Cum ajunge un om, un om obişnuit, să vadă toate ţările lumii? Teoretic, ar trebui să existe în primul rând o foarte puternică determinare, provocată la rândul ei de un anume scop, cum ar fi dorinţa de celebritate. Nu este însă cazul lui Ciprian Enea, primul român care a reușit această formidabilă performanță. Mai întâi că nu a pornit la drum cu o asemenea ambiție. Iar ceea ce și-a dorit a fost să stea de vorbă cu cât mai mulți oameni şi să vadă cât mai mult din această lume formidabilă.
Ciprian Enea a povestit pentru „Ziarul Lumina”, pas cu pas, cum s-au întâmplat lucrurile. Nimic nu anticipa așa ceva. A absolvit Filozofia și Jurnalismul. A devenit jurnalist. Ca mai toți jurnaliștii români, a lucrat în mai multe redacții și în diferite domenii, de la reportaje în presa scrisă la anchete cu camera ascunsă. „Îmi plăcea să cunosc oameni, îmi plăcea să interacționez cu oameni. Prin natura meseriei trăiam într-o lume cu scriitori, artiști, muzicieni. Descopeream lucruri interesante, inclusiv faptul că oamenii erau ancorați într-un orizont de așteptare creat de educația primită în timpul comunismului. În anii ’90 entuziasmul era maxim, tentațiile mari, dar banii puțini. Erau toți în paradigma romanticului genial, dar sărac. Eu mă bucuram foarte tare de prezența lor, dar am început să mă întreb cum ar fi dacă ne-am purta discuțiile în alt loc și în alte condiții, de pildă pe Champs Élysées...”
Nemulțumit de acea situație, dar și de statutul de angajat dependent de diverși șefi - „pe unii îi agream, alții erau insuportabili!” -, a început să colaboreze în diferite locuri, dar și-a dat seama că dacă va continua așa nu va fi împlinit. „Cel mai mult mă stresa că trebuie să fiu permanent în «plasa» cuiva, să fiu captiv. Așa că mi-am făcut o listă a celor 10 mari dorințe! Și m-am hotărât: ia să fac eu un milion de euro! Bineînțeles că toți cei din jur au început să râdă. Am găsit câțiva care m-au luat în serios, dar n-am reușit să ne punem de acord cum s-o facem. Ne-am și certat. Odată am stat șase ore la o masă, patru prieteni, și la sfârșit doi făceam o firmă, ceilalți doi alta, și firmele urmau să fie concurente!” (râde).
A încercat în toate felurile, a ajuns și să plătească salariul unui electrician de care nu era clar dacă are nevoie! „Momentul de cotitură a fost când am luat o decizie mai puțin inteligentă, dar în final am avut noroc. Pentru că așa sunt eu, când sunt într-un blocaj fac o mișcare. S-ar putea să mă mișc într-o direcție greșită, dar nu pot să stau pe loc. E ca-n junglă, cel mai rău e să stai pe loc. Pe scurt, am decis să renunț la job, ca să mă pot desfășura. Nu poți să fii și angajat, cu program, și antreprenor!”
Pe cont propriu
A plecat așadar de la revista unde lucra și a devenit freelancer, în ideea de a acumula capital, apoi a făcut o firmă de publicitate și „la o masă, am avut norocul să-ntâlnesc un tip care era proaspătul iubit al unei tipe care era prietenă cu niște prieteni mai vechi de-ai mei”. Noua cunoștință avea o firmă de turism și i-a propus să vină acolo, să se ocupe de promovare.
Între timp, Ciprian Enea publicase un prim volum de versuri și pentru al doilea, „Ultimul stilist”, i-a cerut sponsorizare patronului firmei de turism, ceea ce omul a acceptat. Or, când a văzut cum și-a organizat poetul lansarea, ca un adevărat spectacol, dar și promovarea, grație relațiilor din presă, i-a oferit segmentul de marketing și comunicare. „Am ajuns director de marketing - eu, care în presă nu fusesem nici măcar șef de secție!”, râde cel care avea să vadă toată lumea.
Pe scurt, s-a afirmat sclipitor în noul domeniu. Dar, cum ce-i frumos tinde să nu dureze, peste un timp relațiile au devenit tensionate și a decis să se desprindă. Mai întâi în vechea lui firmă de publicitate, apoi, în 2011, într-o agenție proprie de turism, unde l-au urmat mare parte din clienți. A avut și ceva investiții imobiliare „în devălmășie” (râde din nou) cu câțiva prieteni.
După șocul crizei din 2007-2009, a venit căderea întregului turism provocată de pandemie. Au fost nevoiți să renunțe la o pensiune din Moeciu și au mutat acasă sediul social al agenției, care practic nu se mai ocupă decât de pensiunea pe care o mai au în Deltă.
Ieşirea din zona de confort
Între timp, însă, Ciprian Enea decolase, la propriu și la figurat. Ține să spună că prima lui ieșire din țară a fost în 1984, cu mama lui, la Budapesta, care l-a lăsat cu gura căscată. Și nu doar prin arhitectură. „Intrând în oricare supermarket, eram șocat de ce se găsea pe rafturi! Imaginează-ți un copil dintr-un oraș românesc de provincie (Onești - n.r.), care era extrem de fericit când găsea un tub de Mentosan, că nu se găseau tot timpul, văzând acum absolut orice model de gumă de mestecat și de bomboane! Și ciocolată! Ciocolată vedeam acasă de două-trei ori pe an!”
După 1990, a început cu călătorii „de afaceri”, cu marfă, în Ucraina, Ungaria, Turcia, ca mulți alți români. Prima vacanță și-a permis-o în 1997. A locuit cu soția lui într-un han „absolut fabulos, cu grădină și o mică livadă cu portocali” din orașul Antalia, cu
7 euro pe noapte camera!! A fost momentul care i-a deschis gustul pentru turism.
Dorința de a face reportaje din cât mai multe locuri a fost una jurnalistică și la început a bătut România în toate direcțiile. Nu s-a gândit decât foarte târziu, când se acumulaseră deja enorm de multe drumuri, că ar putea vedea toate țările lumii, până atunci nu aspirase decât să vadă cât mai multe. Ca să reușească asta, a făcut toate eforturile posibile. Bugetele erau reduse, dar găsea, de pildă, o firmă de autocare și le oferea publicitate contra transport, la fel cu cazarea, încât s-a descurcat cu bani puțini.
Un moment-cheie a fost cel în care au ieșit din zona vacanțelor obișnuite și relativ apropiate (Turcia, Grecia, Spania etc.), ajungând în Republica Dominicană! Nu prea ajungeau români acolo, așa că, întorși acasă, „ne-au dat la televizor, ne-au întrebat cum e acolo”, drept care s-au ambiționat și în anul următor au fost într-o croazieră în Marea Caraibelor. Evident, au fost din nou invitați la televiziunile din țară!
A urmat... restul lumii. Numai în zona Australia-Noua Zeelandă-Pacific Ciprian Enea a zburat de șase-șapte ori, zboruri cu escală și cea mai lungă etapă de 23 ore...
Cea mai bună protecție: atitudinea
Inevitabil, mergând peste tot, a ajuns și în zone de conflict. „Când conștientizam că sunt în pericol, încercam să-mi induc ideea că nu sunt! Trebuie să fii calm și să gândești cu sânge rece. Cel mai bun instrument prin care te poți proteja este atitudinea. Am plecat de la ideea că nu mă așteaptă nimeni cu Kalașnikovul pe mine, din România! Chiar dacă se-ntâmplă undeva lucruri groaznice, în general oamenii sunt normali și trebuie să știi cum să-i abordezi. E foarte important să fii relaxat, să negociezi prețul unui taxi - pentru că ei așa se așteaptă, să fii un pic agresiv, apoi ironic, apoi supărat că nu te-a așteptat partenerul... Ei ziceau un preț, eu le ofeream maximum 30%, ei erau șocați, eu mă lăsam greu...”
Una dintre situațiile dificile le-a trăit în Transnistria, unde mersese ca jurnalist. De dus l-a dus o călăuză, dar la întoarcere a fost nevoit să ia un microbuz, care a fost oprit de soldații ruși și a început o lungă ceartă cu șoferul, ei arătând cu degetul spre român! Noroc că șoferul, la plecare, aflând că nu știe rusa, îl plasase în spatele mașinii, evitând astfel un contact direct cu militarii...
Tot un astfel de om l-a salvat în Burkina Faso. Cu câteva luni înainte avusese loc un atentat la cafeneaua de vizavi de hotelul în care stătea... Printre alte fotografii, și-a făcut și un selfie și în secunda doi s-a trezit înconjurat de 30-40 de localnici amenințători, care susțineau că-i filmează! „Am avut noroc de șoferul taxiului cu care eram, s-a certat cu ei, s-au împins, s-au îmbrâncit și în final m-a scos viu de acolo.”
O situație similară a trăit într-o moschee din Africa de Vest, dar și în Venezuela: în timp ce filma, s-a trezit cu o bandă de adolescenți și tineri al căror lider s-a îndreptat amenințător spre el. „Puteam s-o iau la fugă, dar sigur mă prindeau. Puteam să încerc să fiu prietenos cu ei, dar știam că nu ține, ăsta e pentru ei semnalul că ești victimă sigură. Așa că am ales a treia variantă: am făcut și eu un pas spre el, i-am făcut un semn de ok, totul e-n regulă, și am continuat să filmez, trecând cu obiectivul peste el și îndreptându-l în altă parte. Tipul s-a blocat și, până să ia o decizie, am reușit să fac 7-8 metri și am salutat de la distanță alt grup, de parcă eram prieteni vechi! Scăpasem!”
Pe lângă asemenea surprize neplăcute, a avut oare și unele plăcute, adică locuri sau oameni mult peste așteptările lui? Ciprian Enea este categoric: „O, da! Sigur că da! Practic peste tot! În toate țările sunt oameni deosebiți. Nicăieri nu m-am simțit nedorit. Chiar dacă sunt diferiți, oamenii dovedesc empatie și ospitalitate. M-am simțit foarte bine inclusiv în Afganistan, în Ciad, în Republica Centrafricană sau în Sudan. Oamenii sunt dornici să-ți arate cultura lor, obiceiurile lor, preparatele lor culinare. În Iran - țară care nu are o imagine prea bună... - există obiceiul ca localnicii să te invite să stai la ei acasă. Șoferul de taxi care te ia de la aeroport îți propune să dormi la el! Eu am preferat hotelul, dar cunosc europeni care au locuit în casele unor necunoscuți și s-au simțit minunat, a fost o experiență fabuloasă! Oamenii de peste tot își doresc să trăiască normal, să-și crească copiii, să se bucure de confort, dar și să le fie recunoscute și apreciate tradițiile. Dacă faci asta, cei mai mulți dintre ei se bucură de oaspeți. «Ciocnirea civilizațiilor» apare în momentul în care cineva coagulează diferențele în alt mod decât doresc oamenii de rând, împachetându-le și exploatându-le”.
„Am văzut preventiv vreo 220 de țări și teritorii!“
Ciprian Enea a făcut și o mărturisire simpatică pentru „Ziarul Lumina”: el nu a vizitat doar cele 193 de state independente recunoscute la ONU, ci și alte două, acceptate doar de unele dintre țările ONU: Kosovo, Taiwan, plus Palestina și Vaticanul, acceptate cu statut de observator. „Preventiv”, spune el râzând, „am văzut vreo 220 de țări și teritorii, să fiu sigur, că nu știu care vor fi recunoscute mâine-poimâine!”
Nu e, de altfel, singura lui premieră națională. În același timp a făcut turul celor 7 noi minuni ale lumii, alese prin cel mai mare vot online, circa 20 de milioane de oameni, și a vizitat cele 7 cele mai mari insule. Întâi Groenlanda și Baffin, dincolo de Cercul Polar de Nord, a doua accesibilă doar printr-o călătorie pe un spărgător de gheață! „A fost o aventură, am mâncat carne crudă de focă...”, spune în treacăt, adăugând că numai achiziția echipamentului necesar (cel mai ieftin!) l-a costat în jur de 1.500 de dolari.
Celelalte 5 insule mari: Honshu, Borneo (împărțită între 3 state, dintre care Brunei oferă indemnizație de cetățenie, adică o sumă pe care o primești fără să faci nimic), Noua Guinee, Madagascar, Sumatra. „O lume întreagă”, cum ar fi spus Radu Tudoran.
În final, l-am întrebat cum a suportat familia acest tur al lumii, căci în destule locuri a fost cu soția și cei trei copiii, dar în multe state a mers singur. „N-aș fi reușit fără implicarea și sprijinul Carlei! În primul rând e vorba de cheltuială. Apoi, de gestionarea tuturor problemelor financiare, inclusiv cele ale firmei, mai ales în condițiile în care erau și trei copii de întreținut, de dus la școală... Plus stresul! Am fost de pildă în Libia în vremea în care rebelii bombardau Tripoli, în Afganistan am ajuns la două luni după atentatul de la ambasadă, în Ciad am ajuns în iunie și în mai se devastaseră toate benzinăriile...”
Ciprian Enea e și scriitor, și încă unul de succes, deci pe când cartea cu povești din toată lumea? „Am trei cărți în lucru... Bine, o parte dintre călătorii sunt în «Jurnalul unui călător boem», altele în «Profesorul de fericire», deci nu e vorba doar de o carte. Și mi-am propus să scriu una doar despre călătoriile care au în centru ideea de divinitate.”
