Sculptorii români, deschizători de drum în arta Evului Mediu european

Preocupaţi de problemele cotidiene, scăpăm din vedere evenimente sau fapte semnificative din trecutul istoric, rememorări care se cuvin a fi actualizate, fiindcă fac parte din reperele noastre istorice şi culturale. Aşa, spre exemplu, s-a neglijat faptul că în anul 2013 s-au împlinit 640 de ani de când doi talentaţi sculptori români au realizat, pentru prima oară în istoria Evului Mediu european, o sculptură ecvestră în „ronde-bosse“, şi anume sculptura care-l reprezintă pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe călare, amplasată în vecinătatea Catedralei „Sfântul Vit“ din Praga.

În anul 1373, doi sculptori din Cluj, fraţii Mar­tin şi Gheorghe, fii ai pictorului Nicolae, fi­nalizau comanda împăratului Ca­rol al IV-lea de Luxemburg (de numele căruia se leagă în­flo­rirea oraşului Praga), şi a­nu­me realizarea reprezentării ec­ves­tre a statuii Sfântului Mu­ce­nic Gheorghe. Pentru a în­ţe­le­ge importanţa acestui eveniment pentru istoria artei euro­pe­ne (şi, implicit, pentru istoria ar­tei româneşti), se cuvin câ­te­va precizări.

Principalul monument care se construia în acea vreme în Pra­ga era Catedrala „Sfântul Vit“, pentru a cărei ridicare cti­to­­rul - Carol al IV-lea - i-a adus pe cei mai renumiţi meşteri con­structori ai vremii: Mathias din Arras şi apoi Peter Parler din Gmnd, cel care va prelua şan­­tierul şi va realiza, îm­pre­u­nă cu echipa sa, şi statuile care au împodobit monumentala ca­­te­­drală. Cu toate că beneficia de cei mai faimoşi meşteri ai vre­mii, ctitorul i-a chemat şi pe cei doi fraţi din Cluj pentru a re­aliza, în bronz, reprezentarea ec­vestră a Sfântului Gheorghe, ce­ea ce înseamnă că cei doi se bu­curau de un important pres­ti­­giu în vremea respectivă. De alt­fel, despre realizările celor doi fraţi se ştie că, şi anterior (în anul 1370, regii-sfinţi Şte­fan, Emeric, Ladislau, pentru ca­­tedrala din Oradea), dar şi ul­t­e­­rior, aceştia au realizat, în bronz, reprezentări ale unor im­portante personaje istorice. Fă­ceau deci parte din categoria artiştilor de certă faimă, nu numai naţională.

Primele monumente de for public din arta europeană a Evului Mediu au fost ridicate de meşteri români

Prin ce au atras atenţia cti­to­­rului lucrările celor doi fraţi clujeni?

În primul rând este necesar să ne reamintim că, până a­tunci, asemenea sculpturi erau des­tinate a împodobi numai mo­numentele de arhitectură, deci erau adosate, „lipite“ de zi­du­rile monumentului (ampla­sa­te în nişe, baldachine, pe con­so­­le ş.a.m.d.). Cu alte cuvinte, pu­teau fi privite şi admirate „nu­mai din faţă“, frontal. Se re­cu­­noaşte astăzi, ca o noutate, că cei doi sculptori (argintari la ori­gine) sunt autorii, prin a­ces­te statui menţionate, ai pri­me­lor monumente de for public din arta europeană a Evului Me­diu, deci cu mult înainte ca meş­terii din vremea Renaşterii i­taliene ai secolului al XV-lea să realizeze asemenea lucrări.

În al doilea rând, cu referire di­rectă la statuia ecvestră a Sfân­tului Gheorghe de la Hra­dul praghez, avem de-a face aici cu alte notabile premiere e­u­ropene. Lucrarea, datată „1373“ (pe scutul pe care-l avea Sfân­tul Gheorghe, dispărut în­tre timp, se afla inscripţia „A(nno) D(omini) MCCCLVIII hoc opus imaginis S(anctis) Geor­gii per Martinum et Geor­gi­um de Claussenberch conflatum est“), este prima statuie ec­vestră „rotundă“, autonomă, deci care se putea vedea de jur îm­prejur. Pentru a înţelege pri­o­r­itatea, amintim că istoria ar­tei europene îi menţionează pe sculp­torii italieni Donatello (cu lu­­crarea Gattamelata, 1446-1453) sau pe Verrocchio (Co­l­le­oni) drept prime exemple eu­ro­pene de sculptură ecvestră în „ron­de-bosse“, adică inde­pen­de­n­tă de monument. Rea­li­za­rea unei sculpturi independen­te de monument presupunea o se­rie de rezolvări tehnice (difi­ci­­le) şi de gândire artistică pe ca­re cei doi fraţi îndrăznesc să le abordeze şi să le rezolve, pen­tru prima dată, în istoria a­ces­tui gen artistic.

Cei doi autori din Cluj au reuşit să facă ceea ce nu a îndrăznit să facă nici un sculptor, nici înainte, nici după aceea

O sculptură „rotundă“ pre­su­­pune că, din orice parte ai pri­vi-o, ea trebuie să apară ar­mo­­nioasă şi echilibrată. Miş­ca­rea personajelor (aici, eroul, ca­lul şi balaurul) trebuie, de a­se­me­­nea, să se înscrie într-o di­na­­mică firească, logică, fiind vor­ba, de fapt, de trei volume dis­­puse în planuri com­po­zi­ţio­na­le distincte, dar armonios in­te­­grate într-un ansamblu. La toa­te acestea se adaugă faptul că „modelul“ trebuia turnat în bronz, o tehnică dificilă pentru a­semenea scop final, dificultate pes­te care autorii au trecut cu suc­ces, dovedind că stăpânesc per­fect tehnica turnării meta­lu­lui la asemenea dimensiuni. Ia­tă deci doar câteva dintre pro­blemele noi pe care le-au a­vut de rezolvat clujenii Martin şi Gheorghe. „În deplină con­cor­­­danţă compoziţională cu miş­carea calului şi a călă­re­ţu­lui, terenul-suport este agitat, stân­cile care îl compun fiind re­da­­te cu savoarea reprezentării u­nui peisaj într-o miniatură de e­pocă“, nota într-un pertinent stu­diu profesorul Vasile Dră­guţ. Acelaşi eminent cercetător mai nota că cei doi autori au re­u­şit să facă „ceea ce nu a în­drăz­nit să facă nici un sculptor, nici înainte, nici după ace­ea“, referindu-se la îndrăzne­ţele so­luţii compoziţionale.

Din păcate, deşi Praga şi Hra­dul, cu imensa Catedrală „Sfâ­n­tul Vit“, sunt frecvent vizi­ta­te de către grupuri de turişti ro­mâni, nici un ghid nu le a­tra­ge atenţia că acest grup statuar es­te o o­pe­ră în premieră euro­pea­­nă a u­nor artişti români şi că „prea a­des neglijat în marile sin­teze con­sacrate artelor euro­pe­ne me­di­e­vale, el este o expresie conclu­den­­tă a momentului re­volu­ţio­nar pe care îl defineau la timpul lor cei doi fraţi din Cluj. Ne fa­cem o datorie ca, în a­ceste pa­gini, să reamintim (chiar şi fugitiv, la mai bine de 640 de ani) se­me­­nilor noştri, cu jus­tificată mân­drie, acele rea­li­zări ale crea­to­­rilor români din vre­murile de de­mult cu care lu­mea noastră ar­tistică se poate mândri.