Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Protosinghelul Serafim Bădilă, un om ca sarea în bucate

Protosinghelul Serafim Bădilă, un om ca sarea în bucate

Galerie foto (5) Reportaj
Un articol de: Arhim. Andrei Coroian - 21 Iun, 2020

Este unul dintre cei mai nevoitori duhovnici români din ultimii 20 de ani. Smerit și  rugător, bucuros și milostiv, postitor și râvnitor, bun sfătuitor și îndrumător duhovnicesc, părintele protosinghel Serafim Bădilă a făcut din Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel, judeţul Cluj, un loc de sfințenie și un centru de pelerinaj. Pelerini din tot Ardealul  îl caută pe părintele Serafim pentru spovedanie și pentru sfat.

Părintele este cunoscut în zonă pentru milostenia sa duhovnicească (material nu are nimic), ajutând, cercetând  spitale, penitenciare, în Dej, Gherla, Bistrița, Zalău, grijindu-se deopotrivă de tinerii ortodocși din zonă.

La Cășiel povățuiește o obște de călugărițe de peste 30 de maici și surori, care, precum albinele în stup, se întrec în muncă și rugăciune.

Mănăstirea Cășiel a fost ctitorită în secolul al XVII-lea de către ieromonahul Pahomie ­Georgiu, călugăr la Mănăstirea Putna, cu origini locale. Este una din cele opt mănăstiri aflate în zona Chiueștiului, la Cășei, Rugășești, Leurda, Strâmbu și Sălătruc, care au existat până să fie arse de generalul Bucow. Este cunoscut că la Chiuești a fost protoierie ortodoxă, iar 40 de credincioși care n-au voit a primi uniația au fost împușcați.

Maica stareță, stavrofora Varvara Georgiu, care a redeschis mănăstirea în anul 1991, este fiica acestor locuri, născută în cătunul Huta, cealaltă filie a Parohiei Strâmbu. După nume, pare a fi o rudă îndepărtată a ieromonahului Pahomie Georgiu, ctitorul. A intrat din fragedă tinerețe în monahism și este formată duhovnicește în Marea Lavră a Râmețului, trăind acolo aproape 20 de ani.

I-a cunoscut pe marii duhovnici ai României din secolul trecut

Părintele Serafim este un duhovnic înţelept și cu har. A studiat teologia, iar mai apoi s-a călugărit, la îndemnul  părintelui ­Arsenie Boca.

Despre părintele Arsenie, pe care îl cerceta la biserica din comuna Drăgănescu, spune că a fost un om cu mult har de la Dumnezeu. Mereu îl evocă, amintește de sfaturile lui și insistă ca tinerii să fie curați până la căsătorie, să zămislească și apoi să trăiască ­în curăție, căci așa se nasc oameni în care pune Dumnezeu darul, precum în părintele Arsenie.

De la părintele Cleopa Ilie a învățat cum să aplice canoanele la spovedanie, ca prin  ele omul să se schimbe duhovnicește.

Despre părintele Iustin Pârvu spune că a fost un mucenic mărturisitor, care avea o putere duhovnicească în rugăciune și binecuvântare cum n-a mai văzut în viața sa.

Despre Arhiepiscopul Justinian spune că a fost un ierarh sfânt, care l-a sfătuit să-și facă mormântul, aici, la Mănăstirea Cășiel, unde slujește de 27 de ani.

S-a spovedit la părintele Dometie Manolache de la Râmeț, despre care spune că era milostiv, predica și cânta frumos... La părintele Paisie Olaru, care avea darul blândeţii, la părintele Ioanichie Bălan (care-l prețuia în mod aparte pe mai tânărul părinte Serafim); la părintele Ilarion Argatu, care era un postitor cum n-a mai fost în zilele noastre cu putere asupra duhurilor necurate. De la fiecare a învățat câte ceva și a păstrat câte un cuvânt de folos.

Părintele Serafim s-a născut la praznicul Sfântului Ierarh ­Nicolae, 6 decembrie 1948, în ­satul Deal, comuna Câlnic, județul Alba, și a primit la botez numele marelui sfânt făcător de minuni din Mira Lichiei.

Din familia sa, patru persoane s-au călugărit, ceea ce spune mult despre evlavia şi marea dragoste față de Dumnezeu a părinţilor şi copiilor. Două dintre surori sunt astăzi maicile starețe Mina și Pavelida, de la mănăstirile „Sfânta Cruce”, respectiv „Buna Vestire” din Oradea. Mai apoi ­s-a călugărit și mama părintelui, devenind monahia Mihaela, astăzi mutată la cele veșnice.

Un om de pus la rană

Părintele a fost învățător în satele din jurul Râmețului, vreme de 20 de ani. Sub influența duhovnicească a părintelui Dometie de la Râmeț și a părintelui ­Arsenie Boca, părintele Serafim și-a descoperit vocația slujirii lui Dumnezeu, ca monah și ca preot.

În plin comunism a început să le vorbească elevilor despre Dumnezeu și despre duhovnicie, iar după 1989 a părăsit învăță­mântul, a studiat teologia, a devenit preot-duhovnic la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea. Aici a făcut o misiune importantă, formând sute de fii duhovnicești...

Din anul 1993 este la Mănăstirea Cășiel, care atunci era un loc puțin căutat. Astăzi, pe lângă cele 30 de nevoitoare întru Hristos și alți zeci de  ajutători per­manenți, sunt zilnic zeci și sute de credincioși care așteaptă să fie primiți de părintele Serafim.

Părintele îi întâmpină cu ­bucurie, cu lumină și veselie, asemeni Sfântului Serafim din Sarov, ocrotitorul său în cinul monahal. Îl știu de mai bine de un sfert de veac. N-ai cum să nu-l iubești. Îmi amintesc de cei 12 ani cât am fost stareț în Eparhia Clujului, când în sinaxele monahale pe care le aveam, părintele Serafim prin voiciunea sa, prin felul autentic și original de a fi, dădea culoare acestor întâlniri. Dacă ar fi să-l caracterizez în puţine cuvinte, aş spune că e ca sarea în bucate, ceea ce arată profunzimea trăirii sale duhov­nicești. 

Părintele Serafim sfătuiește cu multă claritate și convingere 

Povețele sale sunt verificate în viața și experiența marilor duhovnici și a sa însuși. M-am spovedit de mai multe ori la sfinția sa și de fiecare dată m-am folosit.

Suntem legați duhovnicește și sufletește, având evlavie și pre­țuire reciprocă, deşi, desigur, ­în anumite privințe, opiniile sau
părerile noastre sunt diferite. ­Părintele Serafim se roagă  mult. Dacă călătorești împreună cu el, te mulţumesc tăcerea și rugăciunea lui zisă în inimă… Are multă răbdare, iubire și bunătate, iar a ședea în preajma sfinției sale este un har. Când îl vezi cum se roagă, cum slujește zilnic Sfânta ­Liturghie de zeci de ani, cum pomenește mii de nume la vii și la adormiți (sunt sute pe care le știe pe de rost), te folosești. În prezența sa, sufletul se liniștește și se deșteaptă spre lauda lui Dumnezeu. În jurul său toată ­lumea se roagă în liniște. Maicile la biserică, credincioșii așteptând la spovedanie, peste toţi şi peste toate domnește o atmosferă ­isi­hastă, plină de duhovnicească bucurie…

De vorbit, părintele vorbește puțin, cuvinte esențiale, dar prezența și rugăciunea sa transformă omul. Prin sfinția sa, duhovnicia românească, caracterizată de liniște, pace, bucurie și cumpătare, își face lucrarea în mijlocul unui popor definit de ­smerenie, sete duhovnicească și bunătate. Întâlnindu-l în această perioadă a postului, i-am cerut ­câteva sfaturi duhovnicești izvorâte din viața și experiența sa de duhovnic.

Poţi deveni alt om printr-o spovedanie sinceră

Mărturisiți foarte mulți oameni care vin aici, la sfinția voastră, de ani și ani. Ce bucurie duhovnicească aveți din această lucrare? Ce experiențe du­hov­­nicești ați trăit?

Părintele Serafim: Ca duhovnic, am constatat că oamenii, chiar dacă au păcate mari și multe, prin Taina Spovedaniei reu­șesc să lepede făptura cea veche și să se îmbrace în omul cel nou. Spovedania renaște duhovnicește pe foarte mulți, când e făcută sincer, cu părere de rău şi cu hotărâre de a nu mai păcătui. Spovedania ridică tone de greutate de pe ­sufletul și conştiința crești­nului. Aceasta am simțit-o și eu. Să vă spun ce mi s-a întâmplat mie. Aici, lângă noi, este Mănăstirea Rohia, și eu m-am dus la Arhiepiscopul Justinian, cu scopul de a face o spo­vedanie la un arhiereu. ­Și mergând cu cineva pe drum, l-am rugat să nu vorbim, căci  dacă merg la spovedanie, vreau să mă adun puțin. Omul m-a înţeles. Până acolo ­mi-am făcut un fel de examen al vieții mele: păcatele făcute cu gândul, cu cuvintele și cu faptele, clasate pe trei perioade. ­Prima de când eram copil  până la vârsta tine­reții. A doua de la tinerețe ­până la preoție. Și a treia de la preoție și călugărie până acum. Și așa de mult m-a favorizat această analiză a vieții, că după ce am ajuns la arhiepiscop făcând spovedania, atunci când am terminat parcă simțeam că zbor. Așa o fericire, o bucurie, care în viaţă se întâmplă foarte rar. Mi s-a mai întâmplat așa când m-am spovedit la ­părintele Paisie Olaru…

Povestiţi pe larg despre cum v-ați folosit de spovedanie și la alți duhovnici.

Taina Spovedaniei, pentru cine se foloseşte de ea, poate să transforme omul. Dintr-un om lumesc să-l schimbe într-un om duhovnicesc, într-un om pe care Dumnezeu îl îmbrățișează și-l  pune pe calea dreaptă a mântuirii. ­Desigur, nu toți oamenii „profită” de Sfânta Taină a Spovedaniei.

Prin spovedanie oamenii ajung la împăcare cu Dumnezeu, cu ei înșiși, dar și între ei, unii cu alții... 

Omul care stăruie, insistă, gă­sește rezolvare la problemele lui.

Să vă mai spun un caz. Vine la mine un oarecare creştin din Cluj, care avea un băiat și o fată cu facultăți terminate, cu serviciu în Cluj, locuință asigurată, dar nu erau căsătoriți.

Și omul își spune păcatele, dar își spune și păsul… Să-i văd căsătoriți! Atât mai doresc!

Și-i zic: Uite, dacă nemul­țumirea ta persistă, găsește o zi și vino să mergem până la părintele Iustin (Pârvu), ca Dumnezeu prin părintele să te odihnească în frământarea ta.

Am fost de față la dialogul dintre ei și am reținut răspunsul pe care părintele Iustin de la Petru Vodă l-a dat acestui creștin. De aceste sfaturi mă folosesc și eu, transmiţându-le mai departe.

Și-i zice părintele Iustin: Dacă vrei să-ți vezi băiatul și fata căsătoriți și să reziste căsnicia, trebuie să îndeplinească trei condiţii: „Atât băiatul cu prietena, cât și fata cu prietenul, cu care vrea să se căsătorească, să fie creștini ortodocși practicanți. Adică, duminica și-n sărbători să meargă la biserică; să țină posturile de peste an, lunile, miercurile și vinerile; să aibă un program de rugăciune și să urmărească viața și trăirea ortodoxă; să muncească cinstit pentru trebuința de zi cu zi a familiei; să deschidă ochii în ce neam intră... Să fie cu băgare de seamă dacă familia celuilalt este creș­tină bună sau sunt oamenii lu­mești și pătimași, căci așchia nu sare departe de trunchi”.

Și mai adaug eu aici un sfat inspirat din cel pe care părintele Arsenie Boca l-a dat unui tânăr, căruia i-a spus: „Tu nu ești pregătit nici de căsătorie, nici de călugărie”. 

Fără egoism viaţa ar fi rai 

Deci omul să aibă pregătire duhovnicească, în amân­două cazurile...

Da, dintre fiii duhovniceşti, unii, deși  practicau Ortodoxia, erau harnici, de neam bun și totuşi au ajuns la divorţ. De ce? Pentru că n-au îndeplinit condiția pusă de părintele Arsenie. N-au fost pregătiți. Fiecare are egoismul lui... Bărbatul era ca un dictator, vrea ca el să comande, să se impună. Femeia are și ea egoismul ei..., până când să asculte de bărbat? Avea și ea dreptate… Pentru a trăi în armonie, în pace, în dragoste, trebuie să știi să lași de la tine... Pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea.

Smerenia, bunătatea, atenția, dragostea și respectul față de celălalt trebuie cultivate. Din familie, de mici, trebuie să-i învă­țăm pe copii cu lepădarea de sine, cu dăruirea. Egoismul se cultivă astăzi pe toate canalele. Tot ce se vede  la televizor și internet propune lipsa de iubire şi indiferenţa faţă de celălalt. Sunt desi­gur și site-uri ortodoxe, duhov­nicești, spre care tinerii trebuie îndrumați. Duhul de smerenie este Duhul lui Hristos. Dacă din familie nu au o educație creștină, părinții nu sunt practicanți, copiii, tinerii, devin înstrăinați de Duhul Sfânt, de Duhul lui Hristos, de Duhul Bisericii, și acest lucru este grav, căci tinerii sunt viitorul țării...

Egoismul duce la certuri, la neascultare, creează dependențe pătimașe. De aceea este în societate un duh antihristic față de Biserică, față de icoane, față de religie. Tineri cu astfel de depen­dențe nu pot învăța, nu iubesc munca, curăția.

Egoismul este o patimă ­care se manifestă din ­co­pi­lărie. Cum putem ­scăpa de el?

Celula societății este familia. Dacă viaţa în familie începe cu dreptul, se respectă regulile nunții creștine, cum spune părin­tele Cleopa, se trăiește viață creștină în smerenie, se păstrează înfrânarea în vremea sarcinii, în posturi, atunci există pace și armonie în familie și societate. Copiii se nasc sănătoși sufletește și tru­pește. Părintele Arsenie Boca zicea că vrajba vine din cauza păcatelor. Toți suntem chemați să ne schimbăm viața prin pocăință, ca fiul risipitor…Trebuie să postim, să ne rugăm, să iertăm, să citim cărți sfinte, să trăim viață duhovnicească cu adevărat.

Citeşte mai multe despre:   Biserici din Romania