Evia, a doua cea mai mare insulă grecească după Creta, a devenit vestită în toată lumea datorită Sfântului Ioan Rusul. Mii de credincioși vin anual în Nea Prokopi să își plece genunchii la racla cu moaștele marelui mărturisitor al lui Hristos despre care se spune că era venerat nu doar de ortodocși, ci și de protestanți și musulmani, inclusiv turci, datorită minunilor săvârșite de sfânt încă din viața sa pământească.
Un sat mic din nordul insulei grecești Evia, cu numele Noul Procopie (Nea Prokopi), în care locuiesc aproximativ 1.100 de oameni, este casa marelui mărturisitor al lui Iisus Hristos, Sfântul Ioan Rusul, prăznuit de Biserica Ortodoxă în fiecare an la 27 mai. Toată lumea creștină, și nu numai, a aflat despre stăruința acestui mare mucenic al Mântuitorului Hristos în credința cea adevărată, după ce i-a adresat stăpânului său turc, căruia îi fusese vândut ca rob, cuvintele: „Dacă mă laşi liber în credinţa mea, îţi voi împlini cu sârguinţă poruncile; dacă mă sileşti să-mi schimb credinţa, mai degrabă îţi predau capul decât credinţa. Creştin m-am născut şi creştin voi muri”. Aceluiași agă turc, robul Ioan i-a spus cu fermitate: „Cine poate să mă despartă de dragostea Hristosului meu? Tristețea sau strâmtoarea, prigoana, goliciunea sau robia? Am convingere, credință și dragoste către Domnul meu Iisus Hristos, Unul născut, Fiu al lui Dumnezeu, și nimic nu mă va despărți de dragostea Lui. Ca rob, ascult poruncile tale în treburile slugărniciei, însă în credința mea în Mântuitorul Hristos, nu-mi ești stăpân”. Turcul avea să își dea seama mai apoi de unde a venit binecuvântarea peste casa sa și multa bogăţie, astfel că începuse să propovăduiască tuturor despre virtuţile slugii sale, Ioan.
Cu tăria cuvintelor sfântului în minte și stăruința în inimă de a ajunge cât mai repede la Noul Procopie, drumul către Biserica Sfântului Ioan Rusul, ce traversează muntele întortocheat de serpentine, pare mult mai ușor. De la portul Agiokampos până în localitate sunt aproximativ 60 km, iar din direcția Chalkida, de unde vin cei mai mulți credincioși, sunt circa 50 km. Odată traversată trecătoarea printre stânci, se ițește satul în toată frumusețea tipic grecească - case albe, multe flori și localnici primitori. Doar câteva minute ne mai despart de casa sfântului - albă, semeață, învăluită toată într-o liniște nelumească. Liniște care trezește cele mai adânci simțăminte duhovnicești într-un amestec de profundă păcătoșenie și smerită bucurie. Timp de 21 de ani, până în 1951, au lucrat localnicii la construirea bisericii impunătoare de astăzi, cunoscută ca Biserica Sfântului Ioan Rusul, îmbrăcată în marmură albă și cu pereți zugrăviți cu fresce bizantine.
Pășești în locașul sfânt cu evlavie, sfiiciune, dar și mare nădejde că Sfântul Ioan Rusul nu va întârzia să vină în ajutorul celor care i se roagă cu sufletul curat. Racla cu moaștele întregi ale sfântului (mai puțin mâna dreaptă, care se află la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” - Russikon, din Sfântul Munte Athos) stă așezată în partea stângă. Chipul său este închis la culoare, neputrezit și frumos mirositor. Sfântul revarsă aceeași bună mireasmă duhovnicească ca atunci când se ruga noaptea în grajdul în care viețuia ca rob și care îi devenise locaş de nevoinţă, în ceasuri nesfârşite de rugăciuni şi îngenuncheri, puţin somn, ghemuit, pe podeaua goală şi acoperit cu o pânză veche, postind multe zile cu puţină pâine şi apă şi rostind adesea psalmii prorocului David, pe care îi zicea în limba în care îi învăţase de la mama sa, limba rusă. Se spune că uneori, noaptea, mergea pe ascuns la o biserică a Sfântului Gheorghe zidită într-o râpă, nu departe de casa stăpânului său, şi făcea priveghere, în picioare, în pridvorul locașului sfânt. Tot aici mergea în fiecare sâmbătă să se împărtăşească cu Preacuratele Taine.
Anatolia este locul unde a viețuit și trecut la Domnul Sfântul Ioan Rusul, al cărui trup s-a aflat, până în anul 1920, într-o biserică de acolo. Se spune că era venerat atât de greci, armeni, protestanți, dar și de musulmani, inclusiv turci, mulți dintre cinstitorii săi fiind binecuvântați cu minuni, vindecări și ajutor. În urma războiului greco-turc (1919-1922), grecii au trecut din Anatolia în Grecia, luând cu ei și moaștele Sfântului Ioan Rusul, unde au întemeiat Noul Procopie, după denumirea localității turcești Prokopion din regiunea Capadocia, astăzi Urgup.
Răbdarea robiei cu smerenie
Luat prizonier de tătari în luptele pentru dezrobirea Azofului, Sfântul Ioan a fost vândut unui ofiţer superior turc care era eparh în Procopie, Asia Mică, aproape de Cezareea Palestinei. Pe atunci, în Turcia era mulțime de robi ruşi care suspinau sub jugul greu al mahomedanilor şi care cei mai mulţi dintre ei s-au lepădat de Hristos şi s-au făcut musulmani pentru a li se uşura puțin suferinţa.
Rânduit să îngrijească de vite, fericitul Ioan îşi întindea într-un colţ al staulului trupul obosit, mulţumind lui Dumnezeu că l-a învrednicit a se face următor al smereniei lui Hristos, răbdând și el cu smerenie robia și toate batjocurile din partea otomanilor, care îl numeau „ghiaur”, adică necredincios. Domnul, Cel ce cercetează inimile şi rărunchii, a făcut însă să înceteze batjocurile și a dat multă bogăţie stăpânului său turc, care a cunoscut de unde venise binecuvântarea peste casa sa, astfel că începuse să vorbească tuturor despre virtuţile slugii sale. O mare minune l-a făcut pe agă să își îndrăgească și mai tare robul. Cu rugăciunile fierbinți către Dumnezeu, Sfântul Ioan i-a trimis stăpânului o farfurie plină cu pilaf tocmai la Mekka, unde era în pelerinaj. Când acesta s-a întors de acolo cu farfuria, casnicii săi au fost cuprinşi de teamă şi uimire, iar soţia i-a povestit acestuia cum a cerut Ioan farfuria cu mâncare pentru a o trimite la Mekka şi cum toţi l-au luat în râs. Vestea despre minunea săvârşită de robul Ioan s-a răspândit repede în tot ţinutul şi toți îl priveau cu teamă şi respect, ca pe un om drept şi plăcut lui Dumnezeu. Fericitul Ioan a continuat felul de viață ascetic, îngrijind de animale şi împlinind cu sârguinţă poruncile eparhului, petrecând nopţile în rugăciuni şi cântări de psalmi.
Cu învoirea turcilor, preoţii şi creştinii cei mai de vază din Procopie au luat trupul sfântului și l-au pregătit de înmormântare, iar la îngroparea sa au venit nu doar creştini, ci şi mulţi musulmani şi armeni. Astfel, cel până mai ieri rob a fost îngropat ca un stăpân.
Descoperirea sfintelor moaște
Bătrânul preot care în fiecare sâmbătă îi asculta suferinţa şi torturile şi care îl împărtăşea cu Sfintele Taine a văzut în vis pe Sfântul Ioan. Era noiembrie 1733, când sfântul i-a spus că trupul său a rămas, cu harul lui Dumnezeu, intact, neputrezit, aşa cum îl îngropaseră; să-l scoată din pământ şi să-l aibă ca binecuvântare veşnică a lui Dumnezeu. Cu bucurie şi evlavie au luat în braţe sfintele moaşte, acest dar dumnezeiesc, şi le-au dus în Biserica Sfântului Gheorghe, unde obişnuia să privegheze fericitul Ioan.
În anul 1832, trecând prin Procopie, Osman Paşa a jefuit biserica și a aruncat în foc sfintele moaşte pentru a se răzbuna pe creştini. Când a văzut însă trupul sfântului mişcându-se în mijlocul flăcărilor, ca şi cum ar fi fost viu, turcii au fugit îngroziţi, lăsând odoarele bisericii şi povestind tuturor musulmanilor minunea pe care o văzuseră. După plecarea lor, creştinii au împrăştiat cărbunii şi cenuşa şi au găsit trupul sfântului întreg. Era cu totul mlădios şi înmiresmat ca mai înainte și doar o negreală de la jar şi de la fum i-a rămas până astăzi spre aducere aminte de minunea petrecută atunci.
