Schitul Păltiniș: lumina credinței și a cunoașterii

„Cult și cultură” stă scris pe frontispiciul Centrului misionar „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” de lângă schitul din Păltiniș, județul Sibiu, sintetizând misiunea așezământului monahal sfințit de rugăciunile isihaștilor, ierarhilor și pelerinilor. Schitul „Schimbarea la Față a Domnului” din cunoscuta stațiune montană este până astăzi locul unde se întâlnesc spiritul și rațiunea, rugăciunea și meditația, providența și libertatea în credință.

Păltinișul ademenește oamenii nu doar pentru a-i copleși cu fru­musețile sale unice în țară sau pentru a respira cel mai curat aer din România, așa cum ne recomandă localnicii cu mândrie. Așezarea din Munții Cindrelului este mai mult decât o stațiune montană unde mulți­mile de oameni vin să se relaxeze, să schieze, să facă drumeții și să cunoască specificul acestei părți de Transilvanie. Aici oamenii urcă nu doar spre un loc unde își găsesc alinare trupească și odihnă. Păltinișul este un spațiu de zidire sufletească, muntele unde Dumnezeu schimbă ca prin minune inimile oamenilor și le întoarce spre rugăciune, meditație, spre acea stare spirituală căpătată doar după întâlnirea cu El. Binecuvântarea cerească pogoară peste acest loc minunat prin rugăciunile care se înalță zilnic la Schitul „Schimbarea la Față a Domnului”, un așeză­mânt care a dezlegat inimi împietrite și a ­făcut cunoscută multora lumina cunoașterii lui Dumnezeu. Este schitul unde s-au rugat mari personalități ale neamului românesc, ierarhi, monahi și nenu­mărați pelerini. Este locul unde simți a spune asemenea Apostolului Petru pe Muntele Taborului: „Bine este să fim noi aici!”.

Schitul mitropoliților

Situat la o altitudine de peste 1.350 metri, schitul de la Păltiniș ne vorbește în primul rând despre marii mitropoliți ai Ardealului. Primul dintre ei este chiar ctitorul așezământului, Mitropolitul ­Nicolae Bălan, care, impresionat de frumusețea locului, de liniștea și de efectele benefice asupra sufletului, și-a dorit mult să întemeieze la Păltiniș un așezământ monahal, un loc de rugăciune, dar și o casă de odihnă. Dorința marelui mitropolit de la Sibiu avea să se împlinească în anul 1925, când s-au ridicat la Păltiniș o bisericuță de lemn, o casă ­monahală și casa de odihnă a ­Arhiepiscopiei Sibiului.

„Pentru a construi toate acestea s-au căutat meşteri populari în ­localitatea Răşinari şi s-au găsit lucrători din familia Cruceat. ­Şerban Cruceat este cel care a construit foarte multe cabane în staţiunea Păltiniş și a ridicat biserica noastră, casa de odihnă, casa monahală şi clopotniţa. Toate făcute de el şi de feciorii lui. Biserica este din lemn de brad, acoperită de atunci cu şindrilă, care se menţine până astăzi. Au fost propuneri de a schimba şindrila cu tablă de cupru şi n-am dorit acest lucru, pentru a păstra cât mai mult din forma iniţială. Bisericuța de lemn a dăinuit în vremuri grele, dar Dumnezeu a îngăduit să reziste aici, deși a trecut prin multe încercări, ierni grele, zăpadă mare sau furtuni. Cu ajutorul lui Dumnezeu, bise­ricuța a reușit să reziste. ­Arhitectura locaşului este făcută după modelul vechilor biserici din nordul Transilvaniei, în formă de navă”, ne-a spus egumenul schitului de la Păltiniş, protosinghelul Valeriu Luca.

Până în zilele noastre, schitul a rămas așezământul și locul de rugăciune și odihnă al ierarhului care păstorește preoții și credin­cioșii din Mitropolia Ardealului, dar și un loc pentru pelerini și credincioși. Asemenea multor așezăminte monahale din munți, schitul a primit hramul Schimbării la Faţă a Domnului, arătând rolul așezământului de a schimba viețile oamenilor care trec pe aici, iar mărturiile arată că sunt destui. Să ne gândim doar la simplul fapt că nici măcar comunismul, cu toată fervoarea sa ateistă, anti­creștină, nu a reușit să închidă această biserică din inima munților, ea rămânând mereu deschisă pentru sfintele slujbe, chiar și atunci când nu au mai fost viețuitori la schit.

Neîncetate rugăciuni

În 1927, lucrările de construcție erau finalizate. În același an, bisericuța schitului era sfințită și de atunci până în prezent programul liturgic nu a fost întrerupt ­niciodată. Chiar dacă au fost perioade în care schitul nu a avut vieţuitori, slujbele religioase erau oficiate de preoţii din Sibiu repartizaţi să vină aici pentru a continua ­programul cultic.

În perioada 1944-1945 s-a pictat catapeteasma din biserică. Lucrarea a fost realizată de pictorul Constantin Vasilescu din Bucureşti. Pictura este în ulei, realizată în stil bizantin. Aceasta fost singura pictură a bisericii, până în 1985, când Mitropolitul Antonie Plămădeală a hotărât să se picteze întreaga biserică. Lucrarea a fost realizată în tehnica fresco de ­Ovidiu Preotescu. Până astăzi se păstrează atât catapeteasma, cât şi pictura din biserică în original.

„Interiorul bisericuței are mobilier modest, dar catapeteasma este foarte frumoasă, făcută la București de Societatea Anonimă Stil, pictată de pictorul Constantin Vasilescu, o pictură foarte frumoasă, păstrată bine. Mobilierul din bisericuță și din clădirile schitului a fost făcut la Fabrica de Mobilă Baciu și Comp din Sibiu. Avem ­două clopote din bronz, turnate în 1927 de Fabrica «Schieb-Kant»”, a adăugat părintele Valeriu Luca.

Mitropoliții care au păstorit la Sibiu au continuat în timp lucrările și au avut contribuția lor la între­ținerea și dezvoltarea schitului. ­Istoricul așezământului mențio­nează reparații în anul 1975, sub păstorirea Mitropolitului Nicolae Mladin, în 1982 și 1997, sub ­păstorirea Mitropolitului Antonie Plămădeală.

Se menționează apoi existența unei comunități monahale mari încă din primii ani de după cel de-al Doilea Război Mondial. „Nu am găsit nimic scris, dar bătrânii de aici povestesc viaţa călugărilor care lucrau la pădure, aveau animale şi iarna, pentru a-şi procura cele necesare traiului, confecţionau plicuri pe care le vindeau turiştilor”, mai spune părintele egumen.

Perioadele în care monahii vieţuiau la schit alternau cu cele în care nu mai era nici un călugăr la această aşezare. Situaţia s-a schimbat în 1987, când viaţa monahală a fost reorganizată, iar vieţuitorii nu au mai părăsit obştea.

„Din 1990 am reuşit să facem o rânduială liturgică zilnică în biserică, în limita posibilităţilor. ­În timpul săptămânii oficiem dimineaţa slujba Utreniei şi un Acatist, seara Vecernia şi Pavecerniţa mică, iar duminica şi în sărbători oficiem Sfânta Liturghie şi alte slujbe cerute de credincioşi”, a ­afirmat părintele Valeriu.

În 2009, s-au continuat lucrările de restaurare a bisericii. S-au vopsit acoperişul şi exteriorul pentru a fi protejate de ploi şi dăunători, iar lemnul a fost tratat cu o vopsea specială, lucrări sprijinite de ­Arhiepiscopia Sibiului.

Noua biserică

Numărul mare de credincioși, pelerini și turiști, care ajung la schit în ultimii ani, a determinat ridicarea unei biserici de dimensiuni mai mari. Noul locaș de cult al schitului poartă hramul Bunei Vestiri și al Sfântului Ierarh ­Andrei Șaguna, Mitropolitul ­Transilvaniei. Piatra de temelie a fost așezată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în anul 2013.

„Din 2013, de când s-a pus piatra de temelie, cu ajutorul Maicii Domnului și al Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, am lucrat cu mult spor în fiecare an. În anul 2018, a fost binecuvântată cu apă sfințită biserica pentru a se oficia Sfânta Liturghie”, a subliniat părintele Valeriu Luca. Un an mai târziu, IPS Mitropolit Laurențiu avea să sfințească Altarul noii biserici, tot în ziua hramului. În prezent, se lucrează la pictura interioară a sfântului locaș.

Centrul cultural „Sfântul Andrei Șaguna”

Lângă vechea casă de odihnă a schitului de la Păltiniș avea să se ridice în urmă cu câțiva ani un ­impunător centru cultural-misionar închinat Sfântului Ierarh ­Andrei Șaguna. Cu multe eforturi din partea Arhiepiscopiei Sibiului, sub îndrumarea IPS Mitropolit Laurențiu, Centrul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” avea să se înalțe la Păltiniș pentru a continua vechea tradiție instituită aici, aceea de a aduna oameni ai credinței, intelectuali creștini, preoți și credincioși în dorința de a-L mărturisi pe Hristos și de a contribui la dezvoltarea culturii și gândirii românești.

În 2013, pe 27 noiembrie, avea loc aici prima consfătuire a noului Cerc de cultură şi spiritualitate de la Păltiniș, care adună ierarhi, preoţi, scriitori şi intelectuali. Cu acea ocazie, scriitorul Andrei Pleșu primea din partea IPS Mitropolit Laurențiu distincția „Crucea Șaguniană pentru laici”. Întâlnirea avea să deschidă o nouă etapă a dialogului dintre teologi și intelectuali laici, în memoria marelui ­filosof și gânditor înmormântat lângă bisericuța de la Păltiniș, ­Constantin Noica.

Tot la Centrul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” de la Păltiniș au avut loc în acești ani numeroase conferințe, evenimente culturale și religioase, precum și tabere pentru familii și tineri. Amintim aici tabăra pentru familii ortodoxe organizată în 2017 și 2018, când mai multe familii din municipiul Mediaș au participat la diferite activități duhovnicești, culturale și recreative.

„Şi eu sunt credincios”

Fără vreo urmă de îndoială, Păltinișul a fost marcat de personalitatea marelui filosof și scriitor Constantin Noica. Aici și-a petrecut ultimii ani din viață și tot aici și-a găsit loc de odihnă veșnică. Mormântul său, aflat lângă bisericuța de lemn a schitului, atrage anual mii de turiști. În 1987, marele ­filosof trecea la Domnul și își găsea odihnă după ani de zbucium.

Părintele egumen Valeriu Luca își amintește cum l-a cunoscut pe Constantin Noica: „Stătea într-o chilie, într-o cabană foarte modestă. Nici o chilie de călugăr nu este atât de simplă cum a fost cea a marelui filosof. Se mai păstrează astăzi câteva dintre lucrurile personale. Am avut ­bucuria să-l cunosc. Ne-am întâlnit chiar aici în biserică, cu două luni înainte de a muri. A venit cu cineva în vizită. Mi-au rămas întipărite ultimele vorbe pe care mi le-a adresat: «Şi eu sunt credincios». Au fost mulţi care au scris şi au spus că n-ar fi fost credincios, contestând înmormântarea lui atât de aproape de biserică. Acel moment a fost o mărturisire faţă de Dumnezeu, ­care vede şi aude tot. A mai spus că nu vine foarte des la biserică, dar îl are pe Dumnezeu în inimă, în permanenţă. Este un lucru ­deosebit. Fiul său este monah în munţii Apuseni, într-o sihăstrie. L-am avut ca oaspete în 1993 pentru zece zile. A revenit după 38 de ani în România. A slujit aici la noi şi ne-am bucurat mult”, ne-a povestit părintele stareţ.

La mormântul lui se adună oameni care l-au cunoscut pe marele gânditor sau care îi apreciază opera și ideile filosofice. Persecutat de regimul comunist ateist, ­Constantin Noica se odihnește acum sub streașina bisericuței de la Păltiniș, devenind astfel un misionar, căci mulți dintre cei care îi vizitează mormântul intră și în biserică și poate mulți își schimbă inima și devin credin­cioși, cunoscând lumina cunoștin­ței adevărate, cea în Hristos.