Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Reculegere duhovnicească la poalele Muntelui Ceahlău
De secole, în jurul Muntelui Ceahlău au existat schituri şi numeroase peşteri în care pustnicii au trăit în asceză şi rugăciune. Unele dintre aceste sihăstrii au ars sau au fost acoperite de avalanşe. Mănăstirea Durău a supravieţuit timpurilor, adunându-i pe monahi la pravila de obşte. Este situată la o distanţă de 5 km de cascada Duruitoarea, de la care şi-a luat şi numele. Biserica-monument istoric a mănăstirii, cu hramul „Buna Vestire“, este pictată în ceară de celebrul Nicolae Tonitza.
De existenţa unui schit la poalele Ceahlăului se ştie încă de la anul 1600, când a fost înfiinţat de către maica Mariana sau Melania, despre care se spune că ar fi fost fiica domnitorului Vasile Lupu. Ştiri despre această comunitate monahală nu mai avem până în secolul următor, când Schitul Durău se bucură de atenţia specială a reînnoitorului vieţii monahale româneşti Paisie Velicicovschi, în timpul stăreţiei sale la Neamţ. Pe la 1774, acesta îi încredinţează conducerea obştii de la Durău ucenicei sale, schimonahia Nazaria. Sub conducerea iscusitei maici, la Durău fiinţează până în 1785 o obşte isihastă de monahii, a căror viaţă de asceză şi rugăciune se desfăşura după rânduiala paisiană. Duhovnic al obştii era cuviosul Iosif pustnicul, unul dintre cei mai importanţi părinţi isihaşti nemţeni din veacul al XVIII-lea. Ulterior, monahiile de la Durău s-au retras în Poiana Văratic, întemeind Mănăstirea Văraticului.
În 1802, ieroschimonahul Petru a reînviat aşezământul isihast de la Durău, aducând călugări de la schiturile din apropiere.
Loc îndrăgit de mitropolitul Veniamin Costachi
Mitropolitul Moldovei Veniamin Costachi a acordat o grijă specială Schitului Durău, căruia îi trimitea periodic ajutoare. Cu sprijinul unor negustori înstăriţi, inimosul mitropolit preface bisericuţa de lemn a schitului într-una de zid. Tot acum sunt construite chiliile din jur şi turnul-clopotniţă din lemn. Începută în 1830, construcţia actualei biserici de piatră este finalizată şi sfinţită cinci ani mai târziu. În 1835 este pictat în ulei şi pridvorul bisericii, de către pictorul grec Haralambie Anagnostul, cel care avea să picteze şi catapeteasma, sculptată în lemn de tei şi poleită cu aur.
Sihăstria de la Durău a fost un loc îndrăgit de mitropolitul Veniamin, care îl cerceta periodic, uneori întovărăşit de oaspeţi de seamă, precum Mihail Sturdza, domn al Moldovei între 1834 şi 1849. În această perioadă, Schitul Durău se bucură de generozitatea cnejilor Cantacuzini, care „trimiteau ofrande bisericii şi ajutoare pentru ţinerea arhondaricului în stare bună“.
A doua jumătate a secolului al XIX-lea este marcată de lipsuri materiale acute, care vor avea drept consecinţă deteriorarea bisericii şi clădirilor din jur. Prima acţiune amplă de restaurare are loc spre sfârşitul secolului, când s-a construit, din piatră, şi turnul-clopotniţă.
În 1904, schitul este ridicat la rang de mănăstire.
Monument istoric pictat în ceară de Tonitza
În timpul Primului Război Mondial, Mănăstirea Durău s-a constituit într-o adevărată oază de linişte duhovnicească, ce a odihnit sufletele numeroşilor refugiaţi. De această linişte s-a bucurat însăşi familia regelui Ferdinand I în timpul armistiţiului (noiembrie 1918).
Între cele două războaie mondiale, la Mănăstirea Durău are loc un eveniment care avea să-i asigure celebritatea, dar şi supravieţuirea. În 1935, Nicolae Tonitza, pe atunci profesor la Academia de Arte Frumoase din Iaşi, ajutat de Nicolae Iorga, care era preşedintele Comisiei Monumentelor Istorice, obţine aprobarea de a picta biserica de la Durău în ceară (encaustica), tehnică neutilizată până atunci la noi. Monumentala lucrare, care a cuprins pictarea altarului, naosului şi pronaosului, i-a conferit bisericii titlul de monument istoric, care a făcut-o să supravieţuiască vicisitudinilor perioadei comuniste.
Încheierea celui de-al Doilea Război Mondial este urmată de o scurtă perioadă de stagnare. Acum drepturile mănăstirii sunt treptat uzurpate. În 1959, terenurile acesteia vor intra în proprietatea statului, ea însăşi fiind desfiinţată şi transformată în biserică parohială.
Începând cu anul 1965 se iniţiază un amplu program de înnoire, sub purtarea de grijă a mitropolitului Iustin Moisescu. Acum se amenajează stăreţia, se fac reparaţii la turnul-clopotniţă, se înlocuieşte acoperişul bisericii, se curăţă pictura, se realizează racordarea la reţeaua electrică. În câţiva ani, complexul monastic de la Durău este înnoit şi modernizat, astfel încât obştea monahală formată din călugări îşi putea desfăşura după rânduială activitatea.
Până în anul 1977, în cimitirul mănăstirii a existat Biserica „Sfânta Sofia“, care, împreună cu casele monahale din împrejurimi, a fost demolată din ordinul autorităţilor comuniste.
În anul 1991, obştea mult prea mică de călugări se retrage la mănăstirile din jur, iar la Durău este reînfiinţată, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, mănăstirea de maici. Tot la iniţiativa Mitropolitului de atunci al Moldovei şi Bucovinei, din anul 1999, Mănăstirea Durău a cunoscut o importantă perioadă de înflorire, cu înnoiri şi reparaţii, dintre care amintim restaurarea catapetesmei, schimbarea unei părţi a mobilierului, împodobirea Sfântului Altar cu veşminte şi vase liturgice noi, modificarea şi consolidarea zidurilor bisericii, înlocuirea lemnului şi a vechiului acoperiş cu altul din cupru, modificarea turlelor, cât şi a zugrăvelii exterioare, care o încadrează acum în stilul arhitectonic ştefanian.
„Mănăstirea Durău a fost un lăcaş de rugăciune retras. Era ca un loc de popas sau de refacere a pustnicilor, care, istoviţi de nevoinţă, erau aduşi de la altitudini mari pentru a se întrema“, ne-a povestit protos. Hariton Negrea, duhovnicul maicilor de la Mănăstirea Durău. Mănăstirea Durău oferă pelerinilor şi astăzi prilej de rugăciune curată şi de reculegere duhovnicească. Obştea mănăstirii numără în prezent 30 de maici.
La praznicul Bunei Vestiri, mănăstirea îşi serbează hramul. „De cu seară, ajung la noi un grup de pelerini din Bârlad, care participă, de câţiva ani, la slujba hramului. Duminică seară avem slujba Privegherii, iar în ziua hramului, programul liturgic începe, la ora 7:00, cu Taina Sfântului Maslu, slujba Aghesmei mici, Acatistul, Ceasurile şi Sfânta Liturghie. Anul acesta, la hramul mănăstirii îl aşteptăm pe părintele arhim. Luca Diaconu, exarhul zonei Neamţ, ca delegat al Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei“, ne-a spus stavrofora Raisia Lungu, stareţa mănăstirii.
Promovarea spiritualităţii ortodoxe în dialogul dintre Biserici
În anul 1991, în cadrul Mănăstirii Durău, prin grija Preafericitului Părinte Daniel, în vremea arhipăstoririi sale ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a luat fiinţă Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul“, loc de promovare a spiritualităţii ortodoxe în dialog ecumenic naţional şi internaţional, în cadrul căruia se desfăşoară activităţi pastoral-misionare, cultural-sportive şi social-filantropice, fiind organizat ca subunitate a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Centrul, care deţine şi 290 de locuri de cazare, oferă facilităţi pentru organizarea de conferinţe, simpozioane şi seminarii, punând la dispoziţie săli de conferinţe, bibliotecă şi un paraclis pentru rugăciune. Slujba de sfinţire a centrului cultural pastoral s-a oficiat pe 30 octombrie 1995, în prezenţa Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului şi a mai mulţi întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe surori.
