Când păşeşti în capela Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, te pătrunde un aer înmiresmat de linişte şi sfinte moaşte. Aici, unde oră de oră vin oameni cuprinşi de cele mai grele suferinţe, vezi cum rugăciunea salvează vieţi şi deschide inimi, cum boala îndreaptă şi întăreşte, iar solidaritatea umană mângâie inimile îndurerate.
În Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, acolo unde odinioară găseai un magazin, în locul rafturilor au apărut chipuri zugrăvite de sfinţi. Capela ortodoxă "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" este ascunsă printre numeroasele holuri, în aripa veche a spitalului, lângă amfiteatru şi cantina medicilor. De câteva luni, micul lăcaş a intrat şi sub oblăduirea Sfântului Luca Doctorul, arhiepiscopul Simferopolului, ale cărui moaşte (părticele) au fost aduse recent aici.
Părintele Emilian Vâlcu, slujitorul capelei, ne-a înfăţişat povestea sosirii moaştelor aici: "Aducerea unor părticele din moaştele Sfântului Luca, zis şi al Crimeei, a fost o idee care a venit de la sine. Având în vedere că a slujit atâţia ani ca medic, credem că şi sfântul a vrut să revină într-un spital. Totul a părut a fi hărăzit de Dumnezeu. Managerul spitalului, medicul Radu Alexandru Macovei, ne-a arătat tot sprijinul din lume, mai ales că citise viaţa sfântului. Am strâns semnături din spital şi am mers la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pentru a primi binecuvântarea de a continua demersurile. Am vorbit la mănăstirea din Simferopol, le-am spus dorinţa noastră, iar răspunsul a fost simplu: "Veniţi şi le luaţi!" Nici nu ne aşteptam ca totul să fie atât de uşor. La întoarcerea din Crimeea, când am venit la spital purtând cinstitele moaşte, am avut surpriza să vedem holurile pline de oameni care ne aşteptau cu sufletul la gură. Erau la fel de mulţi ca într-o noapte de Paşti".
Chirurgul care îi inspiră pe medicii de azi
De când părticica din moaştele sale şi-au găsit sălaş în spital, tot mai mulţi medici vin în capelă pentru a se bucura de un moment de linişte sfântă, în mijlocul programului galopant. Medicul rezident Radu Ţincu, anestezist la Secţia de terapie intensivă a spitalului şi mâna dreaptă a părintelui Emilian, ne-a mărturisit: "De la bun început ne-am gândit că un sfânt medic ar fi mult folositor pentru luminarea personalului medical. Citind viaţa lui, am avea multe de învăţat despre meseria pe care o avem. Sfântul Luca nu începea nici o operaţie până nu se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, pentru care a fost întemniţat şi a suferit foarte multe prigoniri. Numai acest lucru, că un doctor, care a fost şi profesor universitar, nu începea nici o operaţie până nu înălţa o rugăciune şi însemna în formă de cruce trupul bolnavului cu iod, ar trebui să determine personalul medical să vină la capelă şi să se apropie mai mult de Dumnezeu. Sfântul făcea un gest simplu, pe care toţi cei dintre noi, medici sau asistente, îl putem face, un gest care binecuvânta actul său, îl transforma dintr-o acţiune pur pământească într-o lucrare închinată şi slăvită de Dumnezeu. Ce început al zilei minunat poate să fie pentru un medic venirea la moaştele Sfântului Luca şi la capela spitalului nostru!"
Misiune printre suferinţe
Misiunea părintelui Emilian Vâlcu presupune alte greutăţi faţă de cele ale unui preot obişnuit, nevoi ce nu pot fi niciodată amânate. Aici abia reuşeşti să te obişnuieşti cu un bolnav, că vine altul în locul său, cu alte suferinţe. Ca şi îngrijirile cadrelor medicale, sprijinul duhovnicesc trebuie administrat tot în sistem de urgenţă. "Aici vin, de obicei, oameni care sunt între viaţă şi moarte, iar din această cauză, responsabilitatea ca preot este imensă. Îmi spunea un alt părinte că un an de preoţie în spital face cât doi ani în parohie. În saloanele acestui spital întâlneşti tot felul de situaţii în care poţi să câştigi un om pentru Împărăţia lui Dumnezeu sau îl poţi pierde, iar hotărârile nu pot suferi întârzieri. Aici intervine harul lui Dumnezeu, care te îndeamnă să faci ceea ce trebuie, în momentul care trebuie. Aici vezi, mai bine decât în oricare loc, cât de mult lucrează Dumnezeu", ne spune părintele Emilian Vâlcu.
"Te bucuri când cineva vine să mulţumească"
Capela este deschisă zilnic şi slujbe se fac aproape în fiecare zi. De la intrare, ne-a întâmpinat chipul senin al unei bătrâne care se îngrijeşte ca totul să fie impecabil, aşa cum se cuvine în Casa lui Dumnezeu. Zâmbind, femeia ne explică îndată rolul lăcaşului în care păşim: "Aici vin mulţi oameni necăjiţi, căutând alinare şi sfaturi. Dacă părintele e plecat, vin la mine şi mă întreabă. Aşa cum pot, îi sfătuiesc şi, în multe cazuri, ei se întorc ca să mulţumească. Toate sunt de la Dumnezeu şi-I mulţumim Lui că ne-a sprijinit ca să putem ajuta cu ceva! Te bucuri când afli că cineva a reuşit şi a trecut peste supărarea pe care a avut-o, iar apoi vine să mulţumească. Ar trebui să fim mai buni unii cu alţii, să ne sfătuim şi să ne iubim, pentru că toate lucrurile bune se fac din iubire. Acum sunt pensionară, dar mulţumesc lui Dumnezeu că am putere să fiu de ajutor şi la bătrâneţe", ne-a spus Joiţa Anghel, în timp ce pe obraz îi apăruse o lacrimă.
Capela a fost târnosită în Ajunul Crăciunului din 1998
Om cu frică de Dumnezeu, dr. Alexandru Ioan Bucur, directorul Spitalului Floreasca în 1998, s-a gândit că este foarte folositor pentru bolnavi şi medici ca într-unul din locşoarele spitalului să se organizeze o capelă ortodoxă. Întregul personal medical a contribuit cu multă dragoste pentru ca în locul unui fost magazin să răsară un loc de rugăciune. Capela a fost târnosită în Ajunul Crăciunului, când a primit ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. De atunci, multe minuni s-au petrecut şi mulţi suferinzi au trecut prin capelă, vărsându-şi amarul, dar majoritatea poveştilor au plecat odată cu pacienţii, iar odată cu anii, preoţii slujitori care s-au îngrijit de lăcaş, căliţi de încercările grele din spital, au fost trimişi spre alte misiuni, fără să lase prea multe însemnări. Părintele Emilian Vâlcu, actualul slujitor al capelei, se îngrijeşte de viaţa duhovnicească din Spitalul de Urgenţă din vara anului 2009.
Sfântul Luca, o viaţă de medic sfânt
Sfântul Luca al Crimeei s-a născut în anul 1877, dintr-o familie nobilă. S-a bucurat încă din pruncie de o educaţie aleasă, ajungând unul dintre cei mai renumiţi chirurgi ai vremii sale. În 1921 devine preot, iar în 1923 este numit episcop al regiunii Taskent, dar este arestat numaidecât de bolşevici. A trecut prin trei exiluri, ca mai apoi, în 1946, să fie numit arhiepiscop de Simferopol şi Crimeea şi să primească un premiu pentru meritele deosebite în medicină, pe care îl împarte orfanilor de război. La bătrâneţe, sfântul şi-a pierdut vederea, însă nu era trist pentru asta, ci spunea: "Cel ce şi-a închinat viaţa Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumină la fel cu cea de pe Tabor". A adormit întru Domnul în anul 1961, pe 11 iunie, zi în care este şi prăznuit.
