Schitul Foltea, locul de isihie al mărturisitorilor ardeleni

În munții care ocrotesc Săliștea Sibiului se află un loc binecuvântat de Dumnezeu, sfințit de rugăciunile isihaștilor și mărturisitorilor pentru Ortodoxie din Transilvania. Istoria așezământului de la Foltea, sau de la Fântâna Foltii, cum mai este cunoscut în zonă, este marcată de doi mari mărturisitori: Sfântul Visarion Sarai și ieromonahul Arsenie Boca. 

Trecutul acestui loc de rugăciune este puțin cunoscut. Retras în munți, la aproximativ cinci kilometri de Săliștea Sibiului, Schitul Foltea a fost de la început un loc de refugiu pentru românii greu încercați în vremurile trecute de prigoanele împotriva Ortodoxiei. Tradițiile locale păstrate din generație în generație vorbesc despre acest sălaș din munți ca fiind ales de Dumnezeu spre binecuvântarea și ocrotirea ardelenilor, iar istoria avea să dovedească din plin acest lucru. Prigoana pentru Uniație, campania generalului austriac Bucow, războaiele mondiale, prigoana comunistă, toate au ocolit acest loc de salvare pentru sălișteni și nu numai. Până astăzi a rămas un loc de isihie, un loc de sfințire pentru cei care ajung aici și se roagă spre vindecare și ajutor ceresc.

Izvorul tămăduitor

Oamenii din Săliște, Sibiel, Vale, Galeș și din mai toate satele Mărginimii Sibiului apropiate de Foltea știu că la schit există un izvor despre care tradiția spune că a fost lăsat de Dumnezeu spre tămăduirea bolilor. Până în zilele noastre, oamenii vin aici, urcând drumul anevoios, adesea impracticabil, prin pădurile falnice, pentru a lua apă de la acest izvor. Tradiția spune că, supărat din cauza certurilor oamenilor care veneau la izvor să ia apa vindecătoare, Dumnezeu a încetat să mai facă minuni prin această apă. Izvorul a rămas, însă, în conștiința oamenilor de aici ca o binecuvântare, iar apa lui este și acum considerată a fi tămăduitoare. De altfel, o drumeție până la Foltea pentru a gusta din apa izvorului și a respira aerul curat din inima munților este prin sine un tratament pentru trup și suflet.

Sfințit de rugăciunile mărturisitorilor

Schitul Foltea liniștește orice suflet ajuns aici. Acest pământ bătătorit de genunchii sfinților, preoților, mărturisitorilor care s-au adăpostit aici aduce binecuvântare în sufletele celor care au ajuns să-l calce. Găsim o biserică de piatră, unică prin arhitectură și prin fru­musețea ei, iar chiliile vechi ne povestesc parcă de isihaștii și preoții mărturisitori din Mărginimea Sibiului care s-au refugiat aici de-a lungul vremii. Despre aceștia nu se cunosc prea multe. Nu prea există documente, dar oamenii știu că aici a fost un loc de sfinți, un loc aparte, un bas­tion de apărare a Ortodoxiei din Ardeal, amenințată ani la rând cu dispariția. 

Două maici viețuiesc aici de la începutul anilor 2000: Maica Teofana Stănică și Maica Sofronia Găimu. Ele continuă viața de rugăciune isihastă începută cu secole în urmă la Foltea. Întâmpină greutățile vieții retrase cu seninătatea și bucuria aduse de rugăciunea neîncetată și de ajutorul primit de la Dumnezeu. Nu au curent electric și nici alte mijloace de viață modernă, ușoară. Drumul greu accesibil le izolează pentru perioade lungi din an, dar toate acestea lasă mai mult loc pentru rugăciune și pentru lucrarea harică a lui Dumnezeu.

„Schitul este foarte vechi, dar nu se știe cu exactitate când a fost înființat. Primele atestări datează din perioada 1650-1700, când schitul a fost un bastion de apărare a Ortodoxiei din Săliște și celelalte sate. Se știe că pe locul unde se află acum liceul din Săliște era o biserică, dărâmată de generalul Bucow, iar preoții și credincioșii veneau aici să se roage, erau oficiate slujbe religioase. Din păcate nu se păstrează prea multe documente despre acea perioadă”, ne-a spus Maica Teofana. 

Isihaști și mărturisitori ai Ortodoxiei

Pe locul actualei biserici se afla, la 1904, o bisericuță de lemn despre care nu se știu prea multe lucruri. Tradiția locală spune că, în perioada grea din secolul al XVIII-lea, când unia­tiștii prigoneau românii ortodocși din Transilvania, Sfântul Visarion Sarai avea să poposească aici în drumul său misionar prin aceste părți. Pe frontispiciul actualei biserici a Schitului Foltea stă scrisă această mărturie: „Biserica eroilor clădită la anul 1922-1923 pe locul Bisericuței Foltea unde s-a adăpostit, la 1744, apostolul ortodocsismului călugărul Visarion”. Chiar dacă nu există documente care să ateste această prezență a Sfântului Visarion Sarai la Foltea, totuși această tradiție a rămas adânc înrădăcinată în conștiința oamenilor.

„Aici a fost mereu o viață sihăstrească, asta a fost menirea schitului. Niciodată nu a fost aici o viață monahală de obște, închegată, de lungă durată. A fost mereu un loc retras, greu de găsit. Nici măcar generalul Bucow, cu toate hărțile austriece și cu toată rigoarea oștilor sale, nu a găsit schitul pentru a-l distruge”, a continuat Maica Teofana.

Oamenii susțin că tot aici, în perioada 1950-1952, părintele Arsenie Boca avea să se ascundă de comuniștii atei care prigoneau preoțimea.

Biserica eroilor sălișteni

Locașul de cult actual al Schitului Foltea a fost ridicat după Primul Război Mondial, prin eforturile săliștenilor, la inițiativa protopopului Dumitru Borcia. Biserica a fost ridicată în cinstea eroilor sălișteni din prima conflagrație și a rămas până astăzi cunoscută ca „Biserica eroilor” de la Foltea. Jertfa săliștenilor pentru unirea românilor ardeleni cu Patria-mamă a încununat jertfele isihaștilor, mărturisitorilor și tuturor celor care s-au rugat aici în alte veacuri.

„Locașul a fost construit de meșteri pietrari din Croația. A fost o comunitate de evrei croați în zonă și ei au ridicat această frumoasă biserică din piatră. Arhitectul a fost inginerul Marcu, cel care a făcut și Arcul de Triumf de la Bucu­rești. A fost sfințită la 1926, a primit hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și nici de atunci nu se știu prea multe despre viața monahală”, a mai spus Maica Teofana. 

Pictura bisericii a fost făcută în 1990 de sora Viorica de la Rășinari, iar catapeteasma a fost pictată de pictorul Gabadaev din Sibiu.

Slujbele religioase sunt oficiate periodic de preoții din Săliște. Chiar dacă își sărbătorește hramul de ziua Sfântului Mare Mucenic Gheor­ghe, la praznicul Izvorului Tămăduirii vin mulțimi de credincioși să participe la sfințirea apei. 

„Vin mai mulți preoți aici pentru a săvârși sfințirea apei, iar credincioșii se strâng în număr mare să ia apă. Există oameni care mărturisesc că s-au vindecat de diferite boli”, ne-a mai spus Maica Teofana.

Foltea rămâne și astăzi un loc de rugăciune, de liniștire a sufletului și minții, de apropiere, în acest fel, de Dumnezeu.