Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Seniorii din Homorâciu au un club al lor
Într-unul dintre cele mai frumoase sate din România, la Homorâciu, vârstnicii şi-au format un obicei de vreo şase ani. În fiecare zi de joi, timp de două ore, se întâlnesc şi conversează, mai cu seamă pe teme culturale. Acest Club al seniorilor este o iniţiativă salutară, care poate să inspire şi alte comunităţi din mediul rural sau urban.
E zi de joi, zi de toamnă răcoroasă, trecut de ora 14:00. Suntem în satul prahovean Homorâciu din comuna Izvoarele, mai precis în curtea Centrului cultural „Izvoarele“. În spatele unei uşi de la parterul clădirii, într-o încăpere spaţioasă, încălzită, frumos decorată, ne întâmpină 30-35 de domni şi doamne ajunşi la vârsta a treia. Am nimerit chiar în febra expunerii creaţiilor poetice personale. Multe dintre versurile notate pe carneţele sau publicate deja în volume au tematică religioasă. Atmosfera este prietenoasă, relaxantă şi deseori destinsă de aplauze şi de glume bine plasate. Sentimentul prim care te încearcă este acela că participi la o sărbătoare: toţi cei prezenţi sunt elegant îmbrăcaţi, zâmbesc şi găsesc vorbe frumoase unii pentru alţii. Înţelepţi, aceşti oameni au învăţat împreună că bătrâneţea trebuie celebrată, la fel ca toate celelalte vârste, în cel mai constructiv şi demn mod cu putinţă.
„Viaţa este echilibristică pe sârmă“
Ion Morcov este unul dintre fondatorii clubului şi cel mai vârstnic locuitor al comunei. A împlinit 100 de ani în luna ianuarie. Dintotdeauna a fost un om iubit de consăteni. Popular, pacifist şi serios, nu i-a fost greu să strângă oameni în jurul său.
„Ne-am adunat să ne putem cunoaşte. Una e să vezi omul pe stradă şi alta e să ai de-a face cu el, aşa îi poţi aprecia valoarea. Apoi, unul din scopurile noastre a fost să dăm o mână de ajutor la gospodărirea comunei şi, deocamdată, am reuşit să facem gardul şi aleile de la Centrul cultural comunal“, spune domnul Ion, prezent la toate întâlnirile de joi după-amiază.
O viaţă întreagă a lucrat la CFR şi din munca sa şi-a susţinut familia. A ajuns anii senectuţii lipsit de prezenţa soţiei, pe care a iubit-o nespus, dar se bucură de cele două fete şi de cei patru nepoţi. Ion Morcov spune că „la 100 de ani, nu te doare nimic, dar te simţi depăşit“. Poet din fire, a alcătuit chiar şi câteva stihuri dedicate perioadei cărunteţii, care exprimă foarte bine ceea ce simte. De la înălţimea experienţei sale, Ion Morcov ar avea de transmis câteva îndemnuri semenilor săi: „Dacă omul îşi bate joc de viaţă, oricând poate cădea, pentru că viaţa este echilibristică pe sârmă. Uneori, chiar dacă eşti un om echilibrat, într-o societate care deviază de la anumite reguli, ai de suferit. Trecând peste toate, pentru că viaţa nu e roz totdeauna, oamenii să ţină cont că sunt nişte reguli în viaţă care trebuie respectate: să nu fumeze, să doarmă 7-8 ore pe noapte (preferabil două ore înainte de miezul nopţii), să mănânce cu măsură. Pe lângă toate acestea, omul este dator să nu uite de credinţă.“
„Am descoperit locuri noi împreună“
Doamna Georgeta Anton a instruit generaţii întregi de elevi în cei 40 de ani dedicaţi profesiei de învăţător. De opt ani este pensionară.
„După ce am ieşit la pensie, m-am simţit singură fără copii. Am auzit de existenţa acestui club şi de cinci ani vin aici, în fiecare joi, de la o distanţă de 5 km, de la Măneciu. Consider că am ce să le spun colegilor mei şi mă bucur că pot socializa. Îmi place mult poezia, în special cea patriotică, şi cântecul patriotic. Ideea înfiinţării acestui club a fost nemaipomenită, pentru că altfel am fi rămas în treburile noastre de acasă, nu ne-am mai fi cunoscut şi nu am mai fi participat la atâtea activităţi. Am descoperit locuri noi împreună: la festivalurile din ţară, unde i-am însoţit pe colegii din ansamblul de dansuri populare «Izvoraşul», pe producătorii de produse naturiste, dar şi pe meşterii populari“, vorbeşte doamna Anton, o mare pasionată a costumului popular pe care se pricepe să-l migălească în cusături de mare rafinament.
Moştenirea
O echipă de teatru, alta de dansuri populare şi un grup vocal sunt preocupările artistice majore ale celor mai mulţi dintre membrii clubului din Homorâciu, iar activităţile lor sunt cunoscute aproape în întreaga ţară, după cum afirmă Vasile Alexe, cel de-al doilea fondator al clubului, pensionar, fost merceolog: „Avem colaborări şi schimburi de experienţă cu diverse cluburi din ţară, precum cel din Isaccea, Craiova, Sinaia, Topliţa, Fundata, Bran, Poiana Stampei.“ Efectele acestor îndeletniciri asupra stării psihice şi sufleteşti ale seniorilor nu au întârziat să apară, căci, adaugă domnul Alexe: „Ne-am recăpătat stima de sine. Activităţile acestea ne menţin mult mai lucizi, ne ţin departe de monotonie şi ne hrănesc sufleteşte şi intelectual. Vrem să lăsăm moştenire nepoţilor acest club.“
„Locul acesta este o binefacere“
Nicolae Costea Teleajen, scriitor şi pictor, este autor a 37 de volume, între care două cuprind în integralitate psalmi. Un om îndrăgostit de natură, de oameni, locuri, credinţă, istorie, Nicolae Costea mărturiseşte: „Atmosfera de la club m-a captat de la prima întrunire. De aici am cooptat colaboratori pentru «Spirala cunoaşterii», o revistă de cultură al cărei fondator şi coordonator sunt.“
Elena Despan, preşedinta clubului, farmacist de profesie, este un om care se bucură de respectul şi consideraţia colegilor săi şi ale sătenilor.
„Locul acesta m-a scos din amorţeală. Este o binefacere pentru mine. Ştiu că miercuri trebuie să-mi fac lecţiile, adică să strâng material pentru a doua zi. Dacă nu ar fi existat întâlnirile de joi după-amiază, viaţa mea ar fi fost o plictiseală. Toţi venim cu drag. Am acasă multe agende pline cu astfel de informaţii. Cel mai adesea, vin cu sfaturi din profesia mea. Astăzi, am adus în atenţie şi o vorbă înţeleaptă a lui Lucian Blaga: «Dacă spui întotdeauna ceea ce gândeşti, nu te aştepta să auzi întotdeauna ca răspuns numai ceea ce-ţi place»“, explică doamna Elena.
Vremea înţelepciunii
Din 2010, anual, în data de 14 septembrie, seniorii, oficialităţile locale şi o parte din izvoreni urcă pe cel mai înalt deal din localitate – Piscul Stoichii, unde au ridicat o cruce-monument în memoria eroului Stoica, omorât de tătari pe acel loc, în urmă cu 250 de ani.
Întotdeauna în mijlocul vârstnicilor, Ioan Diaconu, directorul Centrului cultural „Izvoarele“, declară vădit impresionat: „Dacă aş fi ştiut câtă înţelepciune şi câtă frumuseţe sufletească există la vârsta a treia, aş fi preferat să mă nasc bătrân.“
Directorul mai spune că iniţiativa lui Ion Morcov şi a lui Vasile Alexe a venit ca o necesitate pentru comunitate, deoarece „aceşti oameni, pensionari, nu ieşeau din curţile lor, erau condamnaţi la munca câmpului şi preocupaţi de treburile din gospodărie. Ei sunt stâlpii comunităţii în care trăim. Activitatea este structurată pe mai multe module: creaţie proprie, evocarea marilor oameni de cultură şi conservarea tradiţiilor populare. Ne deosebim de celelalte cluburi din ţară prin activitatea culturală săptămânală intensă pe care o desfăşurăm.“
La finalul întâlnirii de joi după-amiază, Elena Despan a ţinut să transmită un mesaj persoanelor de vârsta a treia: „Să îşi caute prieteni adevăraţi şi să înfiinţeze şi ei un club, în comunitatea lor, că nici noi nu am fost foarte mulţi la început. Prima dată, ne-am adunat într-o sală mică, apoi au venit alţii şi alţii, aşa că acum suntem 40-44 de membri. Dacă lipseşte unul, ne întrebăm ce s-a întâmplat cu el. Ne facem griji. În timp, s-a legat o prietenie frumoasă“.