În comuna Fundeni, din judeţul Călăraşi, ruinele unei vechi biserici îngenuncheate de vremuri impresionează şi astăzi, constituind, în pofida stării, o tulburătoare mărturie şi chemare la credinţă. Istoria ei şi a ctitorilor rămâne învăluită, în mare parte, în tăcere. Doar scena Naşterii Domnului, pictată pe peretele sudic al naosului, mistuitor de frumoasă, a rezistat vicisitudinilor, ca un răsărit de timp, netulburat de rătăcirile omeneşti. Aşa se face că şi-ntr-un asemenea sfâşietor decor, ruinele bisericii din cartierul "pisicarilor" cheamă neîncetat, ca o continuă postire, la rugăciune, smerenie şi grijă între semeni.
La numai 16 km de Bucureşti, pe drumul spre Olteniţa, ce iese din Capitală prin Pantelimon şi Cernica, în extremitatea nordică a satului Fundeni, înfiptă în malul lacului cu acelaşi nume, în 1733, comisul Mihail Cioranu îşi ridica o mândră curte boierească. Aici poposea când venea să vâneze prin smârcurile înstufărite şi prin pâlcurile de păduri rămase din legendarul codru al Vlăsiei. În această curte din "Fundătură", doi ani mai târziu avea să înalţe şi un paraclis de familie, din lemn, al cărui hram era "Adormirea Maicii Domnului", care a ars. După plecarea la cele veşnice, urmaşii comisului au stăpânit averea până pe la 1840, când a devenit proprietatea moşierului J.S. Gerassy, care, la rândul lui, a ridicat în locul lăcaşului ars o mândră biserică din cărămidă.
Astăzi, la Fundeni, despre Cioranu aminteşte doar un singur cuvânt: numele său, scris cu litere slavone pe vechea pisanie a bisericii, descoperită de noi în molozul din pragul actualei biserici.
Pustiu străjuit de o cruce de piatră
O poartă cu o clopotniţă şubrezită şi cu clopotele furate, un uriaş stejar, răschira pe orizontală, sub presiunea cerului plumburiu, o criptă mortuară spartă, înfundată la data vizitării pe jumătate cu zăpadă, fragmente dintr-un monument funerar din piatră fină de import împrăştiate pe jos, o stelă cu o istorie de familie şi câteva simboluri deschid calea spre biserica ruinată. În spatele ei se întinde pustiul unui lac, străjuit de o veche cruce de piatră, ca o secvenţă-metaforă dintr-un film al lui Emir Kusturica.
Aceasta este imaginea care ne-a întâmpinat în vechea curte boierească părăsită din marginea Fundeniului. Un trecut apăsător, impresionant, mistuit de un bănuit duh al efemerului omenesc legendează locul. Şi printre aceste semne ale deşertăciunii umane, un zvâcnet de lumină ţipă spre noi din naosul bisericii ruinate: Copilul Iisus, înconjurat de îngeri şi Craii de la Răsărit, ne cheamă de pe peretele sudic să ne împărtăşim din bucuria Lui. Şi-n acest pustiu al deznădejdii, strigarea Mântuitorului umanizează frigul, omoară duhul înşelăciunii, anulează îndoiala şi face să înflorească în sufletul nostru o primăvară ca o bună vestire.
Locul unde comunismul a pârjolit totul
În acest loc, unde cuvintele se contractă până devin tăcere, doar ochiul se deschide adulmecând imagine cu imagine, cadru cu cadru, iar inima îndeamnă la cercetare mai adâncă.
Două texte citite pe monumentul funerar rezumă perioada Gerassy a acestei ctitorii. În cripta devastată ar fi trebuit să repauseze rămăşiţele pământeşti ale "fericiţilor ctitori J.S. Gerassy, decedat la Băile Borsec Bucovina, înmormântat la 9 septembrie 1851", Raliza, consoarta lui, decedată la 14 iunie 1860, Maria, prima fiică născută în Kronstandt, decedată în Bucureşti la 29 noiembrie 1851, reînhumată aici în 1863, Theodor, primul fiu, decedat la Triest în 1847, la 23 de ani, depus în criptă în 1868, Mihail, "secundul fiu", decedat la proprietate şi înmormântat la 25 mai 1850, şi Nicolae, ultimul fiu, decedat la 5 martie 1905, "mare filantrop, fost senator şi deputat al ţăranilor judeţelor Buzău şi Ilfov, care a făcut biserici şi şcoli". Astăzi, nimic din trupurile lor nu se mai află aici.
În anii comunismului, locul a fost părăginit, cripta profanată de necredincioşi, osemintele împrăştiate, iar biserica lăsată să se distrugă, cu tot efortul preoţilor satului de a o păstra în picioare, de a o repara. Aşa se face că, până la urmă, cutremurele au şubrezit-o iremediabil şi într-o zi o turlă a căzut, acoperişul a fost spart de vânturi, hoţii i-au furat clopotele, iar ploile şi viscolele au îngenuncheat-o.
Toate acestea ni le-a povestit mătuşa Elena Stan, de 80 de ani, nepoata preotului Ilie Voineagu, care a slujit la cealaltă biserică din sat, ctitorie a aceleiaşi familii Gerassy. De la ea am aflat că în lăcaşul despre care vorbim nu s-ar fi slujit niciodată, dar şi că paraclisul boieresc nici nu ar fi fost sfinţit, boierul lăsându-l aşa, deoarece o slujnică i-ar fi spus că "dacă va termina biserica, va muri". Şi atunci el ar fi ridicat cealaltă biserică din sat, în care se slujeşte şi astăzi.
Eforturi pentru conservarea monumentului
Un duh pieritor pare a fi urmărit familia boierului grec Gerassy, căci mărturiseşte chiar el în pisania noii biserici din satul Gherăseni, judeţul Buzău, al cărui întemeietor fusese, că şi peste acest lăcaş pe care îl ctitorise aici, "suflat-a înse ventu distrucţiunei în taciunele orbitei pecatului şi ardere de tot fu redusă în cenuşă la anul 1863", pentru "ca ferice apoi din a sa cenuşă rânduitu-s-a spre mărirea lui Dumnezeu şi s-a restaurat de Nicolae I Gerassy... la anul 1868".
Marile datorii contractate de moşier la Paris, nemaiputând fi achitate, i-au silit pe urmaşi să înstrăineze moşia, vânzând-o avocatului Dumitru Mavrodin.
Documentele vremii spun despre Ion S. Gerassy că fusese demnitar şi deţinător al monopolului fabricării băuturilor spirtoase în Bucureşti, în timpul domniei lui Alexandru D. Ghica (1834-1842).
Despre paraclisul boieresc de la Fundeni, ctitorie iniţială a comisului Mihail Cioranu, istoricul Nicolae Stoicescu spune în "Bibliografia monumentelor feudale din Ţara Românească" că a fost reparată în 1840, apoi între 1901-1902 (conform unui articol publicat în revista "Mitropolia Olteniei" din 1966). Specialiştii de la Institutul de Istoria Artei "George Oprescu" al Academiei Române ne-au declarat că fresca acestui monument ar data din această ultimă perioadă, fiind realizată în stil "art noveau", fie de pictori străini, fie de artişti autohtoni, precum Luchian, Vermont, Artachino, care s-au încadrat în acest curent.
Înainte de a părăsi Fundeniul, am discutat cu părintele paroh Vasile Niţulescu, preot la cealaltă biserică din sat, cu hramul "Sfântul Ioan Botezătorul", ctitoria lui Nicolae Gerassy şi a fiului său Ion, ridicată "întru veşnica amintire a mult regretatului meu părinte Ion S. Gerassy... în anul mântuirii 1900-1902", pe peretele căreia este pictat chipul ultimului fiu al nefericitului boier. Sfinţia sa ne-a mărturisit despre eforturile pe care le face pentru a proteja monumentul pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, doreşte să-l conserve, să-l repare şi să-l integreze în circuitul monumentelor de artă bisericească din zonă.
Ne-am retras din Fundeni înluminaţi de steaua acelei scene pictate pe peretele sudic al bisericii lui Gerassy, de unde Copilul Iisus continuă să ne cheme peste timp întru Adevărul Său, pe noi, săracii acestui veac rătăcitor, din ce în ce mai sec, pustiit şi mai fără de speranţă.
