Preotul care „aruncă flori în calea dreptății”

Nu de puține ori, a alege înseamnă a jertfi. Iar „jertfele oamenilor sunt florile ce se aruncă în calea dreptăţii”, cum spunea Alexandru Vlahuță. În aceeași măsură, jertfa este iubire, ea arătând deopotrivă și cât de mare și profundă este dragostea celui care se jertfește, iar faptul în sine înseamnă lumină. Dar, ca să luminezi, „trebuie să jertfeşti”, cum arăta părintele Arsenie Papacioc. Toate aceste atribute ale iubirii jertfelnice față de aproapele le-am descoperit în lucrarea părintelui paroh Nicolae Tiberiu Năstase, de la Mărașu, un sat pierdut în Insula Mare a Brăilei.

Slujirea preotului de la Mărașu aduce în agitatul nostru prezent un exemplu aparte de „a arunca flori în calea dreptății”. Nu pentru că preotul ar fi vreun justițiar anume, ci pentru că „în calea dreptății” zăbovesc, cu viețile lor, de cele mai multe ori, cei mai nevoiași şi năpăstuiți dintre frații noștri, uitații timpului acestuia. Acolo, în tărâmul ocolit, ignorat din neștiință sau indiferență, a face dreptate echivalează cu a fi normal. În acest act de „justiție” și-a angajat slujirea preotul de la Mărașu, făcându-și părtași soția, copiii, părinții, dar și câteva sute de prieteni din întreaga țară, care simt la fel ca el. Cu acest mod de slujire, la Mărașu a început să se facă lumină.

Nevoia de ajutor

Părintele Năstase este de trei ani paroh la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Mărașu, din Protopopiatul Însurăței, Arhiepiscopia Dunării de Jos. A venit aici de la o mănăstire din Vatra Dornei, unde a slujit în calitate de preot. Parohia sa are 200 de familii, dar slujește și în parohia Băndoiu, unde există vreo 70 de familii, precum și în biserica din satul Măgureni.

„Este o comunitate care m-a primit foarte bine. Din nefericire, cele două parohii sunt foarte îmbătrânite. Există totuși în jur de 120 de copii care învață în clase comasate. Biserica din Mărașu a fost ridicată cu 70 de ani în urmă de către enoriași, pentru că fostul locaș al satului a fost luat de ape, aflându-se înălțat dincolo de digul de protecție construit în anii comunismului. A fost salvată doar catapeteasma, mutată în biserica actuală.”

Chemarea tainică a locului de obârșie (părintele este născut în satul Frecăței, aflat la 10 km de Mărașu) l-a determinat să se întoarcă în zonă, după o copilărie de „oraș” în Brăila și o slujire ca preot într-o mănăstire. Așa a ajuns la Mărașu, cu soția și cu cei trei copii, unde a descoperit atributele unei dăruiri, pe care le conștientizează din plin.

„Slujirea în aceste locuri presupune multă jertfă. Aici condi­țiile sunt foarte vitrege: nu avem apă potabilă, cea din fântâni nu poate fi folosită nici la spălat din cauza cantității mari de fier pe care o conține; nu există magazine în care să găsești ceea ce îți trebuie, de aceea trebuie să te aprovizionezi de la Brăila; pentru copii, obișnuiți cu viața de oraș, adaptarea este mai dificilă. Pe cei mari i-am înscris la școala de aici, iar soția lucrează la primărie. Apoi, distanțele dintre biserici sunt mari, iar drumurile aproape impracticabile. Nu mi-a fost ușor, dar am reușit, în cei trei ani de slujire, să aduc în biserică multă lume. Oamenii de aici trebuie ajutați. Ei au fost neajutorați, marginalizați și izolați lungi perioade de ceea ce numim civilizație, informație. Iar acum sunt foarte săraci. Dar dacă ești blând și bun cu ei și le spui cum trebuie să reacționeze la aceste încercări, lucrurile încep să intre pe făgașul normal. Cei de aici trăiau o teamă ciudată față de «părintele». Am simțit lucrul acesta de cum am ajuns în sat. Când îi descoperi însă cu adevărat, vezi că sunt extraordinari”, ne mărturisește sfinția sa.

A început să repare bisericile: a schimbat geamurile, ușile, le-a împodobit cu icoane mari, înfru­mu­sețându-le cum nu au fost niciodată.

„Suntem ajutați de mulți prieteni și sponsori din București, Bistrița, Vatra Dornei, de oameni care mă cunosc de pe vremea în care slujeam în Bucovina”, ne mai spune părintele paroh. Apropierea de enoriași i-a atras în biserică și pe copii. „A funcționat și aici proiectul «Alege școala», mulți dintre tinerii care au beneficiat de rezultatele lui sunt acum plecați la studii la Brăila. Pe cei rămași în comunitate îi împărtășesc, îi catehizez, programându-i la Mărașu, la Băndoiu, apoi la biserica din Măgureni, unde nu există preot”, ne povestește părintele.

Un alt chip al carității

Parohia locală este înfrățită cu parohia cu hramurile „Sfântul Mucenic Antim“ și „Sfintele Femei Mironosițe” din Galați, de la care primește un important sprijin material. îPrimesc însă ajutoare și de la alți credincioși din țară. Recent, a ajuns în parohie două autotrenuri cu obiecte de îmbrăcăminte, alimente, biciclete pentru copii și alte bunuri de la Mănăstirea Dumbrava, județul Alba. Acum câteva zile, a mai sosit la noi o dubă cu alimente și dulciuri de la București. Ajutoarele acestea capătă aici o valoare cu totul specială. Un lucru care m-a marcat la început a fost faptul că în satul Rața, sau la Plopi, în care mai trăiesc doar 20 de familii, cu biserica aproape lipită de pământ, când am ajuns la ei cu ajutoare, am văzut copii care mușcau din portocale cu coajă... Mi-au dat lacrimile și atunci am început să mă atașez de ei și mai mult. Din acest motiv slujesc aici așa, pentru Dumnezeu și pentru acești oameni. Rămân însă multe probleme de rezolvat. Acum doresc să refac gardul bisericii. Pentru repararea casei parohiale am fost ajutat de câțiva enoriași, m-am împrumutat de bani, pentru că existau doar pereții casei, în care nu se putea locui”, ne mai spune părintele Năstase.

Cu prilejul vizitei noastre la Mărașu l-am cunoscut pe Cristian Iordache, un tânăr din orașul Pantelimon, detectiv particular de profesie, care aduce periodic ajutoare aici. L-am întrebat de ce face lucrul acesta. „Avem o asociație, «Nepsis Club România», în cadrul căreia activăm de vreo nouă ani, ducând ajutoare în comunitățile sărace. Facem lucrul acesta, așa cum se exprima actorul și regizorul american Denzel Washington într-un discurs în fața unor studenți, «din egoism»! Cum se poate spune altfel când bucuria personală pentru un asemenea act este atât de mare și nu ți-o poți exprima în cuvinte?  Nu este aceasta o formă de egoism? Eu cred că toți tinerii ar trebui să afle ce înseamnă bucuria de a ajuta. Suntem în jur de 200 de prieteni pe o rețea de socializare care identificăm probleme de genul acesta, apoi acționăm. Am fost cu ajutoare la Valea Plopului, la Buzău la părintele Milea, la Iași la părintele Dan Damaschin, la Giurgiu. Ne mobilizăm, strângem produse neperisabile, haine, mobilier, jucării, rechizite, dulciuri și le ducem unde este nevoie. La Mărașu am venit de trei ori. Cineva ne-a pus la dispoziție duba, altcineva carburantul, altci­neva alimentele. Ne ajută foarte mult și parohia mea, «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil» din Pantelimon, care a dăruit celor de aici îmbrăcăminte pentru copii, dulciuri și multe alte produse. De asemenea, prin București susți­nem conferințe, mai ales pentru tineri, cărora le explicăm pericolul fake news-urilor de pe internet, al fenomenului manipulării prin mijloacele de comunicare moderne”, ne mai spune Cristian Iordache.

Iată cum slujirea jertfitoare a preotului, care dă o altă dimensiune și actului filantropic, face ca la Mărașu să înceapă să se facă lumină.