă la ei căpăţâna porcului tăiat dă Crăciun şi o purta prin sat pă la case, ca să strângă bani, daâ io nu ştiu ce să zic...", îşi aminteşte nea Ion.

"La noi acasă, se tăia porcu în Ajun. Se pârlea cu paie, se freca cu peria, se spăla, se dădea cu sare şoriciu, se învelea, după care se despica. Eu nu iubesc sarmalele. Dă Crăciun, făceam caltaboş, tobă, cârnaţi, şuncă, jumări. Acu, prăjesc doar câteva bucăţi de carne ca să împărţesc, după care plec să mă împărtăşesc.

Acuma nu mai avem porc de Crăciun. Din ce să cumpărăm? Din două milioane ale moşului meu? Cu ce să trăim?

Sunt cu o mare nădejde la Dumnezeu. Că am văzut că Dumnezeu mă ajută. Şi, Doamne, Tu să ne ierţi pă toţi! Aşa am trăi la ai mei, şi aşa trăim şi acuma.

La părinţi, eram zece de toţi la masă! Aveam o măsuţă rotundă, cum era pă vremea aia. Nu aveam toţi scaune. Aveam dovleci sub pat. Îi scoteam şi şădeam pă ei. Da nu noi, fetili, ci băieţii. Noi, fetili, stăteam pă pământ. Şi toţi mâncam dintr-o strachină, toţi mâncam dintr-o tigaie. Şi când mai rămânea mămăligă, o frământa mama cu făină şi o făcea turtă şi o cocea în soba dă paie, în care ardea o buturugă mare. Şi seara mâncam mămăliga aia", ne spune lăcrimând şi mătuşa Elena.

Un alt fel de trăire a Naşterii Împăratului Ceresc

Ne-au luat apoi să ne arate camera în care trăiesc, unde se roagă, unde Îl primesc şi anul acesta pe Pruncul Iisus.

Traversând curtea bătrânilor, am trăit şi noi unul din acele momente ale vieţii care te fac martor al tainei. Căci aici, în ograda acestor credincioşi, am văzut cum timpul se descompune, cum îmbătrâneşte deodată cu lucrurile din jur, cu oamenii şi cu viaţa lor, pentru ca apoi, la doar câteva clipe, dincolo de uşă, întinereşte, revigorând universul, precum s-a preschimbat lumea şi cerul la întruparea Cuvântului.

Au bătrânii în gospodărie lucruri de-a valma, afară şi în prima cameră, aparent inutile, într-o tăcută neorânduială, îmbătrânite parcă deodată cu oamenii, cu lumea, toate trădând o negrăită aşteptare, precum peştera din Betleem deasupra căreia s-a oprit steaua de la Răsărit care i-a călăuzit pe magi. Şi-n această nepricepută izbândă a haosului, închinarea unchiului Ion la icoane, cu căciula în mână şi boţul de cocă dospind a viaţă acoperit cu un ştergar în copăiţă au pus deodată ordine în toate. Căci aici, în această căsuţă sărăcăcioasă din Singureni, nimeni nu mai era singur, iar Pruncul Iisus se născuse deja, luând chip de pâine.

O lumină de dincolo de noi a umplut deodată casa şi peştera din piepturile noastre, colindele au coborât şi ele din cer, universul şi-a scuturat trupul, timpul îmbătrânit a întinerit, lumea s-a schimbat, iar cei doi bătrâni s-au întors şi ei în copilărie, cu neamurile lor toate şi cu satul de atunci.

Pentru o frântură de clipă, am trăit şi noi încununarea căutării magilor. Iar acum depunem mărturie şi ne bucurăm că totul este adevărat şi vestim, să se audă: "Steaua sus răsare,/ Ca o taina mare,/ Steaua străluceşte ,/ Şi lumii vesteşte,/ Că astăzi Curata, / Preanevinovata,/ Fecioara Maria/ Naşte pe Mesia…"