Şcoală şi grădiniţă ortodoxe, ocrotite de prinţi şi domniţe din neamul Brâncovenilor

Nu departe de centrul Capitalei, undeva în apropierea Pieţei Traian, pe strada Popa Nan, numărul 47 B, este Şcoala „Anastasia Popescu“. După un şir de case cu unul sau două etaje, ghemuite şi îngrămădite, cum sunt majoritatea în Bucureşti, apare o clădire destul de mică, dar cu un spaţiu aerisit în jur. În fundal, se văd turlele Bisericii Popa Nan, vecinătate care te duce cu gândul la învăţătura în „tinda bisericii“. Şcoala „Anastasia Popescu“ este instituţia de învăţământ unde îşi continuă studiile copiii care au fost înscrişi la Grădiniţa „Arc-en-Ciel“. Aceasta, deoarece ambele instituţii de învăţământ au fundament creştin ortodox, şcoala devenind o necesitate pentru absolvenţii grădiniţei.

Holul este plin cu elevi. Stau aşezaţi pe clase, în careu. Se aude doar vocea unui copil care se străduieşte să citească fără greşeli. De la clasa întâi până la a patra, ochii sunt îndreptaţi spre icoanele de pe perete. Printre ele sunt şi câteva făcute de ei. Nici nu apucă Luca să scoată primul sunet al cuvântului „Slavă“, că toţi duc mâna dreaptă la frunte pentru a face semnul Sfintei Cruci. Rugăciunea Tatăl Nostru a este rostită în cor de glasurile lor fragede, aidoma jurământului pe care îl fac soldaţii când se înrolează în armată.

După terminarea rugăciunilor dimineţii, vine rândul lui Emil să citească din Mica Biblie. Le captează imediat atenţia istorioara cu ispitirea lui Adam şi a Evei. La aflarea pedepsei primite de primii oameni, feţele li se întristează. Profesorul de religie îl pune apoi pe Victor să citească din Noul Testament minunea vindecării slăbănogului din Capernaum. Cuvintele Mântuitorului „Ia-ţi patul tău şi umblă! Credinţa ta te-a mântuit“ le rosteşte cu tărie, reuşind să readucă bucuria în ochii colegilor. La sfârşit, când au intrat în clasele lor, încă mai aveau această bucurie pe chipuri. De aceste momente de împărtăşire a cuvântului divin au parte în fiecare dimineaţă de vineri. Scenele relatate anterior s-au petrecut la Şcoala „Anastasia Popescu“ din Bucureşti.

„Arc-en-Ciel“, grădiniţă cu fundament religios

Şcoala „Anastasia Popescu“ şi Grădiniţa „Arc-En-Ciel“ sunt unităţi particulare de învăţământ, recunoscute de Ministerul Educaţiei. Au fost înfiiţate de Mona Şerbănescu, profesor de limba franceză şi directoarea Fundaţiei „Preasfânta Fecioară Maria“, fundaţie care coordonează cele două instituţii. În programul şcolii şi a grădiniţei se pune accentul pe învăţarea de către copii a religiei şi a limbilor franceză, engleză şi germană.

Doamna Şerbănecu a avut încă din 1986 dorinţa de a face „o grădiniţă cu fundament religios“. Nu erau pe vremea aceea grădiniţe particulare, „mai ales în care să se facă religia şi limbile stăine“, ne-a spus dna Şerbănescu.

Prima grădiniţă a apărut în â86, în cadrul Uniunii Naţionale a Cooperaţiei Meşteşugăreşti (UCECOM). Doamna Şerbănescu ne povesteşte că atunci când a pornit grădiniţa „eram şi femeie de serviciu, şi directoare, făceam de toate“. Aveam sala mea la UCECOM, unde predam străinilor limbile franceză şi română. Prin â86, limbile străine nu mai erau însă căutate, şi am zis să încep de la grădiniţă“. Profesoara Şerbănescu a strâns în jurul ei 54 de copii, de la 3 la 7 ani.

Şi-ar fi dorit ca în grădiniţa ei copiii să facă religia, dar nu a văzut acest vis împlinit decât odată cu căderea regimului comunist. O colegă profesoară de franceză s-a înscris la Facultatea de Teologie şi, cu ajutorul ei, a pus bazele religiei în grădiniţă, doamna Raluca Stere rămânându-i alături până astăzi.

Abia în 1991 a venit să predea profesoara de pictură, apoi au venit şi profesori de franceză şi engleză.

Grădiniţa a avut mai multe sedii, în diferite apartamente de bloc, dar s-a ajuns la concluzia că este nevoie de un sediu la o casă cu curte. Abia în 1994 grădiniţa a fost mutată într-o casă de pe strada Matei Voievod, unde se află şi astăzi.

Mama Sica, profesorul ideal de religie

Anastasia Popescu sau Mama Sica a fost o femeie foarte credincioasă, care după Revoluţie a devenit profesoară de religie. Avea un mod foarte special de a preda, prin care reuşea să atragă atenţia nu numai a copiilor, ci şi a părinţilor. A lucrat şi la primul „Abecedar ortodox“. Doamna Şerbănescu a văzut-o prima oară la televizor, i s-a părut profesorul ideal de religie. „Am reuşit să o cunosc prin domnul Sorin Dumitrescu, care avea fiica la noi la grădiniţă. O cunoştea foarte bine pe Mama Sica“, ne-a povestit doamna Şerbănescu. Mama Sica a venit la grădiniţa doamnei Şerbănescu să predea religia, în 1994, de ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică. De tunci, ziua aceasta a devenit sărbătoarea şcolii. „Stăteam toţi acolo, cuminţi, şi o acultam. Mama Sica avea un mod formidabil de a preda religia, stătea numai în picioare. Le preda copiilor prin poveşti, nu era nimic arid, teoretic sau neexemplificat. Am reţinut că dacă unui copil vrei să îi transmiţi cunoştinţe temeinice nu ai de ce să îi vehiculezi noţiuni abstracte. Tot de la ea am înţeles că Rugăciunea Tatăl Nostru nu se învaţă la grădiniţă, ci de la clasa întâi, pentru că profunzimea rugăciunii se înţelege cu vârsta.“ În 1995, Mama Sica a murit, însă. A lăsat în locul ei un om deosebit: părintele Constantin Voicescu. „Când părintele a venit la Mama Sica la spital, a văzut albumul cu poze al fundaţiei noastre, Preasfânta Fecioară Maria. Ne-a sprijinit cât a putut şi la fundaţie, şi la grădiniţă.“

Anevoiosul drum al acreditării

„După ce Mama Sica a trecut la cele veşnice, în anul acela am continuat activităţile cu copiii, şi în toamna următoare am înfiinţat cu ei prima clasă din Şcoala «Anastasia Popescu». Şcoala poartă numele mamei Sica în semn de omagiu, de dragoste“, după cum ne-a spus cea care a înfiinţat-o în anul 1996.

Clădirea în care se află şcoala acum era goală. A fost a Liceului „George Coşbuc“, iar directorul Şcolii Nr. 85 „Ion Tănase“ a făcut ateliere aici. A primit-o cu condiţia de a lua şi o clasă a Şcolii Nr. 85. „Erau două clase, una a mea şi una a lor“, îşi aminteşte directoarea. „Am zugrăvit, am vopsit, am făcut totul cu gândul că o să primesc banii din altă parte. Dar, după ce am pornit lucrările, am aflat că respectiva instituţie nu investeşte bani în astfel de lucrări. Primăria nu ne-a dat nimic, pentru că suntem particulari“. Programul de dimineaţă era al Şcolii Nr. 85, iar după-amiaza era al Şcolii „Anastasia Popescu“. În colaborare cu aceştia, au avut 10 promoţii.

După încetarea acordului cu cei de la Şcoala Nr. 85, în 2004, au continuat în aceeaşi clădire. Fiecare clasă poartă numele unui fecior brâncovean: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei. „Am văzut tabloul de la Mănăstirea Hurezu cu toată familia Sfântului Constantin Brâncoveanu, în care domnul şi feciorii stau de o parte, iar doamna cu fetele de cealaltă. Am preluat şi numele domniţelor, anul acesta avem clasa «Domniţa Maria», iar anul viitor vom avea clasa «Domniţa Anca». Lucrăm cu 50 de profesori, care sunt, în primul rând, credincioşi, pentru că cine nu are aceleaşi idealuri cu noi nu rămâne, nu poate, nu i se potriveşte locul. Nu poate merge cu copiii la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească cine nu are această dimensiune a trăirii“, ne-a mai spus doamna directoare.

La clasele I-IV sunt profesori specializaţi, nu învăţători. Lucrează după un curriculum naţional îmbogăţit, în care s-a adăugat o viziune a disciplinelor predate de profesori de specialitate. Avem astfel copii care merg la olimpiade, concursuri şi la alte activităţi educative, în care reprezintă cu succes Şcoala „Anastasia Popescu“.

„Cu copiii mici lucrează profesori de arte plastice, muzică, religie şi limbi străine. La fiecare grupă de grădiniţă sunt în jur de 12 profesori.

Cele două instituţii sunt acreditate. În ţară, numai vreo zece unităţi de învăţământ particular sunt acreditate“, spune doamna Şerbănescu.

„Aici este o atmosferă religioasă“

„Pe lângă curriculum naţional la religie, elevii au atelier în care lucrează icoane. În fiecare sâmbătă dimineaţa vin şi pictează. Le place aşa de mult încât, atunci când vin părinţii să îi ia acasă, nu mai vor să plece. Elevul cunoaşte povestea, parabola, viaţa sfântului din fiecare icoană. Unele ore de religie se fac în biserică, însă copiii merg şi la slujbă în zilele de sărbătoare. Este şi întâlnirea de vineri dimineaţa, când se citeşte din Vechiul şi Noul Testament, după rugăciunile dimineţii. Nu toţi copiii provin din familii extrem de religioase, cu toate că au înţeles că şcoala are un astfel de profil. Nu resping ideea, pentru că mai învaţă şi ei lucruri noi. Le oferim premii, cadouri de Moş Nicolae, cărţi…“, ne-a mai spus doamna directoare a Şcolii „Anastasia Popescu“. Viaţa din şcoală este una paşnică, de înţelegere. Copiii se împărtăşesc cel puţin în cele două posturi mari de peste an. „Aici este o atmosferă religioasă, faptul că merg la biserică înseamnă foarte mult pentru ambianţa de aici. Este înscrisă la noi şi o fată catolică“. Copii de alte religii nu sunt: „Când văd că scrie pe frontispiciu «fundaţie creştin ortodoxă» este mai greu să vină cei care nu împărtăşesc aceleaşi gânduri şi sentimente cu ale noastre“, a mai spus profesoara Mona Şerbănescu.

„Prin copii reînduhovnicim familiile de români“

Au fost apropieri ale părinţilor de credinţa ortodoxă şi datorită Bisericii Popa Nan şi a părintelui Victor Frangulea, parohul acestui sfânt lăcaş. Mama Sica le spunea mereu: „Prin copii reînduhovnicim familiile de români“. Sunt momente de consiliere cu părinţii, de întâlnire cu aceştia, în care se poartă discuţii cu profesorii, cu psihologul, cu logopedul.

Ora de religie în învăţământul public este înţeleasă de doamna director ca o picătură într-un ocean. „Pe copil îl construieşti de mic şi nu poţi veni cu valorile credinţei când el este deja mare şi când locul lor a fost luat de altele. Important este să le dai copiilor valori şi modele. Nimic nu este mai frumos decât viaţa unui sfânt ca model de vieţuire, dar pe care copilul trebuie să o înţeleagă ca pe o poveste, când e mai mic, şi ca pe ceva real, când mai creşte“.

Viitoarea Grădiniţă „Sfânta Ecaterina“

Ca plan de viitor fundaţia are înfiinţarea unei grădiniţe cu un specific ortodox şi mai profund, în care accentul să cadă pe religie. Primul pas a fost făcut, prin primirea binecuvântării Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Doamna Şerbănescu ni se destăinuie: „Vreau să aprofundez ideea de învăţământ ortodox, pentru că simt că şi momentul este propice. Când am pornit grădiniţa şi şcoala, lumea era nelămurită, iar un astfel accent foarte puternic i-ar fi speriat. Acum, a crescut generaţia de părinţi care doresc un învăţământ ortodox de profunzime pentru copii“.

Va începe cu o grupă eterogenă şi apoi va diferenţia copiii în funcţie de vârstă. Limbile străine vor fi opţionale, după program. Se va lucra pe materialele dedicate special religiei. Vor avea ore de religie zilnic, şi nu va fi o oră segmentată, cum e în învăţământul de stat. Are în plan şi o „grădiniţă a părinţilor“, pentru catehizarea acestora, cu două întâlniri pe lună.

▲ Importanţa şcolilor cu fundament ortodox

„Am fost o vreme duhovnic şi preşedinte executiv al Fundaţiei „Preasfânta Fecioară Maria“, după ce am fost mai ocupat m-am retras, păstrând doar titlul de onorific. Mă mai duc din când în când, când mi se cere ajutorul.

Mulţi suspectează denumirea fundaţiei ca fiind catolică, dar e ortodoxă sută la sută. E o instituţie cu care ne putem mândri. Bine ar fi să avem cât mai multe instituţii de acest fel. Ceea ce este foarte important este faptul că aici se cultivă ideea identităţii. De mic trebuie să îl duci pe copil la biserică, la o grădiniţă creştină. Sperăm să avem şi şcoli ortodoxe, confesionale, cum sunt în toată lumea civilizată. Asta cultivă identitatea, pe lângă faptul că e o şcoală a lui Dumnezeu. Mai există şi moda asta cu grădiniţe şi şcoli catolice, noi le respectăm şi le admirăm, dar mi se pare o greşeală pentru românii ortodocşi. Sunt nişte chestiuni care se imprimă, şi s-a dus identitatea, s-a terminat.

Identitatea ortodoxă trebuie cultivată de la început. Fiecare copil primeşte un certificat de naştere, şi unul de botez. Acest certificat de botez este ca o legitimaţie pe toată durata vieţii, cu care mă duc la grădiniţă, la şcoală, în armată, în viaţă şi, la sfârşit de tot, când vom trece pragul, tot cu această legitimaţie în mână vom trece, aceea de creştin ortodox“, ne-a spus părintele Vasile Gordon.

▲ „Un copil mi-a spus că vrea să fie sfânt“

Profesorul de religie Cosmin Costache ne spune câteva cuvinte despre copiii Şcolii „Anastasia Popescu“: „La această şcoală se poate lucra mai uşor cu copiii, înţeleg mai bine comunicarea cu Dumnezeu, cu tainele Bisericii. Sunt mai aproape de ceea ce reprezintă legătura cu Dumnezeu. Au şi ajutorul părinţilor, care le întipăresc de mici multe cunoştinţe religioase. Nu-i întrebăm dacă te-ai împărtăşit sau nu, ci când te-ai împărtăşit ultima oară, dacă au trecut cele 40 de zile de atunci.

Pe lângă ora normală de religie, avem momentul nostru de rugăciune şi lecturile biblice de vineri, după care merg la fiecare clasă să explic ceea ce am citit. Acestea sunt din Mica Biblie şi au legătură cu evanghelia duminicii sau cu cea mai apropiată sărbătoare. Iar de fiecare dată când avem posibilitatea şi, în special, în sărbători, mergem la biserică.

Celor mici, de la grădiniţă, le spun că în altar sunt îngerii care păzesc altarul noaptea, iar ei prind aceste lucruri foarte bine şi atunci se roagă mai profund, sunt mai apropiaţi de Dumnezeu, chiar simt aceste lucruri. Avem în plan să facem vinerea Sfânta Liturghie numai pentru copii, iar corul şcolii să dea răspunsurile la strană.

Când copilul se învaţă să meargă, trebuie să-i îndreptăm primii paşi spre Dumnezeu, să-l învăţăm să cunoască lucrurilor elementare despre El. Chiar mi-a spus un copil că el ar vrea să fie sfânt şi după ce termină grădiniţa să facă o şcoală de sfinţi. A fost şi cazul unei fetiţe în clasa a III-a, dintr-o familie de asiatici de altă confesiune, datorită căreia a trecut la Ortodoxie întreaga familie. Nu i-am împins sau forţat, ci am avut răbdare până au simţit ei asta.“

▲ Generaţia Mamei Sica a ajuns la facultate

Raluca Stere, profesoară de religie, dar şi prietena şi confidenta doamnei Şerbănescu, ne-a vorbit despre cei care au trecut prin această şcoală: „Generaţia celor care au învăţat primele rugăciuni cu Mama Sica pe scăunelele Grădiniţei «Arc-en-Ciel» a ajuns mai întâi pe băncile Şcolii «Anastasia Popescu», iar acum se apropie de anii de facultate. Astăzi, alături de secretele internetului şi de premiile la olimpiade, colegii lor mai mici continuă să descopere Lumina, Adevărul şi Viaţa în aceleaşi instituţii creştin ortodoxe, cu pereţii acoperiţi de icoane zămislite chiar de ei“.

▲ „Am făcut ceea ce îmi era mie drag“

„Sistemul particular este văzut ca o sursă de bani, dar la mine nu este situaţia asta, eu nu am făcut o afacere din şcoală, am făcut ceea ce îmi era mie drag. Sponsorizările sunt foarte puţine. Mereu trag după mine nişte datorii pe care nu le pot acoperi, dar, cu ochii la cer, cred că se vor rezolva. Mi-aş dori o grădiniţă şi o şcoală gratuite, dar nu am cum să le fac“, spune doamna directoare. Sunt cazuri de copii pe care îi susţine financiar, care nu au plătit niciodată sau au plătit mai puţin decât ar fi trebuit.

Unii copii ajung să plătească doar masa uneori.

Acum sunt înscrişi în jur de 200 de elevi la Grădiniţa „Arc-en-Ciel“ şi Şcoala „Anastasia Popescu“. După programul de dimineaţă, la prânz, primesc masa, la 13:30, fundaţia având contract cu o firmă care aduce mâncare gătită. După masă, continuă programul cu diferite activităţi, până la ora 18:00. Copiii de la grădiniţă au şi camere unde pot dormi.