De la 6 ani este nelipsită de la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”. A fost elevă la toate cursurile organizate în cadrul Taberei de creaţie „Vara pe uliţă”, încă de la prima ediţie, ca să ajungă, peste ani, profesor coordonator la atelierul de podoabe populare. Raluca Lida Pascaru a învăţat meşteşugul confecţionării podoabelor tradiţionale de la cei mai buni meşteri populari din ţară. Din mâinile Ralucăi ies modele ca pe vremea bunicii sau adaptate modei actuale. Aceleaşi mâini lucrează răbdătoare cu bobiţe, din motivaţie voluntară, cu copii autişti la orele de terapie ocupaţională.
Unde altundeva aş fi putut-o găsi pe Raluca Pascaru, aproape de prânz, pe o căldură soră cu arşiţa sahariană, dacă nu sub un arbore umbros, înşirând mărgele pe aţă, într-una din gospodăriile satului de pe malul Herăstrăului?
„Aici este o oază”, îmi spune şi întinde mâinile în lateral de parcă ar vrea să îmbrăţişeze toată suflarea naturii şi a caselor seculare din jur.
„Am crescut în Muzeul Satului. În fiecare vară, de 24 de ani, vin la Tabăra «Vara pe uliţă». Am fost adusă de mama-mare la 6 anişori împreună cu fraţii mei şi am învăţat tot ce se putea. Am participat la fiecare ediţie. În 2001, am descoperit podoabele populare. Cu toate că eram înscrisă la un alt atelier de creaţie, m-am dus ca o coţofană teleghidată la mărgelele colorate, care străluceau frumos în soare, şi nu m-a mai luat nimeni de acolo”, relatează cu însufleţire tânăra.
La începutul anilor ’90, tabăra ţinea trei săptămâni. În prima săptămână, adolescenta de 15 ani a deprins de la profesoară cât de mult a putut din acest frumos meşteşug tradiţional. Îşi aminteşte cu recunoştinţă că doamna Pălăguţa din Bistriţa-Năsăud i-a fost primul mentor. Îi mulţumeşte pe această cale pentru darul oferit.
În a doua săptămână, profesoara a fost nevoită să plece de urgenţă două zile, aşa că a lăsat-o pe mai juna sa ucenică să-i ţină locul.
Încântată de momentele începutului, Raluca Pascaru explică: „Mi-a plăcut atât de mult să fac podoabe, încât am învăţat foarte repede, îmi ajutam şi colegii. Pentru vreo două zile au rămas în responsabilitatea mea. Aveam doar 15 ani. În următorul an, m-au rugat cei de la Muzeul Satului să vin o săptămână ca şi coordonator al atelierului şi de atunci a devenit o obişnuinţă participarea mea, cu diferite ocazii, la evenimentele desfăşurate în acest loc minunat din Bucureşti”.
Recordul personal: 12 ore de lucru pe zi
În curtea casei-muzeu din Chiojdu Mic, Buzău, Raluca Pascaru migăleşte sub privirile turiştilor la o zgardă maramureşeană. A ales să respecte acelaşi tipar de demult şi a înlocuit mărgelele colorate cu cele de culoare neagră, pe care le-a alternat sporadic cu altele de culoare aurie. Rezultatul obţinut în ore prelungi de strădanie mulţumeşte şi cele mai exclusiviste pretenţii, deoarece un colier simplu, sobru şi elegant, adecvat ţinutei, conferă întotdeauna un plus de feminitate.
Profesoara Pascaru continuă să vorbească deschis şi tot mai convingător despre înclinaţia sa pentru lucrul manual făcut temeinic: „Am făcut Şcoala de muzică şi arte plastice, unde am studiat 10 ani pianul, apoi am urmat liceul cu profil matematică-informatică. Am absolvit Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială şi masterul la SNSPA în analiză şi soluţionare de conflict, pe scurt - negociere. Acum urmez cursuri de tehnică dentară. Deocamdată, nici un alt domeniu nu m-a convins mai mult decât meşteşugul străvechi pe care îl practic”.
Mulţumirea dată de ocupaţia aleasă din vocaţie se hrăneşte în mod semnificativ şi din fascinaţia exercitată asupra copiilor, cărora Raluca le-a cultivat gustul estetic şi continuă să o facă cu energie inepuizabilă. Ochişorii sclipitori ai discipolilor, bucuroşi de ce au realizat cu propriile mâini, fac parte din colecţia mărgelelor unicat, păstrate în cutiuţa cu amintiri a maestrei lor.
Copiii sunt învăţaţi să lucreze ordonat şi într-o atmosferă constructivă. Pentru că se plictisesc repede, sunt atraşi prin formule de lucru atractive, ce ţin de tactul pedagogic al coordonatoarei, astfel încât reuşesc să ducă la sfârşit ce au început.
Raluca Pascaru stăpâneşte 12 modele tradiţionale, între care patru sunt inventate de ea, căci „partea frumoasă la podoabele populare este că, dacă respecţi aceeaşi matematică, dar distribui culorile diferit, iese de fiecare dată cu totul altceva”.
Foloseşte în mod obişnuit mărgele de 2 mm, însă are şi podoabe „croite” cu mărgele de 1 mm. Din trusă nu-i lipsesc acele speciale şi aţa polimer - cea mai indicată pentru o lucrătură impecabilă.
„De regulă, timpul de lucru depinde de felul mărgelelor pe care le utilizez. Momentan, am nişte mărgeluţe speciale (ceheşti) mai scumpe, dar sunt uniforme, şi mă ajută să termin un colier în 4-5 ore. Dacă întrebuinţez podoabe chinezeşti, pot ajunge şi la 8 ore să finisez o zgardă, deoarece eu aleg mărgelele în aşa fel, încât să fie cât mai uniforme”, argumentează meştera populară bucureşteană.
De asemenea, artista s-a specializat şi în tehnica bazată pe sârmă din argint, cristale swarovsky şi cristale naturale.
De 15 ani, Raluca Lida Pascaru face coliere, brăţări, cercei din mărgele. Sunt perioade când munceşte 12 ore pe zi, dar şi intervale de timp când nici nu se poate uita la lucrări. Cum-necum îndeletnicirea strămoşească i-a intrat sub piele, s-a strecurat în cele mai fine fibre ale inimii şi nu o mai poate lăsa deoparte. A făcut din ea o sursă de existenţă. Un instrument terapeutic de ajutorare a semenilor. O modalitate de a cunoaşte oameni interesanţi şi de a trăi senin.
