„Românul din diasporă se simte în biserică în plenitudinea casei părintești”

Parohia românească ­„Învierea Domnului” este cea mai veche din Viena, în jurul ei coagulându-se, ­încă din secolul al XIX-lea, românii poposiți aici. De 28 de ani, părintele ­profesor dr. Nicolae Dura slujește cu devotament și respon­sa­bilitate această comu­nitate formată atât din români din țară, cât și din Banatul Sârbesc, ­Basarabia și Ucraina. Din 2009, credincioșii se bucură de o biserică ­nouă, construită cu ajutorul enoriașilor. Prin participarea la slujbe și păstrarea tradițiilor străvechi, ­românii își ostoiesc, aici, dorurile și nevoile sufletului, trăind o fărâmă din­ ­atmosfera de acasă. 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2021 drept „Anul omagial al pastorației românilor din afara granițelor României” și „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul”. Românii care trăiesc departe de țară știu cât de grea este viața spirituală în condițiile socio-economice din diasporă, pentru că nu sunt parohii suficiente și, mai ales, biserici proprii în care să se roage. Mulți credin­cioși sunt nevoiți să parcurgă distanțe mari până la cea mai apropiată parohie. Preoții sunt, de asemenea, nevoiți să lucreze pentru a-și întreține familia. Cu toate acestea, ca slujitori ai lui Hristos, ei fac tot ce le stă în putință pentru a răspunde nevoilor fiecărei persoane care apelează la ei și se bucură de toți cei care le cer rugăciunea, sfatul și ajutorul. Pentru a fi cât mai des în legătură cu credincioșii, mai cu seamă în condițiile actuale de pandemie, preoții se folosesc cu înțelepciune și de instrumentele tehnicii moderne: telefonul mobil și internetul. Pastorația în diasporă are specificul ei, preoții încearcă să țină legătura personală cu credincioșii și, pe cât le stă în putință, merg acolo unde sunt credincioșii, nu îi așteaptă să vină la biserică.

Pentru a afla mai multe infor­mații despre viața parohiilor ro­mâ­nești din diasporă am vorbit cu pr. prof. dr. Nicolae Dura de la Parohia „Învierea Domnului” din Viena. Cu o experiență de 40 de ani de slujire la Sfântul Altar, dintre care 28 de ani la biserica vieneză, părintele ne-a măr­turisit: „Pentru toți preoții slujirea în diasporă este o mare provocare, la fel au fost și pentru ­mine acești 28 de ani de slujire a comunității ortodoxe românești din Viena. Dacă în 1993, veneau 10-15 oameni la Sfânta Liturghie, în prezent biserica a devenit neîncăpătoare pentru toți cei care doresc să se bucure de frumoasele noastre slujbe. Și ca să vă dau un exemplu, în 1993 am botezat 36 de persoane, iar anul trecut am avut 303 botezuri la toate cele patru biserici ortodoxe românești din Viena. Se poate observa cu ușurință că a noastră comunitate este foarte tânără”. 

De la Crucea lui Șerban Cantacuzino (1683) la prezentul comunității ortodoxe românești din Viena

În Viena există și astăzi un loc însemnat cu o cruce așezată de domnitorul Șerban Cantacuzino, în 1683, pe locul unde preoții ­oastei române săvârșeau zilnic Sfânta Liturghie pentru izbânda creștinilor. În 1882, Loco­tenența Austriei de Jos a respins cererea pentru recu­noașterea unei Colonii române la Viena. Dar 10 ani mai târziu, în 1892, un român bănățean cu inimă mare, Alexandru Lupu, fost general în armata imperială, care trăia ca pensionar la Viena, a întreprins pași im­portanți pentru organizarea unei „Colonii Române”, atunci documentele men­ționând „o mare masă de suflare românească”. Do­leanțele acestui grup de a înființa o comunitate bisericească au ajuns și la primarul Vienei de atunci, care avea sentimente favorabile față de români. Astfel că, în 1902, se înființează „Clubul Român de la Viena”, ca formă legală a acțiu­nilor de solidarizare a românilor vienezi. În 1906, românii au închiriat o locuință, în Palatul Dietrichstein în centrul Vienei, Löwelstrasse 8, unde s-a amenajat o capelă, care se folo­sește pentru slujbe până în prezent. Capela a fost înfru­musețată, în 1968, cu un iconostas și pictură murală, executate de Eugen Profeta. De-a lungul a peste un secol de exis­tență, în această „capelă sixtină a românilor vienezi” au slujit mulți preoți și ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, care au poposit pentru un timp la Viena. De la 1 martie 1993, parohul acestei comunități românești este părintele Nicolae Dura, cel care a luat și inițiativa construirii unei biserici pentru comunitatea ­românească din Viena. 

Biserica „Învierea Domnului și Sfântul Apostol Andrei”, sfințită în 2009

Locul actualei biserici a fost căutat cu insistență și perse­verență de pr. Nicolae Dura și consilierii săi. În diasporă este foarte greu să obții un teren, pe care să construiești o biserică proprie pentru a deservi comunitatea ortodoxă românească. În cele mai multe situații, bisericile, care deservesc comunitățile ro­mâ­­nești din diasporă, se află în spații închiriate în biserici catolice sau protestante. Despre acest demers deloc ușor, părintele paroh ne-a mărturisit: „După căutări stăruitoare și analizarea a 14 variante posibile (între 1904 și 2001) pentru o biserică ortodoxă română la Viena, cu ajutorul lui Dumnezeu și sprijinul substanțial al bunilor noștri enoriași, s-a cumpărat terenul din partea răsăriteană a Vienei Simmeringer Hauptstr. 161/Kobelgasse 18. Erau doar 307 m², deschiderea la stradă era mică, doar 9,5 m. Avantajul acestui teren este faptul că este bine situat pe strada principală. În fața locului este o piață, avem acces și la strada din spatele terenului și la doar câțiva metri se află stații de tramvaie, autobuze, tren rapid și metrou. Cu cei care mă duceam să văd terenul, am avut, atunci, încrederea că acest loc ne aștepta pe noi”.

În primăvara anului 2001, acest spațiu a fost trecut în proprietatea „Comunității Ortodoxe Române Învierea Domnului din Viena”. Locul aflat între două case, mai puțin comod pentru a zidi o biserică, a dat mult de analizat. S-a dorit un monument care să îmbine tra­diția bizantină și românească a lăcașurilor de cult cu arhitectura modernă.

În prezent, după 12 ani de la sfințirea noii biserici, părintele profesor Nicolae Dura privește în urmă și își exprimă mulțumirea: „Deși biserica nu e foarte mare, e un sentiment deosebit să știm că biserica e a noastră și nu deranjăm pe nimeni. Suntem recunoscători și rugători către Dumnezeu pentru toți cei care au jertfit și au ajutat prin rugăciuni, eforturi financiare și muncă directă la conturarea acestei corăbii duhov­nicești, unde tot românul ortodox trăitor pe aceste meleaguri va găsi paradisul puri­tății copilăriei și al băr­băției duhovnicești, dar și un colț din împărăția lui Dumnezeu”.

Comunitatea ortodoxă românească din cadrul Parohiei „Învierea Domnului” este una variată. La această biserică vin români din Valea Timocului - Banatul Sârbesc, dar și din zona Cernăuțiului - Ucraina, precum și din Basarabia, dacă ar fi ­să-i numim pe românii din afara granițelor țării. Sigur că la aceștia se adaugă românii din toate zonele țării. Despre responsabilitatea pe care o are față de toți acești credincioși, părintele Nicolae Dura ne-a declarat: „Încercăm ca prin coordonata slujbelor și prin păstrarea tra­dițiilor, să se creeze din biserică un acel atât de necesar - acasă. Românul din diasporă se simte în biserică în plenitudinea casei părintești, în deplină siguranță. Venind la biserică, el descoperă acel acasă prin care se reechilibrează în duhul pă­rinților, al bunilor și străbunilor noștri. În biserică, românul din diasporă se regăsește în ceea ce este el ca identitate”.

Revista „Chemări la Hristos” are un conținut bogat și variat

Pe lângă cuvintele vestite în biserică, creștinismul contemporan folosește mult și calea cuvântului scris, comunicat prin intermediul ziarelor, revistelor și al internetului. Astfel și Parohia „Învierea Domnului” din Viena se folosește de aceste instrumente și difuzează, începând din martie 1993, o „foaie de comunicare și co­mu­niune”, adică revista intitulată „Chemări la Hristos”. Revista este tipărită în aproximativ 1.400 de exemplare și intră în casele românilor ortodocși și ale prietenilor acestora, de patru ori pe an. Aici sunt publicate articole în limba română, dar și unele în limba germană pentru cititorii austrieci. Despre această revistă, publicată timp de 28 de ani fără întrerupere, părintele Nicolae Dura ne-a spus: „Materialele publicate le-am structurat pe diferite teme: din învățătura Bisericii noastre, Sfintele Taine, sfinții noștri, faptele și cuvintele lor, file din istoria noastră, recenzii, efigii dragi, reportaje, aniversări, informații despre pelerinaje și cultură. Pe scurt, aș spune că exprimăm în revista noastră unitate în diversitate și teme din actualitate. Am publicat fragmente din învăță­turile Sfinților și Părinților Ortodoxiei, din pastoralele primite de la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu diferite prilejuri, dar și pastoralele ierarhului nostru - IPS Mitropolit Serafim. De asemenea, am preluat texte fundamentale din opera marilor noștri teologi și părinți, dar și din marii poeți români. I-am invitat să scrie și pe tinerii parohiei noastre care au absolvit licee, facultăți sau au obținut titlul de doctor, pentru ca să fie impulsuri și motivări pentru alți tineri. Ani de-a rândul, am publicat, sub ­titlul «Cronica parohială», listele cu persoanele botezate (cu părinți și nași), cununate și cele răposate”.

La apariția numărului 100 al revistei „Chemări la Hristos”, IPS Serafim, Mitropolitul ortodox ­român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a transmis un mesaj de binecuvântare și felicitare: „Părintele Nicolae se stră­duiește «cu timp și fără timp» (II Timotei 4, 2), cu dăruire totală, să-i cheme pe oameni la Hristos prin toate mijloacele. Această ­revistă se bucură de aprecierea cititorilor, pentru că este editată cu har și dăruire de părintele paroh. Conținutul ei este bogat și variat. În ea, cititorul găsește cuvinte de învățătură ortodoxă, pagini de istorie, biografii ale unor tineri angajați în viața Bisericii, informații din lumea creștină… Lectura ei este reconfortantă, ne desprinde pentru un moment de grijile vieții care ne obosesc, uneori, peste măsură și ne întă­rește sentimentul apartenenței la Biserica lui Hristos”.

„Suntem atenți la modul cum hrănim spiritual pe acești oameni atât de debusolați”

Arhitecta Mihaela-Lucia Ionescu, stabilită la Viena de peste 20 de ani, ne-a mărturisit cât de importantă este pentru ea această comunitate ortodoxă românească, precum și revista parohiei: „Acum 20 de ani, când am primit această revistă, a fost pentru mine ca și cum chiar Domnul mi-ar fi bătut la ușă, întrebând: «Mă lași să intru la tine?». Gândul că rândurile revistei sunt practic citite în același timp de mai mulți a fost și este și astăzi un mare sprijin sufletesc. Este ca și cum am fi împreună la o șezătoare. Povețele pastoralelor ierarhilor și preoților, învățăturile marilor duhovnici, precum și versurile minunate ale poeților cu dragoste de Dumnezeu și de neam, în dulcea limbă românească, încep să se împletească cu gândurile noastre, să le scarmene, să le toarcă, pentru a întocmi apoi o țesătură nouă. Noi toți, cei care citim rândurile revistei, suntem firele acestei noi pânze, lucrul manual ca rezultat ale șezătorilor de peste ani”.

În ultimii ani, la praznicul Sfintei Învieri au participat foarte mulți români. Sigur că acest lucru nu mai este posibil și în acest an, când sunt impuse restricții din cauza pandemiei. În ciuda tuturor încercărilor, părintele paroh și întreaga comunitate ortodoxă românească din cadrul Bisericii „Învierea Domnului și Sfântul Apostol Andrei” s-au pregătit pentru Paști așa cum au făcut-o în mod tra­dițional, în fiecare an. Chiar dacă este o perioadă dificilă pentru desfășurarea liberă a activi­tăților Bisericii, românii au participat la slujbele specifice acestei perioade liturgice și la denii. Mulți s-au spovedit și s-au împăr­tășit cu Sfintele Taine, iar în noaptea de Înviere vor participa fizic la slujbă, păstrând regulile igenico-sa­nitare impuse de auto­rități. Alți credincioși vor asista la slujba transmisă on-line pe internet.

La finalul discuției noastre, părintele profesor Nicolae Dura a spus: „Prioritară este dimensiunea pastorală a activității noastre, suntem atenți la modul cum hrănim spiritual pe acești oameni atât de debusolați, într-o lume atât de amestecată și convulsivă. În plus, această vreme de pandemie, de închidere și nesiguranță, este pentru noi toți o provocare cu totul specială, căreia încercăm să-i ­facem față în mod echilibrat”.