Școala slobodă obștească a lui Dinicu Golescu

În complexul muzeal de la Golești, județul Argeș, chiar la intrarea pe domeniul foștilor boieri Golești se află clădirea în care a funcționat Școala slobodă obștească, organizată de Dinicu Golescu în primele decenii ale veacului al XIX-lea, unde erau școliți pe banii acestui boier elevii de orice stare socială, inclusiv fiii de țărani.

Dinicu Golescu (Constantin Golescu), important cărturar şi boier născut în Ţara Românească (1777-1830), a fost fiul marelui ban Radu Golescu şi al Zoiţei Florescu. A avut mai multe dregătorii (funcții) în Muntenia, fiind ispravnic, hatman şi mare logofăt. A fost căsătorit cu Zoe Farfara, din căsătoria lor rezultând cinci copii: Ana, Ştefan, Nicolae, Radu şi Alexandru. Prin expresia Frații Golești îi numim pe cei patru băieți ai lui Dinicu care s-au aflat între principalii partici­panți la Revoluția de la 1848 în Țara Românească.

Un boier care voia ridicarea culturală a semenilor 

În urma mai multor călătorii pe care le-a făcut în Europa Occidentală și în Rusia, Dinicu Golescu a scris „Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Goleşti, făcută în anul 1824, 1825, 1826”, pe care a publicat-o la Buda, în 1826, și care reprezintă o importantă lucrare pentru literatura noastră, fiind primul jurnal românesc de călătorie. Cartea arată bunul spirit de observație al boierului, dar și dorința sa ca lucrurile interesante întâlnite în alte țări să fie înfăptuite și la noi. Prin comparație cu ceea ce vedea în țările civilizate, cărturarul critica diversele aspecte ale stării culturale şi sociale din Ţara Românească. Dinicu Golescu și Ion Heliade Rădulescu au fondat ziarul „Curierul românesc” și au pus bazele „Societăţii literare”, ale cărei şedinţe se desfăşurau chiar în casele boierului Golescu de la Podul Mogoşoaiei din București, toate susținute financiar de boierul iubitor de cultură. Același Dinicu Golescu a tradus și tipărit mai multe cărți. 

Ca o dorință a sa de a aduce schimbări benefice în țara sa, după ce cunoscuse realități europene admirabile, a fost și întemeierea la moșia sa de la Golești a Școlii slobode obștești, o școală la care aveau acces gratuit toți fiii boiernașilor din împrejurimi și copiii de țărani care doreau să învețe carte. Printre elevi s-au aflat frații Turnavitu de la Budișteni, de lângă Leurdeni, și fiii boierului Furduescu. 

Este interesantă broșura prin care boierul Golescu făcea cunoscută intenția sa și felul în care se adresa părinților pentru a trimite copiii la învățătură de carte, broșura sa având un titlu extrem de lung, dar convingător: „Înștiințare pentru școala din satul Golești, ce se află în județul Mușcelului, cătră Părinții cei ce vor să învețe copiii Dumnélor Limba Românéscă, Grecéscă, Latinéscă și Italienéscă: și mai vârtos să învețe, cel dintâiu temeiu al Omului, - pentru care Învățătură să și typăresc Cărțile cele trebuincioase”.

Elevii învățau prin metoda monitorială 

Muzeograful Călin Gerald de la Muzeul Golești ne-a oferit explicații: „Nu se știe cu precizie când a fost înființată această școală, dar ea a fost întemeiată sigur de Radu Golescu pe la 1800, căci Dinicu, fiul său, se exprimă în 1826: «Am redeschis școala tatălui meu...». Era o școală cu internat și se preda după metoda lancasteriană sau monitorială. Pentru aceasta, elevii mai mari, care deprinseseră tainele scrisului, cititului și socotitului, îi puneau pe cei mai mici după niște semicercuri și îi supravegheau, îi puneau să repete. În acea vreme, profesorii erau greu de găsit, astfel încât elevii învățau unii de la ceilalți. Metoda s-a practicat în toată Țara Românească, până pe la 1900. Școlile construite erau prevăzute cu aceste semicercuri, foloseau groapa cu nisip pentru repetarea literelor cu degetul, apoi tăblițele de ardezie. Școala lui Dinicu era «slobodă obștească», adică fără taxe, pentru că totul era pe cheltuiala boierului, pentru tot norodul, fără diferențieri de rang social. Oricine era binevenit să se lumineze la școala de la Golești. Era o problemă cu manualele, nu existau. De aceea, învățau folosind cărți religioase”.

Copiii și dascălii erau găzduiți pe toată perioada anului școlar în odăile special destinate, aveau voie să se plimbe prin parcul conacului, să mănânce orice fruct din livadă și erau sfătuiți să meargă cât de des posibil pentru a asculta slujbele și predicile la biserica ce se afla în imediata apropiere de școală. 

Printre profesorii aduși de Dinicu Golescu la Golești s-au aflat vestiții Aaron Florian și Ion Heliade Rădulescu. Învățăceii studiau gramatica, slavona, latina, greaca, franceza, matematicile, geografia Europei și universală, istoria, iar în ultimul an făceau filosofie, retorică, biologie și muzică. Pentru nevoile școlare și pentru desăvârșirea educației morale a elevilor, Golescu a tipărit pe cheltuiala sa cărțile „Elementuri de filofosie morală” și „Adunare de pilde bisericești și filosofești, de întâmplări vrednice de mirare, de bune gândiri și bune neravuri, de fapte istoricești și anecdote”. 

„La o serbare școlară cu elevii acestei școli veneau să asiste toate oficialitățile de la Pitești și din împrejurimi. Era un eveniment important, oamenii voiau să vadă ce făceau elevii în școală. Se scriau articole în ziare, în care se relata că au fost de față mulți «boiari și orășeni din Pitești». Se mai spune că numărul școlarilor era 30, «care de toate întrebările au răspuns cu mare îndrăzneală și înlesnire»”, a mai spus muzeograful Călin Gerald. 

Școala s-a închis când a murit Dinicu Golescu, în 1830. Zinca Golescu a redeschis-o pentru câțiva ani, deși a fost greu să găsească un dascăl.