„Rugăciunea şi iubirea milostivă”, un proiect educațional de succes

Dacă toată teologia se reduce la iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, atunci demersurile profesorului de religie de a activa în sufletele elevilor sentimente empatice faţă de orice om aflat în suferinţă, dorinţa de a cunoaşte pe Dumnezeul iubirii prin aplecare spre valorile moral-religioase pe care le deţine Biserica, într-un tezaur accesibil, de unde te poţi hrăni, dragostea pentru rugăciune se manifestă ca răspuns la iubirea lui Dumnezeu pentru noi. Ce sunt oare acestea? Sunt nuanţări şi diseminări ale versetului iubirii (Lc 10, 27) pe mai multe registre ale existenţei umane.

Din această perspectivă, ne-am gândit să creăm un proiect educaţional prin care să fie evidenţiată cea mai nobilă virtute creştină: iubirea, şi am adăugat milostivă, pentru că iubirea milostivă poate fi definită ca rugăciune întrupată. Mai mult decât atât, ideea noastră se grefează pe hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care a declarat anul 2022 Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului şi Anul comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Paisie de la Neamţ.

În acest sens, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat înalta binecuvântare pentru a derula în Arhiepiscopia Bucureştilor, la nivelul învăţământului liceal, pentru clasele a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a, proiectul educaţional Rugăciunea şi iubirea milostivă, având ca scop: dezvoltarea sentimentului de ­solidaritate şi de iubire faţă de semenii noştri, prin rugăciune şi faptele iubirii milostive.

Eseurile - viața trăită la intensitate, nu compuneri fără legătură cu realitatea

Pentru noi, profesorii de religie, este un bun prilej să implementăm la nivelul învăţământului ­liceal activităţi practice, în care elevii pot aplica atât fizic, cât şi online cunoştinţele moral-religioase acumulate în anii anteriori.

S-a observat că tinerii adolescenţi, şi nu numai, sunt interesaţi de legarea unor prietenii, de socializare, atât în plan fizic, cât și în spaţiul virtual. Astfel, ne-am gândit să-i îndrumăm să se împrietenească cu copii, elevi aflaţi în suferinţă trupească, suferinţă sufletească sau în alte încercări ale vieţii. Proiectul a avut ca tematică două secţiuni: activitatea practică, experimentală, De la suflet la suflet, partea inedită a acestui proiect, urmat de creaţia literară - eseu: Rugăciunea şi iubirea ­milostivă.

Astfel, profesorii implicaţi în proiect au coordonat, mobilizat şi evaluat activitatea elevilor, respectând punctele din proiect. În primul rând, elevii parti­cipanți au mers timp de 9 luni (septembrie - mai) la un orfelinat din cuprinsul paro­hiei/pro­topo­piatului pe raza căruia se află liceul sau spre un elev, un copil ce se află în situație de abandon școlar, fie cu părinții plecați în străinătate, fie crescuți de bunici sau de alte rude, fie aflați în alte încercări ale vieții. S-au întâlnit săptămânal în funcție de situația pandemică și au dezvoltat relații de prietenie, constând în: discuții libere, jocuri sportive, plimbări, vizionarea unor filme cu conținut moral-religios, lecturarea împreună a unor cărți cu conținut moral-religios. După care i-au îndrumat, i-au ghidat în folosirea tehnologiei pentru a putea comunica cât mai bine online.

Profesorii s-au întâlnit săptămânal cu elevii participanți la proiect și cu prietenii acestora în biserică, pentru a participa la unele slujbe (Sfânta Liturghie, Vecernii, Sfântul Maslu, la Sfânta Taină a Spovedaniei și la Sfânta Taină a Împărtășaniei) sau, în funcție de situația pandemică, au realizat dezbateri online pe diferite teme propuse de ado­lescenți și cu invitați reco­mandați de aceștia.

Profesorii de religie implicați în proiect s-au întâlnit bilunar, online, cu elevii participanți și cu prietenii acestora, după un program bine stabilit, unde elevii au primit consiliere și îndrumare pentru realizarea unor activități tematice, pentru recomandarea de cărți, filme, jocuri sportive.

La cele două mari sărbători din timpul anului (Nașterea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos), profesorii coordonatori ai echipei din liceul respectiv s-au ocupat de acțiunea Daruri pentru prietenii noștri. În această acțiune au fost ajutați de elevii participanți și de părinții acestora la aranjarea coletelor-cadou pe vârste de copii (constând în tablete, laptopuri, îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite, dulciuri). Pe toată durata, transportul a fost asigurat de parohia de care aparține liceul respectiv. Aceste activități au fost realizate în urma unei planificări, a unui program și a unei bibliografii, la propunerea profesorului coordonator al echipei din fiecare liceu.

Iar după o vreme, fiecare elev trebuia să pună pe hârtie experienţa trăită în această relaţie de prietenie, să aştearnă pe hârtie ce l-a impresionat, ce l-a marcat, ce lecţie de viaţă a învăţat din suferinţa celuilalt, ce l-a înnobilat, ce l-a îmbogăţit sufleteşte.

Demersul nostru a fost răsplă­tit cu numeroși elevi participanţi, care au reuşit să vadă lumina din sufletul aproapelui şi să înţeleagă că fiecare om este semenul nostru şi poate fi totodată şi prietenul nostru. Iar prietenul este un dar de la Dumnezeu şi trebuie să-l preţuim ca atare.

Noi nu am făcut decât să le deschidem o fereastră a sufletului, prin care să vadă şi să admire chipul lui Dumnezeu din semenul sau prietenul lor; să exploreze, să descopere lucrurile ­frumoase din sufletul celuilalt, pentru a-l ajuta să devină mai bun, mai blând, mai răbdător.

Sfântul Calinic, patronul tinerilor bucureșteni credincioși

Am ales Mănăstirea Cernica pentru festivitatea de premiere a elevilor participanţi, nu întâmplător, ci pentru faptul că adolescenţii au nevoie de modele în dezvoltarea lor personală şi cele mai grăitoare modele pentru noi toţi sunt sfinţii, prietenii lui Dumnezeu şi prietenii noştri.

Iar Sfântul Calinic de la Cernica a fost şi el un tânăr bucureştean, care a învăţat la şcolile din Bucureşti, de pe lângă biserici, aşa cum era atunci, şi s-a desăvârşit în drumul vieţii sale prin iubire milostivă către aproapele şi rugăciune către Dumnezeu. Şi pentru faptul că rugăciunea cântată pătrunde mai uşor în sufletele noastre, pentru că muzica ne uneşte şi este o moda­litate de exprimare a comuniunii, am audiat un miniconcert de cântări pascale susţinut de studenţi teologi, prieteni mai mari ai elevilor.

Ne-am gândit ca această premiere să nu fie o simplă strigare de diplome, ci să simţim cu toţii, elevi prezenţi împreună cu prietenii lor, părinţi şi profesori ­coordonatori, bucuria prieteniei printr-o agapă frăţească, unde să ciocnim ouă roşii, să socializăm, să împărtăşim impresiile, emoţiile şi experienţele trăite în acest demers, după care să ne închinăm împreună la moaştele Sfântului Calinic. Emoţia tuturor participanţilor a atins punctul culminant când a fost citit în faţa celor prezenţi eseul care a obţinut punctajul maxim, în ­urma jurizării lucrărilor de către comisia de evaluare formată din doi profesori de limba română şi doi profesori de religie.

Darurile pentru premii au fost bogate şi bine alese de către Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, prin Biblii şi cărţi cu conţinut moral-religios, de ­unde elevii să-şi îmbogăţească cunoştinţele şi să-şi formeze ­deprinderi.

Şi astfel, pe 28 mai 2022, într-un spaţiu sacru, a avut loc prima ediţie a concursului de eseuri: Rugăciunea şi iubirea milos­tivă, clădite pe experienţe trăite.

Iubirea și credința ne-au salvat prietenul

Urmează să vă povestesc o întâmplare, dar mai mult decât atât, o minune a Domnului din care reiese puterea rugăciunii stăruitoare și a dragostei față de aproapele.

Acum câțiva ani, pe când încă eram un învățăcel în ciclul gimnazial, am reușit să îl cunosc pe Costi, un simplu puști, care a ajuns să îmi fie unul dintre cei mai buni prieteni. Era începutul toamnei, dar pe lângă aceasta era în primul rând începutul unui nou an școlar. Asta însemna și mai mult pentru mine, datorită faptului că tocmai mă transferasem și, ca orice copil, nerăbdarea de a-mi cunoaște noii colegi fierbea în mine. În primul an m-am integrat destul de greu în colectivul clasei, întrucât colegii mei deja se cunoșteau ca frații de mai bine de un an. Cu toate acestea evenimentul care mi-a schimbat „statutul” a avut loc în vacanța de vară de la sfârșitul anului, în care pe terenul de fotbal, cât încă eram în tabără cu clasa, l-am cunoscut pe Costi. Sincer să fiu, chiar și până atunci, el fusese singurul care era prietenos și socializa destul de des cu mine la școală. Din momentul acela am ajuns să ne cunoaștem mai bine și în scurt timp ajunsesem de nedespărțit. Tot el a fost cel care m-a introdus altor câtorva colegi, astfel încât relațiile mele de prietenie cu restul elevilor din colectiv începuseră să progreseze văzând cu ochii, până am ajuns să fiu prietenul tuturor.

Lăsându-mă pe mine la o parte și revenind la Costi, nici acum nu pot descrie în cuvinte bunătatea sufletească, altruismul și simpatia acestui băiat. Oricând, la orice oră l-aș fi sunat să îl întreb chiar și cel mai banal lucru legat de vreo temă sau orice altceva, Costi răspundea cu același călduros „Ce faci, Gabi? Ah, da prietene, sigur…”. Pe lângă caracterul extraordinar binecuvântat cu atâtea virtuți, colegul meu era și de o inteligență nemaipomenită, fiind primul din clasă la orice materie, luând cele mai mari note la toate examenele și testele, nu exista zi în care Costi să nu fie aplaudat sau lăudat de profesori pentru vreun răspuns sau vreo intervenție care întrecea orice așteptare avută pentru un copil de 12-13 ani.

Pe lângă toate acestea, chiar și la capitolul „fizic” era înzestrat cu unele atribute care se întâlnesc foarte rar chiar și la atleții de top. Viteză, forță, inteligență sportivă, dar și fair play-ul pe care le posedă l-au uimit chiar și pe domnul profesor de sport, Costi câștigându-și astfel rolul de căpitan pentru echipa liceului. Da, ați citit bine, un puști de gimnaziu își conducea colegii cu trei-patru ani mai mari spre victorii nenumărate, reprezentându-și liceul.

Timpul își continuă curgerea neîntreruptă și, cu toate că relația mea cu Costi se întărea pe zi ce trecea, simțeam că bunul meu prieten începe să se schimbe… și asta se întâmpla în sensul rău al cuvântului. Orele de curs treceau, iar Costi devenea din ce în ce mai neatent și mai nesigur pe răspunsurile sale, urmările acestor bruște schimbări fiind bineînțeles apariția notelor nespecifice lui, iar în timp chiar existența unei îngrijorări generale la nivelul cadrelor didactice. Și asta nu a fost tot… Astfel, prietenul meu devenea din ce în ce mai apatic, ne­maireușind să presteze nimic nici la nivel sportiv. Pe zi ce trecea… băiatul se topea precum piere ceara de la fața focului și, odată cu trecerea timpului, începuseră să se „topească” chiar și trăsăturile ce îl făceau pe Costi… Costi. Focul din ochii lui ajunsese o flacără de chibrit în bătaia vântului, iar răspunsul precizat anterior ajunsese un dureros și rece „Salut! Sunt cam obosit, vorbim mai târziu”. Nu am putut lăsa această preschimbare să fie trecută cu vederea, așa că am luat legătura cu părinții lui și i-am rugat din tot sufletul să meargă cu fiul lor la un control medical amănunțit. După multe zile de absențe din partea prietenului meu, după zeci de apeluri intrate în căsuța vocală, ne-am văzut din nou la școală.

Cu vocea stinsă, ca de mort, mi-a spus „Gabi… am cancer…”. În acel moment întreaga mea lume s-a năruit și probabil, speriat și el de cât de repede mi se albise fața, s-a simțit dator să îmi aducă explicații suplimentare la vestea pe care tocmai mi-o dăduse. După multe investigații și analize, s-a descoperit metastaza… tumoare cerebrală, astfel încât prietenul meu a trebuit să înceapă de atunci chimioterapia. La școală nu mai venea, dar mă duceam în fiecare zi la el după ore, să îi dau temele și să îi explic lecțiile bine­înțeles. Zi de zi, îmi era din ce în ce mai greu să îl privesc în ochi și să mă abțin să nu izbucnesc în lacrimi, dar am considerat că trebuia să fiu puternic, așa cum era el pentru mine.

După multe ședințe de cito­statice, analizele lui Costi au ieșit mai rele decât cele de dinainte de a se apuca de cura de tratament, așa că doctorii au decis ca prietenul meu să nu mai facă vreo cură de chimioterapie, deși starea de sănătate a acestuia continua să  se agraveze. Precum Sfântul Apostol Pavel a propovăduit - „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată” (I Corinteni 13, 4-8) -, m-am gândit că ultimul mod în care îl mai puteam ajuta pe Costi era să încep să mă rog neîncetat ca Dumnezeu să se milostivească de el și să facă o minune.

La puțin timp după acestea, doctorii au hotărât că ultima șansă a lui Costi era de a interveni chirurgical, așa că i-au programat acestuia operația, în urma unor ultime analize efectuate. Cum am fost anunțat, m-am hotărât că nu mai este loc pentru o singură rugă îndreptată Domnului, așa că am anunțat tot grupul de prieteni să se roage pentru Costi și împreună cu restul băieților am hotărât ca până la operația prietenului nostru să ne întâlnim și să citim diferite acatiste, punându-ne ultima spe­ranță în mâna Domnului și a Măicuței Lui, după ce am văzut că orice modalitate omenească de tratare a bolii dăduse greș. În ciuda faptului că amicul nostru era destul de sceptic în ceea ce privește partea religioasă a vieții, am reușit să îl convingem să ne însoțească la moaștele multor sfinți, pomenindu-l la o mulțime de mănăstiri, majoritatea purtătoare de icoane făcătoare de minuni. Ne-am rugat foarte mult și Sfinților doctori fără de arginți și Sfântului Nectarie, știind că sunt mari făcători de minuni, în special de cele legate de boli ­incurabile.

Într-un final, cu câteva zile înainte de „sentință”, l-am rugat pe părintele din parohia noastră să îi facă lui Costi slujba Sfântului Maslu și, înarmați cu toate acestea și cu Sfânta Cruce, să ne urmăm prietenul până la sala de operație și să îl așteptăm acolo rugându-ne pe tot parcursul acesteia.

Ziua cea mare a început cu analizele amicului nostru, în ­urma cărora a trebuit să aștep­tăm ca pe ghimpi rezultatele. Spre uimirea noastră, doctorul a ieșit răcnind pe holurile spitalului, iar singurele lucruri pe care le înțelegeam erau „Imposibil” și „E o minune”. Aparent, după ce ne-a lămurit puțin, analizele lui Costi au ieșit mai bune ca niciodată, chiar mai bune decât înainte de a se îmbolnăvi, deci, nu mai era nevoie de inter­venția chirurgicală, iar prietenul nostru era complet vindecat de ceea ce se numea cu câteva luni în urmă „boală incurabilă”. Toate acestea s-au întâmplat înainte de examenul național din clasa a 8-a, astfel încât vindecatul a reușit să se recupereze în timp util pentru susținerea acestuia, iar acum suntem în continuare la același liceu, în aceeași clasă, de ne­despărțit ca până acum 5 ani.

După examen, toți cei care ne-am rugat pentru Costi, inclusiv el, am mers în acea vară la Muntele Athos pentru a mulțumi Domnului Nostru Iisus Hristos și Măicuței Sale, dar și tuturor celorlalți sfinți care ne-au ascultat rugile și ne-au vindecat prietenul. În final, toți am rezumat această întâmplare din viața noastră tot prin vorbele Sfântului Apostol Pavel - „Și acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea” (I Corinteni 13, 13), întrucât dragostea fră­țească dintre noi și rugile înălțate lui Dumnezeu au fost cele ce ne-au vindecat prietenul.

(Prof. dr. Janeta Niță este metodist ISMB)