Roadele curate din Cămara lui Vasile

În satul Ciurea, la aproape 15 km de Iaşi, legumele din Cămara lui Vasile cresc tihnit, în armonie cu natura, fără a fi forţate. Iar gustul acestora e pe măsura grijii cu care familia Preutescu munceşte cele 1,5 hectare de teren pe care cultivă legume şi plante aromatice. „A cultiva cât mai natural cu putinţă este o chestiune legată de propria sănătate fizică, pentru că de pe acel pământ consumăm şi noi legumele şi fructele. Dar e şi o chestiune legată de sănătatea mentală a mea, ca producător, deoarece conştiinţa nu doarme. Aşadar, cu riscul de a face producţie mai puţină, eu nu folosesc deloc chimicale”, spune legumicultorul Vasile Preutescu. Tot în grădina acestuia există un loc special - „Grădina din cărţi”, unde, pe sub pomii încărcaţi de roade şi în mireasma plantelor aromatice îngrijite de fiul său Dragoş, îşi dau întâlnire oamenii buni pasionaţi de lectură şi grădinărit.

De cum păşeşti într-o piaţă agroalimentară, fie ea online sau în format fizic, toţi producătorii te îmbie cu legumele lor, care mai de care mai „naturale”, „sănătoase”, „bio”, „locale”, ş.a.m.d. Într-o mare de oferte, consumatorului îi vine greu să facă diferenţa între produsele naturale şi cele crescute forţat, „îngrăşate” în mod artificial. Însă, după cum afirma cercetătorul Sebastian Brumă într-un interviu recent din „Ziarul Lumina”, dilemele îşi află rezolvarea în informarea corectă şi cultivarea unei relaţii directe, de încredere, cu producătorul de la care decidem să cumpărăm.

La Cămara lui Vasile din comuna ieşeană Ciurea am ajuns pe mai multe canale: în primul rând, în fiecare sâmbătă sau duminică, la taraba lui din Piaţa Păcurari am observat mai mereu vânzoleală, semn că oamenii sunt mulţumiţi de calitatea legumelor şi fructelor achiziţionate şi revin de fiecare dată, devenind clienţi fideli; apoi, deschiderea domnului Vasile Preutescu de a-şi arăta rodul muncii sale chiar la faţa locului - cei care au timp, disponibilitate de deplasare şi drag de pământ pot culege direct din solar sau grădină produsele pe care doresc să le consume. Cu această ocazie, nu mică le poate fi mirarea că în grădina întinsă pe 1,5 hectare de teren pot observa buruiana crescută în voie: „acolo e ceapa, mai sunt şi cartofi, nu am mai ajuns cu munca şi a crescut un pic, dar nu ne încurcă”, zâmbeşte larg legumicultorul, sau afidele care au colonizat o parte din tomate: „au atacat frunzele, le-am lăsat aşa deoarece eu nu folosesc chimicale împotriva dăunătorilor, pe mine nu mă deranjează că roşia e un pic lipicioasă atâta timp cât e nestropită, neforţată şi extrem de gustoasă”.

Legume naturale şi gustoase

Îşi laudă „marfa” şi are de ce, pentru că mulţi garantează pentru onestitatea lui. Munceşte de dimineaţă şi până seara târziu; opt ore din zi este la serviciu, lucrează ca bucătar la un spital din Iaşi, iar alte nenumărate ore şi le petrece în două solarii mari, două solarii mai mici şi în restul de grădină unde cultivă aproape de toate: tomate, vreo trei-patru soiuri, ardei gras, ardei kapia, gogoşari, vinete, castraveţi, fasole, ceapă, rădăcinoase, dar şi plante mai sofisti­cate - mentă (olandeză), lavandă sau alte aromatice. La toate acestea se adaugă o varietate impresionantă de pomi fructiferi, aproximativ 200 la număr: cireşi, caişi, piersici, pruni, aluni etc. Nici un petic de pământ nu rămâne gol, „păcat ar fi”, spune ferm legumicultorul.

Piesele de rezistenţă rămân însă tomatele, cu cel mai căutat soi - inimă de bivol (mare, cărnos şi foarte gustos). „Când se folosesc chimicale şi se forţează roşiile, acestea se coc toate odată. La mine, după cum vedeţi, se coc pe rând, pe etaje, rodul e frumos, mare, mai sunt şi afide, dar prefer să fac o producţie mai mică şi mai bună decât să umblu cu prostii. Iar acest lucru îl poate confirma oricine mănâncă legumele mele, o pot confirma şi cei de la Direcţia Agricolă, clienţii mei fideli de ani de zile... Folosesc doar gunoi de grajd, zeamă bordeleză, îngrăşământ cu găinaţ de prepeliţă. Prefer să fac mai puţin, dar mai bun”, spune legumicultorul.

Cămara lui Vasile s-a umplut încă din urmă cu zece ani, când s-a hotărât să nu mai mănânce „porcării de la alţii”: „Eu am lucrat în telecomunicaţii, apoi m-am reprofilat şi am făcut cursuri de bucătar. Mergeam prin pieţe şi nu-mi plăceau produsele, nu erau potrivite pentru mine şi familia mea. Astfel, mi-am zis că singura soluţie este să-mi cultiv eu tot ce trebuie şi am început cu două solarii mici. În timp am cumpărat şi tot terenul pe care mă desfăşor acum şi astfel am ajuns să produc şi pentru alţi oameni interesaţi să consume produse cât mai naturale”.

Fidel pieţei de weekend

Până în prezent nu a accesat nici un fel de fonduri nerambursabile, unul dintre motive fiind acela că nu s-a dedicat în totalitate legumiculturii şi a evoluat în ritmul său. „Nu am accesat nici fonduri europene, nici scheme de sprijin din partea statului şi asta nu neapărat din cauza birocraţiei, ci mai ales a lipsei de timp. Eu am serviciu, nu-mi permite programul pentru a merge la diverse instituţii cu hârtii, cu solicitări, aprobări etc. În momentul când accesezi anumite măsuri şi demarezi un proiect, automat trebuie să te ţii de el, să menţii legătura cu autorităţile. Eu nu am timp deocamdată; după ce voi ieşi la pensie, peste doi ani, mă voi gândi şi la aceste oportunităţi. De exemplu, mă tentează să obţin certificarea «bio» mai ales că produsele mele, după cum se poate convinge oricine doreşte, sunt naturale, fără intervenţii chimice”, afirmă domnul Preutescu.

Nu-şi doreşte nici intrarea pe „piaţa” supermarketurilor, deoarece „nu vreau să mă leg la cap fără să mă doară”, nu doreşte deocamdată nici să se asocieze „pentru că aici, în zona mea, nu prea am cu cine, astfel că prefer să-mi văd de treaba mea”. Iar acest lucru înseamnă că rămâne fidel pieţei de weekend, unde merge personal să-şi vândă marfa pentru că „şi aici e o artă”, cea a conversaţiei cu clienţii, care nu doar cumpără şi pleacă: „În piaţă nu pot lăsa pe nimeni în locul meu la tarabă deoarece e nevoie să ştii să comunici cu omul, să interacţionezi, să schimbăm o vorbă bună, o idee, cei care nu mă cunosc îndeajuns de bine sau care m-au găsit în online, pe Gust de Iaşi sau pe pagina mea de Facebook, vin la piaţă şi gustă, pun întrebări la care vor răspunsuri, se conving de calitatea produselor şi revin”.

Activitatea în toate ramurile agriculturii se desfăşoară tot anul aproape fără întrerupere. Când nu e de făcut răsaduri, e de plantat, când nu e de smuls buruiana, e de cules, de făcut dulceţuri, zacuscă, murături şi toate celelalte pentru o cămară cât mai plină de om gospodar. Iar Vasile Preutescu nu se dezice de nici o muncă: „atâta timp cât pot singur, cu familia, să acopăr necesarul meu şi al clienţilor mei, eu sunt mulţumit. Ştiu ce-şi doresc aceştia atât în anotimpul cald, cât şi în anotimpul rece; le-am învăţat preferinţele, am o oarecare predictibilitate din punctul acesta de vedere. Cred că putem face bine prin muncă, prin lucrul bine făcut”.

Educaţie şi cultură în grădină

Un colţ din grădina familiei Preutescu de pe strada Porumbiţei este dedicat cunoaşterii, relaxării şi interacţiunii oamenilor cu natura şi unii cu alţii. Grădina din cărţi este un proiect de cultură rurală demarat de fiul domnului Vasile, Dragoş-Andrei Preutescu, doctor în sociologie, pasionat, între altele, de lectură, grădinărit şi plante aromatice. „În acest sector dedicat plantelor aromatice, pe care le îngrijesc personal, derulăm, începând cu acest an, mai multe activităţi educative dedicate deopotrivă copiilor şi adulţilor. Grădina aceasta comunitară are scopul de a aduce împreună beneficiile agriculturii ecologice, frumusețea naturii și nevoia de a socializa într-un spațiu deschis și relaxant. Ne adresăm oamenilor buni pentru a ne bucura împreună de natură şi de foloasele ei”, spune Dragoş Preutescu.

La sfârşit de săptămână, şi nu numai, aici se desfăşoară ateliere de grădinărit, de cunoaştere a legumelor, copacilor şi plantelor aromatice, cei care vin la „Grădina din cărţi” învaţă să creeze ierbare, să îngrijească plantele sau îşi însuşesc diferite metode de amenajare a unei grădini. Şi copiii, şi adulţii împletesc gânduri şi idei în cadrul „atelierelor de literatură în grădină”, căci pasiunea pentru natură merge la braţ cu pasiunea pentru lectură.

„E şi un loc de socializare, unde oamenii se relaxează, descoperă natura în toată splendoarea ei, se bucură de roadele bogate ale unei grădini. Încercăm să identificăm nevoile oamenilor şi să venim în întâmpinarea lor”, a mai subliniat Dragoş Preutescu.