Schitul Ostrov, prima mănăstire de maici din Ţara Românească

În drumul dinspre Râmnicu Vâlcea spre Sibiu, de-a lungul râului Olt, în oraşul Călimăneşti, pe o insulă a râului Olt, este stăpân Schitul Ostrov. Insula reprezintă un loc de odihnă, de retragere din tumultul oraşului, iar această stare de eliberare este dublată de prezenţa sălaşului care se ridică precum corabia lui Noe - sălaş de izbăvire a celor care văd în jur ridicându-se valurile grijilor lumeşti.

Schitul Ostrov, cu hramul "Naşterea Maicii Domnului", este prima mănăstire de maici din Ţara Românească şi a fost construită între anii 1518 şi 1522, de către domnitorul Neagoe Basarab şi soţia sa, Despina Doamna, care s-a călugărit aici cu numele de Platonida.

Potrivit unei tradiţii locale şi a unui hrisov emis de către voievodul Radu cel Mare, care numeşte generic pe primii ctitori ai lăcaşului "sfânt răposaţii domni, moşi şi strămoşii noştri", pe locul actualei biserici a schitului a fost construită o biserică mai veche, din secolul al XIV-lea sau începutul secolului al XV-lea. Se zice că un muntean, în timp ce se întorcea de la câmp cu carul încărcat de târguieli, ajuns în dreptul Călimăneştiului, cam grăbit de o furtună, a auzit clopotele unei mănăstiri din apropiere şi îşi dă seama că e ceasul Vecerniei de sâmbătă. A oprit carul, a dejugat boii, le-a dat de mâncare, a mâncat şi el , iar apoi s-a culcat. Însă, dinspre munte, o ploaie mare ca un potop a umflat apele Oltului, care au înconjurat locul unde era oprit omul credincios şi s-a format astfel un ostrov. Dar creştinul nu s-a clintit, şi-a făcut semnul sfintei cruci şi a aşteptat ca apa care l-a înconjurat să se retragă. Şi s-a retras. Drept mulţumire, creştinul a ridicat în acel loc un lăcaş Domnului.

Loc de alinare a durerilor sufleteşti

Cum pătrunzi în acest spaţiu ocrotit de Dumnezeu, atât de intemperiile vremii, cât mai ales de vicisitudinile istoriei, o linişte harică te învăluie, alinând durerile sufletului. De frumuseţea acestui loc se ocupă cele 12 vieţuitoare, care se orânduiesc la ascultările de obşte de la biserică, grădină, seră, bucătărie sau de la îngrijirea animalelor, deoarece "mănăstirea este casa Domnului şi, astfel, orice casă a lui Dumnezeu trebuie să arate frumos. Desigur, numai cu ajutorul bunului Dumnezeu, toate acestea arată frumos, fiindcă El, pe lângă munca pe care o depunem noi, are grijă de toate pentru a-şi face vădită prezenţa iubirii Sale în lume", a mărturisit maica Iuliana Morariu, ghidul Mănăstirii Ostrov.

"Acest aşezământ monahal a trecut prin multe de-a lungul istoriei. Ostrovul a fost pe rând lăcaş de rugăciune, loc de surghiun şi penitenţă, incintă ocupată samavolnic, distrusă şi pustiită, teren zguduit de cutremure şi monument istoric deposedat de propriile obiecte de patrimoniu, evacuate şi rătăcite fără urmă în timpul celor două războaie mondiale. Biserica a fost sfinţită nezugrăvită, pentru cult folosindu-se în prima fază icoane pictate, aflate astăzi în Muzeul de Artă al României. Altarul a fost pictat în 1752, restul bisericii fiind în stil frescă, de o remarcabilă valoare artistică, şi a fost terminat în anul 1760. Tot atunci i s-a înlocuit şi inscripţia din pisania veche cu un text românesc, scris cu litere chirilice. O mare podoabă de arhitectură interioară, care a înfruntat vremurile, este tâmpla aurită, din lemn de tei, care datează exact de la zidirea bisericii", a mai spus maica Iuliana.

De-a lungul timpului, Schitul Ostrov a trecut prin multe încercări. La sfârşitul anilor â70, mai exact între 1978 şi 1981, s-au efectuat lucrările de amenajare hidrotehnică a Oltului şi de proiectare a hidrocentralelor Turnu şi Călimăneşti, când biserica, stăreţia şi întreaga incintă monahală au fost ameninţate cu mutarea, ba chiar cu demolarea, în condiţiile în care întregul parc Ostrov, care era acoperit de arbori seculari, urma să fie reamenajat prin supraînălţare. Datorită insistenţelor Episcopiei Râmnicului şi ale Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti, insula, şi implicit biserica, a fost înălţată cu 6 m. Din cauza acestor lucrări s-a distrus o faună seculară de fagi, stejari şi brazi. Acum pe insulă sunt plantate circa 47 de specii de arbori şi trandafiri.

"Rugăciunea ne salvează"

Maicile au în ascultare şi alte preocupări, precum pictarea de icoane şi lucrul la atelierul de croitorie şi tricotaj, unde se lucrează veşminte preoţeşti sau îmbrăcăminte monahală. De această ascultare se ocupă mai mult iarna, când este mai mult timp. Dar cum îşi fac timp maicile pentru toate aceste munci? Prin rugăciune, spune maica Iuliana Morariu, "fiecare dintre noi se salvează. Prin rugăciune vorbim cu Dumnezeu, Îl facem prezent în noi şi în lucrările noastre şi, astfel, toate problemele sau suferinţele pe care le îndurăm sunt înţelese în adevărata lor menire, mai ales că fără suferinţe, fără trecerea prin calvarul Crucii nu ne putem mântui. Numai cu bunul Dumnezeu trecem peste toate".