Pe lângă splendorile peisajului, Banatul Montan oferă vizitatorilor întâlnirea cu construcții arhaice uimitoare, așa cum sunt cele 22 de mori de apă din localitatea Eftimie Murgu, județul Caraș-Șeverin, ridicate pe malurile pârâului Rudăria, un afluent al Nerei. În ultimii ani, turismul în parcul mulinologic unic în Europa a luat amploare. Deși la Rudăria este cea mai mare concentrare de mori de apă la un loc, în tot Banatul Montan există peste 250 de mori de apă, diferite ca funcționare și materiale din care sunt construite.
Circuitul morilor din Rudăria este desfășurat pe 3 km și pot fi vizitate deocamdată opt dintre cele 22 de mori, adică cele din afara satului, în amonte. Veniți din toate colțurile țării, dar și din străinătate, turiștii sunt fascinați de modul arhaic în care se macină porumbul și grâul. La rândul lor, localnicii au învățat să comunice cu vizitatorii, mai ales după 2021, când morile au intrat în circuitul turistic, grație celor 300 de voluntari din Asociația Acasă în Banat, prin proiectul „Hai la Rudăria!”, care s-au implicat în renovarea și îngrijirea morilor, sprijiniți și de autoritățile locale.
Trecut și prezent
Cu toate că primele mori de pe râul Rudăria au fost semnalate în documente abia la 1722, existența din 1241 a satului ne duce cu gândul la posibilitatea ca morile de apă să fi existat și ele mai de mult în această localitate. Cea mai mare înflorire a morăritului de aici a fost între anii 1874 și 1910, când funcționau 51 de mori. În urma unor inundații, în perioada interbelică au pierit o parte din ele. Moara de la Tunel este cea mai îndepărtată de sat, situată la altitudinea cea mai mare, iar Moara din Ţarină este cea mai de jos. Ele au căpătat în timp nume interesante, inspirate de oameni și întâmplări ale locului: Moara de la Tunel, Roșoanea, Viloanea, Trăiloanea, Îndărătnica dintre Râuri, Îndărătnica de la Perete, Bățolea, Pățoanea, Firiz, Prundulea, Popeasca, Hămbăroanea, Vămulea, Măxinoaea, Firizoanea, Lăiața, Micloșoanea, Brușoanea, Vlăgioanea, Băniana, Podul Ilochii, Moara din Țarină.
La Rudăria, morile au fost și sunt deținute în devălmășie, adică există o înțelegere între localnici privind perioada în care fiecare are dreptul de a le folosi.
În trecut, morile erau și locuri de socializare, întâlnire în scop comercial sau de punere la cale a unor evenimente. Numele lor ascund istorii adevărate, dar și legende, unele, vorbind despre oameni obișnuiți sau despre personaje de basm, precum zânele, sunt tipărite și afișate pe traseu. Tot în tradiția locului circulă informația că mai sus de sat, în pădure, pe scoarța unui gorun este inscripționat mesajul: „Eftimie Murgu și Nicolae Bălcescu. Trecători... 1848”, pe care l-ar fi scrijelit cei doi revoluționari când au fost în trecere prin Rudăria și au înnoptat la casa lui Murgu. În sat există și un mic muzeu în care sunt imagini, obiecte și informații referitoare la personalitățile satului: revoluționarul și omul de cultură Eftimie Murgu, istoricul și preotul Ioan Sârbu și generalul de armată Traian Doda.
Cum funcționează
Pentru construirea unor mori, țăranii au săpat piatra muntelui pentru ca apa să vină prin tunel cu o forță mai mare. Cu imaginație și inventivitate, rudărenii au dăltuit canale în piatră pentru a dirija apa, au construit baraje din trunchiuri de copaci şi au creat mici lacuri de acumulare, pentru ca morile să funcționeze bine. Apa învârte astfel o ciutură, adică o roată așezată orizontal, care are 12 cupe radiale şi un ax vertical. Ciutura este pusă în mişcare prin căderea apei. Acţionată de forţa apei, roata este inima morii. În trecut, roţile morilor erau din lemn, dar acum sunt confecționate din metal. Roata este susținută de un lagăr din cremene și, la rândul ei, angrenează axul care transmite mişcarea pietrei de moară de sus. Boabele de grâu sau porumb sunt puse în coş, dirijate de „şocot”, trecute prin „postăviţă” și ajung în gura pietrei de moară, unde sunt măcinate prin frecarea celor două pietre.
Bunătățile locului
La Rudăria se ajunge destul de ușor, de la Oravița, prin Bozovici, trecând în drum și pe la celebra cascadă Bigăr, sau de pe drumul european E 70, prin Iablanița. Drumurile sunt bune, iar peisajul este foarte frumos. Există și câteva locuri de cazare în sat, dar în general, după ce vizitează morile și s-au săturat de făcut fotografii, turiștii se opresc în locul amenajat la marginea satului, unde iau masa pe o terasă mare, în aer liber, și de unde admiră frumusețea naturală a locului. În rulote se prepară tot felul de mâncăruri, dar și delicioșii langoși și alte bunătăți apreciate în sezonul estival: înghețată, porumb fiert și socată.
Chiar dacă viața rudărenilor s-a dat puțin peste cap de când turiștii au dat năvală, ei sunt mereu bucuroși să povestească despre morăritul lor aparte și să le vândă mălai și făină doritorilor. Trăiesc un pic mai bine, mai ales că oferă spre vânzare și alte produse făcute în gospodărie: gemuri, siropuri, țuică, pălincă, miere, mici obiecte țesute din lână, fructe din livadă sau de pădure, dar și magneți și căni pe care sunt imprimate imagini din zonă, în special morile lor. Merită din plin să vizitați acest colț de țară care vorbește atât despre geniul țărănesc, cât și despre civilizația noastră arhaică. După ce veți vedea toate acestea pe viu, veți simți îndreptățită așezarea în centrul satului a inscripției turistice „I love Rudăria” și veți dori să faceți o fotografie acolo.
