▲ Mii de credincioşi din ţară, dar şi de peste hotare s-au rugat, pe 2 iulie, la mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, de la a cărui trecere la cele veşnice s-au împlinit, în urmă cu 2 zile, 504 ani ▲ Slujba a fost oficiată de un sobor de episcopi, preoţi şi diaconi, condus de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei ▲ Mănăstirea Putna, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, este cea mai importantă ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, fiind numită de Mihai Eminescu „Ierusalimul neamului românesc“, iar mormântul marelui voievod, care se află aici, „altarul credinţei strămoşeşti“ ▲
Mii de credincioşi din ţară, dar şi din Republica Moldova sau Ucraina, au sărbătorit, pe 2 iulie, la Putna, pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.
Dintre aceştia, numeroşi bucovineni şi-au luat costumele populare, de sărbătoare, şi au venit să asculte Sfânta Liturghie şi să se împărtăşească în ziua când s-au împlinit 504 ani de la trecerea la cele veşnice ale marelui voievod moldovean.
Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, cu PS Calinic Botoşăneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, PS Corneliu Bârlădeanul, arhiereu vicar al Episcopiei Huşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
5 lucruri care îl fac „Mare“ pe Voievodul Ştefan
În cuvântul de învăţătură de după Sfânta Evanghelie, IPS Teofan a arătat că viaţa voievodului s-a desfăşurat sub semnul crucii şi al poruncilor Mântuitorului.
„Ziua de astăzi este una specială, pentru că sărbătorim, aşa cum se cuvine, pe binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Spunem că Sfântul Ştefan este «cel Mare». Înţelegem aceasta pentru că a fost biruitor în războaie şi mare ctitor de biserici şi mănăstiri; şi se cuvine pentru aceste două raţiuni să-l numim «Mare». Însă, el nu este mare doar pentru aceste două motive. Citind de dimineaţă o introducere la slujba de pomenire a Sfântului Ştefan, scrisă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, am sesizat acolo cinci lucruri, pentru care socotesc că atunci şi acum, conştiinţa neamului românesc îl numeşte «cel Mare» pe Sfântul Ştefan. A dorit el, sau a rânduit Dumnezeu, ca începutul domniei să aibă loc în Joia cea mare. Dacă a dorit el, înseamnă un lucru foarte mare. Să nu aştepţi o zi de sărbătoare, când poţi pregăti un praznic mare să te veseleşti tu şi curtenii tăi, ci să alegi o zi de post, aşezându-te pe tine la umbra Crucii şi socotind că Sfânta Împărtăşanie constituie izvorul puterii ca domn este un lucru mare. Iar dacă aceasta a rânduit-o Dumnezeu, cu atât mai mult, pentru că Dumnezeu ştia sub ce egidă să îl aşeze, pentru că ştia Hristos sub ce semn şi acoperire să îl aşeze la începutul domniei.
În al doilea rând, se aminteşte de cronicar că înainte de marile momente ale domniei sale, postea şi se ruga; şi un om care posteşte şi se roagă, este un om mare. Când pierdea un război, socotea că aceasta este din cauza păcatelor sale; şi un om care are conştiinţa că este slab, că este sub vremi, că şi el poate să săvârşească un păcat, este mai mare şi mai puternic decât acel care înviază morţii. Conştient de păcatele sale, măritul Ştefan merge şi îşi apleacă genunchii în faţa duhovnicului său, aratând, prin aceasta, duh de pocăinţă. Se spune că avea o mare evlavie la marii mucenici Dimitrie, Gheorghe şi Procopie. Iar un om care primeşte putere din viaţa sfinţilor şi îi socoteşte ocrotitori, este un om mare. Dar mai presus de toate, Sfântul Ştefan a fost şi rămâne mare pentru că a fost un om al Evangheliei. La începutul veacului XVI, Moldova a pierdut un voievod, dar cerul a câştigat un sfânt, care veghează asupra noastră“, a spus, în cuvântul rostit, IPS Teofan.
De asemenea, IPS Teofan a spus credincioşilor că toate demersurile de apărare a ţării şi a Bisericii au fost făcute prin „uşa“ care se numeşte Hristos, prin care se află mântuirea.
La rândul său, părintele Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, a spus că Ştefan cel Mare a fost un apărător al creştinătăţii, atât din dreapta, cât şi din stânga Prutului.
„Prin Ştefan, după cum spunea cronicarul, s-a împlinit gândul lui Dumnezeu, pentru că, în 1457, la patru ani de la Căderea Constantinopolului, ia cârma Ţării Moldovei. S-a făcut apărător al creştinătăţii, al dreptei credinţe, dar, mai înainte de toate, s-a făcut apărător al ţării sale, al Moldovei, şi aici, la gurile Dunării, a ştiut să oprească mulţimea păgânilor care voiau să subjuge creştinătatea întreagă. De aceea, venim la mormântul marelui Voievod şi în această zi de 2 iulie căutăm să aducem prinos de recunoştinţă şi de mulţumire“, a spus părintele Melchisedec.
Invitaţi din ţară şi de peste hotare
La slujba de pomenire a Sfântului Ştefan cel Mare au participat credincioşi din toată ţara, dar şi de peste hotare. Astfel, la finalul Sfintei Liturghii, credincioşii au ascultat o serie de cântece religioase şi laice, care-l evocau pe Voievodul Ştefan cel Mare, susţinute de un cor de copii din satul Laura, Vicovul de Sus, precum şi o serie de cântări religioase ale unui cor de măicuţe de la Mănăstirea „Marta şi Maria“, din Republica Moldova. De asemenea, au participat stareţi şi stareţe de la mănăstirile din apropiere, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene. În semn de respect faţă de marele voievod, o fanfară a Poliţiei de Frontieră a rostit imnul de stat al României, precum şi câteva cântece eroice, timp în care reprezentanţii autorităţilor au depus coroane de flori la mormântul domnitorului din biserica mănăstirii.
După încheierea liturghiei, după ce IPS Teofan a citit rugăciunea de dezlegare de păcate, pelerinii au fost invitaţi să servească masa la trapeza mănăstirii, unde au fost serviţi cu borş, sarmale şi peşte fript.
Putna, „Ierusalimul neamului românesc“
Mănăstirea Putna, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, este cea mai importantă ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, fiind definită de Mihai Eminescu ca fiind „Ierusalimul neamului românesc“, iar mormântul marelui voievod, care se află aici, „altar al credinţei strămoşeşti“. Biserica Mănăstirii Putna a fost sfinţită la data de 3 septembrie 1470 de 64 de ierarhi şi preoţi. O altă ctitorie este mănăstirea Voroneţ, ridicată pe locul unui schit din lemn, în care, potrivit tradiţiei, ar fi trăit Daniil Sihastrul, de la care domnul Moldovei a primit sfat şi cuvânt de mângâiere în ceas de grea cumpănă. Biserica mănăstirii, cu hramul „Sfântul Gheorghe“, a fost ridicată în mai puţin de patru luni, din 26 mai până în 14 septembrie 1488. Ea şi-a câştigat un renume deosebit în lumea întreagă pentru picturile sale exterioare, realizate în jurul anului 1547, sub îndrumarea mitropoliţilor Teofan I şi Grigorie Roşca. De asemenea, şi aşezămintele monahale din Muntele Athos au beneficiat de mâna darnică a voievodului de a pune temelii la locuri de închinare - este cazul Mănăstirii Zografu, pe care a refăcut-o în întregime, în ultimii ani de domnie. Daniile hărăzite acestei mănăstiri erau atât de însemnate, încât călugării de acolo îl considerau drept ctitorul ei. A mai acordat ajutoare mănăstirilor atonite Vatoped, Sfântul Pavel, Constamonit şi Grigoriu, cea din urmă fiind refăcută din temelii cu sprijinul său. Toate acestea păstrează hrisoave de danie şi unele obiecte de cult de la „binecinstitorul şi de Hristos iubitorul“ domn moldovean. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe marele domn al Moldovei în sinaxarul şi calendarul Bisericii în ziua de 2 iulie, cu numele „Binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, fiind canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.
Voievodul mare, bun şi sfânt
Măritul Voievod Ştefan cel Mare a fost cinstit dintotdeauna de către poporul dreptcredincios, care i-a spus: bun, mare şi sfânt. Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusinţa cu care a condus ţara cu dreptate, Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi şi trădători, şi sfânt pentru lucrarea lui întru apărarea întregii creştinătăţi şi zidirea unui mare număr de biserici şi mănăstiri. El s-a născut la Borzeşti, din părinţi binecredincioşi creştini, Voievodul Bogdan al II-lea şi doamna sa Maria-Mălina Oltea, arătându-se din fragedă copilărie cu deosebită dragoste faţă de ţară şi credinţa strămoşească.
Ca om al rugăciunii, evlaviosul voievod a cerut sfinţiţilor părinţi să se roage pentru poporul dreptcredincios al Moldovei, pentru oştenii săi, pentru cei vii şi pentru morţi. El însuşi se ruga cu post, făcând nenumărate fapte de milostenie, în vremuri de primejdie mai ales, aşa cum este înfăţişat pe icoanele pictate în ctitoria sa de la Putna. Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul i-a fost părinte şi povăţuitor duhovnicesc şi înţelept sfătuitor în ceasurile sale de rugăciune şi veghe. Deopotrivă, a fost om al înţelepciunii şi dreptăţii, precum şi al iubirii şi iertării: „Te-am iertat şi toată mânia şi ura am alungat-o cu totul din inima noastră“, scria voievodul, adresându-se boierului său Mihu, unul dintre cei care participaseră la uciderea părintelui său. Gândul morţii pururea l-a avut în minte, căci pentru el moartea era, potrivit învăţăturii creştine, o strămutare „de la cele vremelnice“ către „locaşurile de veci“, aşa cum el însuşi a pus să se scrie pe piatra sa de mormânt, pregătită cu 12 ani înainte de mutarea la Domnul.
▲
O candelă vegează neîncetat la mormântul voievodului
De la mutarea sa la Părintele ceresc, până astăzi, mormântul său de la Mănăstirea Putna este străjuit de o candelă pururea aprinsă, unde credincişii îşi pleacă genunchiul cu evlavie şi rugăciune către Milostivul Dumnezeu. Măritul şi dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt rămâne, peste veacuri, o pildă de adevărat conducător de ţară, stăpânit permanent de credinţa în Puternicul Dumnezeu şi iubirea de Biserica strămoşească şi ţară.
