Astăzi, 10 ianuarie, ortodocşii îl sărbătoresc pe Sfântul Grigorie, episcopul Nyssei, unul dintre marii părinţi capadocieni ai creştinismului, alături de fratele său, Sfântul Vasile cel Mare, şi de Sfântul Grigorie de Nazianz. O parte din moaştele acestui mare sfânt se află în Biserica "Domniţa Bălaşa" din Bucureşti, unde sunt venerate cu mare evlavie de către credincioşi. Prin gândirea şi opera sa, Sfântul Grigorie este considerat a fi unul dintre cei mai mari erudiţi teologi ai timpului, iniţiator al teologiei mistice ortodoxe din secolul al IV-lea.
A rânduit Creatorul ca în inima Capitalei, la scurtă distanţă de Patriarhie, pe malul drept al Dâmboviţei, lângă Tribunal, la hotarul dintre credinţă şi judecata omenească, să fie ridicată o biserică spre preamărirea judecăţii lui Dumnezeu. Şi tot din rânduială divină au ajuns aici şi părticele din capul Sfântului Grigorie, episcopul Nyssei, cel născut într-o familie creştină din Capadocia, pământ sacru care a dat nu mai puţin de şase sfinţi Bisericii lui Hristos. Începuturile Bisericii "Domniţa Bălaşa" sunt fixate în istorie undeva pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, când fiica domnitorului Constantin Brâncoveanu, domniţa Bălaşa, şi soţul ei, marele ban Manolache Rangabe, zis Lambrino, ctitoreau în 1744 prima biserică în acest perimetru sfânt al Bucureştiului. În 1751, aceeaşi domniţă Bălaşa a mai ridicat un al doilea lăcaş alături de primul, căruia i-a adăugat mai apoi un azil de bătrâni şi o şcoală de carte românească.
Chemarea la ceruri a domniţei Bălaşa în 1752, cutremurele, nepriceperea administratorilor sau infiltraţiile de apă ale Dâmboviţei au slăbit vechea ctitorie şi pe cele următoare construite în acelaşi loc, astfel încât, în 1881, ultima biserică a fost dărâmată.
În forma în care o vedem astăzi, Biserica "Domniţa Bălaşa" a fost ridicată în perioada 1881-1885, pe vremea regelui Carol I, fiind a patra la număr înălţată în acelaşi perimetru.
În anii '80 ai secolului trecut, în timpul marilor demolări ceauşiste, frumoasa ctitorie a fost ascunsă în spatele unor blocuri, cum s-a întâmplat şi cu alte lăcaşuri de cult bucureştene. De acolo însă, din strânsoarea betonului, Biserica "Domniţa Bălaşa" şi-a clamat istoria şi şi-a continuat cu smerenie şi stăruinţă, prin preoţii altarului ei, prin enoriaşi, prin puterea sfintelor moaşte, misiunea rânduită de Cel de Sus.
A învăţat ştiinţa vieţuirii de la fratele său, Vasile cel Mare
Marele părinte capadocian, Sfântul Grigorie, episcopul Nyssei, al cărui sfânt cap odihneşte întru evlavie în Biserica "Domniţa Bălaşa", s-a născut în anul 395 într-o familie de credincioşi din Capadocia. Aşa cum mărturiseşte el însuşi în scrierile sale, a învăţat mai întâi ştiinţa vieţuirii şi evlavia ascetică sub povăţuirea a doi dintre fraţii săi: Sfântul Vasile cel Mare (330-379), care dorea ca Grigorie să ajungă preot, şi Sfânta Macrina cea Tânără. Îndemnat de fratele său şi de sora sa, Sfântul Grigorie a acceptat să devină preot, s-a căsătorit cu Teosebia, cu care a dus o viaţă exemplară de slujitori ai Bisericii. Când a rămas văduv, pe la 385, Sfântul Grigorie de Nazianz (Sfântul Grigorie Teologul), prietenul Sfântului Vasile şi al Sfântului Grigorie de Nyssa, mărturisea despre Teosebia că era o soţie de preot cu adevărat sfântă.
Purtat de înţelepciune pe culmile contemplaţiei
Fiind mai degrabă o fire meditativă prin natura sa, înclinată în primul rând spre rugăciune şi cugetare la cele sfinte, Grigorie nu s-a remarcat ca un foarte bun administrator, aşa cum era fratele său, Sfântul Vasile cel Mare, în Cezareea Capadociei. Îl întâlnim însă prezent la Sinodul II Ecumenic de la anul 381, unde a participat în calitate de teolog remarcat în rândul episcopilor din Capadocia. Părinţii Sinodului, admirând pregătirea sa filosofică şi teologică, l-au numit "columnă a dreptei credinţe". În anul 394 este prezent la un alt sinod ţinut la Constantinopol.
Sunt celebre predicile sale în care tălmăceşte Sfânta Scriptură şi discursurile funebre pentru personalităţile mai de vază din timpul său.
Purtat de înţelepciune spre înălţimile contemplaţiei duhovniceşti, marele gânditor creştin, folosindu-se de cele mai alese forme ale gândirii vremii sale, a alcătuit scrieri "unice despre scopul vieţii creştinului, nesfârşita sa înaintare sau desăvârşire spirituală întru Dumnezeu. Scrierile ascetico-mistice ale Sfântului Grigorie al Nyssei se prezintă astfel ca o tâlcuire insuflată a chemării Mântuitorului Iisus Hristos adresate tuturor creştinilor… Sfântul Grigorie de Nyssa ne învaţă că vocaţia desăvârşirii este dată de însuşi numele de "creştin", care provine de la împărătescul nume al lui Hristos, Unsul lui Dumnezeu", cum spune Părintele nostru Patriarh Daniel în cuvântul înainte la volumul "Despre înţelesul numelui de creştin. Despre desăvârşire. Despre iubire faţă de săraci", al Sfântului Grigorie al Nyssei, tipărit anul trecut, în "Anul omagial al Sfinţilor Capadocieni". Referitor la vremea plecării lui la Domnul, se crede că acest lucru s-ar fi petrecut în anul 395.
Moaştele, donate de familia Mosco prin anii '70
O parte din moaştele Sfântului Grigorie de Nyssa se află, cum spuneam, şi la Biserica "Domniţa Bălaşa" din Capitală. Ele au fost aduse aici din Grecia în urmă cu mai bine de patru decenii. Şi aşa cum spun părinţii slujitori ai Bisericii şi cum reiese din mărturiile epitropilor testamentari, moaştele au fost primite de familia Mosco, care are legătură directă cu familia Sfântului Voievod Martir Brâncoveanu şi, implicit, cu domniţa Bălaşa. Această familie se trăgea din Sparta, din Peloponez. Socrul academicianului Bălăceanu Stolnici, Emanoil Hagi-Mosco, care a fost epitrop o perioadă îndelungată a acestui aşezământ, împreună cu Constantin Sturdza şi cu Grigore Brâncoveanu, alţi mari bărbaţi ai acestei familii, au donat bisericii moaştele Sfântului Grigorie de Nyssa, înainte de moarte, prin 1970. Pe racla sub formă de mască facială, în care erau păstrate aceste sfinte moaşte, probabil o părticică din partea frontală a Sfântului Grigorie de Nyssa, se afla inscripţionat anul 1792 şi cuvintele "acestea aparţin Sfântului Grigorie de Nyssa".
