Românii din Viena, sub ocrotirea Sfântului Apostol Andrei

Vreme de secole, până în anul de grație 1918, românii ardeleni au peregrinat către Viena pentru a-și cere drepturile în fața împăratului sau a consiliului imperial. Domnitori, nobili, clerici, scriitori sau simpli țărani cu jalba în proțap luau calea capitalei Imperiului pentru a susține cauza națională și ortodoxă în Transilvania. Încă din 1906, românii din diaspora vieneză au amenajat o capelă și au dorit să-și ridice propriul locaș de cult. Acest vis avea să fie împlinit un secol mai târziu, în vremea slujirii părintelui paroh Nicolae Dura, care de 25 de ani cheamă la rugăciune românii ortodocși din Viena.

Pentru români, Viena re­prezintă amintirea so­lidarității creștine a os­tașilor lui Șerban Can­tacuzino în timpul asediului de la 1683, când domnitorul muntean a ridicat o Sfântă Cruce din lemn de stejar în fața cortului domnesc de pe câmpul de luptă; capela is­torică de pe Löwelstraße – numi­tă de cardinalul Franz König „cape­la sixtină a românilor vienezi” – în care s-au rugat toți Patriarhii României, mitropoliți, membri ai Casei Regale, figuri notabile ale statului român, oameni de cultură emblematici; prezența poetului Mihai Eminescu între 1869 și 1872, despre care stă mărturie un bust ridicat pe esplanada bisericii noi, zidită pe Simmeringer Haupt­straße. Pentru acest din urmă locaș în care se adună românii risipiți departe de țară, părintele Nicolae Dura se numără în rândul ctitorilor. Din 1993 a lăsat Sibiul pentru a sluji Domnului în calitate de păstor de suflete al românilor din capitala Austriei. „Îmi amintesc că în 1993, când am venit la biserica din Viena, preluând slujirea de paroh în capela modestă din inima Capitalei, închiriată în urmă cu 112 ani, erau 10 până la 15 persoane la slujbă. Fusesem lector la Facultatea de Teologie din Sibiu, unde slujeam la Catedrala Mitropolitană în care duminica și la marile sărbători erau sute, poate chiar peste o mie de oameni. Încetișor au început să vină mai mulți; la început 30, apoi 40, 50 și capela a devenit neîncăpătoare. Căutând prin arhive, am descoperit că era o preocupare imediat după închirierea capelei, în 1906, ca românii să-și ridice o biserică la Viena. Nu s-a reușit și am reînceput această inițiativă”, își amintește părintele paroh. Exodul românilor după evenimentele din 1989 a dus la creșterea diasporei vieneze. Iar locul de întâlnire cu Dumnezeu, cu semenii și cu sine a rămas biserica românească. „Am făcut pași foarte mici, chiriile pentru capelă au devenit din ce în ce mai mari, dar cu timpul am putut ajunge la nivelul de a ne putea plăti datoriile și a pune mereu câte ceva deoparte pentru această inițiativă. În 2001 a fost cumpărat un teren de 307 mp pentru zidirea bisericii, destul de mic, dar cu o poziție foarte bună, aproape de o stație de metrou și de una de tren rapid, un loc în care se poate ajunge foarte ușor atât din Viena, cât și din împrejurimi. Un element important a fost faptul că în fața bisericii este o piațetă pe care la sărbătorile mari, atunci când este nevoie să slujim afară – în special în noaptea de Înviere –, o putem folosi ca spațiu pentru credincioși. Am valorificat la maximum cei 307 mp, la demisolul bisericii am amenajat și o sală parohială. Cu timpul, ne-am dat seama că biserica a devenit neîncăpătoare și am decis ca un preot să săvârșească duminica o Sfântă Liturghie matinală, la ora 8, în sala parohială, iar celălalt să slujească Sfânta Liturghie la ora obișnuită, în biserica propriu-zisă. Liturghia matinală, în special pentru pă­rinții cu copii mici care vin să primească Sfânta Împărtășanie, este săvârșită fără cor și durează puțin peste o oră”, ne explică părintele Dura.

Încununarea eforturilor de zidire și înfrumusețare a avut loc la 14 iunie 2009, când Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit slujba de sfințire a noii biserici româneşti din Viena, cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Apostol Andrei”.

Demersuri pentru învățământ religios ortodox în școală

În urmă cu 4 ani, comunitatea a achiziționat un al treilea locaș de cult, de la Biserica Romano-Catolică, pentru a răspunde nevoilor din ce în ce mai mari. „Dacă în 1993 aveam 30 de botezuri pe an, anul trecut în biserica noastră, în a doua biserică pe care am cumpărat-o de la catolici și în capela istorică am săvârșit 298 de botezuri. Aceasta pentru că în ultimii ani au emigrat tot mai mulți români, unii care s-au integrat și s-au așezat, alții cu probleme, dar încercăm să acoperim din punct de vedere pastoral nevoile tuturor, pentru că foarte mulți sunt debu­solați. Am întâlnit la spovedanie oameni încărunțiți care veneau pentru prima dată să-și mărturisească păcatele sau nu o mai făcuseră de zeci de ani, din copilărie. Capitolul dialogului duhovnicesc are o importanță covâr­șitoare în pastorația din diasporă”, mărtu­risește părintele paroh.

La scurt timp după ce a ajuns în Austria, părintele Nicolae Dura a început demersurile pentru studierea religiei ortodoxe în învă­țământul de stat: „Am trimis la toate școlile din Viena – erau 620 atunci – o scrisoare în care mă prezentam ca preot ortodox român al unei Biserici recunoscute în Austria încă din 1967 și comunitatea noastră dorește ore de învățământ ortodox în școlile de stat. În toate aceste școli s-au anunțat, cu tot cu cei 2 copii ai noștri, 31 de elevi români dornici să studieze religia ortodoxă în școală. Pentru acești 31 de copii alergam dintr-o parte în alta a orașului, ei au acum peste 30 de ani și au devenit la rândul lor părinți și enoriași ai bisericilor noastre din Viena. Până în 2005, doar românii și sârbii au făcut ore de religie în școală. Apoi legislația s-a schimbat și s-a impus să se facă învățământ ortodox unitar pentru toate naționalitățile”.

Biblia, în 25 de ani de cateheze duminicale

Tot în 1993, la începutul slujirii în Viena, preotul a început dialogul biblic cu credincioșii. După 25 de ani de cateheze duminicale neîntrerupte, comunitatea ortodoxă din capitala Austriei a ajuns la ultimele capitole ale Apocalipsei: „În primele trei duminici am prezentat generalități despre Sfânta Scriptură, iar apoi, în fiecare duminică, după Sfânta Liturghie, am citit câte unul-două capitole din Biblie. După 25 de ani, în prezent ne aflăm la finalul Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul! Mă impresionează că rămân oameni, ne pun întrebări și profită de posibilitatea de a dialoga între ei și cu preoții”.

În jurul părintelui Nicolae Dura și a preotului coslujitor Emanuel Nuțu a crescut o comunitate ortodoxă românească în care se păstrează conștiința națională și unitatea de credință. Pelerinajele efectuate în locurile sfinte ale creștinismului întăresc comuniunea și îi ajută pe români să consolideze relațiile de frățietate. Recent, credincioșii bisericii româ­nești din Viena au participat, împreună cu părintele Emanuel Nuțu, la un pelerinaj în Rusia, pe urmele spiritualității, istoriei și culturii slave.

Un instrument foarte folositor în pastorația din diasporă este venirea în întâmpinarea credin­cioșilor care nu pot ajunge în biserică atât de des pe cât și-ar dori, printr-o foaie parohială și pre­zența pe rețelele de socializare. „Un alt mijloc pe care l-am găsit necesar dintru început a fost întâmpinarea oamenilor care nu pot ajunge întotdeauna la biserică. Venind de la Sibiu, unde cunoșteam foarte bine importanța «Telegrafului Român» pentru credincioși, am inițiat o foaie bisericească parohială cu titlul «Chemări la Hristos». Acest buletin parohial este recunoscut oficial ca ziar și îl trimitem de 4 ori pe an prin poștă celor care doresc să se aboneze. Trecând anii și evoluând la o altă dimensiune a comunicării, prin internet și pagini de socializare, am apelat și la astfel de instrumente. Pe acestea din urmă ne motivează în special tinerii să nu le abandonăm, întrucât sunt mijloacele pe care le folosesc cel mai des și de unde își extrag cele mai multe informații”, a mai spus părintele paroh. Pentru toate aceste realizări, preotul este recunoscător tuturor românilor din țară și de peste hotare care au contribuit la zidirea comuni­tății: „Biserica noastră din Viena, ca de altfel orice biserică zidită, este rodul jertfei și dărniciei. Lista ctitorilor și binefăcătorilor cuprinde sute și sute de familii de români ortodocși sau de prieteni ai Bisericii noastre. Aceștia au oferit darul lor cu dragoste și jertfelnicie”.