Romii și Biserica - o abordare științifică

Patru sute de pagini, 997 de note de subsol, 67 de anexe, 38 de pagini de bibliografie, 431 de surse documentare. Așa arată o adevărată teză de doctorat. Titlul ei: „Particularitățile misiunii Bisericii Ortodoxe Române în comunitățile romilor căldărari”. Autorul este Marius Căldăraru, un tânăr absolvent de Teologie, iar îndrumător i-a fost pr. conf. dr. habil. Radu Petre Mureșan, parohul Bisericii Mavrogheni din Capitală.

Marius Căldăraru s-a născut în 28 ianuarie 1980 în Bucureşti, într-o familie cu șase copii ai căror părinți provin din familii de căldărari (ta­tăl - de unde și numele), respectiv ursari (mama), dar care au ales să se considere români și atât. De altfel, nici n-ar fi putut să se căsătorească dacă tatăl n-ar fi fost născut și crescut în afara unei comunități de căldărari, căci aceștia nu acceptă uniunile intercomunitare. Simpatic e că, deși părinții vorbesc româ­nește, treceau în dialect dacă aveau ceva de ascuns față de copii!

După gimnaziu a luat „o pauză mai lungă, din necesitate”, după care a făcut Liceul „Dimitrie Gusti” la seral. Ține să spună că din cei peste 700 de candidați au promovat examenul de bacalaureat doar 47: „Printre aceia m-am aflat și eu, cu mila lui Dumnezeu”. În 2015 termina Teologia, în 2017 masteratul, iar în curând își va susține doctoratul.

În primul an de facultate, pentru că anterior „profesorii nu m-au zdruncinat, să-mi arate unde gre­șesc”, s-a trezit cu 7 restanțe! „A fost un șoc pentru mine!” S-a mobilizat, le-a luat pe toate și rezultatele au fost așa: a terminat anul I cu 7,04, al doilea cu 7,64, al treilea cu 8,45, al patrulea cu 8,50, iar licența a luat-o cu 10... În anul al doilea de masterat a obținut bursă, ca și la doctorat.

Marius este căsătorit cu o româncă și au trei copii înfiați, frați naturali. Andrei are 7 ani, Maria 1 an și 2 luni, Mihai 9 luni. „Sunt minunați, dar acum ne încearcă...”, zâmbește el, făcând aluzie la inerenta agitație a copiilor.

Învățând limba maternă ca o limbă străină

De lucrarea de doctorat s-a apucat din două motive. Primul: „confuzia identității mele etnice. Eu n-am crescut într-o comunitate romă tradițională. Dintre ai mei sunt singurul care-și asumă etnia”. A trecut prin etape: mai întâi negarea totală a legăturii sale cu romii, apoi acceptarea, dar nedublată de asumare, și în sfârșit asumarea totală. Culmea este că în comu­nitățile tradiționaliste este văzut ca un outsider, auto-asumat, dar nu crescut ca rom. Inclusiv limba a trebuit s-o „recupereze”, căci n-o învățase acasă. A făcut în acest scop chiar și un an la Litere, dar din motive financiare n-a mai putut continua. Mai important - și cu rezultate palpabile - ajutat de părintele Daniel Gangă, și-a petrecut aproximativ un an și jumătate în comunitatea căldărarilor din Sintești, Ilfov.

Lucrurile sunt în schimbare. Copiii au început să meargă la școală, iar limbajul tehnic tinde să netezească diferențele lingvistice dintre cele patru neamuri mari de romi (căldărarii, spoitorii, carpatinii, ursarii) și majoritatea românească. Oricum, există un fond comun destul de extins, poate cu excepția spoitorilor, care au multe cuvinte tur­cești.

A doua motivație a lucrării de doctorat „Particularitățile misiunii Bisericii Ortodoxe Române în co­munitățile romilor căldărari” a fost conștientizarea faptului că mulți romi - ca și destui români, susține Marius Căldăraru - nu cunosc bine Ortodoxia, amestecând-o cu elemente care nu aparțin spiritua­lității răsăritene, precum supersti­țiile sau magia, specifică neamului căldărarilor. „Am simțit imboldul de a scrie pentru că socotesc că evanghelizarea neamului de căldărari este o necesitate. Ei nu și-au asumat Ortodoxia pentru că sunt sedentari de puțină vreme. Foarte puțini dintre ei au făcut din Ortodoxie un mod de viață”.

Tradițional, romii celebrează botezul, asociat noțiunii de baht (noroc, destin), logodna, care valida uniunile la vârste scăzute - fără a exista și o căsătorie propriu-zisă, nici religioasă, nici civilă -, înmormântarea și, în plus, acordă mare importanță solah-ului (jurământului). Căldărarul Ion Frâncu, însă, din Strehaia, sub influența stare­țului Dionisie Ignat din Muntele Athos, și-a asumat Ortodoxia și a influențat la rândul lui 40 de cupluri de căldărari, care s-au cununat.

Evenimentele istorice trebuie analizate în context

Marius n-a pornit de la zero cu tema de doctorat, căci teza sa de licență fusese „Misiunea Ortodoxiei în comunitățile rome”, iar disertația de la masterat era din aceeași zonă tematică - dar oricum a fost mult de lucru, a inclus și consultări pe mail cu profesorul universitar rom Ian Hancock din Statele Unite, un cunoscut militant pentru drepturile romilor. În plus, „părintele Radu m-a ajutat foarte mult. Un om deo­sebit!”

Discuția din redacția Ziarului Lumina a ajuns la începuturile începuturilor. Multe aspecte rămân până azi necunoscute. Unii istorici plasează momentul părăsirii de către romi a subcontinentului indian în secolul 5, alții în 11; nu se știe unde exact în India se aflaseră; nu se cunoaște precis care sunt limbile din care provine cea a romilor. La noi, o primă atestare documentară din Țara Românească datează din 1385, într-un hrisov al domnitorului Dan I, care consemnează faptul că erau în starea de lipsire de libertate, adică robi.

Cum s-a comportat Biserica Ortodoxă Română față de romi? „În teza pe care am scris-o sunt elaborate și argumentate trei idei. Cea principală este că Biserica Ortodoxă Română a avut în vedere binele spiritual și social al etniei, atât în perioada 1385-1856, până la eliberarea lor din situația nefireasă în care se aflau, cât și ulterior - exceptând perioada comunistă, când nu s-a mai putut desfășura misiunea pastorală cu romii, reluată însă după căderea comunismului. Do­rin­ța Bisericii de a-i integra religios pe romi a existat dintotdeauna. Robia trebuie văzută în contextul istoric. Ea a existat în toate statele europene, nu numai în «ograda» Bisericii, iar înlăturarea ei a ținut de schimbarea de mentalitate a europenilor”.

Este atacul la adresa Bisericii, legat de situația de atunci, un demers de sine stătător sau face parte dintr-o campanie? „Cred că face parte dintr-o campanie și din păcate unii dintre romii intelectuali urmează indicațiile «corectitudinii politice», nereușind să înțeleagă că evenimentele istorice trebuie analizate diacronic. Legătura cu campania LGBT este rezultatul faptului că, atunci când faci parte dintr-o minoritate, ai tendința să apelezi la alte minorități, pierzând din vedere faptul că nu ar trebui să ne alăturăm nefirescului. Am arătat în lucrare că Biserica arată spre păcat așteptând ca păcătosul să vină la cunoștința adevărului. Eu nu dau cu pietre în păcătos, dar nici nu pot să-i spun anormalității normalitate”.

Împreună în acelaşi spaţiu

Azi, mulți romi căldărari intră în bisericile ortodoxe, în special pentru botez și înmormântare, dar și pentru împărtășirea de Înviere. „Primul Patriarh al României, Miron Cristea, a gândit o pastorație a romilor ținând cont de ethosul lor și folosind misionari dintre liderii lor. Conform corespondenței din 1934 dintre Arhiepiscopia Bucu­reștilor și Uniunea Generală a Romilor din România, necercetată și nepublicată până acum și la care am avut acces grație unei decizii sinodale - dovadă că Biserica nu este reticentă în a permite cercetătorilor romi serioși să vadă anumite documente din arhiva Patriarhiei - Patriarhul Miron Cristea a fost nașul unora dintre cei o sută de romi botezați în Ortodoxie, la Ploiești, în 14 octombrie 1934, și președinte de onoare al Uniunii Generale a Romilor din România, pe care a ajutat-o cu bani personali”.

Începând cu perioada comunistă și intensificându-se după 1989, o parte a romilor au fost atrași de neoprotestanți, mai exact de penticostali. Fenomenul a început în Franța anului 1952, când pastorul Clément Le Cossec l-a întâlnit pe romul Mandz, care i-a destăinuit că el și grupul lui își doresc botezul, însă au fost refuzați din motive legislative. Le Cossec i-a ajutat și apoi a pus la punct o „evanghelizare” făcută de romi (botezați și școliți de el) pentru romi - un fel de „auto-evanghelizare”. Ulterior, și-a asumat sarcina de a-i penticostaliza pe romii de pretutindeni, fapt pentru care s-a deplasat în America Latină, în multe țări ale Europei și în India.

Cât privește denumirea etniei, Marius Căldăraru ne-a explicat că dacă îi spune cineva unui rom „țigan” având în minte sensul depreciativ, atunci exonimul este de evitat. Există romi care se identifică fără probleme drept țigani, însă mai trebuie spus că acest cuvânt nu există în limba etniei. În fine, dorința lor de a nu li se mai spune „țigani” este documentată din perioada interbelică și fusese pomenită de către Mihail Kogălniceanu într-o lucrare a sa din 1839. În schimb, Marius Căldăraru nu este de acord cu forma „rrom”.

În final, cercetătorul a mai spus: „Mi-aș dori ca romii și românii să înțeleagă că trăim în același spațiu de mai bine de 600 de ani. Eu încerc să fiu om. Sunt român de etnie romă”.

De la cercetare la evanghelizare

L-am întrebat pe părintele Radu Mureșan cum l-a descoperit pe Marius Căldăraru. „În anul IV, la cursul de misiologie, am văzut că e un om foarte serios, preocupat de teologie, căutător de răpunsuri, sincer în demersurile lui. Subiectele pe care și le-a ales la licență și la disertația de masterat au fost legate de conștiința lui de țigan - mi-a spus să nu-l numesc rom, că e foarte mândru că e țigan, vrea să-și cunoască în profunzime obâr­șiile și vrea să fie preot pentru comunitatea lui. Este preocupat de istoria acesteia, de tradiții, de re­lația cu Biserica, de modul în care anumite mișcări religioase au reu­șit să-i monopolizeze. Lucrurile acestea l-au făcut să ajungă în miezul subiectelor și să continue la doctorat cu această temă. Prezentarea a fost una de excepție, e un om care vorbește foarte bine, are un vocabular distins, este un om care a ajuns aici căutând și convertindu-se puțin câte puțin. Pe acest subiect este un pionier și lucrarea nu-i pentru a obține un «carton», o diplomă, ci pentru a aduce un plus în cunoașterea relației comunităților țigănești cu Biserica Ortodoxă Română, din dorința lui de a le re-evangheliza, dacă putem spune așa. El prezintă și aspectele negative ale celor care și-au făcut din romi o «terra missionem», dar o face cu delicatețe, nu îi «înfierează cu mânie proletară»... Bineînțeles că-și va continua cercetarea, dar mi-a mărturisit că vrea să fie preot, să construiască o biserică în comunitate - și cred că va avea succes!”

Amaro Dad, Kaj san anθ-e cerură, te sfincil pes
Tiro anav; Te avel Tiro thagarimos, te kerel pes
Tiro kamimos sar anθ-o cero kadă thaj p-i phuv.
Amaro manro kaj si trebutno amenqe te ʒivisaras
de les amenqe anθ-o kadava dives; Thaj jertisar amenqe amare dośa, sar thaj ame jertisaras kudalenqe kaj kerden amenqe dośa; Thaj te na des amen anθ-o zumav­­imos, tha’ xastr amen kaθar o beng. Kë Tiro si Thagarimos thaj o Zor thaj i Slava akana thaj anθ-o savoro vaxt. A­men!

 („Tatăl nostru”, Matei 6, 9-13,
traducere de Marius Căldăraru în dialectul căldărăresc)

„Particularitățile misiunii Bisericii Ortodoxe Române în comunitățile romilor căldărari”

- fragmente din proiectul de teză de doctorat -

„Este interesant și deloc surprinzător că lupta militanților romi pentru drepturile etniei este solidară cu cea a minorităților sexuale. Informăm că în România există un proiect care are menirea de a ne face conștienți de ceea ce ei numesc discriminare multiplă (adică etnică și din motive de orientare sexuală). Proiectul a fost numit Intersect, iar cei care se află în centrul preocupărilor sunt romii asimilați care aparțin comunității LGBT681. Această realitate ne ajută să înțelegem că și unii dintre romi sunt homosexuali, că această nefirească orientare sexuală, care în mod indiscutabil nu își găsește locul în comunitățile romilor căldărari, fiind grav sancționată, și-a găsit cadrul de ființare în comunitatea LGBT (...). În pofida faptului că folosirea exonimului țigan este considerată o atingere a dreptului la egalitate, impunerea etnonimului este de pus în relație cu direcțiile imprimate de adepții corectitudinii politice și cu adaptabilitatea specifică politicienilor români. Vreau să spun că cei mai mulți dintre militanții romi, care în mod indiscutabil sunt implicați politic și care urmează intereselor personale, fac jocul gândit de neomarxiști, chiar dacă sunt conștienți că strategiile nu au fost concepute pentru a fi viabile. Așadar, cred că cei care trag foloase de pe urmele acestui război rasial sunt neomarxiștii și romii militanți, iar romii aflați la limita subzistenței și lipsiți de educație ratează integrarea socială și rămân masă de manevră politică și ideologică. Minoritatea romă, ca și alte minorități, este folosită în procesul care caută să înlăture moralitatea creștină, prin implementarea unui nefiresc ce îmbracă hainele egalității, dar care țintește instaurarea ateismului și nașterea unui nou antropos, a unui om lipsit de Dumnezeu și, prin extrapolare, lipsit de libertate.”

„Sfântul Antim Ivireanul, vorbind despre grija față de cei bolnavi, aduce în discuție și grija față de țiganii bolnavi, nefăcând nici o distincție între străini, români și țigani. El afirmă: «Cercetarea pentru grija sufletelor să se facă și la țigani, și la țigance, și la copiii lor ce vor avea. Osândă de nu-i vor cerceta la vreme. Sunt și ei botezați în numele Sfintei Troițe și sunt creștini ca și noi».”

„În 13 august 1786, domnitorul Țării Românești, Nicolae Petru Mavrogheni, a dat unele dispoziții privind integrarea religioasă a romilor corturari (...): «Carte gospodu cătră țiganii lăieși domnești, că au trimesu Vodă duhovnici să-i boteze și să-i sfătuiască a merge la biserică, că n-au nici o lege și nici o rânduială până acum. Duhovnicii vor primi leafă de la vistierie ca să-i învețe pravoslavnica credință și fără nici o cheltuială să-i boteze și să-i îngrijească (...). Ispravnicii să dea ajutor duhovnicilor trimiși prin județe».”

„Conform Notei informative a Direcției Generale de Poliție din 7.10.1933, Uniunea Generală a Romilor din România a fost pusă sub protecția Patriarhului, realitate pe care o putem desprinde și din următorul mesaj: «Plângem pierderea Aceluia care a fost Îndrumătorul, Povățuitorul și Președintele de onoare al Asociației noastre [...], a fost întotdeauna alături de noi în operele ce întreprindeam în calitate de misionari ai sfintei Patriarhii».”

„Prin urmare, credem că Ortodoxia a influențat în bine religiozitatea romilor, care nu au refuzat valorile românilor. Biserica a reușit să-i curețe de elementele unui religios politeist și sincretist și i-a plasat într-o zonă a firescului, din punctul nostru de vedere, de unde au putut și pot să înțeleagă mai bine importanța relației cu Dumnezeu, prin Biserică, și necesitatea urmăririi scopului vieții (mântuirea). Contrar părerii acelora care afirmă că renunțarea la anumite părți ale ethosului înseamnă pierderea identității, considerăm că apropierea de Ortodoxie, deși a însemnat și ștergerea unei părți identitare (facem referire la religiozitatea moștenită), a fost și este echivalentul ieșirii din întunericul necunoștinței.”