Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
România are nevoie de încă 4.000 de asistenți maternali
Psihologia, neuroștiințele și asistența socială confirmă faptul că măsura optimă pentru protecția socială a copiilor este plasarea lor într-un mediu familial. Până în 2023, România și-a asumat închiderea centrelor de plasament și înlocuirea lor cu o rețea de asistenți maternali, iar pentru acest proces de dezinstituționalizare a copiilor aflați în centrele de plasament sunt alocate fonduri europene în valoare de 569 milioane de euro, potrivit informațiilor regăsite pe site-ul Ministerului Muncii și Justiției Sociale. Mai este nevoie de încă 4.000 de români inimoși care să se îngrijească de acești copii, anunță autoritățile. Ca să se vindece de trauma pierderii părinților și să se dezvolte optim, ei au nevoie de dragoste și atașament durabil, pe care numai o familie le poate oferi.
Într-o dimineață din vara anului trecut, Sara, o bucureșteană de 37 de ani, a primit un apel. La telefon era Gabriela Cîntărețu, director general adjunct pentru Protecția Drepturilor Copilului la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 4. „S-a ivit o urgență. Va trebui să preluați niște copii”, i-a spus aceasta. „Copii?”, a întrebat Sara. „Da, sunt trei frați: două fetițe, de trei și patru ani, și un băiețel de doi ani”. Sara era atestată ca asistent maternal. Se aștepta să fie chemată să ia un copil în îngrijire, dar nu mai mulți. Este bine ca frații să nu stea despărțiți, dar se temea că nu va face față și avea să îi dea înapoi, iar copiii ar fi resimțit-o ca pe un nou abandon.
Pe la prânz, s-a dus să-i vadă. Plângeau inconsolabil. Tatăl lor murise, iar mama, care nu avea venituri, îi adusese în acea dimineață la sediul DGASPC Sector 4. Nici un argument sau sprijin material oferit de asistenții sociali nu au putut-o convinge să păstreze copiii. Urma să plece la muncă în Spania cu noul partener de viață și nu avea cui să-i lase.
Copiii au fost puși să-și facă somnul de după-amiază, iar Sara a mai trecut o dată pe la ei. Fetița cea mare nu dormea. Stătea imobilă într-un pătuț de la infirmerie, înconjurată de dulciuri și jucării, cu o expresie șocată și lipsită de orice reacție. Într-o cameră separată, cealaltă fată și băiețelul dormeau dezveliți și ghemuiți ca în burta mamei, semn că trecuseră printr-o traumă profundă: cea a abandonului.
Suferința abandonului
Sara a înțeles imediat ce era în suflețelul lor. Crescuse într-o familie cu șase copii. Odată, când au avut probleme cu locuința, copiii mai mari au stat o lună la bunica, despărțiți de părinți și de ceilalți frați. „Credeam că nu ne vom mai reuni. Plângeam în fiecare seară”, povestește acum Sara cu glasul tremurat. Cât despre tată, și ea și-l pierduse în copilărie, chiar dacă într-un mod mai degrabă simbolic. Cum copiii de pe stradă o șicanau cu întrebări pe care nu le înțelegea, mama Sarei s-a văzut nevoită să-i explice fetei că ea și fratele ei mai mare erau rezultatul unei relații anterioare. Tatăl biologic al fetei o părăsise pe mamă chiar în timp ce aceasta era însărcinată cu Sara. Femeia fusese la un pas să renunțe la sarcină. „Prin 1981 se făceau mai greu avorturi, dar se putea. Însă mama făcuse deja prea multe și medicii au zis nu”, povestește Sara. Aflând toate acestea la vârsta de opt ani, Sara a simțit că își pierduse tatăl de două ori: o dată pe cel care o abandonase înainte să se nască, apoi și pe cel actual, care devenea brusc un străin, deși se comportase exemplar cu ea și cu fratele ei mai mare. „L-am căutat cu privirea pe tata. Era afară, într-un leagăn, plângând în hohote. M-am dus la el și l-am strâns în brațe cu sentimentul că cineva voia să mi-l răpească”, își amintește Sara.
Urgența era situația lui Andrei, băiețelul de doi ani. Legea nu permitea ca un copil sub trei ani să rămână peste noapte într-un centru de plasament. Era nevoie ca un asistent maternal să îl ia acasă și să-i fie alături în această perioadă a copilăriei mici. Psihologia și neuroștiințele au demonstrat că atașamentul este crucial pentru dezvoltarea inițială a creierului, pentru autonomia viitorului adult și capacitatea lui de relaționare. „Vrem să guste și ei din ceea ce înseamnă familia. Copilul care crește în mediu familial se va dezvolta emoțional, își va înțelege sentimentele și va învăța să și le exprime”, explică Elena Popistaș, psiholog la Serviciul Asistență Maternală al DGASPC Sector 4. Astfel, asistentul maternal asigură nu numai nevoile de bază ale copilului, ci îl ajută să se și dezvolte deplin, subliniază psihologul.
Comuniunea vindecă traume
Sara a fost de acord să îl ia pe Andrei pentru o perioadă scurtă, până avea să apară o familie care să îi reunească pe frați. Când a ajuns acasă cu băiatul, soțul Sarei, un om remarcabil, cu care este împreună de când avea 18 ani, i-a spus: „De ce nu i-ai luat pe toți? Sună-i acum și spune-le că le iei și pe fetițe!” Dorința lui s-a împlinit abia anul acesta. De când sunt frații împreună, Andrei s-a dezvoltat remarcabil în plan emoțional, redevenind capabil să se exteriorizeze și să-și exprime emoțiile, să recite poezii, să cânte și danseze prin casă. Din punct de vedere intelectual, a fost de la bun început foarte bine dezvoltat. Cine știe ce va deveni? Ca orice alt copil, merită toate șansele.
Cu urechea ciulită la copiii care se joacă în apropiere, atentă la cel mai mic zgomot alarmant, Sara spune: „Îmi doresc să fie sănătoși, să învețe și să ajungă cine vor ei. Mergem la biserică și aprindem o lumânare pentru tatăl lor care a murit și pentru mama lor, să o ajute Dumnezeu să fie sănătoasă și să poată să vină să îi ia. Cred că speranța că s-ar putea reuni cândva le va da ambiția să reușească”.
Mai mulți asistenți maternali
Un asistent maternal primește 1.200-1.500 de lei salariu, în funcție de vechime. Se mai adaugă indemnizația de plasament (600 de lei sau, pentru copiii cu dizabilități, 900 de lei). Iar unele direcții mai acordă bani și pentru hainele copilului, serbarea zilei de naștere, cotă-parte din utilități, anumite tratamente medicale (stomatologie, oftalmologie).
Din 2019, nici un copil sub șapte ani nu mai poate fi instituționalizat în centre de plasament. Până în 2023, va mai fi nevoie de încă 4.000 de asistenți maternali pe lângă cei 11.000 existenți. Salariile lor vor fi plătite din bani europeni. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, în parteneriat cu Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din țară, a accesat fonduri europene de peste o jumătate de miliard de euro în acest scop. Este o veste bună pentru Dragoș-Vasile Pelmuș, Director General la DGASPC Sector 4 București. Fondurile UE vor asigura salariile asistenților maternali, ceea ce va elibera fonduri pentru alte nevoi. „Lucrăm la un proiect de hotărâre locală care să ofere și alte facilități, cum ar fi vouchere pentru activități extrașcolare: accesul la un bazin de înot sau la alt sport”, explică Pelmuș. „Nu-i răsfăț, dar nevoile sunt multe. Nu le-aș putea refuza anumite lucruri, cum ar fi practicarea unui sport”, confirmă Sara.
Cheia: iubirea în familie
În concluzie, pentru nevoile materiale se găsesc bani sau diverse forme de sprijin. Dar nevoia primordială este de iubire. Adică de oameni care să o ofere. „Am trecut de faza în care trebuia să le dăm să mănânce și să-i îmbrăcăm pe acești copii. Acum ne străduim să le oferim ce au nevoie și din punct de vedere emoțional, psihologic, ca să ajungă la sentimente de securitate, apreciere, stimă de sine”, spune Gabriela Cîntărețu de la DGASPC Sector 4 București. „De aceea, e foarte important să aibă alături în permanență aceeași persoană și să creeze cu ea un atașament durabil. Familia este cea mai bună soluție.”
Copiii României au nevoie de o investiție de iubire. Vom avea curajul să spunem „da” când un suflet se va uita la noi și ne va ruga fără cuvinte „Ia-mă acasă!”? „Asistența maternală îți asigură un salariu, însă nu ai cum să o faci doar pentru câștig. Acest copil devine al tău. Este o împlinire sufletească pentru care eu, una, Îi mulțumesc lui Dumnezeu”, spune Sara. Ea și soțul ei au investit deja o doză triplă de iubire în acești copii.
În luna noiembrie 2018, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, depus de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției (ANPDCA) - „Reducerea numărului de copii și tineri plasați în instituții, prin consolidarea rețelei de asistenți maternali”. Proiectul se va derula pe o perioadă de 5 ani și are un buget de 568,9 milioane de euro. Prin intermediul acestuia, până la sfârșitul anului 2023, actuala rețea de asistență maternală va fi extinsă cu aproximativ 4.000 de persoane și 15.000 de asistenți maternali din sistem vor beneficia de formare profesională continuă, potrivit comunicatului Ministerului Muncii și Justiției Sociale de la acea dată și postat pe site-ul instituției. Ieri a avut loc ceremonia de semnare a protocolului de colaborare în vederea implementării eficiente a proiectului „TEAM-UP”, după cum au anunțat reprezentanții Guvernului.