Perioada Postului Mare este una specială în viaţa mănăstirilor şi a bisericilor de mir. În toată această perioadă, biserica în ansamblul ei îmbracă o haină cernită, pregătindu-se astfel pentru o mare sărbătoare. Această haină cernită trimite la aspectul penitenţial sau de pocăinţă al vieţii liturgice. Timp de 40 de zile suntem îndemnaţi la călătoria postului, prin rânduieli şi slujbe speciale. Despre toate acestea ne-a vorbit părintele arhimandrit Timotei Aioanei, mare eclesiarh al Catedralei patriahale şi exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Toată această perioadă de nevoinţă nu ţine doar de trup. Nevoinţa postului este folositoare şi trebuincioasă nu numai pentru trup, ea e folositoare şi trebuincioasă în primul rând pentru minte şi pentru inimă. "În acest timp liturgic al postului, caracterul slavoslovic este înlocuit cu unul de pocăinţă şi în toată această perioadă cântările sunt exclusiv de pocăinţă, excepţie făcând sfârşitul săptămânii, când rânduiala revine la normal prin săvârşirea Liturghiei depline", ne-a spus părintele arhimandrit Timotei Aioanei.
Biserica îmbracă straie cernite
Pe lângă acest aspect de pocăinţă al cântărilor, al rugăciunilor, al rânduielilor liturgice, înseşi sfintele lăcaşuri se îmbracă în haine cernite. Veşmintele luminoase de la Sfânta Masă, dvera şi acoperămintele de la icoane sunt schimbate cu unele negre, fapt care se vede de la simpla intrare în biserică. Ne este arătat şi prin aceasta că ne aflăm într-o perioadă de doliu, de tristeţe, când ne aducem aminte şi plângem împreună pentru Hristos, ştiind de patimile ce vor urma.
Exemplele pe care biserica le-a pus înainte atât în timpul Canonului cel Mare, cât şi prin viaţa pilduitoare a Cuvioasei Maria Egipteanca şi a Sfântului Ioan Scărarul, care sunt modele de pocăinţă, pun în evidenţă urcarea spre cer pentru cei desăvârşiţi sau întoarcerea de la păcat pentru cei care au experiat greutatea acestuia.
Monahii au o pravilă mai bogată
Orice credincios care intră într-o biserică de mir, dar mai ales într-o mănăstire, observă o intensificare a programului liturgic, a programului de rugăciune particular şi a celui săvârşit în cadrul slujbelor. "În mănăstiri sunt foarte mulţi monahi care au rămas iubitori de pravilă. Sunt oameni care se apleacă multe ceasuri pe zi deasupra ceaslovului, a psaltirii, oameni care iubesc meditaţia şi rugăciunea. Toate modelele pe care ni le pune înainte biserica în această perioadă ne amintesc că la capătul acestei scări pe care urcă monahii şi credincioşii din parohii îi aşteaptă o răsplată veşnică şi cred că fiecare monah râvnitor se întreabă în fiecare zi ce să facă pentru a trăi veşnic. Pentru cei care se roagă, pentru cei care urmează exemplul părinţilor aşezaţi înaintea noastră, în perioada Postului Mare, care au în comun marea iubire faţă de Dumnezeu, perioada Postului Mare este atât pentru monahi, cât şi pentru credincioşi o perioadă de întoarcere către Dumnezeu, o jertfă personală pe care noi o putem aduce. Dumnezeu vrea să întâlnească la noi inimă curată şi smerită. Inima curată, puţin post şi pocăinţa în tăcere arată dragostea noastră faţă de Dumnezeu", ne-a mai spus arhimandritul Timotei Aioanei.
De asemenea, în biserică se observă pe tot parcursul Postului Mare o îmbogăţire a rugăciunilor, a numărului de psalmi care se citesc. În mod frecvent, în timpul Postului se săvârşeşte în Biserică Pavecerniţa cea Mare, împreună cu citirea unor canoane de la unii sfinţi pe care nu-i mai putem cinsti în mod deosebit sâmbăta şi duminica. Slujba sfinţilor din anumite zile este mutată şi se citeşte la aceste Pavecerniţe Mari din timpul săptămânii, de luni până vineri.
La începutul Postului Mare, precum şi în cea de-a cincea săptămână, bisericile răsună de cântările line, ale Canonului Sfântului Andrei Criteanul, care se fac împreună cu lecturarea unor cuvinte de folos din scrierile filocalice, care are loc în mănăstirile de tradiţie. Părintele Timotei Aioanei a subliniat că "din aceste citiri monahii trebuie să rămână cu învăţăturile Părinţilor, care au avut o experienţă mai bogată decât a noastră, care au fost într-o legătură foarte apropiată cu Dumnezeu, datorită vieţii lor înalte şi datorită iubirii lor nemărginite faţă de Cer. Exemplele marilor Părinţi ai bisericii noastre, care au trăit cu multe veacuri înaintea noastră, rămân actuale, în pofida trecerii anilor, a mulţimii veacurilor".
Litia cea mică pentru cei adormiţi
În toată această perioadă de urcurş duhovnicesc spre Înviere, pe lângă înmulţirea rugăciunii, în mănăstirile de tradiţie, activităţile mari, comunitare, încetează pentru câteva zile, pentru ca acest timp să fie dedicat special rugăciunii. Sunt mulţi monahi şi chiar simpli credincioşi care practică în această perioadă post aspru, iar pentru a simţi bucuria pascală, se pregătesc în mod deosebit atât din punct de vedere sufleteşte, cât şi trupeşte, înăsprind postul în prima săptămână, precum şi în zilele de luni, miercuri şi vineri în celelalte săptămâni, dar mai ales în Săptămâna Patimilor, ultima perioadă în care credincioşii se pregătesc pentru marele praznic al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, această mare bucurie şi izbândă a Ortodoxiei.
Săptămâna Mare se deosebeşte din punct de vedere liturgic şi duhovnicesc de restul zilelor din Sfântul şi Marele Post. În această perioadă sunt unele zile aliturgice, zile în care tipicul şi cărţile de slujbă prevăd ajunare, adică post până seara. Printre rânduielile specifice acestei perioade în mănăstiri se săvârşeşte în fiecare zi, după slujba utreniei, Litia cea mică pentru pomenirea celor adormiţi. Există prevederi tipiconale care interzic ca în această perioadă de luni până vineri să se săvârşească slujba parastasului, fiind înlocuită cu cea a Litiei mici pentru cei adormiţi.
